Sfântul Ilarie, Episcop de Poitiers, Tratat despre taine [6]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș
*
Sfântul Ilarie, Episcop de Poitiers
(cca. 315 – 367, pomenit la 13 ianuarie
în Biserica Ortodoxă)
***
XIII. Prefigurarea lui Hristos
Însă o mare taină este conținută în acestea viitoare și vom trata despre locul/ rolul său în parte, la timpul său, întrucât trebuie să comparăm lucruri și persoane, fiecare la rândul său.
Așadar, acestui Noe [Îi va fi asemănat] Domnul nostru, Care „Cuvântul [fiind,] S-a făcut trup” (In. 1, 14) și Care a zis în Evanghelie: „Veniți la Mine toți cei care trudiți [laboratis] și sunteți împovărați [onerati estis] și Eu vă voi reface/ restaura [reficiam] pe voi. Puneți jugul Meu pe voi [tollite iugum Meum super vos] și învățați că blând sunt și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e dulce/ plăcut [suave] și povara Mea este ușoară” (Mt. 11, 28-30).
Face așadar a se odihni [cei trudiți] și dăruiește odihnă sufletelor și ascunde, de amenințarea Judecății, în arca învățăturii și a Bisericii Sale [in doctrinae et Ecclesiae Suae arcam], pe fii și pe cei născuți [ai lor] și pe cei chemați și împarte/ dăruiește pe Duhul Sfânt și moare și este batjocorit și înviază și instituie pentru neamul omenesc pedeapsa și sfințirea pentru faptele [săvârșite] în mod drept sau rău.
Și în acelea chiar, când lui Noe i se poruncește să intre în arcă sau să iasă din ea, se contemplă rânduiala sfințirii Bisericii [ratio Ecclesiae sanctificationis].
Căci este scris: „Dar vei intra în arcă tu și fiii tăi și soția ta și soțiile fiilor tăi” (Fac. 6, 18). Și din nou: „A zis Domnul Dumnezeu către Noe zicând: «Ieși din arcă tu și soția ta și fiii tăi și soțiile fiilor tăi»” (Fac. 8, 16).
Intrând în arcă, unește/ grupează sexul în parte: bărbații la bărbați, femeile la femei, arătând, desigur, că cei ce intră trebuie a fi abstinenți [continentes], fiecare trebuind să primească ulterior posibilitatea de a se căsători……..[1]când de trei ori este trimisă.
XIV. A doua și a treia trimitere a porumbiței
Și nici a doua trimitere nu este neclară în privința a ceea ce prefigurează. Când se întoarce acum cu ramura de măslin roditoare printre frunze, nu mai trebuie prinsă în mână, ci zboară iarăși.
Iar [simbolul] acesta s-a împlinit când cei 70 de Ucenici, după ce au primit pe Duhul Sfânt, fiind trimiși la propovăduirea Evangheliei, se întorc cu slava supunerii lor a duhurilor necurate, Duhul Sfânt aducând rodul milostivirii lui Dumnezeu, care a fost simbolizat în ramura de măslin, și, de asemenea, când, după împrăștierea acestora [a Ucenicilor] de la Domnul, urma să nu mai aibă niciun loc de odihnă.
Totuși, porumbița a revenit la Noe cu rodul, arătând prin aceasta, în a doua întoarcere, și rodul Duhului Sfânt de a-i fi supus pe demoni și, după ce s-au împrăștiat Ucenicii de la Domnul, neputința de a mai găsi un loc de odihnă de aici încolo.
Cu adevărat, a treia trimitere și [al treilea] zbor prefigurează locuirea Lui, care este în cel credincios, [căci odată] trimis Duhul Sfânt, rămâne veșnic în sufletele credincioșilor.
[1] Alt pasaj lipsă din manuscrisul după care s-a făcut ediția din care traducem. Însă vom reda, mai departe, și nota explicativă care precizează această lacună: „Manuscrisul A prezintă aici o lacună: în pasajul care ne lipsește, Sfântul Ilarie dădea, fără îndoială, o interpretare tipologică a trimiterii corbului și a primei trimiteri a porumbiței. Mai citim și cuvintele: «când de trei ori este trimisă».
Totuși, putem reconstitui parțial această interpretare grație unui al text al Sfântului Ilarie, In Psal. 144, 12, care ni se pare, de altfel, că prezintă o aluzie directă la Tratatul nostru:
«De altfel, ne amintim a fi corbul în chipul păcătosului [in formam peccatoris], când, [fiind] trimis din arcă nu s-a [mai] întors. Deci, când nicăieri nu era niciun loc stătător [pe care să poți să stai], apele fiind revărsate peste tot, aceasta nu s-a întors [în arcă], porumbița revenind [însă], apoi, după ce nu găsise odihnă.
Deci, întrucât această arcă a purtat chipul Bisericii, [așadar] în [corbul] cel care părăsește Biserica, fiindcă nu poate să rămână niciodată nicăieri, în el se constituie simbolul păcătosului, care deși nu are nicio altă [odihnă] în afară de odihna Bisericii, în veac vrea totuși să rămână în cele goale/ deșarte ale veacului».
Cuvântul ne amintim [meminimus], prin care Ilarie își începe interpretarea sa, pare să implice o trimitere la o [altă] interpretare recentă a aceluiași pasaj din Scriptură. Este de asemenea posibil, în aceste condiții, să presupunem că este vorba de Tractatus mysteriorum” (cf. n. 4, p. 100-101).