Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 24 noiembrie 2015

Predică despre triadologia Sfântului Chirillos al Alexandriei [1]

Iubiții mei[1],

Sfântul Chirillos, Patriarhul Alexandriei [Ὁ Ἅγιος Κύριλλος Πατριάρχης Ἀλεξανδρείας], marele Teolog al Bisericii, a trăit între 370-444 d. Hr., fiind Patriarh al Alexandriei Egiptului între 17 octombrie 412 și 27 iunie 444, adică pentru 32 de ani[2]. Iar printre fundamentalele traduceri patristice ale Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae o avem și pe aceea din PSB 40[3], apărută în 1994, după adormirea marelui teolog român, în care acesta a tradus ΠΕΡΙ ΑΓΙΑΣ ΤΕ ΚΑΙ ΟΜΟΟΥΣΙΟΥ ΤΡΙΑΔΟΣ [Despre Sfânta și cea deoființă Treime][4].

E vorba despre un tratat triadologic format din 7 dialoguri teologice. Un tratat pe care autorul l-a dedicat fratelui Nemesios [Νεμέσιος] și în care dialoghează cu preaînvățatul Ermia [Ερμεία][5].

Și pentru că am început să citesc de curând traducerea Părintelui Dumitru și Dumnezeu m-a luminat să vorbesc despre ea în acest dumnezeiesc post al Nașterii Domnului, de aceea am și început predica de azi, pentru ca să vedem cum a mărturisit Sfântul Chirillos învățătura despre Preasfânta Treime.

Căci toată credința Bisericii începe de aici: de la teologia trinitară. Dacă aceasta este una stricată, eretică, noi nu mărturisim credința Bisericii Ortodoxe. Și de aceea, pentru a nu ne fundamenta credința noastră pe minciună, ci pe adevăr, pentru acest motiv trebuie să cunoaștem triadologia Bisericii. Adică învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii despre Dumnezeul nostru, despre Dumnezeul treimic.

Din titlul cărții Sfântului Chirillos aflăm că Treimea este sfântă și că persoanele treimice au aceeași ființă. Adică sunt deoființă. Și acestea sunt două elemente fundamentale ale triadologiei Bisericii noastre.

Primul dialog dintre Patriarhul nostru și sfințitul [ἱερὸν] Ermia (semn că Ermia era Diacon sau Preot, pentru că sfințit e numai cel hirotonit) are titlul: Fiul este împreunăveșnic [συναιδιος] și deoființă [ὁμοούσιος] cu Tatăl[6]. Iar faptul că Fiul este împreunăveșnic cu Tatăl dar și cu Duhul Sfânt arată că deoființimea Treimii este și ea veșnică. Și că deoființimea persoanelor dumnezeiești este o împreunălocuire, o comuniune veșnică a Lor, pentru că persoanele Treimii, din veci, sunt împreună.

Însă, mai înainte de a vorbi despre Dumnezeul nostru treimic, Sfântul Chirillos spune că mintea noastră, dacă e pătimașă, nu va putea să vadă frumusețea dumnezeiască[7]. Și, implicit, nu poate să se ocupe de teologie. Pentru că teologia cere de la noi o curățire continuă de patimi.

Sfântul Chirillos pleacă în cartea sa de la Crezul de la Nicea[8], dogmatizat la Sinodul I Ecumenic, din 325 d. Hr. De ce? Pentru a pune în discuție adjectivul compus ὁμοούσιος[9], despre care unii spuneau că el este un cuvânt nonscriptural[10]. Adică nu se regăsește în Dumnezeiasca Scriptură.

Însă autorul nostru susține contrariul, că adjectivul ὁμοούσιος [deoființă] este pe deplin adevărat[11], pentru că el este „un cuvânt plin de bună semnificație și de valoare filosofică”[12]. Și de aceea îi spune confidentului său, lui Ermia, că el trebuie acceptat, alături de alți termeni teologici, chiar dacă ei nu apar în mod faptic în Scriptură, pentru că „nu trebuie să refuzăm…termenii care ne ajută să cunoaștem adevărul[13]. Să cunoaștem și să propovăduim dreapta credință.

Și, pe lângă termenul deoființă, Sfântul Chirillos îi enumeră încă 4 termeni teologici non-scripturali confidentului său, pe care noi îi folosim ca să vorbim despre Dumnezeul nostru: faptul că El este ἀσώματον [netrupesc], ἀσχημάτιστον [fără formă], ἀπεριόριστον [nelimitat] și ἀβασίλευτον [nestăpânit][14] de cineva. Referindu-se la firea dumnezeiască a Treimii, la dumnezeire, Preafericitul Chirillos ne spune că ea este simplă și necompusă, neavând nevoie de nimic, pentru că este bogată atotdesăvârșirea lui Dumnezeu[15].

Și prin aceasta el a arătat că simplitatea lui Dumnezeu nu înseamnă nicidecum lipsa bogăției infinite a lucrărilor Sale dumnezeiești. Pentru că El e simplu și bogat în manifestări în același timp.

După care autorul nostru ne spune că termenul teologic deoființă exprimă adevărul cum că Fiul nu este de altă fire decât a Tatălui, ci este din cea a Tatălui[16]. Fapt pentru care, nimeni nu vine către Tatăl, decât numai prin El, prin Fiul întrupat[17]. Căci, după întruparea Lui, Fiul este deofire [ὀμοφυὴς] cu Dumnezeu, dar și deofire cu noi, oamenii, pentru că El S-a făcut om în toate asemenea nouă afară de păcat[18].

Fiul este deoființă cu Tatăl, continuă Sfântul Chirillos, pentru că Fiul este „din El [din Tatăl] și în El [în Tatăl] după fire [κατὰ φύσιν] și ființial [οὐσιωδῶς]”[19]. Și prin sintagma în El, autorul nostru subliniază din nou lucrul pe care l-am spus la început: că nașterea Fiului din Tatăl nu presupune separarea Fiului de Tatăl pentru că Ei sunt deoființă. Ci Fiul Se naște din Tatăl rămânând în Tatăl, pentru că Fiul este deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Căci Fiul are o unire negrăită la nivelul firii Lui cu Tatăl, [implicit și cu Duhul Sfânt], fără ca persoanele Lor să sufere vreo amestecare[20]. Pentru că deoființimea nu exprimă amestecarea persoanelor dumnezeiești, adică desființarea persoanelor Treimii, ci faptul că cele trei persoane dumnezeiești au aceeași ființă.

Și fiind întrebat de Ermia dacă Fiul are un ipostas/ o persoană sau o altă fire decât cea de la Tatăl, Sfântul Chirillos răspunde: Fiul nu are altă ființă decât cea a Tatălui, dar are ipostas/ persoană proprie[21]. Și atunci când îl întreabă dacă este ceva ființa și altceva ipostasul/ persoana, Sfântul Chirillos îi spune: e o mare diferență între ipostasuri/ persoanele dumnezeiești, dar ființa le cuprinde pe fiecare în parte[22]. Căci ființa exprimă ceea ce e comun persoanelor dumnezeiești, pe când ipostasul/ persoana exprimă ceea ce se află sub această realitate comună[23].

De aceea, Fiul fiind deoființă cu Tatăl, „Ei sunt uniți și totodată distincți[24]. Pentru că au aceeași fire dar persoanele Lor sunt diferite.

Însă „Tatăl este Tată, căci L-a născut pe Fiul. Iar Fiul este Fiu, căci a fost născut din Tatăl”[25]. Iar dacă Ei sunt veșnici și deoființă, asta înseamnă că niciodată nu a fost Tatăl fără Fiul și Fiul fără Tatăl, după cum nu a fost nici Duhul Sfânt, Cel purces din Tatăl, fără Tatăl și fără Fiul.

Și prin sublinierea faptului că Tatăl este Cel care a născut și Fiul este Cel născut din Tatăl, se încheie primul dialog triadologic al acestei dumnezeiești cărți.

Iar eu mulțumesc Preasfintei Treimi că am început această discuție teologică fundamentală pentru mântuirea noastră și nădăjduiesc ca, prin harul Ei, să o duc până la bun sfârșit. Dumnezeul nostru treimic, iubiții mei, să ne întărească întru toate în acest preafrumos post al Nașterii Domnului și să ne dea tuturor gândul cel bun: acela de a prețui comuniunea dintre noi, fiii Bisericii. Amin!


[1] Scrisă în ziua de marți, 24 noiembrie 2015, zi înnorată și ploioasă dimineața. Am preluat Sfânta Icoană de aici: http://orthodoxwiki.org/images/f/fe/0118cyril-alexandria.jpg.

[2] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1784/sxsaintinfo.aspx.

[3] Sfântul Chiril al Alexandriei, Scrieri. Partea a 3-a. Despre Sfânta Treime, trad., introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, membru al Academiei Române, inclusă în col. PSB, vol. 40, Ed. IBMBOR, București, 1994, 307 p.

[4] TOΥ EN ΑΓΙΟΙΣ ΠΑΤΡΟΣ ΗΜΩΝ ΚΥΡΙΛΛΟΥ ΑΡΧΙΕΠΙΣΚΟΠΟΥ ΑΛΕΧΑΝΔΡΙΑΣ, ΠΕΡΙ ΑΓΙΑΣ ΤΕ ΚΑΙ ΟΜΟΟΥΣΙΟΥ ΤΡΙΑΔΟΣ/ De Sancta et consubstantiali Trinitate, în PG 75, col. 637-1124.

[5] PG 75, col. 637/ PSB 40, p. 9.

[6] PG 75, col. 659-660/ Idem, p. 11.

[7] PG 75, col. 661/ Idem, p. 12.

[8] PG 75, col. 668/ Idem, p. 15.

[9] PG 75, col. 669/ Idem, p. 16.

[10] Ibidem/ Ibidem.

[11] Ibidem/ Ibidem.

[12] PSB 40, p. 17.

[13] Ibidem.

[14] PG 75, col. 672/ PSB 40, p. 17.

[15] PG 75, col. 674/ Idem, p. 20.

[16] PG 75, col. 677/ Idem, p. 22.

[17] PG 75, col. 685/ Idem, p. 28.

[18] PG 75, col. 693 / Idem, p. 34.

[19] Ibidem/ Ibidem.

[20] PG 35, col. 697/ Idem, p. 37.

[21] PG 75, col. 697-698/ Ibidem.

[22] PG 75, col. 699-700/ Ibidem.

[23] Ibidem/ Ibidem.

[24] PSB 40, p. 38.

[25] PG 75, col. 709/ PSB 40, p. 44.

Ioannis, cap. 7, 1-24, cf. BYZ

1. Și Iisus, după acestea [toate][1], umbla în Galilea. Căci nu voia a umbla în Iudea, căci iudeii Îl căutau pe El să-L omoare.

2. Și era aproape sărbătoarea Facerea-corturilor [ἡ Σκηνοπηγία] a iudeilor.

3. Atunci, frații Lui[2] au zis către El: „Pleacă de aici și du-Te întru Iudea, ca și Ucenicii Tăi să vadă lucrurile pe care Tu le faci!

4. Căci nimeni [nu] face ceva în ascuns [ἐν κρυπτῷ], ci el caută a fi în mulțime [ἐν παρρησίᾳ][3]. [Iar] dacă faci acestea, [atunci] arată-Te pe Tine lumii!”.

5. [Și vorbeau astfel], pentru că nici frații Lui [nu] credeau întru El.

6. Atunci Iisus zice lor: „Vremea Mea încă [nu] a venit[4], dar vremea voastră [în]totdeauna este gata.

7. Lumea nu poate a vă urî pe voi, dar pe Mine Mă urăște [ἐμὲ δὲ μισεῖ], căci Eu mărturisesc [μαρτυρῶ] despre ea, căci lucrurile ei sunt rele [πονηρά].

8. Voi suiți-vă pentru sărbătoarea aceasta! [Dar] Eu încă nu Mă sui la sărbătoarea aceasta, căci vremea Mea încă nu s-a împlinit”.

9. Și acestea zicându-le lor, [El] a rămas în Galilea.

10. Și după [ce] s-au suit frații Lui [în Ierusalim], atunci și El S-a suit pentru sărbătoare, [însă] nu pe față [φανερῶς], ci ca pe ascuns [ἀλλ᾽ ὡς ν κρυπτῷ].

11. Atunci, iudeii Îl căutau pe El la sărbătoare și ziceau: „Unde este Acela?”.

12. Și șușoteală multă [γογγυσμὸς πολὺς] era pentru El în mulțimi. [Căci] unii ziceau că: „[El] este bun!”, [pe când] alții ziceau: „Nu, ci înșală [πλανᾷ] mulțimea!”.

13. Însă nimeni [nu] vorbea [cu] îndrăzneală [παρρησίᾳ] despre El, de frica iudeilor.

14. Dar [fiind] deja mijlocul sărbătorii, S-a suit Iisus întru templu și învăța [ἐδίδασκεν][5].

15. Și iudeii se minunau, zicând: „Cum știe Acesta Scripturile, ne[fiind] învățat?”.

16. Atunci, le-a răspuns lor Iisus și a zis: „Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui care M-a trimis pe Mine.

17. Dacă cineva are să voiască a face voia Lui, va cunoaște despre [această] învățătură dacă este din a lui Dumnezeu [ἐκ τοῦ θεοῦ] sau Eu vorbesc de la Mine Însumi.

18. Cel care vorbește de la sine, slava lui caută; dar cel care caută slava celui care l-a trimis pe el, acela este adevărat și nedreptate nu este în el.

19. Nu Mosis [Μωσῆς] v-a dat vouă legea și nimeni dintre voi [nu] face legea? De ce Mă căutați [ca] să Mă omorâți [Τί με ζητεῖτε ἀποκτεῖναι]?”.

20. A răspuns mulțimea și a zis: „Ai demon [Δαιμόνιον ἔχεις]! Cine Te caută [ca] să Te omoare?”.

21. Iisus a răspuns și le-a zis lor: „Un lucru am făcut și toți vă minunați.

22. De aceea v-a dat Mosis tăierea împrejur – nu că de la Mosis este, ci de la părinți – și în sabat îl tăiați împrejur pe om.

23. Dacă omul primește tăierea împrejur în sabat ca să nu se strice legea lui Mosis, vă mâniați pe Mine că am făcut în sabat un om întreg sănătos?

24. Nu judecați după înfățișare [κατ᾽ ὄψιν], ci judecați judecată dreaptă [τὴν δικαίαν κρίσιν κρίνατε]!”.


[1] După aceste evenimente.

[2] Frații Lui vitregi, adică fiii Sfântului Iosif, Logodnicul Maicii Domnului.

[3] Arătându-se cu îndrăzneală în public, în fața lumii.

[4] Nu a venit vremea răstignirii Mele. Pentru că atunci Mă voi duce în Ierusalim.

[5] Îi învăța pe oameni, le propovăduia.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy