Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Lună: decembrie 2015 Page 1 of 7

Predică la tăierea-împrejur a Domnului [2016]

taierea imprejur a Domnului 2016

Iubiții mei[1],

praznicul de azi, primul praznic împărătesc al lui 2016, Îl are în prim-plan pe Domnul, Cel care suferă pentru noi durere și vărsare de sânge.

Căci praznicul de azi se numește Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos [Ἡ κατὰ σάρκα Περιτομὴ τοῦ Κυρίου καὶ Θεοῦ καὶ Σωτῆρος ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ][2]. Praznic care ne dovedește că El a avut trup, că nașterea Lui a fost reală, dar, în același timp, că Domnul S-a supus ritualului evreiesc săvârșit în ziua a 8-a de la naștere.

Ritual despre care ne vorbește Sfântul Apostol Lucas, Evanghelistul și Medicul, spunându-ne că atunci „când s-au împlinit 8 zile [ὅτε ἐπλήσθησαν ἡμέραι ὀκτὼ], [ca] să-L taie-împrejur pe El [τοῦ περιτεμεῖν αὐτόν], și au chemat numele Lui Iisus [καὶ ἐκλήθη τὸ ὄνομα αὐτοῦ Ἰησοῦς], cel chemat de Înger [așa mai] înainte să fie zămislit El în pântece [τὸ κληθὲν ὑπὸ τοῦ ἀγγέλου πρὸ τοῦ συλληφθῆναι αὐτὸν ἐν τῇ κοιλίᾳ]” [Lc. 2, 21, BYZ].

Loc evanghelic din care înțelegem că tăierea împrejur s-a făcut la 8 zile de la naștere și, după ce a fost tăiat împrejur, Domnul a primit numele de Iisus, după cum Îi vestise Născătoarei de Dumnezeu Sfântul Arhanghel Gavriil, conform Lc. 1, 31.

Însă ce înseamnă a fi tăiat împrejur? Tăierea-împrejur e sinonimă cu obrezania sau cu circumcizia. Iar circumcizia e a prepuțului sau a pielii care acoperă partea anterioară a penisului.

Iar în fila video de aici[3] aveți ritualul evreiesc de acum al circumciziei, momentul tăierii-împrejur fiind redat în mod explicit. Pielea de pe penis e tăiată cu bisturiul în timpul ritualului, după ce, anterior, a fost unsă și pudrată cu ceva anume (min. 3). Copilul plânge, pentru că îl doare, curge sânge, se încearcă oprirea sângelui…iar femeile care participă la ritual au inima strânsă pentru durerea pruncului, dar știu că „așa e tradiția”.

Și tradiția aceasta este dumnezeiască!

Pentru că Dumnezeu a revelat-o Sfântului Patriarh Avraam în Fac. 17, 10-12, când i-a spus: „Și aceasta este făgăduința pe care o vei ține între Mine și voi și între seminția ta [de] după tine întru neamurile lor: se va tăia-împrejur tot cel de parte bărbătească al vostru [περιτμηθήσεται ὑμῶν πᾶν ἀρσενικόν]. Și vă veți tăia-împrejur prepuțul trupului vostru [τὴν σάρκα τῆς ἀκροβυστίας ὑμῶν] și va fi în[tru] semn al făgăduinței [ἐν σημείῳ διαθήκης] între Mine și voi. Și pruncul vostru de 8 zile se va tăia-împrejur [καὶ παιδίον ὀκτὼ ἡμερῶν περιτμηθήσεται ὑμῖν], tot cel de parte bărbătească, întru neamurile voastre”.

Lucru pe care Sfântul Avraam și casa lui l-a împlinit imediat, Avraam tăindu-se împrejur la vârsta de 99 de ani [Fac. 17, 24].

Numai că tăierea-împrejur a fost dată poporului lui Israil ca semn al făgăduinței. Adică a fost dată ca o prefigurare a ceea ce va fi în viitor.

Și ce a prefigurat tăierea-împrejur? A prefigurat Botezul nostru, al Bisericii[4]. Prin care noi suntem curățiți de tot păcatul și de toată necurăția.

Însă, până azi, la 8 zile de la naștere, și noi punem numele pruncului ce va fi botezat[5]. Căci pruncul se aduce la Biserică și, în pronaos, Preotul îl însemnează cu semnul Sfintei Cruci[6] „la frunte, la gură, la piept și binecuvântându-l, zice rugăciunea aceasta:

Doamne, Dumnezeul nostru, Ție ne rugăm și pe Tine Te chemăm, să se însemneze lumina feței Tale peste robul Tău acesta (și aici îi rostește pentru prima oară numele în cadru liturgic) și să se însemneze Crucea Unuia-Născut Fiului Tău în inima și în cugetul lui, ca să fugă de deșertăciunea lumii și de toată vicleana uneltire a vrăjmașului și să urmeze poruncile Tale. Și dă, Doamne, ca numele Tău cel sfânt să rămână nelepădat de dânsul, când se va uni, la vremea cuvenită, cu Biserica Ta cea sfântă, desăvârșindu-se prin înfricoșătoarele Taine ale Hristosului Tău; ca, după poruncile Tale viețuind și păzind pecetea nestricată, să dobândească fericirea celor aleși în Împărăția Ta. Cu harul și cu iubirea de oameni ale Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care ești binecuvântat, cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”[7].

Însă mulți nu știu, din păcate, că această rugăciune se face la 8 zile de la nașterea pruncului și nu vin la Biserică pentru ca să ceară această rugăciune, când, în Biserică, i se rostește pentru prima oară numele noului om, recent născut.

Nu știu și ar trebui să afle!

Iar textul rugăciunii pe care am rostit-o este foarte important. Pentru că acum Îi cerem lui Dumnezeu Tatăl ca El să-Și însemneze slava Lui peste pruncul de 8 zile, să-l lumineze cu slava Lui cea necreată și veșnică și, totodată, să însemneze Crucea Fiului Său în inima și în cugetul pruncului, adică în trupul și în sufletul lui, pentru ca pruncul să fugă de tot păcatul și să împlinească poruncile lui Dumnezeu.

E o rugăciune care îl pregătește de Botez pe prunc, care acum își are numele rostit în fața lui Dumnezeu.

Pentru că pruncul, care are un nume, e pus în fața lui Dumnezeu, pentru ca să nu lepede niciodată numele cel sfânt al lui Dumnezeu.

Iar înfricoșătoarele Taine ale Domnului, prin care pruncul va fi îmbisericit, prin care el va fi făcut un mădular viu al Bisericii, adică al lui Hristos, vor fi o desăvârșire a lui, căci îl vor face să trăiască conform poruncilor dumnezeiești. Și dacă trăiește creștinește, pruncul va păzi pecetea Mirungerii nestricată, adică slava lui Dumnezeu în el prin asceză continuă, pentru ca să moștenească Împărăția lui Dumnezeu.

Așadar și noi, creștinii ortodocși, ne punem numele la 8 zile de la naștere.

Căci în certificatul de naștere, în prima sau a doua zi de viață, tatăl copilului declară în mod oficial numele copilului său. Nume pe care l-a ales împreună cu mama pruncului și cu alții din familie.

Dar la Biserică el e numit cu numele din certificat la 8 zile de la nașterea lui și, pentru comunitatea Bisericii, de acum el poartă oficial numele înscris acolo.

Pentru că Domnul, la templu, a primit numele în mod liturgic tot a 8-a zi, când a fost tăiat-împrejur, chiar dacă numele Său era știut de Mama Lui înainte ca El să Se zămislească în pântecele ei.

Iar numele Iisus [Ἰησοῦς] înseamnă Mântuitor[8] în limba ebraică, însă noi, ortodocșii, transliterăm numele Lui din Scriptura Noului Testament în limba greacă și nu din limba ebraică. Pentru că Noul Testament a fost scris în greacă și nu în ebraică.

Astfel, cuvântul Iisus, în greacă, e format din 3 silabe: Ἰ-η-σοῦς [I-i-sus]. A treia silabă conține și un diftong [οῦ], format din literele o și i, care se citesc u. De aceea avem Ἰ-η-σοῦς; adică: I-i-sus și nu: „I-i-sois”.

Numele Domnului este Iisus [Ἰησοῦς], așa după cum a fost vestit de Sfântul Arhanghel Gavriil.

Numele Lui de Hristos [Χριστός] traduce în greacă pe Mașiah [מָשִׁיחַ] din ebraică[9], adică pe Mesias [Μεσίας], cf. In. 1, 41. Iar în ebraică Mașiah înseamnă Uns.

Așa că Iisus Hristos înseamnă Mântuitorul Cel uns, adică Mântuitorul Cel plin de slava lui Dumnezeu, pentru că ungerea la care se referă Mașiah este ungerea care te umple de slava lui Dumnezeu.

De aceea, noi, ortodocșii, scriem numele Domnului sub forma Iisus Hristos, care e o transliterare totală, fidelă a numelor Lui din limba greacă și nu ca „Isus Cristos” sau „Isus Christos” sau „Isus Hristos”.

Și Îl mărturisim pe El ca Dumnezeu adevărat și om adevărat, pentru că Și-a asumat umanitatea din uterul Preacuratei Fecioare Maria.

Și a venit la 8 zile după naștere pentru ca să împlinească tăierea-împrejur a Legii. Și primind tăierea-împrejur pentru noi, El ne duce la împlinirea făgăduinței, adică la roadele cele preasfinte ale Botezului Său. Pentru că Botezul Său înseamnă că El a murit pentru păcatele noastre și a înviat a treia din morți, pentru ca noi să trăim în mod tainic și real moartea și învierea Lui în trupul nostru. Și trăind moartea și învierea Lui, să ne înălțăm cu El în Împărăția Lui, fiind și noi plini de slava Lui.

Pentru că ziua a 8-a ne vorbește despre Împărăția Lui cea veșnică, despre ziua netrecătoare.

Însă azi, la început de an calendaristic, îl pomenim și pe Sfântul Arhiepiscop Vasilios cel Mare [Βασίλειος ὁ Μέγας] al Chesariei Cappadociei [Καισάρεια τῆς Καππαδοκίας][10] cu a cărui Dumnezeiască Liturghie[11] am început acest an, ca de obicei. Îl pomenim pe prietenul și superiorul ierarhic al Sfântului Grigorios Teologul, a cărui dumnezeiască viață am cuprins-o în Viețile Sfinților (vol. 1)[12], încă în lucru, unde am subliniat și relația de prietenie dintre Sfinții Vasilios și Grigorios.

Și când spunem Sfântul Vasilios cel Mare spunem un mare Teolog al Bisericii din sec. al 4-lea d. Hr., care a propovăduit, prin cărțile și prin predicile sale, la modul normativ, exemplar, fundamental despre teologia și viața Bisericii.

Sfântul Vasilios s-a născut în 329-330[13] în Chesaria Cappadociei[14], care astăzi este orașul Kayseri din Turcia[15]. Și s-a născut dintr-o familie sfântă. Pentru că tatăl Sfântului Vasilios a fost Sfântul Vasilios cel Bătrân, care e pomenit pe 30 mai[16], iar mama lui a fost Sfânta Emmelia [Ἐμμέλεια][17], care, în calendarul editat de Patriarhia Română, apare ca fiind pomenită azi, împreună cu fiul ei.

În Sinaxarul grecesc, Sfânta Cuvioasă Emmelia e pomenită pe 30 mai[18]. Însă în Sinaxarul american, care e cel rusesc, Sfânta Emmelia e pomenită astăzi, la 1 ianuarie[19], de unde, probabil, am preluat și noi pomenirea ei.

Iar Sfântul Vasilios a avut 3 frați și 5 surori, fiind 9 copii la părinți. El a fost educat creștinește de mama și de bunica lui, pe când tatăl lui l-a învățat să scrie. După care a studiat în Chesaria Cappadociei și în Constantinopol, după care la Atena, unde s-a împlinit în prietenia sa cu Sfântul Grigorios Teologul[20].

Aici, la Atena, Sfântul Vasilios studiază retorica [ρητορική], filosofia [φιλοσοφία], astronomia [ἀστρονομία], geometria [γεωμετρία] și medicina [ἰατρική][21]. Pentru că el nu și-a pus falsa problemă, ca mulți tineri de azi, „la ce îmi folosesc toate astea”, ci, fiind înfometat de cunoaștere, a digerat în sufletul său toată cunoașterea lumii lui, pentru ca să fie propriu slujirii Bisericii. Pentru că un teolog și un predicator al Bisericii trebuie să aibă cunoștințe foarte diverse și aprofundate, să aibă specializări multiple pentru a putea înțelege, explica, detalia diverse problematici teologice, filosofice, culturale, istorice, sociale, comportamentale.

Căci dacă înveți puține, știi puține. Pe când, dacă știi multe și le armonizezi pe toate pentru a-i folosi pe oameni, atunci ești o bibliotecă vie, un om al experienței și al dăruirii, care îi luminezi și îi conduci pe oameni spre cele împlinitoare, spre mântuirea lor.

Și așa a fost Sfântul Vasilios, Arhiepiscopul Bisericii: o experiență duhovnicească și teologică vie și complexă, foarte profundă, o lumină călăuzitoare a Bisericii! Și, până azi, scrierile sale sunt teologia adevărată a Bisericii.

După ce își termină studiile la Atena, în jurul anului 356, Sfântul Vasilios se botează. Pentru că nu fusese încă botezat. După cum nici Sfântul Grigorios Teologul nu era botezat în timp ce a studiat la Atena[22].

Dar pentru că dorea să cunoască cu adevărat viața monahală, Sfântul Vasilios călătorește în Egipt [Αἴγυπτο], în Mesopotamia [Μεσοποταμία], în Palestina [Παλαιστίνη] și în Siria [Συρία] și întâlnește diverși nevoitori ortodocși. Iar experiența monahală pe care a acumulat-o a devenit una cu viața lui.

De aceea, fiind convins că viața monahală e vocația lui, Sfântul Vasilios își vinde averea și trăiește monahal în Pontos, lângă râul Iris [Ἴρις][23], râu care acum se numește Yeșilırmak sau Râul verde[24].

Aici face ascultare, studiază teologia și se roagă[25].

În 362 e hirotonit Diacon, în 365 Preot, iar pe 14 iunie 370 e hirotonit Arhiepiscop al Chesariei Cappadociei[26]. Iar în calitatea sa de „Mitropolit al Capadociei și Exarh al Pontului, autoritatea sa se întindea între Munții Balcani, Marea Mediterană, Marea Egee și până la Eufrat”[27].

Însă „pentru a se perpetua amintirea acestui scaun episcopal străvechi, Sinodul Patriarhiei de la Constantinopol, în timpul Patriarhului Sofronie, a decis la data de 10 octombrie 1776, ca Mitropolitul Ungrovlahiei (cu reședința la București) să poarte și titlul onorific de „locțiitor al Tronului episcopal din Chesareea (Cezareea) Capadociei”. [Iar] din anul 1925, acest titlu este purtat de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”[28].

De aceea, între cele patru titulaturi ale Patriarhului României, a treia e aceasta: „Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei”.

Însă ca Arhiepiscop a trăit doar 8 ani, adormind în ziua de 1 ianuarie 379[29], la vârsta de 49 de ani. A avut o viață scurtă, dar plină de realizări trainice!

Căci Despre Sfântul Duh și Respingerea apologiei neevlaviosului Evnomios le-a scris în 363-364[30], pe când era Diacon. Iar comentariile sale la Dumnezeiasca Scriptură, Epistolele sale, Regulile sale mici[31] și mari[32], Dumnezeiasca sa Liturghie, Canoanele sale, Rugăciunile sale sunt normative pentru întreaga Biserică.

Astfel, în Patrologia Graeca[33], primul volum dedicat Sfântului Vasilios cel Mare este PG 29[34]. Și în PG 29 avem Omiliile la Hexaemeron, Omiliile la Psalmi și Cele 5 cărți împotriva ereticului Evnomios.

În PG 30[35] avem alte omilii la Facerea și la Psalmi, Comentariul la Sfântul Profet Isaias, Cartea despre feciorie, plus alte scrieri apologetice. În PG 31[36] avem predici, scrieri ascetice și morale, Regulile mari și mici, două cărți despre Sfântul Botez, Dumnezeiasca sa Liturghie, cele 3 rugăciuni ale sale de exorcizare, plus alte scrieri.

În PG 32[37] avem cartea Despre Sfântul Duh și Epistolele sale, care sunt în număr de CCCLXVI [366][38].

În română, din opera Sfântului Vasilios cel Mare, s-a tradus și publicat sistematic în ultimul timp. În noua serie PSB (Părinți și Scriitori Bisericești) a Patriarhiei Române s-au publicat 5 volume dedicate Sfântului Vasile cel Mare: vol. 1 este cu cuvântările sale, vol. al 2-lea cu scrierile sale exegetice, al 3-lea este cu epistolele sale, al 4-lea cu scrierile sale dogmatice și exegetice, pe când al 5-lea cu scrierile sale ascetico-morale[39].

Așa că avem mult de citit din opera Sfântului Vasile cel Mare în limba română, chiar dacă nu știm o altă limbă străină. Iar dacă nu avem bani să le cumpărăm pe cele noi, vechea colecție PSB este online[40] și avem acolo și scrieri ale Sfântului Vasile cel Mare. Numai evlavie să avem față de Sfântul nostru Părinte Vasilios și să ne facem timp pentru lectură.

Pentru că lectura teologică, iubiții mei, cititul de carte sfântă este adevărata noastră vindecare de neștiință, de patimi, de superstiții, de obiceiuri păcătoase. Și dacă nu citim continuu, dacă nu aprofundăm continuu cărțile Dumnezeieștii Scripturi și ale Dumnezeieștilor noștri Părinți, trăim degeaba, trăim fără să știm lucrurile fundamentale ale acestei vieți și ale veșniciei.

Pentru că noi cu acestea trebuie să începem viața noastră: cu cărțile Bisericii și, dimpreună cu ele, ca Sfântul Vasilios cel Mare, să citim cărți de tot felul, din care să alegem ce e bun și folositor.

Căci o carte sau o revistă, oricât de rea ar fi la nivelul conținutului sau de prost editată, este totuși o sursă de cunoaștere și nu e ca și când am sta toată ziua și nu am citi nimic.

Și dacă citim reclame sau ziare sau citim traducerile la filme înseamnă ceva, înseamnă că am citit ceva, în loc să nu vrem să citim nimic.

Cu atât mai mult a citi online înseamnă a te informa despre multiple lucruri. Că citim pe monitoare mari, că citim pe telefoane sau tablete, a citi înseamnă a te informa și a te educa.

Informația ne educă. Ne învață anumite moduri de a fi. Iar noi alegem ceea ce dorim să fim.

Însă există o educație bună și una proastă. Cea proastă e aceea în care citim și învățăm și punem în practică lucruri care nu ne personalizează, ci ne fac tot mai pătimași.

Educația bună este educația care știe să aleagă și să rețină și să trăiască după informațiile cele mai bune.

Căci dacă vreau să mă informez despre teologie, nu mă duc să învăț despre credința ortodoxă de pe tot felul de saituri sau bloguri bizare, anonime, suspecte, ci mă duc la profesioniști, la oameni care au făcut, știu ce e teologia și știu să scrie teologie.

La fel, dacă vreau să am cunoștințe despre politică, despre filosofie, despre literatură, despre istorie, despre gastronomie, despre filmografie, despre tehnologia de ultimă oră, mă duc în locurile din online unde sunt profesioniști, unde sunt oameni care știu să gândească lucrurile în mod corect. Iar dacă, în anumite privințe, ei vor să mă ideologizeze sau vor să îmi vândă anumite produse, pentru că sunt publicitarii acelor produse, prin comparația cu alte spații online de creație eu discriminez, judec lucrurile și aleg ceea ce îmi trebuie.

Însă cum înțeleg dacă cineva e un specialist într-un domeniu sau doar se preface că este? Comparându-l cu mai mulți creatori de online pe același segment, dar, în primul rând, văzând ritmul, consistența și modul în care își explică experiența.

Pentru că omul care știe ceva foarte bine, acela are un ritm constant de creație și pertinență în ceea ce spune.

Mai pe scurt: citiți continuu și de la oameni care știu ce spun! Nu contează dacă începeți 10 cărți și le citiți în luni la rând. Important e să începeți să citiți ceea ce vă place și, mai ales, ceea ce vă aduce un spor constant de cunoaștere într-un domeniu anume. Pentru că ceea ce citim și ceea ce facem zilnic ne definesc.

Vă doresc un 2016 cu și mai multă conștientizare a realității, cu înțelepciune și fapte concrete! Adică un nou an în care să fim tot mai sinceri cu noi înșine, în care să învățăm din experiența trecutului și în care să fim pragmatici. Dar un pragmatism duhovnicesc și nu capitalist, un pragmatism în care să ne folosim și pe noi și pe cei din jurul nostru. La mulți ani, multă sănătate și putere de muncă! Amin.


[1] Scrisă în zilele de 30-31 decembrie 2015, zile de miercuri și joi, însorite dar geroase. Sfânta Frescă am preluat-o de aici: https://i1.wp.com/www.pemptousia.gr/wp-content/uploads/2012/01/1269882121_obrezanie.jpg?zoom=2.

[2] Cf. http://glt.xyz/texts/Jan/01.uni.htm.

[3] A se vedea: https://www.youtube.com/watch?v=xTxD6l-8ppw.

[4] Cf. http://paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-01-taierea_imprejur.html.

[5] Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 16. [6] Ibidem. [7] Ibidem.

[8] Cf. http://paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-01-taierea_imprejur.html.

[9] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Messiah.

[10] A se vedea: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1584/sxsaintinfo.aspx.

[11] Textul ei în limba greacă: http://glt.xyz/texts/Oro/Basil_Liturgy.uni.htm.

Și aici în limba română, în format audio: https://archive.org/details/LiturghiaSf.VasileCelMare.

[12] Fragmentele publicate online până acum: http://www.teologiepentruazi.ro/tag/vietile-sfintilor-vol-1/.

[13] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Basil_of_Caesarea.

[14] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1584/sxsaintinfo.aspx.

[15] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Kayseri.

[16] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Basil_the_Elder.

[17] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1584/sxsaintinfo.aspx.

[18] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3466/sxsaintinfo.aspx.

[19] Cf. http://oca.org/saints/lives/2016/01/01/100005-st-emilia-the-mother-of-st-basil-the-great.

[20] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1584/sxsaintinfo.aspx.

[21] Ibidem. [22] Ibidem. [23] Ibidem.

[24] Cf. https://el.wikipedia.org/wiki/Γεσίλ_Ιρμάκ și https://en.wikipedia.org/wiki/Ye%C5%9Fil%C4%B1rmak_River.

[25] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1584/sxsaintinfo.aspx.

[26] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Basil_of_Caesarea.

[27] Cf.https://ro.wikipedia.org/wiki/Loc%C8%9Biitor_al_Tronului_Cezareei_Capadociei.

[28] Ibidem.

[29] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Basil_of_Caesarea.

[30] Ibidem.

[31] A se vedea: http://magazin.mmb.ro/sfantul-vasile-cel-mare-regulile-mici.html.

[32] Idem: http://www.librariasophia.ro/carti-Regulile-mari-Vasile-cel-Mare-sf-so-4788.html.

[33] Idem: http://patristica.net/graeca/.

[34] Idem: https://books.google.ro/books?id=OQ8RAAAAYAAJ&redir_esc=y.

[35] Idem: https://archive.org/details/patrologicursus45migngoog.

[36] Idem: https://books.google.ro/books?id=ZhfZAAAAMAAJ&redir_esc=y.

[37] Idem: https://books.google.ro/books?id=phQRAAAAYAAJ&redir_esc=y.

[38] Cf. PG 32, col. 1110.

[39] Cf. http://patriarhia.ro/volume-aparute-coleciile-psb-si-credina-ortodoxa-1500.html.

[40] A se vedea: https://archive.org/details/Psb-ColectiaParintiSiScriitoriBisericesti.

A 4-a predică la comentariul hrisostomic la Romani

Sfantul Ierarh Ioan Gura de Aur

Prima, a doua și a 3-a predică.

Iubiții mei[1],

mă reîntorc azi la comentariul la Romani al Sfântului Ioannis Hrisostomos cu bucuria studentului care își reîntâlnește Profesorul. Care își reîntâlnește Profesorul iubit, de la care, pe fiecare zi, are ce învăța. Pentru că în materie de tâlcuire a Dumnezeieștii Scripturi, Sfântul Ioannis, Părintele nostru, este un Profesor dumnezeiesc, pentru că este un Părinte al evlaviei și al dreptei cinstiri de Dumnezeu.

Și ultima oară am ajuns la cap. al 2-lea din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavlos, unde Sfântul Ioannis ne vorbește despre judecata lui Dumnezeu. Despre dreapta Lui judecată, care este conformă adevărului.

Și el ne asigură că bogăția bunătății [τοῦ πλούτου τῆς χρηστότητος] [Rom. 2, 4, BYZ] lui Dumnezeu e un motiv de mântuire pentru cei credincioși, dar e un motiv de pedeapsă și mai mare pentru cei păcătoși[2]. Căci cei care își învârtoșează inima și o au nepocăită [ἀμετανόητον], își strâng lor înșiși „urgie[3] în ziua urgiei [ὀργὴν ἐν ἡμέρᾳ ὀργῆς] și a descoperirii și a dreptei-judecăți a lui Dumnezeu [καὶ ἀποκαλύψεως καὶ δικαιοκρισίας τοῦ θεοῦ]” [Rom. 2, 5, BYZ].

Și Sfântul Pavlos subliniază aici că noi ne strângem urgie dumnezeiască. Pentru că noi rămânem în păcatele pe care le facem, nedorind să ne pocăim pentru ele. De aceea, Sfântul Ioannis ne spune și el, că această cauză a urgiei dumnezeiești nu este Cel care judecă ci cel judecat[4]. Pentru că noi ne strângem urgie prin păcatele noastre nespovedite și nepocăite.

Judecata lui Dumnezeu este dreaptă pentru că El „va răsplăti fiecăruia după faptele lui [ἀποδώσει ἑκάστῳ κατὰ τὰ ἔργα αὐτοῦ]” [Rom. 2, 6].

Și după ce ajunge la Rom. 2, 7, Sfântul Ioannis, Patriarhul nostru, ne spune că toți vom avea parte de nestricăciune [ἀφθαρσίαν].

Trupurile înviate vor fi toate duhovnicești, nestricăcioase, însă nu toți vor avea parte de slavă și cinste [δόξαν καὶ τιμὴν] [Rom. 2, 7], pentru că cei păcătoși, deși vor avea trupurile nestricăcioase, vor fi osândiți[5].

Căci la Rom. 2, 8-9, Sfântul Pavlos spune: „iar celor [care păcătuiesc] din ambiție și neascultând adevărul [τοῖς δὲ ἐξ ἐριθείας, καὶ ἀπειθοῦσιν μὲν τῇ ἀληθείᾳ], dar supunându-se nedreptății [πειθομένοις δὲ τῇ ἀδικίᾳ]: [au parte de] mânie și urgie [θυμὸς καὶ ὀργή] [de la Dumnezeu]. [Căci] necaz și suferință [este] peste tot sufletul omului care lucrează răul [θλίψις καὶ στενοχωρία, ἐπὶ πᾶσαν ψυχὴν ἀνθρώπου τοῦ κατεργαζομένου τὸ κακόν]”.

Iar necazul și suferința le simțim la tot pasul în viața noastră, dar nu toți le asumăm ca și consecințe ale păcatelor noastre.

Mulți dintre noi cred, în mod păcătos, că ce se petrece cu lumea, în ansamblu, nu are de-a face cu păcatele oamenilor ci inundațiile, cutremurele, secetele sunt expresii „ale naturii dezlănțuite”. Pentru că nu vor să accepte că dincolo de natură este Creatorul naturii și al nostru. Și că natura întreagă ascultă de Dumnezeu, se supune Lui, în comparație cu omul care se răzvrătește continuu contra Lui, fiind învățat cele rele de către demoni.

Însă cei care „Îl scot” pe Dumnezeu din creația Lui, cei care „nu Îi dau voie” ca El să Se manifeste, pledează pentru o umanitate discreționară care nu își asumă consecințele faptelor ei. Și așa cum fentează legea umană, mulți vor să-L fenteze și pe Dumnezeu, nedorind să vorbească despre judecata Lui. Numai că judecata Lui e în mâna Lui.

Noi nu putem să ne autoexcludem din judecata lui Dumnezeu, chiar dacă nu vrem să credem în El. Ci judecata este universală, e pentru toți oamenii, pentru că ea decide care e veșnicia noastră. Adică vom merge în Rai sau în Iad, pentru că a treia stare nu există. Și cei care vorbesc despre ea, numind-o „Purgatoriu”, mint. După cum mint și cei care vorbesc despre „reîncarnări succesive” sau despre intrarea noastră în „neființă totală” odată cu moartea. Pentru că moartea fizică, adică despărțirea sufletului nostru de trup, înseamnă intrarea noastră în veșnicie, unde sufletul nostru e viu, conștient și nemuritor. Iar ceea ce suntem noi se păstrează pentru totdeauna, pentru că sufletul nostru poartă cu el întreaga lui memorie și experiență.

De aceea, aici, în istorie, lumea din jurul nostru poartă amprenta noastră interioară, pentru că față de ea ne manifestăm interioritatea noastră.

Și acolo unde păzim pădurea, pentru că o iubim, ea este vie și netăiată, iar animalele și păsările sunt la ele acasă. Iar acolo unde îngrijim parcurile, ele sunt expresia atenției noastre față de diversitatea creației lui Dumnezeu.

Însă urâtul din jurul nostru și din noi este tot creația noastră.

Dacă mâzgălim pereții, dacă aruncăm gunoaiele în mod iresponsabil, dacă nu mai vrem să muncim în folosul tuturor ci numai în folos personal, dacă nu ne mai ajutăm între noi, dacă nu mai respectăm istoria și tradiția noastră, lumea noastră este expresia patimilor noastre.

Și degeaba încercăm cu toții, ca, acasă, să avem de toate, să fie curățenie, să avem bunăstare, să ne facem „colțul nostru de paradis”, dacă afară din casă noi ne comportăm iresponsabil. Ci, mai degrabă, marea noastră casă, cosmosul în integralitatea lui, trebuie respectat și păstrat cu atenție, pentru că, fără el, degeaba mai avem case.

O lume poluată și urâțită continuu nu mai e o lume în care se poate trăi.

Însă îndreptarea lumii înseamnă îndreptarea noastră, a fiecăruia dintre noi. Și nu avem nevoie doar de educație pentru o nouă lume, ci, în primul rând, de o înduhovnicire a oamenilor. Pentru că Biserica și viața ei divino-umană este începutul lumii noi, al veșniciei.

Aici, în Biserică, începe lumea nouă! Adică lumea care se curățește continuu de patimi și se înduhovnicește continuu. Pentru că omul a fost creat de Dumnezeu pentru ca să se îndumnezeiască continuu și nu pentru ca să se poarte iresponsabil.

În Rom. 2, 11, Sfântul Pavlos ne spune un lucru important despre Dumnezeu și anume că la El nu este părtinire [προσωποληψία]. Că El nu Se manifestă după fața omului, ci după dreptate. Că El nu este subiectiv, ci obiectiv în toate. De aceea, El judecă în mod drept, imparțial și definitiv. El judecă pentru veșnicie. Pentru că judecă valoarea faptelor noastre[6].

Comentând Rom. 2, 12-16, Sfântul Ioannis ajunge la concluzia că ceea ce firea umană l-a învățat de la început pe om, același lucru îi vestește omului și Evanghelia Domnului[7].

Iar Sfântul Pavlos, în Rom. 2, 16, ne spune că „Dumnezeu va judeca cele ascunse ale oamenilor, după Evanghelia mea, prin Iisus Hristos [κρινεῖ ὁ θεὸς τὰ κρυπτ τῶν ἀνθρώπων, κατὰ τὸ εὐαγγέλιόν μου, διὰ Ἰησοῦ Χριστοῦ]” [BYZ].

Și când spune cele ascunse, el se referă la toate faptele pe care conștiința noastră le-a înregistrat de-a lungul întregii noastre vieți.

Finalul cap. al 2-lea – între versetele 17-29 –, este o smerire a iudeilor. Pentru că Sfântul Pavlos arată că cei care aveau legea nu o împlineau. Dar mustrările lui au de-a face și cu noi, pentru că și noi ne lăudăm cu faptele din afară ale noastre, în timp ce suntem goi pe dinăuntru de harul lui Dumnezeu și de fapte bune.

De aceea, el ne cere să avem „tăierea împrejur a inimii în Duhul, nu [în] literă [περιτομὴ καρδίας ἐν πνεύματι, οὐ γράμματι]” [Rom. 2, 29, BYZ]. Ne cere să avem sufletul nostru curățit de patimi, plin de harul Duhului Sfânt și de fapte bune. Căci adevărata tăiere împrejur e curăția inimii, continua curăție duhovnicească, prin care suntem locașuri ale slavei lui Dumnezeu și nu doar repetitori de texte sfinte, care nu au racordare la ființa noastră.

Pentru că Dumnezeiasca Scriptură e cu adevărat dumnezeiască pentru noi, adică curățitoare și luminătoare și îndumnezeitoare, doar atunci când o înțelegem duhovnicește. Când ea este o hrană duhovnicească pe măsura creșterii noastre duhovnicești și când, prin înțelegerea ei, creștem în sfințenie pe fiecare zi.

Dar dacă creștem în slavă deșartă citind-o și în părerea de sine, atunci ea nu e decât „o simplă carte” pentru noi, pentru că nu ne folosește. Și nu ne folosește, pentru că noi o citim fără evlavie și fără credință și fără dorința de a ne curăți de patimi.

Nerecunoștința față de binefacerile lui Dumnezeu, ne spune Sfântul Ioannis, face și mai evidentă bunătatea lui Dumnezeu[8]. Pentru că nerecunoștința este raportarea la bunătate fără bunătate. Nerecunoștința arată că nu am învățat nimic din bunătatea lui Dumnezeu și a oamenilor față de noi. De aceea, „nedreptatea noastră [ἡ ἀδικία ἡμῶν] dovedește dreptatea lui Dumnezeu [Θεοῦ δικαιοσύνην συνίστησιν]” [Rom. 3, 5, BYZ].

Fărădelegile noastre dovedesc că Dumnezeu e drept atunci când le pedepsește. Pentru că El pedepsește lucrurile care se fac rău și nu faptele bune.

În finalul Omiliei a 6-a la Romani, Sfântul Ioannis a vorbit despre lăcomie [τὴν πλεονεξίαν], pe care Sfântul Apostol Pavlos a numit-o idololatrie/ închinare la idoli [τὴν εἰδωλολατρείαν][9]. Pentru că acolo ne stă gândul toată ziua: la ceea ce poftim, la ceea ce vrem, la ceea ce ne place. Și ceea ce ne place la modul acaparator, înrobitor, ne devine un idol.

Și Sfântul Ioannis Hrisostomos ne învață să fugim nu numai de lăcomia după bani, ci și de pofta cea rea, de pofta după haine și mese[10].

Lucru cum nu se poate mai potrivit în această zi, când mai sunt nici două zile până la sfârșitul lui 2015 și, de revelion, încercăm să avem un stomac de două ori mai mare decât al nostru.

De aceea, iubiții mei, cred că acum trebuie să fim și mai atenți cu ceea ce mâncăm și bem, și pofta noastră, să o îndreptăm de la cele care se văd, la slava lui Dumnezeu cea preasfântă. Căci slava Lui e adevărata mâncare a sufletului nostru, pentru că ea este slava care nu vine de la oameni ci de la Dumnezeu [Rom. 2, 29]. Iar slava care vine de la oameni e o slavă păcătoasă cel mai adesea.

Căci oamenii pământești îl laudă pe cel care „rezistă” la beție, pe cel care merge cu capul gol când crapă pietrele de frig, pe cel care se laudă cu multiplele sale „aventuri” sexuale, pe cel care „știe să fure” dar „nu este prins”, pe cel care se îmbracă „la modă”, pe cel care are o soție „ca lumea”, pe cel care are o casă „ca lumea”, pe cel care are ultimele apariții tehnologice.

Însă adevărata laudă, de la Dumnezeu și de la oamenii cuvioși, o au cei care dovedesc că sunt oameni credincioși, muncitori, onești, recunoscători, iubitori de oameni, milostivi, iertători, duhovnicești.

Adevărata laudă e opera autentică pe care o lăsăm în urmă.

Adevărata laudă sunt oamenii credincioși pe care i-am convertit și hrănit cu dumnezeiasca învățătură.

Adevărata laudă este viața sfântă și numele bun.

Pentru că lauda adevărată e lauda care rămâne pentru veșnicie și nu e lauda „la modă”, cea trecătoare.

De aceea, dacă „ne pasă” de ce spune lumea mai mult decât de ce spune Dumnezeu, la revelion mâncăm și bem în mod iresponsabil, ne culcăm cu cine „ne pică”, ne simțim „bine” și n-avem nicio nădejde de mântuire. Dar dacă ne pasă de ce spune Dumnezeu și nu de ce spun oamenii, atunci ziua și noaptea dintre ani e timp de rugăciune și de bucurie dar și de odihnă, pentru că pe 1 ianuarie 2016 avem primul praznic împărătesc al lui 2016, tăierea împrejur a Domnului, dar și pomenirea Sfântului Vasilios cel Mare, Părintele nostru.

Vă doresc la mulți ani, multă pace și bucurie întru toate și un an 2016 cu și mai multă împlinire duhovnicească și trupească! Amin.


[1] Scrisă în zilele de 29-30 decembrie 2015. 29 decembrie 2015, zi de marți, a fost ziua când a nins prima oară, iar 30 decembrie 2015, este o zi de miercuri, zi însorită dar geroasă.

[2] PG 60, col. 424/ ed. Athanasiu, 1906, p. 60.

[3] Ibidem/ Ibidem.

[4] PG 60, col. 425/ Ibidem.

[5] Ibidem/ Idem, p. 61.

[6] PG 60, col. 427/ Idem, p. 65.

[7] PG 60, col. 429/ Idem, p. 68.

[8] PG 60, col. 438/ Idem, p. 82-83.

[9] PG 60, col. 441/ Idem, p. 88.

[10] Ibidem/ Ibidem.

Ioannis, cap. 11, 46-57, cf. BYZ

46. Iar unii dintre ei s-au dus către farisei și le-au spus lor cele pe care le-a făcut Iisus.

47. Atunci arhiereii și fariseii au adunat sinedrionul [συνέδριον]/ sfatul și ziceau: „Ce facem? Căci acest Om multe semne [σημεῖα] face.

48. Dacă avem să Îl lăsăm pe El astfel[1], toți vor crede întru El; și vor veni romeii [οἱ Ῥωμαῖοι]/ romanii și ne vor lua nouă și locul [τὸν τόπον] și neamul [τὸ ἔθνος]”.

49. Dar unul dintre ei, cineva [numit] Caiafas [Καϊάφας], fiind arhiereul anului aceluia, le-a zis lor: „Voi nu știți nimic,

50. nici [nu] gândiți că este folositor nouă ca un om să moară pentru popor, și nu tot neamul să piară”.

51. Dar aceasta nu a spus-o de la sine, ci, fiind arhiereul anului aceluia, a profețit [προεφήτευσεν] că Iisus avea a muri pentru neam [ἀποθνῄσκειν ὑπὲρ τοῦ ἔθνους][2],

52. și nu numai pentru neam, ci, ca și pe fiii lui Dumnezeu [ἀλλ᾽ ἵνα καὶ τὰ τέκνα τοῦ θεοῦ], [cei] care sunt împrăștiați [în lume] [διεσκορπισμένα], să-i adune întru una [τὰ συναγάγῃ εἰς ἕν].

53. Așadar, din ziua aceea, s-au sfătuit ca să-L omoare pe El.

54. [Și, de] atunci, Iisus nu mai umbla pe față în[tre] iudei, ci a plecat de acolo într-un ținut aproape de pustie, întru cetatea numită Efraim [Ἐφραῒμ], și acolo a rămas cu Ucenicii Lui.

55. Și era aproape Paștiul iudeilor [τὸ Πάσχα τῶν Ἰουδαίων]. Și s-au suit mulți din țară, întru Ierusalim, înainte de Paști, ca să se curățească pe ei înșiși.

56. Așadar Îl căutau pe Iisus și ziceau unii față de alții în templu, stând: „Ce vi se pare vouă? Că nu are să vină întru sărbătoare?”.

57. Și dăduseră și arhiereii și fariseii poruncă [ἐντολήν], ca, dacă cineva are să știe unde este [Iisus], să anunțe, ca să-L prindă pe El.


[1] Să propovăduiască și să facă semne dumnezeiești în continuare.

[2] Pentru neamul lui Israil.

Ioannis, cap. 11, 1-45, cf. BYZ

1. Și era bolind un oarecare Lazaros din Bitania [Λάζαρος ἀπὸ Βηθανίας[1]], din satul Mariei[2] și al Martei[3], sora ei.

2. Iar Maria era cea care a uns pe Domnul [cu] mir și a șters picioarele Lui [cu] părul ei, al cărei frate, Lazaros, bolea.

3. Atunci au trimis surorile către El, zicând: „Doamne, iată, pe cel care îl iubești [este] bolnav!”.

4. Și auzind Iisus, a zis: „Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca să fie slăvit Fiul lui Dumnezeu prin ea [ἵνα δοξασθῇ ὁ υἱὸς τοῦ θεοῦ δι᾽ αὐτῆς]”.

5. Și iubea Iisus pe Marta și pe sora ei și pe Lazaros.

6. Așadar, când [Iisus] a auzit că [Lazaros] este bolnav, atunci a rămas în locul [în] care era [încă] două zile.

7. Apoi, după aceasta, zice Ucenicilor: „Să mergem iarăși întru Iudea”.

8. [Și] Ucenicii Îi răspund Lui: „Rabbi, acum Te căutau pe Tine iudeii să arunce cu pietre, și [Tu] iarăși Te duci acolo?”.

9. A răspuns [lor] Iisus: „Nu sunt doisprezece ore ziua? Dacă cineva are să umble în zi, nu se împiedică, căci vede lumina lumii acesteia.

10. Dar dacă cineva are să umble în noapte, [atunci] se împiedică, căci lumina nu este în el [ὅτι τὸ φῶς οὐκ ἔστιν ἐν αὐτω]”.

11. Acestea a zis [Iisus], și după aceasta le zice lor: „Lazaros, prietenul nostru, a adormit [κεκοίμηται]; merg dar ca să-l trezesc pe el”.

12. Atunci I-au zis Ucenicii Lui: „Doamne, dacă a adormit, va fi mântuit [σωθήσεται]”.

13. Și Iisus vorbise despre moartea [τοῦ θανάτου] lui [Lazaros]; dar aceia gândeau că despre adormirea somnului [τῆς κοιμήσεως τοῦ ὕπνου] zice.

14. Deci, atunci le-a zis lor Iisus pe față: „Lazaros a murit [Λάζαρος πθανεν].

15. Și mă bucur pentru voi, ca să credeți, căci nu eram acolo [καὶ χαίρω δι᾽ ὑμᾶς, ἵνα πιστεύσητε, ὅτι οὐκ ἤμην ἐκεῖ]; să mergem dar către el”.

16. Atunci a zis Tomas [Θωμᾶς], cel care se numește Geamănul [Δίδυμος], celor împreună-Ucenici [τοῖς συμμαθηταῖς] [cu el]: „Să mergem și noi, ca să murim cu El”.

17. Așadar, venind Iisus l-a aflat pe el 4 zile având deja în mormânt.

18. Și era Bitania aproape de Ierusalime ca la 15 stadii[4];

19. și mulți dintre iudei veniseră către cele dimprejurul Martei și Mariei, ca să le mângâie pe ele pentru fratele lor.

20. Atunci [însă] Marta, când a auzit că Iisus vine, a ieșit întru întâmpinarea Lui; iar Maria ședea în casă.

21. [Și] atunci a zis Marta către Iisus: „Doamne, dacă erai aici, fratele meu nu ar fi murit [Κύριε, εἰ ἦς ὧδε, ὁ ἀδελφός μου οὐκ ἂν ἐτεθνήκει].

22. Dar și acum știu că, câte ai să ceri [de la] Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da Ție [Ἀλλὰ καὶ νῦν οἶδα ὅτι ὅσα ἂν αἰτήσῃ τὸν θεόν, δώσει σοι ὁ θεός]”.

23. Zice ei Iisus: „Fratele tău va învia [ἀναστήσεται]”.

24. Zice Lui Marta: „Știu că va învia în[tru][5] înviere, în ziua cea de apoi [Οἶδα ὅτι ἀναστήσεται ἐν τῇ ἀναστάσει ἐν τῇ ἐσχάτῃ ἡμέρᾳ]”.

25. [Atunci] i-a zis ei Iisus: „Eu sunt învierea și viața [Ἐγώ εἰμι νστασις καὶ ζω]; cel care crede întru Mine, [chiar] dacă are să moară, va trăi [ὁ πιστεύων εἰς ἐμέ, κἂν ἀποθάνῃ, ζήσεται];

26. și tot cel care trăiește și care crede întru Mine, nu are să moară întru veac [καὶ πᾶς ὁ ζῶν καὶ πιστεύων εἰς ἐμέ, οὐ μὴ ἀποθάνῃ εἰς τὸν αἰῶνα]. Crezi aceasta?”.

27. Zice Lui: „Da, Doamne! Eu am crezut că Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care vine întru lume [Ναί, κύριε· ἐγὼ πεπίστευκα, ὅτι σὺ εἶ ὁ χριστός, ὁ υἱὸς τοῦ θεοῦ, ὁ εἰς τὸν κόσμον ἐρχόμενος]”.

28. Și zicând acestea, [Marta] s-a dus și a chemat-o pe Maria, sora ei, în mod tainic [λάθρᾳ], zicând: „Învățătorul vine și te cheamă pe tine”.

29. [Maria], când a auzit aceasta, s-a ridicat îndată și a venit către El.

30. Iar Iisus nu venise încă întru sat, ci era în locul unde Marta a ieșit întru întâmpinarea Lui.

31. Atunci iudeii – cei care sunt cu ea în casă și o mângâie pe ea – văzând pe Maria că s-a ridicat îndată și a ieșit, au urmat ei, zicând că „Pleacă la mormânt, ca să plângă acolo”.

32. Așadar Maria, dacă a venit unde era Iisus, văzându-L pe El, a căzut acolo la picioarele Lui, zicând: „Doamne, dacă erai aici, nu ar fi murit fratele meu”.

33. Atunci Iisus, când a văzut-o pe ea plângând, și pe iudeii care au venit împreună cu ea plângând, a gemut [cu] duhul [ἐνεβριμήσατο τῷ πνεύματι] și S-a tulburat [întru] Sine [καὶ ἐτάραξεν ἑαυτόν],

34. și a zis: „Unde l-ați pus pe el?”. Îi zic Lui: „Doamne, vino și vezi [Κύριε, ἔρχου καὶ ἴδε]!”.

35. [Și] a plâns Iisus [ἐδάκρυσεν ὁ Ἰησοῦς].

36. Atunci iudeii ziceau: „Iată cât îl iubea pe el!”.

37. Iar unii dintre ei au zis: „Nu putea Acesta, Care a deschis ochii orbului [din naștere], să facă ca și acesta să nu moară?”.

38. Atunci Iisus iarăși gemând în[tru] Sine [ἐμβριμώμενος ἐν ἑαυτῷ], vine la mormânt. Și [mormântul lui Lazaros] era o peșteră și piatră sta deasupra ei.

39. [Și] zice Iisus: „Ridicați piatra!”. [Atunci] zice Lui sora celui mort, Marta: „Doamne, acum miroase; căci este de 4 zile [îngropat]”.

40. Zice ei Iisus: „Nu ți-am spus ție, că dacă ai să crezi [οὐκ εἶπόν σοι, ὅτι ἐὰν πιστεύσῃς], vei vedea slava lui Dumnezeu [ὄψει τὴν δόξαν τοῦ Θεοῦ]?”.

41. Atunci au ridicat piatra, care era zăcând [peste] cel mort. Iar Iisus Și-a ridicat ochii în sus[6] și a zis: „Tată, Îți mulțumesc Ție că M-ai ascultat!

42. Iar Eu știusem [ᾔδειν][7] că [în]totdeauna Mă asculți; dar am zis pentru mulțimea care a stat împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis”.

43. Și acestea zicând, [cu] glas mare a strigat: „Lazaros, vino afară!”.

44. Și a ieșit cel mort, legat [fiind la] picioare și la mâini [cu] fâșii de pânză [κειρίαις], iar fața lui [cu] mahramă [σουδαρίῳ] fusese înfășurată [περιεδέδετο]. [Și] zice lor Iisus: „Dezlegați-l pe el și lăsați-l a merge!”.

45. Atunci, mulți dintre iudeii, care au venit către Maria și au văzut pe cele care le-a făcut Iisus, au crezut întru El.


[1] La N. sg.: Βηθανία.

[2] Idem: Μαρία.

[3] Idem: Μάρθα.

[4] Cf. DEX 2009, stadiul era o unitate de măsură a lungimii pentru greci care varia între 147 și 192 de metri.

[5] Cu sensul de: la înviere, în ziua învierii.

[6] A privit către cer.

[7] Forma de mai mult ca perfect a verbului οἶδα.

Ioannis, cap. 10, 22-42, cf. BYZ

22. Și s-au făcut Înnoirile [τὰ Ἐγκαίνια][1] în Ierusalime [Ἱεροσολύμοις] și era iarnă;

23. și Iisus umbla în templu în porticul lui Solomon [ἐν τῇ στοᾷ Σολομῶνος].

24. Atunci L-au înconjurat pe El iudeii și Îi ziceau Lui: „Până când ții în așteptare sufletul nostru [Ἕως πότε τὴν ψυχὴν ἡμῶν αἴρεις]? Dacă Tu ești Hristos, spune-o nouă pe față [Εἰ σὺ εἶ ὁ Χριστός, εἰπὲ ἡμῖν παρρησία]!”.

25. A răspuns lor Iisus: „V-am spus vouă, și nu credeți; lucrurile pe care Eu le fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine;

26. dar voi nu credeți; căci nu sunteți dintre oile Mele, [așa] precum v-am spus vouă.

27. Oile Mele ascultă glasul Meu, și Eu le știu pe ele, și [ele] Îmi urmează Mie;

28. și Eu le dau lor viață veșnică; și nu au să piară întru veac, și nu le va răpi cineva pe acestea din mâna Mea.

29. Tatăl Meu, Care Mi le-a dat Mie, este mai mare [decât] toți; și nimeni [nu] poate a le răpi din mâna Tatălui Meu.

30. Eu și Tatăl una suntem [Ἐγὼ καὶ ὁ πατὴρ ἕν ἐσμεν]”.

31. Atunci, iudeii au strâns iarăși pietre, ca să arunce cu pietre [în] El.

32. Le-a răspuns lor Iisus: „Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu; pentru care lucru [dintre] ele aruncați cu pietre [în] Mine?”.

33. I-au răspuns Lui iudeii, zicând: „Pentru lucrul bun nu aruncăm cu pietre [în] Tine, ci pentru blasfemie [βλασφημίας], și pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Însuți Dumnezeu”.

34. A răspuns lor Iisus: „Nu este scris în legea voastră: «Eu am zis: Dumnezei sunteți[2]»?

35. Dacă [despre] aceia s-a zis [că sunt] dumnezei, către care a fost cuvântul lui Dumnezeu – și Scriptura nu poate să fie desființată [λυθῆναι] –

36. pe Care Tatăl L-a sfințit și L-a trimis întru lume, voi ziceți că Blasfemiezi, căci am zis: Fiul lui Dumnezeu sunt?

37. Dacă nu fac lucrurile Tatălui Meu, nu credeți în Mine!

38. Dar dacă le fac, [chiar] dacă în Mine nu aveți să credeți, credeți lucrurilor [pe care le fac]! Ca [astfel] să știți și să credeți că în Mine [este] Tatăl și Eu în El”.

39. Atunci căutau iarăși să-L prindă pe El; și [Iisus] a ieșit din mâna lor.

40. Și s-a dus iarăși dincolo de Iordanis, întru locul unde era Ioannis, la început, botezând; și a rămas acolo.

41. Și mulți au venit către El și ziceau că „Ioannis niciun semn [n-]a făcut; dar toate câte a zis Ioannis despre Acesta erau adevărate”.

42. Și acolo mulți au crezut întru El.


[1] Sărbătorile cu ocazia înnoirii templului din Ierusalim.

[2] Domnul citează aici Ps. 81, 6, cf. LXX.

Sfântul Ieronim Mărturisitorul, Comentarii la Isaia Prorocul (fragmente) [17]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*

Sfantul Ieronim MarturisitorulSfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)

 *

„Și întrucât urmează: și vei chema numele Lui Emmanuil, și LXX și ceilalți trei au tradus în mod asemănător [aceea] pentru care în [Evanghelia lui] Matteos s-a scris: vor chema (Mt. 1, 23); ceea ce în ebraică nu se află.

Așadar, acest Copil care Se naște din Fecioară, o, casa lui David, acum este numit Emmanuil de către tine, adică: cu noi [este] Dumnezeu, […] și Cel care apoi va fi numit Iisus, adică Mântuitor, El, care are să mântuiască întreg neamul omenesc, acum este chemat de către tine cu numele Emmanuil. […]

În cazul multor mărturii, pe care Evangheliștii sau Apostolii le-au luat din cărțile vechi [ale Vechiului Testament] – [și care] trebuie să fie privite cu mai multă atenție –, aceștia nu au urmărit ordinea cuvintelor, ci sensul/ înțelesul.

De aceea, și în cazul acesta, pentru va lua în pântece [de la Isaias], Matteos a pus: va avea în pântece (Mt. 1, 23). Iar pentru vei chema [el a scris:] vor chema.

Evreii consideră că aici se profețește despre Ezechias, fiul lui Ahaz, care, domnind el, a fost luată Samaria: ceea ce nu este cu putință a se dovedi pe deplin. Din moment ce Ahaz, fiul lui Ioatam, a domnit peste Iuda și Ierusalim 16 ani, căruia i-a urmat la domnie fiul său, Ezechias, în vârstă de 25 de ani, și care a domnit peste Iuda și Ierusalim 27 de ani (cf. II Împ. 16-20).

Așadar, dacă este să credem profeția aceasta făcută despre el [Ezechias], în primul an al lui Ahaz, în ce fel vorbește [atunci] despre conceperea și nașterea lui Ezechias, când, în acea vreme, când a început a domni Ahaz, Ezechias avea deja 9 ani? […]

Cineva dintre ai noștri a susținut că Isaias Profetul ar fi avut doi fii: Iasub și Emmanuil, iar Emmanuil să fi fost născut de către soția Profetului, întru închipuirea [in typum] Domnului [și] Mântuitorului. Încât fiul dintâi, Iasub, care se tâlcuiește cel părăsit [relictus] sau schimbat [convertens], simbolizează poporul evreu care a fost părăsit și apoi s-a întors.

Însă cel de-al doilea, adică Emmanuil, și [care se tâlcuiește] cu noi [este] Dumnezeu, [simbolizează] chemarea neamurilor, după ce Cuvântul S-a făcut trup și a locuit între noi (In. 1, 14)”[1].

„Vers. 15: «Va mânca unt și miere ca să știe [ut sciat] să respingă răul și să aleagă binele». Pentru care [traducătorii] LXX au tradus: mai înainte de a ști[2], iar ceea ce urmează: de a alege răul [assumere malum][3], în ebraică nu există.

Și înțelesul este: o, casa lui David, căreia [îți] este cunoscut cuvântul lui Dumnezeu, ca să chemi [voces], adică să invoci/ să rogi [invoces], în primejdia întâmplată, numele lui Emmanuil, adică: cu noi [este] Dumnezeu [nobiscum Dei], să nu te miri de noutatea lucrului, dacă Fecioara naște pe Dumnezeu, Care să aibă atâta putere încât Cel care are să Se nască după multă vreme să te izbăvească [fiind] chemat acum. Căci El este cel care S-a arătat [visus est] lui Avraam și a grăit cu Moisis.

Voi spune și altceva, mai minunat: ca să nu crezi/ să nu gândești că El avea să Se nască în aparență [in phantasmate], se va folosi de mâncarea copilăriei, va mânca unt și lapte.

Și, multe veacuri după [această profeție], se îngăduie ca Evanghelia să mărturisească despre El: «Copilul, însă, Se desăvârșea cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și oameni [Puer autem proficiebat sapientia et aetate et gratia apud Deum et homines]» (Lc. 2, 52). Și aceasta se spune pentru ca să se creadă adevărul trupului omenesc [cu care S-a născut Domnul din Fecioara Maica Sa].

Totuși, încă fiind înfășat în scutece și hrănit cu unt și miere, va avea judecata binelui și răului [boni malique judicium], ca, respingând/ osândind pe cele rele, să aleagă pe cele bune.

[Și trebuie să înțelegem] nu că va face aceasta [El, încă în fașă fiind, adică] fie să respingă, fie să aleagă, ci că va ști să respingă și să aleagă; ca noi, prin aceste cuvinte, să cunoaștem a nu fi dăunat [cu ceva] vârsta fragedă a trupului omenesc înțelepciunii dumnezeiești[4].

Într-adevăr, [Pruncul] zăcând/ fiind așezat [jacentem] în iesle, Îngerii vestesc păstorilor, magii veniți din Răsărit I se închină [adorant], despre care, desigur, este de crezut a fi aleși [de Dumnezeu, adică de Pruncul din iesle, Care știa să aleagă pe cei buni și să respingă pe cei răi].

Și dimpotrivă, Irodis, cărturarii și fariseii sunt respinși/ osândiți [reprobantur] (cf. Mt. cap. 2), pentru că au măcelărit multe mii de copii pentru [ca să omoare] un singur Copil [pro uno Infante]”[5].

„Vers. 16: «Căci mai înainte să știe Copilul a respinge răul și a alege binele, va fi pustiit pământul pe care tu îl urăști [detestaris], de la fața celor doi împărați ai săi».

În al șaselea an al domniei lui Ezechias, Samaria a fost luată de asirieni (cf. II Împ. cap. 18), adică în al 31-lea an al vârstei acestuia.

Dacă deci cel care avea să se nască, fie din Fecioară, după cum susținem noi, fie din cea tânără [adolescentula], precum vor evreii, va mânca unt și miere și atât de mic [parvulus] va fi, încât să nu știe să discearnă răul de bine[6], și, mai înainte ca el să treacă peste vremea copilăriei, pământul Siriei și al Samariei va fi devastat de asirieni, [atunci] să ne răspundă evreii: în ce fel este profețit [ca] un copilaș [infantulus] Ezechias, [care avea] 31 de ani, și [deci] la o vârstă atât de fragedă încât, mâncând miere și unt, lângă copiii niniviteni, să nu cunoască nici stânga, nici dreapta, adică nici răul, nici binele?

Întorcându-se însă la Emmanuil, care se tâlcuiește cu noi [este] Dumnezeu, cu ușurință va avea înțelegerea [intelligentiam] [profeției]. Fiindcă la închinarea și chemarea în rugăciune a numelui Său, pământul Siriei și al Samariei, cucerindu-l asirianul, este devastat. Iar casa lui David se izbăvește de doi împărați de care se temea/ era îngrozită, [adică] desigur, Raasson și Fachee (cf. II Împ. 15, 37)”[7].


[1] PL 24, col. 111-112.

[2] Adică: πρὶν ἢ γνῶναι.

[3] În LXX: πρὶν ἢ γνῶναι αὐτὸν ἢ προελέσθαι πονηρὰ ἐκλέξεται τὸ ἀγαθόν/ mai înainte de a fi cunoscut El sau de a fi ales răul, va alege binele.

[4] Deși Hristos a lăsat să se vadă înțelepciunea Sa dumnezeiască treptat, pe măsură ce creștea în vârstă, pentru a nu-i bulversa pe oameni, El a avut de la bun început, de la întruparea Sa, toată înțelepciunea și cunoștința dumnezeiască pe care o avea din veșnicie, ca Dumnezeu.

[5] PL 24, col. 112-113.

[6] Dacă este așa cum susțin evreii, adică un copil obișnuit.

[7] PL 24, col. 113.

Pastorala la Nașterea Domnului a PS Galaction Stângă [2015]

pastorala 2015, 2

Pagina sursă

item imageRead Online

(7.8 M)PDF
(1.8 M)PDF with text
(12.6 K)EPUB
Kindle
Daisy

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

Page 1 of 7

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno