Zi: 24 noiembrie 2015

Iubiții mei[1],

Sfântul Chirillos, Patriarhul Alexandriei [Ὁ Ἅγιος Κύριλλος Πατριάρχης Ἀλεξανδρείας], marele Teolog al Bisericii, a trăit între 370-444 d. Hr., fiind Patriarh al Alexandriei Egiptului între 17 octombrie 412 și 27 iunie 444, adică pentru 32 de ani[2]. Iar printre fundamentalele traduceri patristice ale Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae o avem și pe aceea din PSB 40[3], apărută în 1994, după adormirea marelui teolog român, în care acesta a tradus ΠΕΡΙ ΑΓΙΑΣ ΤΕ ΚΑΙ ΟΜΟΟΥΣΙΟΥ ΤΡΙΑΔΟΣ [Despre Sfânta și cea deoființă Treime][4].

E vorba despre un tratat triadologic format din 7 dialoguri teologice. Un tratat pe care autorul l-a dedicat fratelui Nemesios [Νεμέσιος] și în care dialoghează cu preaînvățatul Ermia [Ερμεία][5].

Și pentru că am început să citesc de curând traducerea Părintelui Dumitru și Dumnezeu m-a luminat să vorbesc despre ea în acest dumnezeiesc post al Nașterii Domnului, de aceea am și început predica de azi, pentru ca să vedem cum a mărturisit Sfântul Chirillos învățătura despre Preasfânta Treime.

Căci toată credința Bisericii începe de aici: de la teologia trinitară. Dacă aceasta este una stricată, eretică, noi nu mărturisim credința Bisericii Ortodoxe. Și de aceea, pentru a nu ne fundamenta credința noastră pe minciună, ci pe adevăr, pentru acest motiv trebuie să cunoaștem triadologia Bisericii. Adică învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii despre Dumnezeul nostru, despre Dumnezeul treimic.

Din titlul cărții Sfântului Chirillos aflăm că Treimea este sfântă și că persoanele treimice au aceeași ființă. Adică sunt deoființă. Și acestea sunt două elemente fundamentale ale triadologiei Bisericii noastre.

Primul dialog dintre Patriarhul nostru și sfințitul [ἱερὸν] Ermia (semn că Ermia era Diacon sau Preot, pentru că sfințit e numai cel hirotonit) are titlul: Fiul este împreunăveșnic [συναιδιος] și deoființă [ὁμοούσιος] cu Tatăl[6]. Iar faptul că Fiul este împreunăveșnic cu Tatăl dar și cu Duhul Sfânt arată că deoființimea Treimii este și ea veșnică. Și că deoființimea persoanelor dumnezeiești este o împreunălocuire, o comuniune veșnică a Lor, pentru că persoanele Treimii, din veci, sunt împreună.

Însă, mai înainte de a vorbi despre Dumnezeul nostru treimic, Sfântul Chirillos spune că mintea noastră, dacă e pătimașă, nu va putea să vadă frumusețea dumnezeiască[7]. Și, implicit, nu poate să se ocupe de teologie. Pentru că teologia cere de la noi o curățire continuă de patimi.

Sfântul Chirillos pleacă în cartea sa de la Crezul de la Nicea[8], dogmatizat la Sinodul I Ecumenic, din 325 d. Hr. De ce? Pentru a pune în discuție adjectivul compus ὁμοούσιος[9], despre care unii spuneau că el este un cuvânt nonscriptural[10]. Adică nu se regăsește în Dumnezeiasca Scriptură.

Însă autorul nostru susține contrariul, că adjectivul ὁμοούσιος [deoființă] este pe deplin adevărat[11], pentru că el este „un cuvânt plin de bună semnificație și de valoare filosofică”[12]. Și de aceea îi spune confidentului său, lui Ermia, că el trebuie acceptat, alături de alți termeni teologici, chiar dacă ei nu apar în mod faptic în Scriptură, pentru că „nu trebuie să refuzăm…termenii care ne ajută să cunoaștem adevărul”[13]. Să cunoaștem și să propovăduim dreapta credință.

Și, pe lângă termenul deoființă, Sfântul Chirillos îi enumeră încă 4 termeni teologici non-scripturali confidentului său, pe care noi îi folosim ca să vorbim despre Dumnezeul nostru: faptul că El este ἀσώματον [netrupesc], ἀσχημάτιστον [fără formă], ἀπεριόριστον [nelimitat] și ἀβασίλευτον [nestăpânit][14] de cineva. Referindu-se la firea dumnezeiască a Treimii, la dumnezeire, Preafericitul Chirillos ne spune că ea este simplă și necompusă, neavând nevoie de nimic, pentru că este bogată atotdesăvârșirea lui Dumnezeu[15].

Și prin aceasta el a arătat că simplitatea lui Dumnezeu nu înseamnă nicidecum lipsa bogăției infinite a lucrărilor Sale dumnezeiești. Pentru că El e simplu și bogat în manifestări în același timp.

După care autorul nostru ne spune că termenul teologic deoființă exprimă adevărul cum că Fiul nu este de altă fire decât a Tatălui, ci este din cea a Tatălui[16]. Fapt pentru care, nimeni nu vine către Tatăl, decât numai prin El, prin Fiul întrupat[17]. Căci, după întruparea Lui, Fiul este deofire [ὀμοφυὴς] cu Dumnezeu, dar și deofire cu noi, oamenii, pentru că El S-a făcut om în toate asemenea nouă afară de păcat[18].

Fiul este deoființă cu Tatăl, continuă Sfântul Chirillos, pentru că Fiul este „din El [din Tatăl] și în El [în Tatăl] după fire [κατὰ φύσιν] și ființial [οὐσιωδῶς]”[19]. Și prin sintagma în El, autorul nostru subliniază din nou lucrul pe care l-am spus la început: că nașterea Fiului din Tatăl nu presupune separarea Fiului de Tatăl pentru că Ei sunt deoființă. Ci Fiul Se naște din Tatăl rămânând în Tatăl, pentru că Fiul este deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Căci Fiul are o unire negrăită la nivelul firii Lui cu Tatăl, [implicit și cu Duhul Sfânt], fără ca persoanele Lor să sufere vreo amestecare[20]. Pentru că deoființimea nu exprimă amestecarea persoanelor dumnezeiești, adică desființarea persoanelor Treimii, ci faptul că cele trei persoane dumnezeiești au aceeași ființă.

Și fiind întrebat de Ermia dacă Fiul are un ipostas/ o persoană sau o altă fire decât cea de la Tatăl, Sfântul Chirillos răspunde: Fiul nu are altă ființă decât cea a Tatălui, dar are ipostas/ persoană proprie[21]. Și atunci când îl întreabă dacă este ceva ființa și altceva ipostasul/ persoana, Sfântul Chirillos îi spune: e o mare diferență între ipostasuri/ persoanele dumnezeiești, dar ființa le cuprinde pe fiecare în parte[22]. Căci ființa exprimă ceea ce e comun persoanelor dumnezeiești, pe când ipostasul/ persoana exprimă ceea ce se află sub această realitate comună[23].

De aceea, Fiul fiind deoființă cu Tatăl, „Ei sunt uniți și totodată distincți”[24]. Pentru că au aceeași fire dar persoanele Lor sunt diferite.

Însă „Tatăl este Tată, căci L-a născut pe Fiul. Iar Fiul este Fiu, căci a fost născut din Tatăl”[25]. Iar dacă Ei sunt veșnici și deoființă, asta înseamnă că niciodată nu a fost Tatăl fără Fiul și Fiul fără Tatăl, după cum nu a fost nici Duhul Sfânt, Cel purces din Tatăl, fără Tatăl și fără Fiul.

Și prin sublinierea faptului că Tatăl este Cel care a născut și Fiul este Cel născut din Tatăl, se încheie primul dialog triadologic al acestei dumnezeiești cărți.

Iar eu mulțumesc Preasfintei Treimi că am început această discuție teologică fundamentală pentru mântuirea noastră și nădăjduiesc ca, prin harul Ei, să o duc până la bun sfârșit. Dumnezeul nostru treimic, iubiții mei, să ne întărească întru toate în acest preafrumos post al Nașterii Domnului și să ne dea tuturor gândul cel bun: acela de a prețui comuniunea dintre noi, fiii Bisericii. Amin!

---

[1] Scrisă în ziua de marți, 24 noiembrie 2015, zi înnorată și ploioasă dimineața. Am preluat Sfânta Icoană de aici: http://orthodoxwiki.org/images/f/fe/0118cyril-alexandria.jpg.

[2] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1784/sxsaintinfo.aspx.

[3] Sfântul Chiril al Alexandriei, Scrieri. Partea a 3-a. Despre Sfânta Treime, trad., introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, membru al Academiei Române, inclusă în col. PSB, vol. 40, Ed. IBMBOR, București, 1994, 307 p.

[4] TOΥ EN ΑΓΙΟΙΣ ΠΑΤΡΟΣ ΗΜΩΝ ΚΥΡΙΛΛΟΥ ΑΡΧΙΕΠΙΣΚΟΠΟΥ ΑΛΕΧΑΝΔΡΙΑΣ, ΠΕΡΙ ΑΓΙΑΣ ΤΕ ΚΑΙ ΟΜΟΟΥΣΙΟΥ ΤΡΙΑΔΟΣ/ De Sancta et consubstantiali Trinitate, în PG 75, col. 637-1124.

[5] PG 75, col. 637/ PSB 40, p. 9.

[6] PG 75, col. 659-660/ Idem, p. 11.

[7] PG 75, col. 661/ Idem, p. 12.

[8] PG 75, col. 668/ Idem, p. 15.

[9] PG 75, col. 669/ Idem, p. 16.

[10] Ibidem/ Ibidem.

[11] Ibidem/ Ibidem.

[12] PSB 40, p. 17.

[13] Ibidem.

[14] PG 75, col. 672/ PSB 40, p. 17.

[15] PG 75, col. 674/ Idem, p. 20.

[16] PG 75, col. 677/ Idem, p. 22.

[17] PG 75, col. 685/ Idem, p. 28.

[18] PG 75, col. 693 / Idem, p. 34.

[19] Ibidem/ Ibidem.

[20] PG 35, col. 697/ Idem, p. 37.

[21] PG 75, col. 697-698/ Ibidem.

[22] PG 75, col. 699-700/ Ibidem.

[23] Ibidem/ Ibidem.

[24] PSB 40, p. 38.

[25] PG 75, col. 709/ PSB 40, p. 44.