Predica la 9 ani de online [6 decembrie 2015]
Iubiții mei[1],
lucrurile mari, frumoase și generoase se fac împreună! Împreună cu Dumnezeu și cu oamenii. Lucru pe care l-am înțeles zi de zi în munca mea online și pentru care am lăudat continuu pe Dumnezeul nostru treimic. Pentru că tot ceea ce am scris, am scris pentru ca viața cu Dumnezeu să fie tot mai explicită pentru noi toți dar, în același timp, și noi să fim tot mai aproape unii de alții.
Căci fiecare carte pe care am scris-o sau am editat-o și fiecare articol cu care am venit înaintea voastră au fost semne de prietenie și de iubire, au fost îmbrățișări sincere ale voastre, au fost tot atâtea motive de dialog și de comuniune.
Pentru că odată scrise și publicate și, mai ales, dăruite gratuit cu multă conștiință, ele sunt la îndemâna tuturor celor ce le vor citi. Ele vor fi aici ca într-o bibliotecă cu ușile deschise, fără program restrictiv, pe care o puteți accesa de la computerul de acasă, de pe telefonul mobil, de pe tabletă, de pe laptop, oricând și de oriunde, receptând de fiecare dată seriozitatea și bucuria noastră de a dărui.
Pentru că noi ne dăruim în fiecare carte pe care o scriem iar cărțile noastre spun foarte multe lucruri despre noi.
De aceea, astăzi, Doamna Preoteasă îmi spunea, că dacă n-am mai scrie nimic de azi înainte și cineva ar dori să ne cunoască, tot ceea ce am scris și editat online până acum e deja prea mult pentru ca cineva să ne înțeleagă și să ne iubească pentru totdeauna. Și i-am dat dreptate!
Pentru că unii scriu două-trei cărți și oamenii „își formează” o opinie favorabilă despre ei. Uneori mult prea laudativă…Dar noi am editat deja 127 de cărți la nivel online – fără ca ele să reprezinte „toate cărțile noastre” – și dacă sunt citite cu inimă bună este imposibil să nu ne înțelegi și să nu ne iubești. Pentru că noi vorbim de la conștiință la conștiință, trudind la fiecare pagină pe care o scriem, și ne adresăm oamenilor care sunt conștienți de vocația lor și de responsabilitatea lor în lume.
Căci omul Bisericii, tot creștinul, e chemat la a se sfinți pe sine dar la a-i sfinți și pe alții. Iar dacă sfințenia este chemarea și responsabilitatea noastră zilnică, a creștinilor ortodocși, atunci ceea ce scriem și edităm poartă amprenta efortului nostru continuu de curățire și de sfințire personală.
…Da, pe fiecare zi, sunt atent la interesul pe care îl manifestați voi, cititorii noștri, și vă mulțumesc pentru el, chiar dacă uneori el nu are nimic de-a face cu principialitatea! Sunt atent la cine sunteți, la motivele pentru care tot reveniți la noi, la ce citiți…
Însă, în același timp, știu că rolul meu nu e acela de a vă satisface nevoile voastre frugale de informație, după cum nu e nici acela de a vă cânta în strună sau de a mă coaliza cu cei care militează pentru tot felul de lucruri frivole. Ci slujirea mea e aceea de a vă introduce, într-un mod tot mai propriu și tot mai direct, în viața cu Dumnezeu și în teologia Bisericii. Slujirea mea e aceea de mistagog, de inițiator în cele de taină ale Bisericii și în adâncul omului.
Și slujirea aceasta de mistagog, pe care mi-am asumat-o în mod conștient din ziua de 6 decembrie 2006, o puteți verifica pe luni și pe ani până azi. Căci ea face parte din vocația și harisma de Preot și de Duhovnic pe care o am de la Dumnezeu, prin Biserică. Și pe care mă nevoiesc, pe fiecare zi, să o pun la dispoziția tuturor.
Pentru că darurile personale, talanții primiți de la Dumnezeu și slujirea preoțească sunt date de Dumnezeu pentru a fi puse în lucrare, pentru a fi spre folosul tuturor.
Și de aceea vă îndemn și pe voi să fiți lucrători în Biserică și în lume, să vă puneți cu totul în slujirea lui Dumnezeu, în orice poziție ați fi în Biserică, pentru că toți la un loc formăm Biserica lui Hristos și pe noi toți ne dorește Dumnezeu mântuiți și Sfinți ai Lui.
De la bun început, iubiții mei, v-am spus că Teologie pentru azi e un proiect editorial de lungă durată, adică de-o viață. Iar dacă în primii 3 ani am vrut să vă familiarizați cu noi doi, cu mine și cu soția mea, cu modul nostru de a fi și de a lucra, și am scris și editat multe articole pe diverse teme, am făcut podcasturi audio și video, diverse proiecte și fotografii, păstrându-ne strict în aria de blogging, începând cu 1 octombrie 2009, Teologie pentru azi [TPA] a devenit o platformă care editează și carte.
Și am început să edităm cărți în paralel cu scriitura noastră online, scriitura noastră online intrând în colecțiile TPA Bucuria comuniunii și Fragmentarium. Dacă în Bucuria comuniunii găsiți articolele noastre online, în Fragmentarium găsiți fișele noastre de lectură.
Predicile mele online – o mare parte din ele, nu toate, pentru că pe unele nu le-am transcris din format audio – au intrat în colecția Praedicationes. Iar în Traduceri patristice aveți traducerile noastre din Sfinții Părinți, cu note și comentarii scrise în timpul traducerilor, care vă ajută în înțelegerea textelor sfinte.
În 2015 însă, la 9 ani de online, am demarat proiectele fundamentale ale vieții mele, trei la număr: 1. Dogmatica pe care o scriu și la care reflectez zi de zi, 2. traducerea Dumnezeieștii Scripturi din limba greacă, după ediții critice și manuscrise și 3. Viețile Sfinților, la care lucrez împreună cu soția mea, și în care traducem, rescriem, extindem Viețile Sfinților.
Doamna Preoteasă, la rândul ei, are proiecte personale, pe care le derulează, între care amintesc Epilog la lumea veche și Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română. Și în ele, ea scrie o istorie a literaturii române altfel decât este în manualele de școală și în istoriile literare de până acum, adică din perspectivă ortodoxă, arătând în mod genetic dezvoltarea literaturii române moderne din vechea literatură și tradiție de gândire românească.
Mai pe scurt, munca noastră zilnică umple goluri reale, e neapărată și se adresează tuturor celor care vor să cugete în mod serios la teologia și istoria Bisericii dar și la conținutul ideatic al literaturii române. Pentru că teologia și istoria Bisericii cât și conținutul unei literaturi se înțeleg printr-o continuă recitire și judecare asupra surselor.
Iar fiecare pagină pe care o edităm și pe care ne-o asumăm este o invitație la asceză, la claritate, la profesionalizare continuă. Pentru că o pagină scrisă este o răbdare dăruită. Ca să o scrii trebuie să rabzi, să te adâncești în ce scrii, să fii clar în ce spui, să o prezinți într-un mod propriu citirii. Și, mai întâi de toate, ca să scrii un articol, un capitol de carte, o carte, mai multe cărți, trebuie să fii specializat în conținutul pe care îl scrii.
Și eu înțeleg imediat când am în fața mea un om care rabdă să citească, care rabdă să asculte, care ucenicește mereu lui Dumnezeu ascultându-i pe Sfinții Bisericii, care caută să împlinească în viața lui ceea ce citește și e învățat…dar și când am în fața mea oameni care frunzăresc cărțile, care citesc pe sărite, care citesc câteva pagini și se plictisesc sau care jură că citesc, ei nefăcând zilnic acest lucru sau nefăcând aceasta zile în șir.
Înțeleg…pentru că sunt rodat în citit, pentru că am experiența reală a cititului și a scrisului și știu că scrisul, cititul și asceza te obosesc mult, te sleiesc de puteri.
Și pentru că știu că nu poți să vorbești întruna, să turui citate și versete, să vorbești fără să transpiri și fără să obosești…atunci când te ascetizezi, când muncești zilnic, tocmai de aceea nu-i elogiez pe repetitorii de profesie.
Ca scriitor de teatru, de piese de teatru și ca poet și predicator am oroare față de cei care teatralizează teatrul, care teatralizează poezia, care teatralizează predica, care teatralizează discursurile publice. Pentru că teatrul, poezia, predica, discursurile publice sunt lucruri grave, serioase, ele se spun cu toată inima și nu sunt…jucate.
Când mimăm realitățile – fie că e vorba de tristețe, de compasiune, de iubire, de profunzime – arătăm de fapt că nu avem de-a face cu ele sau că ne e rușine să fim triști sau compătimitori sau plini de iubire sau profunzi în discursurile noastre publice. Și când ne e rușine de cuvintele pe care le rostim, atunci arătăm că, în interiorul nostru, noi ne disociem de ele. Noi nu credem în ceea ce spunem. Că spunem una dar gândim alta.
Și aceasta este schizofrenia de limbaj pe care o propunem celorlalți, prin care nu dorim să transmitem nimic ci doar ne facem că transmitem. Însă când nu spunem ce avem de spus în cuvinte, spunem ce avem de spus în privirea ochilor, în gesturi, în tăceri…Și astfel, noi de spus tot spunem cine suntem…dar nu le verbalizăm.
Însă lucrurile bune sau rele trebuie verbalizate, dacă vrem să folosim oamenii, dacă vrem să avem o altă societate, o altă lume!
Fiecare în dreptul nostru trebuie să verbalizăm lucrurile. Să spunem lucrurilor pe nume.
Iar predica Bisericii – chiar dacă uneori enervează, chiar dacă alteori stresează, chiar dacă alteori încurcă planurile – este adevăratul oxigen al lumii. Pentru că predica Bisericii ne arată deopotrivă care e calea [ἡ ὁδὸς], care e adevărul [ἡ ἀλήθεια] și care e viața [ἡ ζωη] noastră adevărată [In. 14, 6, BYZ]. Pentru că, deopotrivă, Dumnezeul nostru treimic e calea noastră, e adevărul nostru, e viața noastră duhovnicească și veșnică.
Și tocmai pentru acest motiv, Scriptura și Tradiția Bisericii, adică întreaga revelație dumnezeiască a Bisericii, întreaga teologie și viață a Bisericii, întregul cult al Bisericii, întreaga istorie și viețuire în lume a Bisericii sunt cartea noastră cea de toate zilele. Din ea învățăm continuu în Biserică și ne hrănim din ea, după cum ne hrănim din contemplarea Sfintelor Icoane ale Bisericii și a cultului Bisericii și a întregii creații a lui Dumnezeu și, mai ales, din faptul de a-L mânca și de a-L bea pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, prezent în mod real în Dumnezeiasca Euharistie, împărtășire care ne face una cu El, într-o intimitate deplină, dumnezeiască.
Așa stând lucrurile, nu putem exclude nimic din Tradiția Bisericii și din modul de a fi al Bisericii, pentru că Biserica e calea noastră. Ci noi putem doar aceasta să facem: să ne facem proprii adevărului Bisericii și vieții ei. Să ne facem proprii adevărului și vieții Bisericii pe fiecare clipă.
Căci cine e reformatus [un perfect pasiv în limba latină], adică un om restaurat, reînnoit, este omul care a fost reînnoit de Dumnezeu prin Botez și chemat la o continuă trăire în viața cea nouă, duhovnicească, pe care a primit-o eclesial și liturgic. Și noi, creștinii ortodocși, nu avem nevoie să ne facem luterani sau calvini pentru ca să fim reformați, pentru că noi am fost reformați/ născuți din nou de Dumnezeu în Botez.
Tot la fel, noi nu avem nevoie să ne facem baptiști pentru ca să fim „botezați”, pentru că noi suntem botezați de mici, suntem baptismați de mici, afundați de mici în apa Botezului, unde ne-am umplut de slava Preasfintei Treimi. Tot la fel, noi nu avem nevoie să ne facem penticostali pentru ca „să ne umplem de Duhul”, pentru că noi am fost umpluți de harul Duhului Sfânt de la Botez și viața noastră duhovnicească e o continuă experiență a slavei Treimii.
Adventiștii, cu obstinație, au rămas la sabat, la sâmbătă, odihnindu-se în mod fals în prefigurarea zilei lui Mașiah. Dar El a venit și a murit și a înviat pentru noi! Iar noi suntem fiii învierii, suntem cei înfiați de Tatăl prin Fiul întru Duhul Sfânt, duminica fiind odihna cea duhovnicească, care ne vorbește despre veșnica odihnă a zilei a 8-a a Împărăției Sale.
Noi n-avem nevoie să luăm Scriptura de la altcineva, pentru că Biserica a păstrat Scriptura și a tâlcuit-o cu adevărat prin Sfinții ei. Și nici n-avem nevoie „să inventăm” sau „să împrumutăm” „sfinți” de la o altă presupusă „biserică”, pentru că Biserica își are Sfinții ei până azi. Ci noi trebuie doar să mergem pe aceeași cale, trăind același adevăr și aceeași viață duhovnicească, pentru ca să fim Sfinți, pentru că El, Dumnezeul nostru, este Sfânt [I Petr. 1, 16].
De aceea, iubiții mei, nădăjduim la mila lui Dumnezeu ca să vă fim în continuare companioni, împreună-mergători pe aceeași cale a Bisericii, ferindu-ne de extreme dăunătoare și de ipocrizie!
Vă mulțumim tuturor celor care ați colaborat cu noi, tuturor celor care ne scrieți, care ne încurajați, care ne ajutați în diverse feluri, pentru ca să trăim, să edităm și să lucrăm pe mai departe în via Domnului, adică în Biserica Lui!
Vă doresc multă sănătate și înțelepciune, discernământ și voioșie în tot ceea ce faceți! Pentru că, fără atenție și entuziasm nu putem face nimic trainic.
La mulți ani și toată binecuvântarea din partea mea! Amin.
[1] Scrisă în seara zilei de 4 decembrie 2015, zi de vineri.