Viețile Sfinților

(vol. 1)

Alcătuite de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

  *

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a.

*

Predica a 21-a este dedicată Sfântului Atanasie cel Mare, Episcopul Alexandriei Egiptului și ea este editată în PG 35, col. 1081-1128. A fost rostită, probabil, în anul 380[1], pe când Sfântul Grigorie se afla la Constantinopol. Iar dacă Sfântul Atanasie a adormit pe 2 mai 373, la vârsta de 77 de ani[2], Sfântul Grigorie a rostit această predică la doar 7 ani de la adormirea lui.

Predica de față e un panegiric bisericesc[3] și e împărțită în 37 de capitole.

Și Sfântul Grigorie își începe predica sa prin a spune, că în această laudă rostită în cinstea Sfântului Atanasie el va lăuda virtutea [aretin]. Căci e același lucru dacă vorbești despre Atanasie sau despre virtute[4]. Iar dacă lăudăm virtutea în vreun Sfânt, noi Îl lăudăm prin aceasta pe Dumnezeu, Cel care dă virtuți oamenilor, prin care îi ridică la o viață bună, ca, prin iluminarea Lui, să îi înrudească cu El Însuși[5]. Iar Dumnezeu, pentru întreaga umanitate, este Cel mai dorit dintre toate, pentru că în El aflăm toată odihna vederii dumnezeiești[6].

În XXI, 2, Sfântul Grigorie ne spune că trecem peste doimea materială (se referă la constituția noastră umană, formată din trup și suflet) prin unitatea văzută în Treime. Căci atunci când suntem născuți de sus, de la Dumnezeu, în mod duhovnicește, noi ne ridicăm deasupra lucrurilor pământești[7].

Sfinții de dinainte de Hristos au fost lampa de dinaintea Luminii [ton pro tu Fotos tos lihnon] și mijlocitorul [mesitin] între Vechea și Noua Făgăduință[8].

Însă Sfântul Atanasie s-a asemănat lor, făcându-se un exemplu [paradigma] pentru cei care vin după el[9].

În XXI, 5, Sfântul Grigorie ne demonstrează că știa Viața Sfântului Antonie cel Mare, scrisă de Sfântul Atanasie, considerându-l pe Antonie dătătorul de lege al vieții monahale [tu monadicu viu nomotesian][10].

Chipul Sfântul Atanasie începe să fie zugrăvit în cuvinte începând cu capitolul al 6-lea al predicii sale. De unde aflăm că Sfântul Atanasie a contemplat îndelung la toate cărțile Dumnezeieștii Scripturi[11]. Însă el a crescut prin aceasta de la frica de Dumnezeu la iubirea Lui, cea care ne face fiii lui Dumnezeu[12].

De aceea, când Atanasie a primit Preoția, a primit-o ca răsplată pentru virtutea sa dar și pentru ca să fie izvor și viață ale Bisericii[13]. Însă Sfântul Atanasie a fost și o sabie care a tăiat rădăcina răutății, fapt pentru care Cuvântul l-a găsit a fi un împreună-luptător cu El iar Duhul l-a copleșit, căci a suflat peste el[14].

Din XXI, 8 aflăm că Sfântul Atanasie a fost ales Episcop al Alexandriei „[prin] votul întregului popor [psifo tu lau pantos]”[15], adică într-un mod apostolic și duhovnicesc [apostolicos te che pnevmaticos][16] și că tronul patriarhal al Alexandriei este tronul lui Marcos[17]. Al Sfântului Marcos Evanghelistul.

Însă Sfântul Atanasie s-a eliberat de atribuțiile patriarhale în același fel în care le-a și primit. Pentru că el nu stat pe scaunul patriarhal în mod tiranic sau ca și când l-ar fi moștenit[18]. Căci astfel de atitudini, subliniază Sfântul Grigorie, sunt proprii preoților nelegitimi [ton noton] și nescriși [parengrapton], care nu s-au pregătit deloc pentru Preoție[19]. Sfântul Atanasie a fost înalt în fapte dar smerit cu mintea. El a fost neajuns în virtute, blând, compătimitor, dulce la cuvânt, îngeresc la înfățișare dar și mai îngeresc la minte[20].

În XXI, 13, Sfântul Grigorie spune că moartea lui Arios, ereticul, s-a datorat rugăciunii și nu unei boli, plesnind asemenea lui Iudas[21]. Iar Sfântul Atanasie s-a arătat în lupta cu arianismul a fi omul lui Dumnezeu [antropos tu Teu] și o mare trâmbiță a adevărului [megali salpigx tis alitias][22]. Căci Sfântul Atanasie știa că contragerea celor trei persoane în unitatea dumnezeirii este lipsită de evlavie, pentru că Sabellios, ereticul, a fost primul care a gândit contragerea Dumnezeirii. Pentru că în acest fel, se separă Treimea de firea ei. De aceea, Sfântul Atanasie a păstrat în mod frumos unitatea dumnezeirii și a învățat în mod evlavios Treimea[23].

La Sinodul I Ecumenic de la Nicea au fost 318 Sfinți Părinți, care au fost uniți întru Duhul Sfânt[24]. Și, deși pe atunci Sfântul Atanasie nu era Episcop, el a fost printre primii sinodali[25].

În XXI, 19, Sfântul Grigorie consideră că filosofia este viața duhovnicească și pentru această filosofie el spune că e nevoie de mistagogie, adică de introducerea în cele sfinte/ de taină ale vieții duhovnicești[26]. Pe când în XXI, 22, Sfântul Grigorie ne spune că Seleucia este locul unde s-a născut Sfânta Muceniță Tecla, prima Muceniță a Bisericii dar și faptul că Domnul a fost condamnat de sinodrionul lui Caiafa [27].

În XXI, 24, Sfântul Grigorios citează Ier. 10, 21 și spune că păstorii care au distrus via Lui și au spurcat partea Lui, sunt cei care au făcut acest lucru Bisericii Lui[28], pe când în XXI, 25, el ne spune că Sfântul Pavlos, în Evr. 12, 27, când a vorbit despre „schimbarea celor clătinate [τῶν σαλευομένων τὴν μετάθεσιν, cf. BYZ]”, s-a referit la a doua venire a Domnului[29].

Sfântul Atanasios a fost stâlpul Bisericii pe când trăia, subliniază Sfântul Grigorios. Și Sfântul Atanasios era stâlp al Bisericii și atunci când era pe tronul său patriarhal dar și când se retrăgea din cauza insultelor celor răi[30]. Pentru că el scria și vorbea tot timpul spre zidirea întregii Biserici.

Iar dacă noi, cei de azi, vrem să urmăm marilor Sfinți Teologi ai Bisericii acest lucru trebuie să facem: să predicăm continuu cu viața și cu scrisul și cu cuvântul nostru, dar ca unii care ne asumăm și credem întreaga credință și Tradiție a Bisericii și nu preferențial.

Pentru că numai o teologie integral ortodoxă va mântui lumea și nu o teologie care, necunoscându-și cu totul mărturisirea de credință a Bisericii sale, amestecă adevărul cu minciuni.

În XXI, 28, Sfântul Grigorios ne spune că Sfântul Atanasios cel Mare, când s-a întors din exil, a fost lăudat de egipteni mai mult decât l-au lăudat pe Sfântul Constantin cel Mare, care era împărat[31]. Și l-au lăudat pentru credința și mărturisirea lui. Pentru că au văzut tăria [stereoma] credinței lui în Hristos[32]. Căci Sfântul Atanasios a fost primul și singurul care a mărturisit că cele trei persoane dumnezeiești au o singură dumnezeire și ființă[33]. De aceea, mărturisirea lui de credință e socotită de Sfântul Grigorios un dar împărătesc sublim[34]. Pentru că mărturia Sfântului Atanasie a fost una reprezentativă pentru întreaga Biserică, atât pentru Apus cât și pentru Răsărit[35].

În XXI, 35, Sfântul Grigorie ne spune că potrivit evlaviei noastre noi vorbim despre o ființă [mias usias] și trei ipostase [ton trion ipostaseon], atunci când vorbim despre Dumnezeu[36]. Însă italicii [tis Italis] – cei care folosesc limba latină – deși au aceeași mărturie cu noi, datorită vocabularului lor teologic sărac, neputând să distingă între usias [ființă] și ipostasis [ipostas], folosesc pe prosopon [persoană], pentru ca să nu mărturisească trei ființe [tris usie][37] în dogma triadologică.

Însă Sfântul Atanasie, acest om al lui Dumnezeu, accentuează Sfântul Grigorie, a socotit că și în greacă și în latină se mărturisește același lucru despre Dumnezeu[38].

Și așa este! Fapt pentru care, până azi, echivalăm ipostasul cu persoana, după cum echivalăm ființa cu esența în teologia triadologică.

Sfântul Patriarh Atanasios al Alexandriei a fost simplu în purtare, înțelept în cuvânt și foarte înțelept la minte. Era foarte smerit cu cei mici și preaînalt cu cei mândri, iubitor de străini, un apărător al celor izgoniți[39], care îi îndepărta de la el pe cei răi, având întru sine toate calitățile, pe care ellinii le-au atribuit în vechime dumnezeilor lor. A fost un apărător al văduvelor și al fecioarelor, un om al păcii și al împăcării[40].

De aceea, ca om învățat și învățător al Bisericii, Sfântul Atanasios este un model pentru episcopi și el s-a adăugat, la bătrânețe bună, părinților săi, Patriarhilor, Profeților, Apostolilor, Mucenicilor, împreună cu care a luptat pentru adevăr[41].

A 22-a predică a Sfântului Grigorie e în PG 35, col. 1131-1152 și este a doua predică a lui despre pace. Unde el numește pacea prietena, cugetarea și slava lui, pacea fiind darul lui Dumnezeu[42]. Iar pacea trebuie lăudată și păstrată în același timp[43]. Pentru că atunci când pacea e stricată, Biserica e jefuită de frumusețea ei și vechea ei vrednicie este ruinată[44].

Și vorbind despre cauza războaielor dintre noi, el spune că ele se nasc din aceea că suntem stăpâniți de iubirea de sine, de iubirea de lucruri, de invidie, de răutate, de mândrie[45]. Fapt pentru care, Antihristul stă și consideră căderile și viciile noastre drept un motiv de a ne prinde în stăpânirea lui[46]. Iar Sfântul Grigorie deplânge situația din vremea lui, referindu-se la cei care se joacă cu lucrurile dumnezeiești[47].

În XXII, 12, el spune că orosul evlaviei noastre ne vorbește despre faptul că noi trebuie să ne închinăm Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, unei dumnezeiri în trei persoane[48].

Și dacă ne închinăm Dumnezeului treimic, nu putem să admitem duhul cel rău despre care vorbea ereticul Montanos, care era împotriva Duhului Sfânt, și nici îndrăzneala păcătoasă a ereticului Novatos, care vorbea despre curăția necurată[49]. Nu putem admite nici nebunia frigienilor și nici nebunia plină de neevlavie a galateilor, nici contragerea persoanelor dumnezeiești propusă de ereticul Sabellios și nici împărțirea Lor propusă de ereticul Arios[50].

Iar Iisus Hristos este Dumnezeu și om, și El, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră[51].

Predica a 23-a a Sfântului Grigorie este editată în PG 35, col. 1151-1168 și este a 3-a predică a lui despre pace. Și el o începe cu fraza: „Fierbinte este râvna, blând este Duhul, iubitoare de oameni este dragostea, mai mult decât iubirea de sine, răbdătoare este nădejdea”[52]. Iar dacă zelul se aprinde, Duhul îmblânzește. Nădejdea așteaptă, pe când iubirea se reține pe sine[53]. Iar dacă binele virtuții s-a înrădăcinat în noi, dacă el este întărit de timp și de rațiune, acela capătă tăria firii[54], având realitate în noi înșine.

Sfântul Grigorios se declară aici garant al păcii [tis irinis enghiitis], deși e mic față de o asemenea mare lucrare, pentru că Dumnezeu dă har celor smeriți și îi smerește pe cei mândri până la pământ[55].

Iar despre Dumnezeul nostru treimic, el spune că este o Treime desăvârșită formată din trei desăvârșiți, unde unimea se mișcă întru bogăție și ea depășește doimea – căci dumnezeirea e mai presus de materie și de formă – și este Treime desăvârșită[56]. Și între persoanele dumnezeiești nu există vreo inegalitate[57].

De aceea, marea taină a Bisericii e Treimea, căci în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh noi credem și ne-am născut din nou și întru Dumnezeul nostru treimic noi ne îndumnezeim și întru El nădăjduim[58].

În XXIII, 13, Sfântul Grigorios își dorea ca ziua în care el rostea această predică să fie o zi sfântă, în care să se renunțe la certuri, la controverse[59].

A 24-a predică a Sfântului Grigorios e în cinstea Sfântului Mucenic Ciprianos [60] și este editată în PG 35, col. 1169-1194. Ea a fost rostită de Sfântul Grigorios în octombrie 379[61], la Constantinopol.

Și aici Sfântul Grigorios spune că Sfinții Mucenici au fost cei care au împlinit legea în înțelegerea ei duhovnicească, pentru că au fost niște jertfe desăvârșite[62]. Și că între Sfinții Mucenici nu există invidie[63].

Din XXIV, 6 aflăm că e vorba de Sfântul Sfințit Mucenic Ciprianos de Carhidonios, adică de Carthagina[64], o localitate din nordul Africii[65]. Și subliniază faptul că sunt pline de erudiție[66] scrierile Sfântului Thascius Caecilius Cyprianus[67], acesta fiind numele său în latină.

În XXIV, 11 Sfântul Grigorios amintește de rugăciunea unei Sfinte Mucenițe către Fecioara Maria[68], către Născătoarea de Dumnezeu, iar în XXIV, 13, el laudă viața desăvârșită a Sfântului Ciprian[69].

În predica a 25-a, Sfântul Grigorios îl laudă pe filosoful Irona/ Heronis[70]. Însă acest nume e un pseudonim pentru Maxim Cinicul[71], cel care s-a dovedit un fals prieten al Sfântului Grigorie, predica aceasta fiind rostită în 380, la Constantinopol, după ce Maxim s-a întors în Alexandria Egiptului[72]. Ea este publicată în PG 35, col. 1197-1226.

În XXV, 8 el enumeră câțiva eretici: Simon Magul, Marcion, Valentinos, Vasilides, Cerdon, Cirintos și Carpocratos, ei și urmașii lor războindu-se cu Făcătorul lumii, cu Dumnezeu[73].

După ei au venit Montanos, Manos, Navatos, Sabellios[74] dar și Arios, al cărui nume vorbește despre nebunia lui[75].

Preasfânta Treime, spune Sfântul Grigorios, nu este trei principii, așa cum e la ellinii păgâni, politeiști, dar nu e nici un principiu ca la iudei[76]. Iar pentru noi nu Fiul este nenăscut ci Tatăl, iar Sfântul Duh nu e Fiul ci există doar un singur Fiu Unul-născut. Firea dumnezeiască este comună persoanelor dumnezeiești, pe când Tată este Tatăl, Fiul este născut din Tatăl iar Duhul Sfânt este cu adevărat Sfânt[77]. Căci Tatăl este nenăscut, Fiul este născut iar Sfântul Duh este purces[78].

De aceea noi știm și învățăm și ne închinăm „unimii în Treime și Treimii în unime”, a Cărei împărțire după persoane și unire după fire e paradoxală[79]. Căci dumnezeirea e nepătimitoare[80].


[1] Cf. http://www.newadvent.org/fathers/310221.htm.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Athanasius_of_Alexandria.

[3] Cf. http://www.newadvent.org/fathers/310221.htm. Voi cita din această locație, traducerea predicii în limba engleză conform ediției Browne & Swallow, pe care am folosit-o și anterior.

[4] PG 35, col. 1081/ ed. Browne & Swallow, cap. 1.

[5] PG 35, col. 1084/ Ibidem. [6] Ibidem/ Ibidem. [7] Ibidem/ Idem, cap. 2. [8] PG 35, col. 1085/ Idem, cap. 3. [9] Ibidem/ Idem, cap. 4. [10] PG 35, col. 1085-1088/ Idem, cap. 5. [11] PG 35, col. 1088/ Idem, cap. 6. [12] Ibidem/ Ibidem. [13] Ibidem/ Idem, cap. 7. [14] PG 35, col. 1089/ Ibidem. [15] Ibidem/ Idem, cap. 8.

[16] Ibidem/ Ibidem. [17] Ibidem/ Ibidem. [18] Ibidem/ Idem, cap. 9. [19] Ibidem/ Ibidem. [20] PG 35, col. 1092/ Ibidem. [21] PG 35, col. 1096/ Idem, cap. 13. [22] Ibidem/ Ibidem. [23] Ibidem/ Ibidem. [24] Ibidem/ Idem, cap. 14. [25] Ibidem/ Ibidem. [26] PG 35, col. 1104/ Idem, cap. 19. [27] PG 35, col. 1105/ Idem, cap. 22.

[28] PG 35, col. 1108/ Idem, cap. 24. [29] PG 35, col. 1109/ Idem, cap. 25. [30] PG 35, col. 1112/ Idem, cap. 26. [31] PG 35, col. 1116/ Idem, cap. 28. [32] PG 35, col. 1121/ Idem, cap. 33. [33] Ibidem/ Ibidem. [34] PG 35, col. 1124/ Ibidem. [35] Ibidem/ Idem, cap. 34. [36] Ibidem/ Idem, cap. 35. [37] PG 35, col. 1124-1125/ Ibidem. [38] PG 35, col. 1125/ Ibidem.

[39] Ibidem/ Idem, cap. 36. [40] PG 35, col. 1128/ Ibidem. [41] Ibidem/ Idem, cap. 37. [42] PG 35, col. 1131-1132. [43] Ibidem. [44] PG 35, col. 1133-1134. [45] PG 35, col. 1135-1136. [46] PG 35, col. 1139-1140. [47] Ibidem. [48] PG 35, col. 1144. [49] PG 35, col. 1144-1146. [50] PG 35, col. 1145-1146. [51] Ibidem. [52] PG 35, col. 1152. [53] PG 35, col. 1151-1152.

[54] Ibidem. [55] PG 35, col. 1056. [56] PG 35, col. 1159-1160. [57] PG 35, col. 1162. [58] PG 35, col. 1163-1164. [59] PG 35, col. 1165-1166. [60] PG 35, col. 1169-1170. [61] PG 35, col. 1170, n. a. [62] PG 35, col. 1173-1174. [63] Ibidem. [64] PG 35, col. 1175-1176.

[65] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cartagina.

[66] PG 35, col. 1175.

[67] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Cyprian.

[68] PG 35, col. 1181. [69] PG 35, col. 1184. [70] PG, col. 1197-1198. [71] PG 35, col. 1198, n. 74.

[72] Cf. The Fathers of the Church. St. Gregory of Nazianzus. Select Orations, translated by Martha Vinson, Pub. The Catholic University of America Press, USA, 2003, p. 157, n. 1.

[73] PG 35, col. 1207-1208. [74] Ibidem. [75] PG 35, col. 1209. [76] PG 35, col. 1219-1222. [77] PG 35, col. 1221-1222. [78] PG 35, col. 1221. [79] PG 35, col. 1221-1222. [80] Ibidem.

Did you like this? Share it: