Ioannis, cap. 2, 1-11, cf. BYZ

1. Și [în] a treia zi[1] s-a făcut nuntă [γάμος] în Cana Galileei [Κανᾷ τῆς Γαλιλαίας], și era [și] Mama lui Iisus acolo [καὶ ἦν ἡ μήτηρ τοῦ Ἰησοῦ ἐκεῖ]!

2. Și a fost chemat și Iisus și Ucenicii Lui la nuntă.

3. Și terminându-se vinul [ὑστερήσαντος οἴνου] [la nuntă], a zis Mama lui Iisus către El: „Vin nu au [Οἶνον οὐκ ἔχουσιν]”.

4. [Și] Iisus zise ei: „Ce [Îmi este] Mie și ție, femeie? Încă nu a venit ceasul Meu [Τί ἐμοὶ καὶ σοί, γύναι; Οὔπω ἥκει ἡ ὥρα μου]”.

5. [Dar] Mama Lui le-a zis slujitorilor: „Orice are să vă zică vouă, faceți [Ὅ τι ἂν λέγῃ ὑμῖν, ποιήσατε]!”.

6. Și erau acolo șase vase de piatră [ὑδρίαι λίθιναι ἓξ], puse pentru curățirea iudeilor, având câte două sau trei metrite[2] [χωροῦσαι ἀνὰ μετρητὰς δύο ἢ τρεῖς].

7. [Și] Iisus le zise lor[3]: „Umpleți vasele de apă [Γεμίσατε τὰς ὑδρίας ὕδατος]!”. Și le-au umplut pe ele până sus.

8. Și [apoi Iisus] le zise lor: „Scoateți acum și duceți stăpânului ospățului [ἀρχιτρικλίνῳ]!”. Și [ei] i-au dus.

9. Iar când stăpânul ospățului a gustat apa făcută vin [τὸ ὕδωρ οἶνον γεγενημένον], și nu știa de unde este – ci [doar] slujitorii știau, care scoseseră apa [din vasele de piatră] – stăpânul ospățului l-a chemat pe mire

10. și îi zise lui: „Tot omul pune întâi [la masă] vinul cel bun [Πᾶς ἄνθρωπος πρῶτον τὸν καλὸν οἶνον τίθησιν], și, când [oamenii] au să se îmbete [καὶ ὅταν μεθυσθῶσιν], atunci [îl pune] pe cel slab [τότε τὸν ἐλάσσω]. Tu [însă] ai păstrat vinul cel bun până acum [σὺ τετήρηκας τὸν καλὸν οἶνον ἕως ἄρτι]”.

11. Acest început al semnelor [τὴν ἀρχὴν τῶν σημείων] [Lui], Iisus l-a făcut în Cana Galileei și [astfel] Și-a arătat slava Lui [καὶ ἐφανέρωσεν τὴν δόξαν αὐτοῦ]. Și Ucenicii Lui au crezut întru El [καὶ ἐπίστευσαν εἰς αὐτὸν οἱ μαθηταὶ αὐτου].


[1] După ce Își adunase primii 4 Ucenici: pe Andreas, Petros, Filippos și Natanail.

[2] Măsura μετρητής pentru lichide, cf. Gingrich Greek Lexicon, era de circa 40 de litri. Ceea ce înseamnă că un vas conținea aproape 80 sau 120 de litri. Așa că metritisul nu are nimic de-a face cu vadra, despre care vorbește ed. BOR 1988, care are circa 10 litri.

[3] Slujitorilor cu care vorbise Maica Domnului.

Sfântul Ieronim Mărturisitorul, Comentarii la Isaia Prorocul (fragmente) [15]

Traduceri patristice

vol. 5

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*

Sfantul Ieronim MarturisitorulSfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)

 *

„Vers. 16: «Și peste toate corăbiile Tarsisului [naves Tharsis] și peste tot ceea ce este văzut frumos [quod visu pulchrum est]».

Pentru Tarsis, pe care toți l-au tradus într-un mod asemănător, numai [traducătorii] LXX l-au tradus [prin] mare. Evreii îl pun în limba lor [lingua proprie], spunând mării lor Tarșiș (תַּרְשִׁישׁ), iar altfel este numită I(a)m (ים), denumindu-o nu cu un cuvânt ebraic, ci siriac.

A avut și Iosafat corăbii, pe care le trimitea în Tarșiș (I Imp. 22, 49), dar au fost zdrobite în Asiongaber.

A avut și Salomon [corăbii] care mergeau în Tarșiș (I Imp. 10, 22) și după trei ani se întorceau și aduceau împăratului argint și aur, fildeș și maimuțe. […]

Sunt însă și corăbii bune, despre care în aceiași psalmi citim: «Cei ce se coboară pe mare în corăbii și fac lucrarea [lor] în ape multe, aceia au văzut lucrările Domnului și minunile Lui întru adânc» (Ps. 106, 23-24).

Așadar, cei care, în veacurile acestea tulburi, nu sunt leneși, ci lucrează, și [care] poartă lucrurile/ bunurile dumnezeiești și în portul liniștirii a veni se grăbesc, aceia văd lucrările Domnului și minunile Lui întru adânc, când [reușesc] să ajungă la cunoașterea adâncă și scrutând/ cercetând toate, adică chiar adâncul lui Dumnezeu și minunile Lui le contemplă.

Josephus consideră Tarșișul un oraș din Cilicia Tarsului, alții cred că e un ținut din India […]. [Însă] mai bine este să acceptăm, în mod cert, [că] Tarșiș înseamnă fie mare, fie mare deschisă. […]

Și ceea ce urmează: «și peste tot ceea ce este văzut frumos [quod visu pulchrum est]» sau cum au tradus [traducătorii] LXX: «și peste toată vederea frumuseții corăbiilor», se înțelege în același sens, că este dărâmată în ziua Domnului orice frumusețe care se vede în cuvinte și [orice] este construit de către rațiunea omenească, dacă se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu”[1].

Vers. 17-18: «Și va fi gârbovită mândria oamenilor și se va smeri înălțimea bărbaților și singur Domnul va fi înălțat în acea zi. Și vor fi zdrobiți idolii cu totul [penitus]».

Atunci se vede cuvântul omenesc având rațiune, când cunoștințele dumnezeiești nu au fost puse împotrivă. Când însă minciuna a fost apropiată adevărului, ca paiele de foc, repede este înghițită și piere și toate învățăturile înșelăciunii – pe care acum le-a numit idoli [idola], care după ele sunt asemănați și plăsmuiți –, vor fi zdrobite cu totul”[2].

„Vers. 19: «In acea zi va lepăda omul idolii argintului său și asemănările/ chipurile [simulacra] aurului său, pe care le făcuse sieși, ca să adore cârtițele și liliecii, și va intra în crăpăturile pietrelor și în găurile stâncilor, de la fața fricii Domnului [a facie formidinis Domini] și de la slava măreției Lui, când Se va ridica, ca să lovească/ să străpungă [percutere] pământul».

Adesea zicem argint și aur după vorbire, și se înțeleg în acest sens, care, când au fost date de la Dumnezeu oamenilor, [au fost] fie pentru ca să grăiască, fie pentru ca să-L cugete pe Dumnezeu și să-L laude pe Creatorul lor. [Însă] ei întrebuințează greșit acest dar în înșelăciunea [simulationem] idolilor, ca aceia despre care s-a scris: «Am dat lor argint și aur. Ei însă din argintul și aurul Meu au făcut pe Baal» (Osie 2, 8 [2, 10, cf. LXX]). Dar când [aceia], pe care frica Domnului înfricoșându-i, [după ce] mai întâi au așezat idolii în peștera pieptului/ inimii [spelunca pectoris] lor și în gropile pământului i-au ascuns, nu îndrăznesc să scoată afară ceea ce rău au plăsmuit, au fost îndepărtați apoi, ca mai întâi să lepede pe cele sculptate și să nu sufere a fi în sine.

Pentru cârtiță, după cum am tradus noi, LXX [a tradus] cele deșarte [τοῖς ματαίοις], Aquila ὀρυκτὰ, Simmahos neroditoare, [iar] Theodotion a pus însuși cuvântul ebraic, farfarot (פרפרוֹת).

Este deci o ființă fără ochi, care întotdeauna sapă pământul și cară țărâna și, mâncând rădăcinile dedesubt, este vătămătoare pentru recolte. Pe care grecii o numesc ἀσπάλακα.

Iar liliacul, pasăre nocturnă, care, în mod potrivit, de la/ după numele ei, primește [a se chema] νυκτερίς, el care zboară în noapte, este o ființă mică și asemănătoare șoarecelui, neglăsuind atât cu vocea și cântecul, cât printr-un sunet ascuțit, care când se vede zburând fuge de lumină/ este fotofobă [lucifugum est] și nu suferă să vadă soarele.

În acest fel idolii sunt comparați cu ființele [acestea], care trăiesc oarbe și în întuneric, fără să vadă. Și [ca ele sunt] toate învățăturile împotrivitoare adevărului.

Care, când în ziua Domnului vor fi lepădate, vor intra cei care le-au lepădat pe ele în crăpăturile pietrelor și în găurile stâncilor, pentru ca să nu fie mutați/ să nu locuiască în pulberea pământului și în țărână deșartă, ci în rațiune/ cugetare tare [in firma ratione] și să-și găsească loruși diferite crăpături/ deschizături ale virtuților, prin care să poată să ajungă la adevăr”[3].

„Vers. 20: «Liniștiți-vă deci de la om, al cărui duh [este] în nările lui [cujus spiritus in naribus ejus], pentru că acesta înălțat s-a socotit [excelsus reputatus est ipse]».

[Traducătorii] LXX au omis acest [pasaj], și în exemplarele grecești de la Origen [este] sub asteriscuri, [dar] este adăugat de ediția lui Aquila; care în ebraică se citește astfel: hedalu lachem men aadam aser nasamo baaphpho chi bama nesab hu.

Acolo unde noi am zis: «acesta înălțat s-a socotit», Aquila a interpretat: «întru care acesta s-a socotit [in quo reputatus est ipse]».

Cuvântul ebraic bama(h) (במה) sau se zice [se traduce] ὕψωμα, adică înălțat/ ridicat [excelsum] – ceea ce și în cartea Împăraților și în Iezechiil citim – sau, desigur, întru care [in quo]. Și se scrie cu aceleași litere: beth, mem, he. Sau, pentru claritatea locurilor, dacă vom vrea să citim, [pentru] întru care zicem bamma(h), iar altfel, [pe] ridicat sau înălțat [excelsum vel excelsus] [îl] citim [în ebraică sub forma] bama(h).

Așadar, înțelegând iudeii profeția a fi despre Hristos, au interpretat cuvântul neclar/ ambiguu în sens negativ [in deteriorem partem], pentru ca să se vadă a nu fi lăudat Hristos, ci a atârna de nimic [nihili pendere].

Aceasta este deci consecuția cuvintelor și aceasta ordinea rațiunii [rațională] sau sensul, încât să zicem [, admițând această interpretare a profeției]: când acestea astfel se întâmplă și ziua Domnului va veni, întru care universul lumii iudaice are să cadă/ să fie nimicit și toate se vor înfricoșa, vă avertizez pe voi și vă profețesc ca să vă liniștiți de la om, care astfel răsuflă și trăiește, ca noi oamenii, pentru că întru nimic are să fie socotit?

Oarecare dintre oameni astfel [ar putea] să laude pe oricine, încât să zică: feriți-vă să nu îl supărați pe el, care întru totul este al nimicului?

Așadar, dimpotrivă, trebuie să înțelegem astfel: când acestea toate au să se întâmple vouă [ventura sint vobis] și să fie anunțate de către duhul profetic, vă avertizez pe voi și vă profețesc, ca să vă liniștiți de la Cel care, într-adevăr, este om după trup și are suflet și astfel respiră și trage respirația/ aburul/ aerul [halitum] pe nări, ca noi oamenii care respirăm și trăim, dar [Care], după slava dumnezeiască, este și înălțat și este socotit și este crezut[4].


[1] PL 24, col. 53-54.

[2] Idem, col. 54.

[3] Idem, col. 54-55.

[4] Idem, col. 55-56.

Amvacum, cap. 3, cf. LXX

1. Rugăciunea lui Amvacum [Αμβακουμ] Profetul, [dimpreună] cu cântare.

2. Doamne, auzit-am auzul Tău și m-am temut [κύριε εἰσακήκοα τὴν ἀκοήν σου καὶ ἐφοβήθην]! Văzut-am faptele Tale și m-am uimit [κατενόησα τὰ ἔργα σου καὶ ἐξέστην]. În mijlocul a două vietăți Te vei cunoaște. În apropierea anilor Te vei cunoaște. În sosirea vremii Te vei arăta, în tulburarea sufletului meu, în urgia milei[1] Îți vei aduce aminte [ἐν ὀργ ἐλέους μνησθήση].

3. Dumnezeu din Teman va ieși [ὁ θεὸς ἐκ Θαιμαν ἥξει] și Cel Sfânt[2] din munte umbros [καὶ ὁ ἅγιος ἐξ ὄρους κατασκίου], des [δασέος]. (pauză [διάψαλμα] [psalmică]). A acoperit cerurile virtutea Lui [ἐκάλυψεν οὐρανοὺς ἡ ἀρετὴ αὐτοῦ] și de lauda Lui [este] plin pământul [καὶ αἰνέσεως αὐτοῦ πλήρης ἡ γῆ].

4. Și strălucirea Lui ca lumina va fi [καὶ φέγγος αὐτοῦ ὡς φῶς ἔσται], coarne [va avea] în mâinile Lui [κέρατα ἐν χερσὶν αὐτοῦ] și [El] a pus dragoste puternică tăriei Lui [ἔθετο ἀγάπησιν κραταιὰν ἰσχύος αὐτοῦ].

5. Înaintea feței Lui va merge cuvânt [πρὸ προσώπου αὐτοῦ πορεύσεται λόγος] și [El] va ieși în sandale [în] picioarele Lui [καὶ ἐξελεύσεται ἐν πεδίλοις οἱ πόδες αὐτοῦ].

6. [El] a stat și s-a clătinat pământul, a privit și s-au topit neamurile, a zdrobit munții [cu] tărie [și] s-au topit dealuri veșnice

7. [sub] căile veșniciilor Lui [πορείας αἰωνίας αὐτοῦ]. Pentru trude, văzut-am sălașele etiopienilor, îngrozi-se-vor, și corturile pământului Madiamului [Μαδιαμ].

8. Nu în râuri Te-ai urgisit, Doamne [μὴ ἐν ποταμοῖς ὠργίσθης κύριε], sau în râurile mâniei Tale [ἢ ἐν ποταμοῖς ὁ θυμός σου] sau în marea grabei Tale [ἢ ἐν θαλάσσῃ τὸ ὅρμημά σου]! Căci vei încăleca pe caii Tăi și călărirea Ta [este] mântuire [ὅτι ἐπιβήσῃ ἐπὶ τοὺς ἵππους σου καὶ ἡ ἱππασία σου σωτηρία] [pentru noi].

9. „Întinzând vei întinde arcul Tău peste sceptre [ἐντείνων ἐντενεῖς τὸ τόξον σου ἐπὶ τὰ σκῆπτρα]”, zice Domnul. (pauză [διάψαλμα] [psalmică]). [Apele] râurilor vor sparge pământul.

10. Te vor vedea popoarele și vor avea dureri ale nașterilor [ὄψονταί σε καὶ ὠδινήσουσιν λαοί]. Împrăștiind apele căii Lui [σκορπίζων ὕδατα πορείας αὐτου]. A dat adâncul glasul lui [ἔδωκεν ἡ ἄβυσσος φωνὴν αὐτῆς] [iar] înălțimea strălucirii lui [ὕψος φαντασίας αὐτῆς]

11. s-a ridicat [ἐπήρθη]. Soarele și luna au stat în[tru] rânduiala lor. Întru lumină săgețile Tale vor merge [și] întru lumina fulgerului armelor Tale.

12. În amenințare vei împuțina pământul și în[tru] mânie vei zdrobi neamurile.

13. Ieșit-ai întru mântuirea poporului Tău [ἐξῆλθες εἰς σωτηρίαν λαοῦ σου], ca să-i mântui pe cei unși ai Tăi [τοῦ σῶσαι τοὺς χριστούς σου]. Pus-ai moarte întru capetele celor fărădelege, ridicat-ai legături până la gât. (pauză [διάψαλμα] [psalmică]).

14. Tăiat-ai în extaz capetele conducătorilor [διέκοψας ἐν ἐκστάσει κεφαλὰς δυναστῶν] [3]. Cutremura-se-vor în el. Deschide-vor frâiele lor ca săracul mâncând pe ascuns.

15. Și ai pus întru mare caii Tăi [καὶ ἐπεβίβασας εἰς θάλασσαν τοὺς ἵππους σου], [ei] tulburând apă multă [ταράσσοντας ὕδωρ πολύ].

16. Păzit-am și spăimântatu-s-a pântecele meu de la glasul rugăciunii buzelor mele [ἐφυλαξάμην καὶ ἐπτοήθη ἡ κοιλία μου ἀπὸ φωνῆς προσευχῆς χειλέων μου] și tremur a intrat întru oasele mele [καὶ εἰσῆλθεν τρόμος εἰς τὰ ὀστᾶ μου] și sub mine se tulbură avuția mea. Odihni-mă-voi în ziua necazului [ἀναπαύσομαι ἐν ἡμέρᾳ θλίψεως], [pentru ca] să [mă] sui întru poporul pribegiei mele [τοῦ ἀναβῆναι εἰς λαὸν παροικίας μου].

17. Pentru că smochinul nu va mai rodi și nu vor mai fi roade în vii. Minți-va lucrul măslinului și câmpurile nu vor mai face mâncare. Oile sfârși-se-vor de la mâncare și nu există boi la iesle.

18. Dar eu veseli-mă-voi în[tru] Domnul [ἐγὼ δὲ ἐν τῷ κυρίῳ ἀγαλλιάσομαι], bucura-mă-voi spre Dumnezeul mântuirii mele [χαρήσομαι ἐπὶ τῷ θεῷ τῷ σωτῆρί μου].

19. Domnul Dumnezeu [este] puterea mea [κύριος ὁ θεὸς δύναμίς μου] și va rândui picioarele mele întru desăvârșire [καὶ τάξει τοὺς πόδας μου εἰς συντέλειαν] [și] peste cele înalte mă va pune pe mine [ἐπὶ τὰ ὑψηλὰ ἐπιβιβᾷ με], [pentru ca] să biruiesc în cântarea Lui [τοῦ νικῆσαι ἐν τῇ ᾠδῇ αὐτου].


[1] Sintagma ὀργῇ ἐλέους mai apare doar în Ode 4, 2 în LXX. Și prin ea se exprimă faptul că urgia lui Dumnezeu este o expresie a milei Lui față de oameni sau că urgia Lui este unită întotdeauna cu mila Lui. Că Dumnezeu nu pedepsește niciodată fără milă, ci urgia Lui față de păcatele noastre e miloasă.

[2] Hristos.

[3] Pentru că în fiecare extaz ne vindecăm de patimi cu harul lui Dumnezeu, tăindu-ni-se legăturile noastre interioare cu demonii.

Viețile Sfinților 1. 21

Viețile Sfinților

(vol. 1)

Alcătuite de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

  *

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a.

*

A 16-a Predică a Sfântului Grigorie este editată în PG 35, col. 933-964 și în ea a vorbit despre tăcerea tatălui său și despre plaga grindinei[1]. A rostit această predică în anul 373, după ciuma vitelor din Nazianz, după seceta prelungită din oraș și după furtuna cu grindină care a căzut în Nazianz. Oamenii au venit în mare număr la Biserică iar tatăl său l-a lăsat pe el să predice, pentru că s-a simțit copleșit de aceste dureri[2].

Și Sfântul Grigorie își începe predica vorbind despre diferența dintre o ploaie grea, care mătură toată recolta și ploaia binefăcătoare pentru agricultură[3]. După care vorbește despre înțelepciunea de a avea o viață demnă de laudă și păstrată curată pentru Dumnezeu[4]. Căci înțelepciunea se demonstrează prin fapte[5].

În XVI, 5, Sfântul Grigorie se întreabă asupra cauzei cataclismelor de tot felul care se produc în lume[6]. După care vorbește despre cât de rău e anul fără recoltă, atunci când ea a fost distrusă de apă[7] dar și despre „comorile urgiei lui Dumnezeu [οι της οργης του Θεου θησαυροι]”[8].

Pentru că lucrurile dureroase pe care noi le trăim acum sunt caracterizate de către Sfântul Grigorie drept expresii ale bunătății Sale în comparație cu pedeapsa cea veșnică[9].

Sfântul Grigorie își mărturisește în XVI, 7 cunoașterea pe care o are despre Dumnezeu. Și ne spune că el cunoaște sabia strălucitoare a lui Dumnezeu care nimicește. Și, deși El este fără patimă, nu putem scăpa de mânia Lui când păcătuim. Pentru că în râvna Lui, Dumnezeu își urmărește dușmanii Lui până la moarte. El știe pustiirea, topirea inimii și slăbănogirea pe care le face Dumnezeu în viața celor neevlavioși[10].

Ziua judecății e o certitudine iar păcatele noastre vor fi atunci acuzatorii noștri cei amari[11]. Iar după judecata Lui vor fi doar două feluri de veșnicii: unii vor vedea „sfânta și împărăteasca vedere a Treimii [η της αγιας και βασιλικης θεωρια Τριαδος]” în Împărăția cerurilor, pe când alții vor fi chinuiți, fiind alungați de la Dumnezeu și trăind „în rușinea conștiinței [care] nu are limită [η εν τω συνειδοτι αισχυνη περας ουκ εχουσα]”[12].

În finalul cap. al 10-lea al predicii sale, Sfântul Grigorie le vorbește din partea lui Dumnezeu și le spune că El i-a lovit cu grindină, dar prin aceasta nu le-a nimicit răutatea[13].

Suntem pedepsiți de El pentru păcatele noastre, dar noi suntem moștenirea Lui[14]. Însă Sfântul Grigorie le cere tuturor să împărtășească împreună cu el și certarea Domnului dar și iubirea Lui de oameni[15]. De aceea îi cheamă să plângă cu toții înaintea Domnului și să ceară iertarea Lui[16].

În XVI, 17, Sfântul Grigorie ne spune că un mare medicament împotriva răului este mărturisirea păcatului și fuga de păcat[17].

Predica a 17-a se află în PG 35, col. 963-982 și ea se referă la marea frică a cetățenilor din Nazianz, pe care a provocat-o urgia prefectului, fiind rostită la sfârșitul anului 373[18]. Și Sfântul Grigorie își începe predica citând Ier. 4, 19, LXX:  „τὴν κοιλίαν μου τὴν κοιλίαν μου ἀλγῶ καὶ τὰ αἰσθητήρια τῆς καρδίας μου μαιμάσσει [pântecele meu, pântecele meu mă doare și simțurile inimii mele mă tulbură]”[19]. Și ne spune că prin pântece [τὴν κοιλίαν], Sfântul Ieremias a indicat sufletul nostru, iar prin simțurile inimii [τὰ αἰσθητήρια τῆς καρδίας] a indicat gândurile și tulburările sufletului nostru[20].

În XVII, 3, Sfântul Grigorie se referă la Sfântul Solomon și îl numește Dumnezeiescul Solomon [21]. Iar în XVII, 5, el ne spune că certările lui Dumnezeu, calamitățile pe care noi le trăim, ne înțelepțesc[22]. În finalul cap. al 8-lea al predicii, Sfântul Grigorie vorbește despre „lumina sfintei și fericitei Treimi”[23], iar în XVII, 12, el spune că Hristos a suferit patimi, El, Cel nepătimitor[24].

A 18-a Predică a Sfântului Grigorie este la înmormântarea tatălui său, de față fiind și Sfântul Vasile cel Mare[25]. Este editată în PG 35, col. 985-1044[26] și a fost rostită în anul 374[27]. Și în cap. 1 al predicii sale, Sfântul Grigorie se adresează Sfântului Vasile, Arhiepiscopul și prietenul său – înțelegem acest lucru din începutul lui XVIII, 2 – și îl numește „omul lui Dumnezeu”, „slujitor credincios”, „iconom al tainelor lui Dumnezeu”, „bărbatul doririlor Duhului”, „un dumnezeu” pentru farao și pentru egiptenii Iadului, „stâlpul și temelia Bisericii [στυλον και εδραιωμα της Εκκλησιας ]”[28].

Și ne dăm seama că despre Vasile e vorba din cap. al 2-lea, unde îl întreabă dacă a venit să îi viziteze sau să îl caute pe păstorul Bisericii din Nazianz. Și îi spune lui Vasile că păstorul Nazianzului, adică tatăl său, nu mai este și că cea mai mare parte din păstor, adică sufletul lui, a plecat odată cu el[29].

Iar el poartă cu greutate acest necaz, pentru că tatăl său era pentru Biserica din Nazianz „cârmaciul chivernisitor” și „lumina vieții” lor[30]. Însă Sfântul Grigorie era convins de faptul că tatăl său, fiind acum mai aproape de Dumnezeu, mijlocește pentru turma sa[31].

În XVIII, 5, Sfântul Grigorie vorbește despre perioada în care tatăl său era păgân și despre convertirea sa la credință[32]. Căci el a căzut în „marea plasă a lui Dumnezeu [της μεγαλης του Θεου σαγηνης]”[33], fiind prins de cuvintele pescarilor, adică ale Apostolilor și cuprins de Evanghelie[34].

Tatăl său a fost cel mai iubit [ερασμιωτατος] și cel mai modest [κοσμιωτατος] om[35]. Și nu s-a îmbogățit cu nicio drahmă din averea Bisericii în timp ce a fost Episcop[36]. Iar părinții lui au avut o căsătorie a virtuții și nu o unire a trupurilor[37].

Despre mama sa vorbește în XVIII, 8, și spune că ea a fost pentru tatăl său atât ajutătoare cât și conducătoare a lui[38]. Ea nu a purtat bijuterii ci s-a îmbrăcat în evlavie, în cunoașterea de Dumnezeu și în milostenie. Și a asigurat prosperitatea casei ei ca o femeie bărbătoasă [της ανδρειας γυναικος][39].

În XVIII, 9, Sfântul Grigorie spune că Sfânta Nonna a iubit foarte mult fecioria deși ea era femeie căsătorită[40]. Și, în același timp, a fost ajutătoarea văduvelor și a orfanilor[41]. Dar lucrul principal pe care l-a făcut în relație cu soțul ei a fost acela că l-a convertit la dreapta credință[42].

În cap. al 12-lea al predicii sale, Sfântul Grigorie amintește vedenia avută în vis de către tatăl său, prin care acela s-a convertit[43].

ÎPS Leontios, Mitropolitul Chesariei Cappadociei, a fost cel care l-a introdus pe tatăl său în catehumenat [44]. Iar când acela, mai apoi, s-a botezat și a ieșit afară din apa Botezului, l-a umplut și l-a înconjurat pe el slava lui Dumnezeu. Iar preotul care l-a botezat, l-a mărturisit, întru Duhul Sfânt, drept succesorul său[45]. Lucru care s-a și petrecut.

Chemarea la Preoție a tatălui său a fost de la Dumnezeu[46] și el a primit o Biserică rurală și situată în zonă de pădure[47]. Însă, prin harul lui Dumnezeu, tatăl său a devenit Părinte și Învățător al Ortodoxiei [Ορθοδοξιας Πατηρ και Διδασκαλος][48] și s-a închinat unui Dumnezeu în Treime[49].

În XVIII, 17, el îl numește pe tatăl său un om mare al lui Dumnezeu, un teolog adevărat și un om insuflat de Duhul Sfânt[50].

A fost un om generos[51], fără ambiție[52], compătimitor față de cei păcătoși[53], un om smerit[54], simplu, liber de viclenie și resentimente[55]. Tatăl său nu purta pică pe cei care îl enervau și nu era stăpânit deloc de furie, deși, în lucrurile duhovnicești, era deosebit de râvnitor[56]. Sfântul Grigorie subliniază faptul că tatăl său a îmbinat în ființa sa înțelepciunea șarpelui față de rău cu curăția porumbiței față de bine[57]. După aceea vorbește despre boala și suferința pe care le-a trăit tatăl său[58], dar și despre ridicarea lui minunată din boală[59].

În XVIII, 30 însă, Sfântul Grigorie Teologul vorbește despre starea de boală a mamei sale, din care s-a ridicat în mod minunat în urma unei vedenii de noapte. Numai că în vedenie Sfânta Nonna l-a văzut pe el, binecuvântând un coș cu pâini curate și dându-i să mănânce din ele[60].

În cap. al 31-lea al predicii de față, Sfântul Grigorie povestește despre cum a trăit furtuna de pe mare, când el nu era încă botezat, despre vedenia avută de părinții lui și despre vedenia tânărului dimpreună cu el, și despre cum el s-a dat Domnului, Celui care l-a mântuit pe el de la moarte[61]. Iar aici, pe cei din corabie, care au compătimit cu el, i-a numit „străini iubitori de oameni [ξενοι φιλανθρωποι]”[62].

În XVIII, 32, Sfântul Grigorie vorbește despre împăratul Iulian Apostatul, considerându-l primul și ultimul rău al zilelor lui[63], pe când în cap. 38, marele teolog spune despre tatăl său că a fost un om cu o mare răbdare, care și-a dedicat 45 de ani din viața lui Preoției[64]. În XVIII, 40, Sfântul Grigorie se adresează tatălui său, adormit, care sta în fața lui și îl întreabă dacă a exagerat cu ceva în predica lui și îi cere să le arate tuturor slava lui[65].

În cap. 41, Sfântul Grigorie își dorește ca și Sarra cea duhovnicească, mama sa, să se unească cu tatăl său în Împărăția lui Dumnezeu[66]. Iar în capitolul ultim al predicii, în cap. 43, se adresează mamei sale și o încurajează, pe cea care și-a pierdut și copiii și soțul și îi spune că el este Isaac al ei[67].

Predica a 19-a a Sfântului Grigorie Teologul este editată în PG 35, col. 1043-1064, în care vorbește despre predicile sale și despre tributul cerut de Iulianos[68]. Și el spune că sunt unii care învață cele ale Duhului fără Duhul și ei au predici sfătoase și pline de avântul sufletului. Pe când el îi învață pe oameni să tindă spre toată isihia arhetipului tăcerii [προς ησυχιαν απαντας τω αρχετυπω της σιωπης][69], adică spre Dumnezeu.

În XIX, 8, Sfântul Grigorie ne spune că Biserica este a Lui, căci Dumnezeu a stabilit-o și nu omul, ea având „arhitectonia Duhului [τη αρχιτεκτονια του Πνευματος]”[70]. Și îi îndeamnă pe toți să rămână în Biserică în starea în care au fost chemați de Dumnezeu[71] și, totodată, să își împlinească datoriile față de Stat[72]. Căci Domnul Și-a plătit tributul față de statul roman[73]. Dar împăratului, conducătorului lumesc, precizează Sfântul Grigorie, noi nu trebuie să îi aducem cele care I se cuvin numai lui Dumnezeu. Căci lui Dumnezeu trebuie să Îi aducem imne, rugăciuni, privegheri, lacrimi, daruri[74].

din viata Sfantului Grigorie Teologul

Scene iconografice din viața Sfântului Grigorie Teologul, existente în manuscrisul Gr. 510, de sec. 9, care se păstrează în Biblioteca Națională a Franței[75].

Predica a 20-a a Sfântului Grigorie este tipărită în PG 35, col. 1065-1082 și poartă titlul Despre dogmă și statutul episcopilor. Și Sfântul Grigorie își începe predica la modul tăios, vorbind despre durerea de limbă [την γλωσσαλγιαν] a „înțelepților” născuți într-o zi și a teologilor hirotoniți, care îl fac să dorească pustia[76].

După care afirmă faptul că fără curățire de patimi nu putem să acceptăm hirotonia și să scriem teologie[77]. Căci trebuie mai întâi să ne curățim pe noi înșine pentru ca să vorbim cu Cel curat[78].

În XX, 5, Sfântul Grigorie începe un cuvânt teologic, adică despre Preasfânta Treime[79]. Și aici el ne spune că noi ne închinăm Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, despărțind însușirile personale ale persoanelor dumnezeiești, dar unind persoanele după dumnezeirea Lor[80]. Căci ne ferim de boala lui Sabellios, care contrăgea în una pe cele trei persoane dumnezeiești, dar și de nebunia lui Arios, care separa persoanele dumnezeiești în trei ființe diferite și opuse[81].

În XX, 6, Sfântul Grigorie subliniază că Tatăl are vrednicia de principiu în Treime, pentru că El este cauza [αιτιος] dumnezeirii contemplate în Fiul și în Duhul Sfânt[82]. De aceea, noi avem un singur Dumnezeu dar în trei ipostasuri[83].

În XX, 7, Sfântul Grigorie se referă la proprietățile personale ale persoanelor dumnezeiești.

Și ne spune că Tatăl este fără de început și, în același timp El este început, cu sensul de cauză, izvor, lumină veșnică. Iar Fiul nicidecum nu este fără de început dar, în același timp, este început/ principiu a toate. De aceea Tatăl este început al Fiului, pentru că este cauza Lui[84]. Însă, precizează Sfântul Grigorie, nu există interval între existența Tatălui și nașterea Fiului din Tatăl, pentru că dimpreună cu existența Tatălui este și nașterea Unuia-născut din Tatăl[85].

În XX, 10, Sfântul Grigorie folosește substantivul την προοδον [ieșire], corelativ al lui processionem, pentru a vorbi despre modul în care Duhul Sfânt provine din Tatăl[86]. În XX, 11 însă, el folosește substantivul προιον, corelativ al lui procedere [a purcede], pentru același lucru[87]. Tot în cap. 11, Sfântul Grigorie folosește din nou pe  προοδον [ieșire] pentru a vorbi despre purcedere și nu pe ἐκπορεύεται de la In. 15, 26[88]. Și aici el ne spune că nu trebuie să cercetăm cu curiozitate ce înseamnă nașterea Fiului și purcederea Duhului din Tatăl[89].

La începutul lui XX, 12, Sfântul Grigorie se declară un teolog care nu are îndrăzneală[90]. Din contextul acestui capitol, eu înțeleg că se declară un teolog care nu are îndrăzneală păcătoasă în materie de teologie. Pentru că el își îndeamnă auditoriul ca să Îl câștige prin curăție pe Cel curat, căci teologi și vrednici de Dumnezeire ne facem prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu[91].

Pentru că, spune Sfântul Grigorie, făptuirea [πραξις] este suire [επιβασις] spre vederea dumnezeiască [θεωριας][92]. Și prin făptuire el înțelege împlinirea ascetică a poruncilor lui Dumnezeu, cu multă nevoință în viața de zi cu zi.

Tot în cap. al 12-lea al predicii de față, care e finalul Predicii a 20-a, Sfântul Grigorie ne spune că Împărăția cerurilor înseamnă a ajunge la cea mai mare curăție și desăvârșire[93]. Dar, în același timp, că cel mai desăvârșit dintre lucruri e cunoașterea lui Dumnezeu [γνωσις Θεου][94]. Însă curăția și desăvârșirea noi trebuie să le trăim pe pământ, aici, în viața de acum, ne spune Sfântul Grigorie Teologul, Părintele nostru, pe când de cunoașterea lui Dumnezeu vom avea parte în veșnicie, pe măsura noastră[95].


[1] PG 35, col. 933.

[2] Cf. http://www.newadvent.org/fathers/310216.htm. Voi cita această ediție în limba engleză a predicii sub forma: ed. Browne & Swallow.

[3] PG 35, col. 936/ ed. Browne & Swallow, cap. 1. [4] Ibidem/ Idem, cap. 2. [5] PG 35, col. 938/ Idem, cap. 3. [6] PG 35, col. 940-941/ Idem, cap. 5. [7] PG 35, col. 941/ Idem, cap. 6. [8] Ibidem/ Ibidem. [9] PG 35, col. 941-944/ Ibidem. [10] PG 35, col. 944/ Idem, cap. 7. [11] PG 35, 944-945/ Idem, cap. 8. [12] PG 35, col. 945/ Idem, cap. 9. [13] PG 35, col. 948/ Idem, cap. 10. [14] PG 35, col. 952/ Idem, cap. 12. [15] Ibidem/ Idem, cap. 13. [16] PG 35, col. 952-953/ Idem, cap. 14. [17] PG 35, col. 957/ Idem, cap. 17. [18] PG 35, col. 963-964.

[19] PG 35, col. 964-965. [20] PG 35, col. 965. [21] PG 35, col. 969. [22] PG 35, col. 972. [23] PG 35, col. 976. [24] PG 35, col. 980. [25] PG 35, col. 985.

[26] Voi cita ediția în limba engleză de aici http://www.newadvent.org/fathers/310218.htm sub forma: ed. Browne & Swallow.

[27] Cf. http://www.newadvent.org/fathers/310218.htm.

[28] PG 35, col. 985/ ed. Browne & Swallow, cap. 1. [29] PG 35, col. 985-988/ Idem, cap. 2. [30] PG 35, col. 988/ Ibidem. [31] PG 35, col. 989/ Idem, cap. 4. [32] PG 35, col. 989-992/ Idem, cap. 5. [33] PG 35, col. 992/ Ibidem. [34] Ibidem/ Ibidem. [35] Ibidem/ Idem, cap. 6. [36] Ibidem/ Ibidem. [37] PG 35, col. 993/ Idem, cap. 7. [38] Ibidem/ Idem, cap. 8. [39] Ibidem/ Ibidem. [40] PG 35, col. 996/ Idem, cap. 9. [41] Ibidem/ Ibidem. [42] PG 35, col. 998/ Idem, cap. 11. [43] PG 35, col. 1000/ Idem, cap. 12. [44] Ibidem/ Ibidem. [45] PG 35, col. 1001/ Idem, cap. 13. [46] PG 35, col. 1004/ Idem, cap. 15. [47] Ibidem/ Idem, cap. 16.

[48] Ibidem/ Ibidem. [49] PG 35, col. 1005/ Ibidem. [50] Ibidem/ Idem, cap. 17. [51] PG 35, col. 1009/ Idem, cap. 20. [52] Ibidem/ Idem, cap. 21. [53] PG 35, col. 1012/ Idem, cap. 22. [54] Ibidem/ Idem, cap. 23. [55] PG 35, col. 1013/ Idem, cap. 24. [56] Ibidem/ Idem, cap. 25. [57] PG 35, col. 1017/ Idem, cap. 27. [58] PG 35, col. 1017-1020/ Idem, cap. 28. [59] PG. 35, col. 1020-1021/ Idem, cap. 29. [60] PG 35, col. 1024/ Idem, cap. 30. [61] PG 35, col. 1024-1025/ Idem, cap. 31. [62] PG 35, col. 1024/ Ibidem. [63] PG 35, col. 1025/ Idem, cap. 32.

[64] PG 35, col. 1036/ Idem, cap. 38. [65] PG 35, col. 1037-1040/ Idem, cap. 40. [66] PG 35, col. 1040/ Idem, cap. 41. [67] PG 35, col. 1041/ Idem, cap. 43. [68] PG 35, col. 1044. [69] PG 35, col. 1045-1046. [70] PG 35, col. 1052. [71] PG 35, col. 1053. [72] PG 35, col. 1056. [73] PG 35, col. 1057. [74] PG 35, col. 1061-1064.

[75] Imaginea și informația am preluat-0 din articolul de aici:http://www.pemptousia.ro/2014/01/sfantul-grigorie-de-nazianz-viata-ascetica-si-statutul-de-episcop/.

[76] PG 35, col. 1065. [77] PG 35, col. 1065-1068. [78] PG 35, col. 1069. [79] Ibidem.  [80] PG 35, col. 1072. [81] Ibidem. [82] Ibidem. [83] PG 35, col. 1073. [84] Ibidem. [85] PG 35, col. 1077. [86] PG 35, col. 1077-1078. [87] PG 35, col. 1077. [88] Ibidem. [89] Ibidem. [90] PG 35, col. 1080. [91] Ibidem. [92] Ibidem. [93] Ibidem. [94] Ibidem. [95] Ibidem.