vindecarea demonizatului

Iubiții mei,

la praznicul Sfintei Parascheva, Maica noastră, din acest an, printre pelerini au fost și oameni demonizați, îndurerați, care au venit să își caute vindecarea. La nivel online am găsit două file video, cu două femei demonizate, aduse ca să se atingă de Sfintele Moaște ale Sfintei Parascheva.

Prima femeie a fost însoțită de un bărbat și de o femeie. Și până la Sfintele Moaște a mers pe picioarele ei. Însă când a ajuns lângă Sfintele Moaște a început să se tăvălească pe jos și să fie violentă. Dorind să lovească pe cei din jur, abia putând să fie imobilizată de cele două persoane care o însoțeau[1].

A doua femeie a venit însoțită de un grup de oameni, printre ei fiind și un Preot. Și ea a venit pe picioarele ei, dar când a fost atinsă de Sfintele Moaște, aceasta a devenit violentă, a început să țipe și să răcnească și abia putea să fie ținută acolo, aplecată peste Sfintele Moaște[2]. Această a doua filă video despre care v-am vorbit a fost preluată de un tabloid din Marea Britanie[3] și, datorită acestei preluări, ea a fost reuploadată pe You Tube într-o formă redusă[4].

Și, bineînțeles, v-am vorbit despre aceste două cazuri contemporane de demonizare pentru a sublinia faptul că demonizarea este o realitate și a zilelor noastre, și că ea nu e un truc și nici o boală psihică. Pentru că unii dintre comentatori au spus că e vorba aici de schizofrenie

Însă schizofrenia e o boală permanentă și ea nu se activează lângă Sfintele Moaște sau în timpul slujbelor Bisericii. Pe când aceste femei tinere au început să își arate boala lor, demonizarea, numai când s-au apropiat de Sfintele Moaște, acolo ele zbătându-se, țipând și răcnind, pentru că demonii din ele nu suportă vecinătatea cu sfințenia.

De aceea, nu femeile acestea au țipat de la sine, ci demonii din ele, fiind urgisiți de către harul lui Dumnezeu, le-au produs dureri interne, fapt pentru care ele s-au exteriorizat în acest fel.

Pentru că demonii locuiesc în oamenii pe care îi posedă în mod parazitar, așa după cum, în trup, noi am suferi dureri dacă am avea un glonț sau viermi care ne-ar mânca de vii.

Însă cel mai important lucru pentru noi e că aceste două cazuri de posedare demonică confir în totalitate manifestările demonizatului din Evanghelia de azi [Lc. 8, 26-39]. Ne confirmă faptul că demonizarea e aceeași, că demonii sunt aceiași și că ei sunt înfricoșați când se apropie, în cei posedați, de lucruri și oameni sfinți.

Domnul s-a întâlnit cu posedatul de diavol, cu îndrăcitul, în ținutul Gadarinilor [τὴν χώραν τῶν Γαδαρηνῶν] [Lc. 8, 26, BYZ]. Și când demonizatul L-a întâmpinat [ὑπήντησεν] pe Domnul, Sfântul Lucas, Evanghelistul, ne descrie starea lui: „care avea demoni de mulți ani [ὃς εἶχεν δαιμόνια ἐκ χρόνων ἱκανῶν] și [în] veșmânt nu se îmbrăca [καὶ ἱμάτιον οὐκ ἐνεδιδύσκετο] și în casă nu locuia ci în morminte [καὶ ἐν οἰκίᾳ οὐκ ἔμενεν, ἀλλ᾽ ἐν τοῖς μνήμασιν]” [Lc. 8, 27, BYZ].

Demonii, fiind ființe spirituale, nu se văd cu ochii…dar îi vezi în alții dacă ai sufletul curățit de patimi. Tocmai de aceea, mulți oameni, nevăzându-i și nesimțindu-i pe demoni în cei posedați, cred că aceia sunt bolnavi sau că se prefac și nu că sunt parazitați de niște ființe rele și răzbunătoare. Însă dacă demonii intră în tine, datorită patimilor tale și a vieții tale decăzute, ei sunt niște torționari, care te chinuie tot timpul.

Și nu doresc nimănui ca Dumnezeu să îngăduie ca el să fie posedat de demoni. Pentru că am văzut, cu toată ființa mea, cum se răzbună demonii pe oameni. Am văzut din lupta mea duhovnicească cu demonii, cea de fiecare zi, dar și în oameni care au pătimit demonizarea datorită vieții lor rele.

Pentru că atunci când îi zgândări pe demoni, când începi să îți îndrepți viața și faci bine și în alți oameni, demonii se răzbună violent pe tine. Și această răzbunare a lor este evidentă, metodică, tracasantă și fără final.

Însă aceasta e lupta ortodoxă, duhovnicească, interioară, cu demonii! Dacă îi învingem pe demoni în noi înșine, adică toate patimile pe care ei le alimentează în noi, atunci ne răstignim trupul și patimile și poftele prin harul Preasfintei Treimi.

…Sfântul Lucas ne spune că acela avea demoni în el de mulți ani și că demonii îl făceau să umble gol și să locuiască în morminte. Oamenii nu îi vedeau pe demoni în el, după cum nu îi văd nici cei de azi, dar el era demonizat și se comporta asocial.

Dar când L-a întâlnit pe Domnul, îndrăcitul, „strigând [ἀνακράξας], a căzut înaintea Lui și [cu] glas mare, a zis: «Ce [îmi este] mie și Ție, Iisuse, Fiule al Dumnezeului Celui Preaînalt [Τί ἐμοὶ καὶ σοί, Ἰησοῦ, υἱὲ τοῦ θεοῦ τοῦ ὑψίστου;]. Mă rog Ție, să nu mă chinuiești!»” [Lc. 8, 28].

La prima vedere…cuvintele acestui om depășesc lipsa de logică a unui nebun (dacă e să îl credem „nebun”) și, mai mult decât atât, acest om se dovedește a fi un om înaintevăzător. Dacă era un nebun trebuia să spună un lucru caraghios, aiurea și nicidecum să înțeleagă că Domnul e Fiul lui Dumnezeu. Pentru că, după cum știm, și Sfinților Apostoli le-a luat timp ca să înțeleagă și să se încredințeze de faptul că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu întrupat. Însă acest „nebun”, care locuia în morminte, se dovedește a avea cunoaștere de Apostol, dacă, din prima, de când Îl vede pe Domnul, Îi spune pe nume și știe cine este.

Numai că nu demonizatul știa cine este Iisus, ci demonii din cel demonizat. Demoni care cer să nu fie chinuiți.

Acum, logic vorbind, de ce ar fi cerut cineva, care era contemporan cu Domnul, ca să nu fie chinuit de către El, când el ar fi văzut peste tot că Domnul făcea numai bine? Pe cine a chinuit Domnul în propovăduirea Lui, pentru ca, tocmai acum, să îl chinuie și pe demonizat?

Însă demonizatul a venit la Domnul tocmai pentru ca să fie vindecat, deși, demonii din el, spuneau lucruri contrare. Căci, pe de o parte, ei se arătau „cunoscători” ai Lui și păreau că „Îl cinstesc”, dar, pe de altă parte, le era teamă de El pentru că aveau conștiința păcatelor lor.

Însă Domnul nu stă la taclale cu demonii, căci El „poruncea duhului necurat să iasă din om [παρήγγειλεν τ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτ ἐξελθεῖν ἀπὸ τοῦ ἀνθρώπου]” [Lc. 8, 29]. Și dacă Domnul îl vedea pe duhul necurat, păcătos, pe demon în om și îi poruncea să iasă din om [ἐξελθεῖν ἀπὸ τοῦ ἀνθρώπου], înseamnă că duhul intrase în om datorită păcatelor omului și nu pentru că demonii trebuie să locuiască în om.

Nu, nu demonii trebuie să locuiască în noi, ci slava Preasfintei Treimi!

Domnul ne învață acum ca să scoatem tot duhul necurat din noi, toată patima și tot păcatul, să nu mai rămânem în această înfrățire păcătoasă cu demonii, pentru că între noi și ei nu trebuie să existe o astfel de relație intimă. Numai cu Dumnezeu trebuie să fim uniți intim, cu toată ființa noastră și numai în slava Lui trebuie să trăim, ca niște oameni Sfinți și Cuvioși.

Lc. 8, 29 ne explică de ce demonizații trebuie imobilizați: pentru ca să nu își facă rău și să nu facă și altora rău. Pentru că „de mulți ani l-a acaparat pe el [πολλοῖς χρόνοις συνηρπάκει αὐτόν], și [era] legat [cu] lanțuri și cătușe, [fiind] păzit [καὶ ἐδεσμεῖτο ἁλύσεσιν καὶ πέδαις φυλασσόμενος], și rupând legăturile [διαρρήσσων τὰ δεσμὰ], [el era] dus de demoni întru pustii [ἠλαύνετο ὑπὸ τοῦ δαίμονος εἰς τὰς ἐρήμους]”. În locuri pustii…

De cine era păzit cel demonizat? De cei care îl iubeau. De cei care aveau milă de el. Sau de autoritățile timpului, pentru ca să nu își facă rău și să nu facă nici altora rău.

Și cum era păzit? Era păzit fiind legat în lanțuri și cătușe.

Și cine l-a legat cu lanțuri și l-a încătușat? Cei care îl păzeau.

N-au fost „inumani” cu omul? Nu! Oamenii îi doreau tot binele și de aceea l-au legat. Așa cum au făcut și Maicile de la Tanacu. Ele au legat-o pe cea demonizată pe o cruce improvizată pentru ca să nu-și facă rău și nu pentru ca să o omoare. Nimeni nu a avut intenția să o omoare! Dacă cea demonizată se vindeca de demonizare și nu murea, cei de la Tanacu n-ar fi fost felicitați de către nimeni și nici nu s-ar fi știut că a fost vreo demonizată acolo, dar fata ar fi fost foarte bucuroasă, pentru că ea știa de ce s-a vindecat.

…Însă demonizatul din ținutul Gadarinilor, cu toate intențiile umanitare ale concetățenilor săi, fiind acaparat, stăpânit de demoni puternici, rupea lanțurile și cătușele și era dus de demoni în locuri pustii. Departe de oameni, pentru ca ei să nu îl ajute.

Și când Domnul – ca să ne arate marea durere a celui demonizat – îi întreabă pe demoni de numele lor, dracii răspund că numele lor este Legiune [Λεγεών] [Lc. 8, 30, BYZ]. Iar legiunea romană era formată din circa 6.000 de soldați [cf. Gingrich Greek Lexicon].

6000 de demoni, de ființe spirituale, într-un singur om!…

Faptul că acest om, cu harul lui Dumnezeu, a putut trăi în acest fel mai mulți ani de zile e o imensă minune. Dar minunea capitală a vieții lui a fost aceea că demonii au fost scoși din el de către Domnul [Lc. 9, 33] și el s-a arătat oamenilor „șezând [καθήμενον] la picioarele lui Iisus [παρὰ τοὺς πόδας τοῦ Ἰησοῦ], îmbrăcat și întreg la minte [ἱματισμένον καὶ σωφρονοῦντα]” [Lc. 9, 35, BYZ].

Cel mai important lucru e acela că el era întreg la minte [σωφρονοῦντα]. Căci demonizarea nu este o boală psihică ci una spirituală. Demonizarea e locuirea în noi a demonilor și de această boală spirituală nu scăpăm luând medicamente, ci fiind exorcizați la Biserică de către Preoți.

Ce înseamnă însă a exorciza? În limba greacă veche, de unde vine cuvântul nostru, ἐξορκίζω înseamnă din jurământ[5]. Alungarea demonilor din oameni prin legarea lor prin jurământ. Și înțelegem ce înseamnă acest lucru, dacă citim rugăciunile de exorcizare ale Bisericii. Care, în trecut, au fost mai multe, dar astăzi mai avem doar două rânduri de rugăciuni de exorcizare în Molitfelnicul românesc: ale Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfântului Ioan Gură de Aur.

Ambele rânduri de rugăciuni sunt numite în Molitfelnic, ed. BOR 2002: Molitfe. Care e o preluare greșită, ca și molifte, a unui cuvânt slavon.

Iar молитва [molitva] înseamnă rugăciune. De aceea, cartea noastră de cult, în forma slavonizată a titlului ei, se numește Molitveanic[6] și nu Molitfelnic.

Molitveanic

Așadar, Rugăciunile sau Molitvele Sfântului Vasile cel Mare, se spune în ed. BOR 2002: sunt „pentru cei care pătimesc de la diavol și pentru toată neputința”[7] adusă de patimile noastre.

Iar când Preotul sau Arhiereul îi blesteamă pe demoni și le poruncește să iasă din cel demonizat, îi blesteamă cu Dumnezeu[8], arătând că El e Făcătorul și Mântuitorul și Judecătorul nostru. Și cerem, atunci când exorcizăm/ gonim/ scoatem pe demoni din oameni, ca să iasă din el „toată lucrarea diavolului, toată vraja, toată fermecătura, slujirea idolească, căutarea în stele, vraja cu mort, vraja cu pasăre, patima desfătării, iubirea trupească, iubirea de argint, beția, desfrânarea, nerușinarea, mânia, iubirea de ceartă, neastâmpărarea și tot cugetul viclean”[9]. Căci toate aceste patimi sunt în cei demonizați, dar și în fiecare dintre noi. Și Dumnezeu ne vrea vindecați de ele.

În a 7-a rugăciune de exorcizare a Sfântului Ioan Gură de Aur se vorbește despre exorcizare ca despre o certare a diavolului de către Dumnezeu: „Dumnezeul Cel Sfânt, Cel fără de început, Cel înfricoșător, Cel nevăzut în ființă, Cel nease- mănat în putere și necuprins ca Dumnezeire, Împăratul slavei și Stăpânul Atotțiitorul, Care cu cuvântul bine a întocmit toate din neființă în ființă și Care umblă pe aripile vânturilor, Acela te ceartă pe tine, diavole”[10].

Pentru că rugăciunile de exorcizare ale Bisericii nu sunt altceva decât o actualizare continuă a certării demonilor făcută de către Domnul. Și după cum noi actualizăm continuu Botezul, Nunta, Liturghia, Maslul Lui, tot la fel actualizăm și exorcizarea Lui, vindecarea noastră de demoni.

Așadar, iubiții mei, cei care sunt demonizați și țipă când sunt lângă Sfintele Moaște sau la Dumnezeiasca Liturghie, nu țipă de plăcere ci de multă durere! Țipă ca din gură de șarpe. Țipă pentru că sunt cu Iadul în ei și noi trebuie să îi ajutăm.

Căci la fel a făcut și Domnul: i-a gonit pe demoni din oameni și i-a făcut sănătoși și întregi la minte.

Pentru că cei demonizați țipă, urlă, lovesc, spun tot felul de hule, au atâta putere în ei tocmai pentru că demonii îi fac să fie puternici. Când ei, în realitate, sunt slabi.

Iar demonii, care spun uneori și adevăruri, nu doar minciuni și hule, le spun pentru că sunt arși de slava lui Dumnezeu și El le îngăduie să le spună. Dar demonii, cu toată durerea lor, ni le spun din invidie și din răutate, pentru ca noi să credem că ei „ne vor binele”. Sau că „și de la demoni putem să aflăm adevăruri”.

Însă Dumnezeieștii noștri Părinți ne învață să nu primim informații din partea demonilor și să nu le luăm în seamă, chiar dacă unele sunt adevărate, pentru că ei nu ne vor niciodată binele. Ei ni le spun pentru ca să ne înșele, pentru ca să ne convingă că „nu sunt atât de răi” și că, „în definitiv, ei ne vor binele”.

Demonologia, ca și anghelologia și sanctologia, face parte din teologia Bisericii. Biserica e cea care ne învață, prin Sfinții ei, adevărul despre demoni, despre Îngeri și despre Sfinți. Dacă vrem să știm aceste lucruri în amănunt trebuie să citim viețile și operele Sfinților, alături de Dumnezeiasca Scriptură. Și, în același timp, pe parcursul vieții noastre, vom experimenta fiecare în parte, și cât rău fac demonii acestei lumi, dar și cât nespus de mult bine fac Îngerii și Sfinții Lui, dar, mai ales, Maica Domnului, Stăpâna vieții noastre.

De aceea, în această duminică sfântă, să fim mulțumitori lui Dumnezeu, căci El nu uită pe nimeni și nu trece cu vederea nicio boală și nicio neputință! El ne vrea vindecați de boli, de demonizare, de necredință, de deznădejde. El ne vrea întăriți în credință, în fapte bune, în curăție și în sfințenie. Căci toate faptele noastre trebuie să ne ducă aici: la umplerea noastră de slava lui Dumnezeu, curățiți și luminați fiind noi prin ea.

Vă doresc numai bine, multă sănătate și, mai ales, înțelegere față de cei care suferă în diverse feluri! Oricând putem fi în locul lor…Amin!


[1] A se vedea: https://www.youtube.com/watch?v=2hRUUkBVYu0.

[2] Idem: https://www.youtube.com/watch?v=twFbOXqB3_o.

[3] Idem: http://www.mirror.co.uk/news/weird-news/woman-possessed-devil-exorcised-priest-6640620.

[4] Idem: https://www.youtube.com/watch?v=pd9oTubd3pE.

[5] Idem: https://el.wiktionary.org/wiki/%CE%B5%CE%BE%CE%BF%CF%81%CE%BA%CE%AF%CE%B6%CF%89.

[6] Idem: https://books.google.ro/books?id=O59bAAAAcAAJ&printsec=frontcover&hl=ro#v=onepage&q&f=false.

[7] Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 359.

[8] Idem, p. 361.

[9] Idem, p. 365.

[10] Idem, p. 369.

Did you like this? Share it: