Traduceri patristice

vol. 5

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*

Sfantul Ieronim MarturisitorulSfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)

 *

„Vers. 8: «Și s-a umplut țara de argint și de aur și nu este sfârșit comorilor ei».

Între celelalte păcate ale țării casei lui Iacov se numără chiar mulțimea aurului și a argintului. Între semne și oracole, cai și căruțe, pe care Dumnezeu le-a interzis a fi înmulțite împăraților lui Israil, între idoli, care sunt lucrul mâinilor oamenilor, osândește și lăcomia [avaritia condemnatur].

Despre care Domnul a învățat în Evanghelie să nu ne strângem nouă comori pe pământ [ne thesaurizemus nobis thesauros in terra] și să nu ne facem comori pe care furul poate să le răpească [fur possit eripere], luând [totul] până la capăt [ad extremum]: «Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamonas» (Mt. 6, 24).

Ceea ce frumos [zice] acea parte din vers, [că] Întotdeauna avarul duce lipsă, cu alte cuvinte Profetul a arătat zicând: Și nu este sfârșit comorilor ei. Nu că nu ar avea sfârșit comorile, ci că [dorirea lor] nu încetează de a stăpâni sufletul.

De altfel, prin aceste cuvinte, este umilită lăcomia neamului iudeilor și a [neamului] ro- manilor deopotrivă. […]

«Și s-a umplut pământul ei[1] de cai și cvadrigele/ carele [quadrigae] ei fără număr». Căci nu se cuvine a număra ceea ce împotriva poruncii lui Dumnezeu este stăpânit.

De aceea și în psalm se zice: «Mincinos calul în/ întru mântuire» (Ps. 32, 17). Și la Ieșirea: «Pe cal și pe călăreț i-a aruncat în mare» (Ieș. 15, 1). Și în alt psalm: «Aceștia în care [curribus[2]] și aceștia în cai[3], dar noi întru numele Domnului Dumnezeului nostru ne vom ruga» (Ps. 19, 8)”[4].

„Vers. 9: «Și s-a umplut pământul ei de idoli: au cinstit/ adorat [adoraverunt] lucrul mâinilor lor, pe care le-au făcut degetele lor, și s-a plecat/ s-a gârbovit omul [incurvavit se homo] și s-a umilit bărbatul [humiliatus est vir]».

Unde odinioară era templul și cinstirea lui Dumnezeu, acolo a fost așezată statuia lui Adrian/ Hadrianus și idolul Jupiter.

Această mărturie mulți o interpretează prin ceea ce citim în Evanghelie: «Când deci veți vedea urâciunea pustiirii [abominationem desolationis] stând în locul cel sfânt» (Mc. 13, 14).

S-au înclinat în fața lucrului mâinilor lor, iar omul, ființă rațională, a cinstit arama și piatra.

Însă sunt [unii Sfinți Părinți] care inter- pretează aceasta [ca fiind spusă] despre iudei, care, mai înainte de a fi robiți în Babilon, făceau toate acestea și de aceea au fost lăsați/ părăsiți [dimissi sunt] de Dumnezeu. Pentru aceea și la sfârșitul versetului s-a pus [s-a zis]: «Așadar, nu îi lăsa [dimittas] pe ei [neosândiți]!».

Putem să spunem și aici, apoi, un sens mistic, [și anume] că orice dogmă/ învățătură [promovată de om și] contrară adevărului cinstește lucrul mâinilor sale și așază idolii în pământul său.

Și se gârbovește omul și se umilește bărbatul și a se ridica pe sine nu poate, pentru că este legat de diavol, decât dacă îl va ridica pe el Domnul, după pilda acelei femei [gârbove], pe care Satana o legase de 18 de ani, încât nu putea să privească niciodată cerul, ci numai pământul (cf. Lc. 13, 10-16).

«Așadar, nu îi lăsa pe ei»[5]. Pe care LXX [cei 70] l-au tradus: «Și nu îi voi lăsa pe ei»[6].

Dacă vorbește Dumnezeu, astfel trebuie să se înțeleagă: pentru că au făcut atâtea, nu îi voi cruța pe ei, nici nu voi lăsa/ trece cu vederea atâtea păcate nenumărate.

Dacă [vorbește] Profetul, [trebuie să citim] înțelegând astfel: așadar, nu îi lăsa pe ei [nepedepsiți], care au comis atâtea fărădelegi [tanta scelera perpetrarunt]!

Pe care, dacă le înțelegem [a fi spuse] despre romani, este mai adevărată interpretarea: [nu-i lăsa pe ei, pe] cei care, dărâmând templul lui Dumnezeu, nu L-au cinstit pe El, care au adus biruința, dar [și pe] idolii mâinilor lor.

Dacă însă despre iudei [trebuie înțelese a fi spuse aceste cuvinte], sentința Profetului este vehementă [truculenta], întrucât se vede rugându-se împotriva poporului său, căruia îi zisese mai sus: «Casa lui Iacov, veniți și să umblăm în lumina Domnului»”[7].

„Vers. 10: «Intră în piatră, să te ascunzi în groapa din pământ, de la fața fricii Domnului și de la slava măreției Sale!».

Eu[8], desigur, am îndemnat poporul zicând: «Casa lui Iacov, veniți și să umblăm în lumina Domnului». Dar pentru că a lepădat Domnul pe poporul lui Iacov – l-a lepădat, deci, pentru că ori a făcut, ori a îngăduit [să se facă] ceea ce am arătat mai sus –, de aceea vă prevestesc [praenuntio] vouă că rele sunt cele care vor veni și [acum] vă îndemn ca să intrați în pietre și să vă ascundeți în hrube/ grote de la fața armatei babiloniene sau romane, când toate vor fi distruse.

Precum [spune și] aceea ce citim în Evanghelie: «Atunci vor zice munților: cădeți peste noi!; și pietrelor: ascundeți-ne pe noi!» (Lc. 23, 30).

După cum în sens mistic cu adevărat ne învață/ ne poruncește nouă, de la fața măreției Domnului, să luăm tăria pietrei, despre care s-a zis: «piatra, adăpost iepurilor» (Ps. 103, 18). Și: «în piatră m-ai înălțat pe mine» (Ps. 26, 6)[9].

De asemenea, Moisis a fost pus în gaura pietrei, ca să vadă spatele Domnului (Ieș. 33, 21-23). Și [putem cita și un alt verset]: «bea poporul din piatra duhovnicească, care îi urma pe ei» (I Cor. 10, 4).

Și se ascunde în piatră cine intră în cămara sa și, cu ușa închisă, Îl cinstește/ laudă pe Tatăl, pentru ca, așezat în trupul/ trunchiul de lut [in terreno corpore], traversând [marea] lumii, să nu simtă furtuna”[10].

„Vers. 11: «Ochii înălțați ai omului au fost umiliți și va fi plecată/ gârbovită înălțimea bărbaților. Numai Domnul va fi înălțat în ziua aceea».

Când vor veni vrăjmașii și sabia babiloniană sau romană va distruge orice provincie și cetele/ trupele războinicilor vor împresura Ierusalimul, atunci nu vor putea să îi apere în vreun fel nici averile/ bogățiile, nici originea nobiliară [nobilitas generis], nici puterea demnității [sociale]. Ci o robie va fi pentru fiecare și numai Dumnezeu va fi înălțat, a Cărui mânie nimeni nu va putea să o potolească.

Mulți înțeleg acestea despre ziua Judecății, că toată creatura este smerită[11] în comparație cu slava dumnezeiască și se cunoaște pe sine a nu fi nimic [nihil esse se sentiat] [în fața lui Dumnezeu]”[12].

„Vers. 12: «Căci ziua oștirilor Domnului peste tot cel mândru și înălțat și peste tot cel încrezut». Și acestea sunt adunate dinainte. În acea zi, spune, în care singur/ numai Dum- nezeu va fi înălțat, adică în ziua răzbunării Domnului cel înălțat și cel încrezut și cel mândru vor cădea în robie și sub sabie. Însă μεταφορικώς [în mod metaforic] cuvântul este despre cei mari și despre conducători: cu cât mai mult se vor înălța, cu atât mai tare vor cădea. Dar Domnul rămâne Înalt și «celor smeriți le dă har» (I Petr. 5, 5).

Cei care înțeleg [acestea] despre ziua Judecății, gândesc a-l numi pe diavol mândru și înălțat și trufaș și încrezut. Care grăiește mândrindu-se: «Peste stelele cerului voi pune scaunul meu. Voi ședea în munte înălțat, peste toți munții înălțați la miazănoapte/ spre nord [ad Aquilonem]. Mă voi ridica peste nori, voi fi asemenea Celui Preaînalt» (Is. 14, 13-14).

Atunci din gura copiilor și a celor ce sug lapte va fi împlinită lauda (cf. Ps. 8, 3), pentru a fi sfărâmat vrăjmașul și răzbunătorul”[13].


[1] Al casei lui Iacov.

[2] Currus, currus = car triumfal [de luptă].

[3] Caii și carele de luptă erau semnul puterii omenești.

[4] PL 24, col. 49.

[5] La fel și în VUL: „Ne ergo dimittas eis”.

[6] LXX: καὶ οὐ μὴ ἀνήσω αὐτούς.

[7] PL 24, col. 49-50.

[8] Sfântul Ieronim vorbește ca din partea Profetului, a Sfântului Isaias.

[9] În VUL nu este „m-ai înălțat” [exaltasti], ci: „m-a înălțat” [exaltavit]. La fel și în LXX, doar că aici citatul este din Ps. 26, 5: „ἐν πέτρᾳ ὕψωσέν με”.

[10] PL 24, col. 50.

[11] Folosește prezentul cu sens de viitor.

[12] PL 24, col. 50-51.

[13] PL 24, col. 51.

Did you like this? Share it: