Zi: 23 decembrie 2015

Iubiții mei[1],

fiziologia vorbește despre zămislirea omului ca despre o luptă a spermatozoizilor între ei pentru a fecunda ovulul. Luptă pe care o câștigă spermatozoidul cel mai puternic. Unul din…aproape 100 de milioane de spermatozoizi[2].

Prezentările tridimensionale[3] ale acestei călătorii spre viață sunt spectaculoase și ne umplu de admirație. Pentru că ne uimesc realitățile care se petrec în noi și modul cum ia ființă o nouă persoană umană.

Însă din aceste prezentări tridimensionale ale biologiei lipsește partea cea mai importantă din om și anume inițiatorul vieții omului: sufletul lui, creat de Dumnezeu pentru fiecare om în parte. Despre sufletul noului prunc nu se vorbește în filmul „științific” al nașterii omului. Însă sufletul este cel care ghidează, susține și dezvoltă toată minunea zămislirii și a constituirii omului. Fără suflet nu există nicio minune umană de arătat.

Dar pentru că el e nevăzut, pentru că e spiritual, nu înseamnă că lipsește…din ecuația zămislirii și a nașterii. Ci el doar depășește puterea de „a vedea” a tehnologiei medicale.

Și poate că, peste ceva ani, nu prea mulți, vom vedea, în astfel de filme științifice, cum oamenii de știință vor ajunge la conștiința că fundamentul omului nu e biologic, nu e material, ci spiritual. Că omul nu e în primul rând o ființă vie, antologabilă biologic, ci o ființă vie care are un suflet viu, conștient și nemuritor.

Căci dacă omul nu are suflet rațional și nemuritor, atunci el este un animal oarecare, care are suflare de viață și din care, odată cu moartea lui, nu mai rămâne nimic din el.

Însă, dacă nu există „un rai” pentru animale și pentru păsări și pentru copaci, există un Rai pentru oameni. Pentru toți aceia care au crezut, cred și vor crede în Dumnezeu, făcând voia Lui. Și oamenii au suflet și trup, sufletul fiind cel care își creează trupul pe măsura lui și nu suntem ființe umane pur materiale.

Și am început predica de azi vorbind despre perspectiva reducționistă a fiziologiei și a medicinei seculare, pentru a preciza faptul că vorbim incomplet despre nașterea omului.

Și că, dacă vorbim incomplet despre nașterea omului, negând prezența sufletului în om începând din prima clipă a vieții lui…în fața nașterii Domnului suntem cu totul depășiți, bulversați, pentru că zămislirea Lui în uterul Preacuratei Fecioare s-a făcut…fără spermă bărbătească.

Toate cântările ortodoxe mărturisesc aceste două mari adevăruri ale teologiei Bisericii: că Domnul S-a născut din Fecioară fără împreunare sexuală și că Maica lui Dumnezeu a fost Fecioară și înainte și în timpul nașterii și după naștere, fiind pururea Fecioară.

Pentru că nașterea Lui din Fecioară a fost suprafirească, El Însuși, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, construindu-Și trupul în uterul Maicii Sale, pentru că Și-a asumat sufletul și trupul omului. Și cu toate că nașterea Lui a fost reală iar El S-a născut ca un Prunc în peștera din Bitleem, cu toate acestea, nașterea Lui a fost mai presus de fire, pentru că Fecioara a rămas Fecioară născându-L pe Domnul.

Și am pus în fața predicii mele această Dumnezeiască Icoană, care este subțiată la maximum, transfigurată, descărcată de surplusul de istoricitate, pentru ca să subliniez relația unică și irepetabilă a Maicii cu Fiul ei.

Căci, în îmbrățișarea ei prea duioasă, Născătoarea de Dumnezeu se face una cu Pruncul ei, ca și când L-ar purta încă în pântece. E o îmbrățișare ca în pântece: plină de intimitate și de dragoste. Pentru că niciodată Maica lui Dumnezeu nu a fost, nu este și nu va fi despărțită de Fiul și de Domnul ei. După cum nici sufletul nostru nu e despărțit niciodată de trup, ci își ajută și își înduhovnicește trupul, dacă sufletul și trupul sunt una în slujirea Domnului.

Iar îmbrățișarea Maicii Domnului e cât peștera, dar și cât cerul. Sau, mai bine zis, ea este mai mare decât tot pământul și decât toate cerurile. Pentru că ea este mai încăpătoare decât cerurile.

Pentru că Maica lui Dumnezeu s-a făcut locaș conștient al Stăpânului, iubitor, care L-a cuprins cu îmbrățișare sfântă, cerurile și pământul fiind o icoană palidă a îmbrățișării ei.

Tocmai de aceea azi, de praznicul nașterii Domnului, noi prăznuim adevărata și singura întrupare a lui Dumnezeu Cuvântul dar, totodată, și adevărata îmbrățișare cu care El a fost îmbrățișat. Pentru că Născătoarea de Dumnezeu a fost aceea care L-a îmbrățișat cu adevărat pe Dumnezeu și Dumnezeu doar în ea a binevoit și din ea Și-a luat trup, făcându-Se om cu adevărat, aidoma noastră, dar fără păcat.

George Coșbuc subliniază în poemul În seara de Crăciun frigul peșterii: „Cum S-a născut Hristos în frig,/ În ieslea cea săracă,/ Cum boul peste El sufla/ Căldură ca să-I facă”[4]. Frig fizic, care trimite la cel spiritual, din sufletele oamenilor.

Căci până azi, cine nu gătește loc pentru Domnul în inima lui, se face un suflet indiferent sau vrăjmaș față de El.

În cântările noastre ortodoxe auzim vorbindu-se despre faptul că „peștera și ieslea L-au primit”[5] și că peștera a devenit cer, pentru că Fecioara s-a făcut aidoma scaunului de Heruvimi pe care șade Domnul[6].

Căci noi, cu toții, suntem chemați să devenim cerul în care Se coboară Dumnezeu și să fim, în inima noastră, asemenea Maicii lui Dumnezeu: o încăpere duhovnicească, iubitoare, frumoasă pentru El.

Iar Dumnezeiescul Luca, cu multă concizie, ne spune: „Și [Maria] L-a născut pe Fiul ei Cel întâi-născut [τὸν πρωτότοκον], și L-a înfășat pe El, și L-a culcat pe El în iesle, fiindcă nu [mai] era lor loc în găzduire [διότι οὐκ ἦν αὐτοῖς τόπος ἐν τῷ καταλύματι]” [Lc. 2, 7, BYZ]. Iar primii care L-au văzut pe Domnul, din îndemnul Îngerului [Lc. 2, 10], au fost niște păstori treji, care își pășteau turmele lor [Lc. 2, 8, 15]. Și care au venit în Bitleem [Βηθλέεμ] în grabă și „au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc culcat în iesle [καὶ τὸ Βρέφος κείμενον ἐν τῇ φάτνῃ]” [Lc. 2, 16, BYZ]. Și după ce L-au văzut, păstorii „au vestit despre cuvântul grăit lor [de Înger] despre Pruncul acesta” [Lc. 2, 17, BYZ]. Adică au devenit propovăduitorii lui Hristos.

Așa cum ar trebui să facem, de fapt, fiecare dintre noi: în fiecare zi să fim propovăduitorii Lui! Oriunde suntem și orice facem să vorbim despre El și despre ce a făcut Dumnezeu cu noi și în noi. Adică să vorbim despre cum ne-am intimizat noi cu Dumnezeu. Pentru că putem învăța pe de rost multe texte sfinte, alături de alte multe ziceri filosofice. Dar prin aceasta nu arătăm că suntem prieteni sau că îi iubim pe cei care le-au spus. Dar când împlinim cuvintele lui Dumnezeu, când întrupăm în viața noastră cuvintele Lui, atunci suntem credibili. Pentru că facem ceea ce spunem. Sau spunem din ceea ce facem.

…Avem trei magi în stânga și trei păstori în dreapta și, la mijloc, îl avem pe Sfântul Iosif, Logodnicul Maicii Domnului adâncit în sine, gânditor.

Căci Sfântul Iosif a văzut că Fecioara a luat în pântece…dar nu știa că „s-a aflat în pântece având de la Duhul Sfânt [εὑρέθη ἐν γαστρὶ ἔχουσα ἐκ πνεύματος ἁγίου]” [Mt. 1, 18, BYZ]. Nu știa că zămislirea ei era mai presus de fire, dumnezeiască.

De aceea, crezând că ea a fost necinstită de cineva, „a vrut să o elibereze pe ea în ascuns” [Mt. 1, 19]. Însă Îngerul Domnului i-a apărut în vedenia somnului și i-a vestit „că ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt” [Mt. 1, 20].

Și toți câți avem îndoieli sau gânduri de necredință, să îl rugăm pe Sfântul și Dreptul Iosif, Părintele nostru, Logodnicul Maicii Domnului, ca să ne lumineze și să ne întărească în viața noastră.

Pentru că îndoiala poate fi una bună, pentru ca noi să ne încredințăm asupra unui lucru, sau poate fi una demonică, ca o hulă.

Căci, spre exemplu, putem să avem îndoieli asupra faptului de a face un anume lucru, de a merge undeva, de a lua o decizie capitală pentru viața noastră. Și în această situație avem nevoie de luminarea lui Dumnezeu ca să știm ce să alegem, pe care cale să mergem.

Iar Sfântul Iosif a fost luminat în privința Maicii lui Dumnezeu, pentru că el avea nevoie să știe ce s-a petrecut cu Maria. Și Dumnezeu ne va lumina și pe noi dacă Îi vom cere ajutorul atunci când traducem, când muncim, când Îi slujim Lui, când trebuie să alegem.

Dar când demonii ne aduc îndoieli asupra dogmelor credinței sau când ne aduc hule la adresa lui Dumnezeu și a Sfinților Lui sau când încearcă să ne răcească dragostea noastră pentru Dumnezeu și pentru oameni, atunci trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ca să șteargă insinuările lor din sufletul și din trupul nostru.

Pentru că mulți suferă de pe urma acestor atacuri demonice, dar nu știu care le e proveniența. Nu știu că ele sunt lucrarea dracilor.

De aceea, mulți cred că au „din naștere” anumite înclinări spre o patimă anume și, din acest motiv, consideră că „nu pot scăpa” de ea. Însă toată această „credință” a omului că e „pătimaș din naștere” și că el „nu se poate schimba” e o înșelare demonică, e un gând introdus de demoni în om și omul doar e de acord cu el și îl face „o lege” a lui. Dar dacă s-ar lepăda de această credință falsă, ar vedea că patima fumatului sau a băuturii sau a împreunărilor homosexuale nu sunt „un dat congenital”, nu sunt „din naștere”, ci sunt o alegere pătimașă, un viciu. Și astfel ar scăpa de ele.

Așa că e mare diferență între o îndoială firească și îndoiala pe care ți-o aduc demonii.

Nu știm ce viață să alegem, nu știm la ce facultate să dăm, nu știm ce serviciu să acceptăm mai degrabă, nu știm dacă aceasta e soția cu care trebuie să ne căsătorim…și de aceea suntem în îndoială.

Însă când demonii ne aduc probleme false, ei ne învață să hulim, să negăm, să ne îndepărtăm de Dumnezeu, să Îl contrazicem pe El și pe Sfinții Lui. Și îndoielile demonilor sunt cele pe care nu trebuie să le primim. Cu ele nu trebuie să fim de acord în inima noastră.

Așadar, Sfântul Iosif e paradigma omului care cugetă adânc la ceea ce se petrece în jurul lui. Nu ia lucrurile cu lejeritate, nu consideră nimic lipsit de însemnătate. Ci el pune întreaga existență în fața lui Dumnezeu, pentru ca El să ne lumineze ce să facem.

Alături de Sfântul Iosif mai sunt iconizați 3 magi și 3 păstori. Magii aduc daruri, dar și păstorii aduc un miel.

Din darurile Magilor mai avem până astăzi o parte, păstrate în Mănăstirea Sfântul Pavlos din Muntele Athos[7].

Iar Sfintele lor Moaște[8] sunt păstrate în catedrala Cologne din Germania[9]:

Pentru că astăzi, de nașterea Domnului, facem pomenirea închinării Magilor[10], dar îi pomenim și pe Păstorii care L-au văzut pe Domnul[11].

Cine sunt Magii [Μάγοι]? În Mt. 2, 1 ei sunt „de la răsărituri [ἀπὸ ἀνατολῶν]”, cf. BYZ. Și au venit la Ierusalim, în zilele lui Irodis [Mt. 2, 1], ca să întrebe despre Împăratul iudeilor [Bασιλεὺς τῶν Ἰουδαίων] [Mt. 2, 2]. Și știau că El S-a născut, pentru că „am văzut steaua Lui în răsărit [εἴδομεν αὐτοῦ τὸν ἀστέρα ἐν τῇ ἀνατολῇ] și am venit să ne închinăm Lui [καὶ ἤλθομεν προσκυνῆσαι αὐτῷ]” [Ibidem].

Pentru că Magii aceștia erau astrologi. Ei preziceau oamenilor pe baza mișcării stelelor de pe cer. Erau astrologi păgâni care cunoșteau profeția lui Valaam din Num. 24, 17: „stea va răsări din Iacov și se va ridica Om din Israil și va zdrobi pe conducătorii Moabului [ἀνατελεῖ ἄστρον ἐξ Ιακωβ καὶ ἀναστήσεται ἄνθρωπος ἐξ Ισραηλ καὶ θραύσει τοὺς ἀρχηγοὺς Μωαβ]”[12]. Și când „au văzut pe cer că o stea nu merge ca celelalte stele de la răsărit la apus, ci de la miazănoapte la miazăzi, au cunoscut că această stea arată nașterea unui mare împărat”[13]. Și urmând această stea, care era un Înger, au ajuns la Ierusalim.

Și de la arhiereii și cărturarii poporului lui Israil, Magii au aflat profeția de la Mih. 5, 1 [Mt. 2, 4-6], unde Sfântul Miheas spusese: „Și tu, Bitleeme, casa lui Efrata, cel mai mic ești a fi în[tre] miile lui Iudas [καὶ σύ Βηθλεεμ οἶκος τοῦ Εφραθα ὀλιγοστὸς εἶ τοῦ εἶναι ἐν χιλιάσιν Ιουδα]; din tine va ieși Mie [pentru] a fi întru stăpânitor în Israil și ieșirile Lui [sunt] dintru început, din zilele veacului [ἐκ σοῦ μοι ἐξελεύσεται τοῦ εἶναι εἰς ἄρχοντα ἐν τῷ Ισραηλ καὶ αἱ ἔξοδοι αὐτοῦ ἀπ᾽ ἀρχῆς ἐξ ἡμερῶν αἰῶνος]”, cf. LXX.

Însă, pentru ca să nu aibă nicio îndoială, cei trei Magi au fost conduși de steaua cea minunată până acolo unde era Pruncul cel vechi de zile după dumnezeirea Lui [Mt. 2, 9-10]. Și știind că steaua i-a dus la El, aceștia „intrând întru casă, L-au văzut pe Prunc cu Maria, mama Lui, și căzând cu fața la pământ I s-au închinat Lui [ἐλθόντες εἰς τὴν οἰκίαν, εἶδον τὸ παιδίον μετὰ Μαρίας τῆς μητρὸς αὐτοῦ, καὶ πεσόντες προσεκύνησαν αὐτῷ]; și deschizând vistieriile lor I-au dăruit Lui daruri, aur și tămâie și smirnă [καὶ ἀνοίξαντες τοὺς θησαυροὺς αὐτῶν προσήνεγκαν αὐτῷ δῶρα, χρυσὸν καὶ λίβανον καὶ σμύρναν]” [Mt. 2, 11, BYZ].

Daruri prin care au arătat că El este Dumnezeu și om, că El e deopotrivă Împăratul tuturor, dar, în același timp, și Mântuitorul tuturor, ca Unul care S-a răstignit pentru noi.

De la Sfântul Cuvios Beda aflăm numele celor trei Magi: Melchior, Gaspar și Balthasar[14].

Însă, dacă Magii L-au văzut pe Domnul mai târziu, când El era în casă, Păstorii Îl văd imediat, pe când se afla în iesle.

Și ei au fost anunțați de către Îngerul Domnului printr-o mare vedenie [Lc. 2, 9], în care li s-a spus că „vi s-a născut vouă astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David [ἐτέχθη ὑμῖν σήμερον σωτήρ, ὅς ἐστιν χριστὸς κύριος, ἐν πόλει Δαυίδ]” [Lc. 2, 11, BYZ]. Și când li s-a spus despre cetatea lui David, ei nu au înțeles Ierusalimul în care a împărățit David, ci cetatea unde s-a născut David, în Bitleemul Iudeei[15].

Și semnul care li s-a dat de către Înger a fost acesta: „veți afla Prunc înfășat, culcat în iesle [εὑρήσετε βρέφος ἐσπαργανωμένον, κείμενον ἐν φάτνῃ” [Lc. 2, 12, BYZ].

Și aceiași Păstori – despre care nu știu nimic și pe care Dumnezeu i-a umplut de multe daruri dumnezeiești –, au parte de o vedenie și mai copleșitoare: „și, deodată, a fost împreună [cu] Îngerul mulțime de oaste cerească [καὶ ἐξαίφνης ἐγένετο σὺν τῷ ἀγγέλῳ πλῆθος στρατιᾶς οὐρανίου], cântând lui Dumnezeu, și zicând [αἰνούντων τὸν θεόν, καὶ λεγόντων]: «Slavă în[tru] cei mai înalți lui Dumnezeu [Δόξα ἐν ὑψίστοις θεῷ], și pe pământ pace [καὶ ἐπὶ γῆς εἰρήνη]; în[tru] oameni bunăvoire [ἐν ἀνθρώποις εὐδοκία]»” [Lc. 2, 13-14, BYZ].

Căci Puterile cerești, care sunt cei mai înalți în sfințenie, slăvesc pe Dumnezeu neîncetat. Iar dacă învățăm și noi de la ele să Îl lăudăm pe Dumnezeu neîncetat, atunci pământul sufletului nostru e în pace și noi, oamenii, avem voie bună, curată, dreaptă, slujitoare lui Dumnezeu. Și dacă Îi slujim lui Dumnezeu neîncetat, atunci în jurul nostru se face pace, pentru că izvorăște, în relațiile pe care le avem, pacea dumnezeiască din noi înșine.

Păstorii s-au făcut propovăduitori ai lui Hristos după ce L-au văzut pe Domnul [Lc. 2, 17]. Dar și Magii au devenit propovăduitori ai Lui în propria lor țară [Mt. 2, 12].

S-au ostenit pentru El. L-au vestit pe El. L-au făcut cunoscut și altora.

Iar dacă viața noastră ar fi la fel, dacă ar fi o continuă vestire a lui Dumnezeu, atunci ne-am asemăna lor, celor care L-au vestit pe El.

Și cum să-L vestim pe Hristos? Să-L vestim ca Dumnezeu întrupat, ca Dumnezeu și om pentru toți vecii. Pentru că Și-a asumat din Preacurata Fecioară trupul nostru și sufletul creat de El pentru a fi și om. Și s-a făcut om pentru noi, rămânând ceea ce era: Dumnezeu. Și prin umanitatea Lui, care are suflet rațional și nemuritor, El a pătimit pentru noi moarte de ocară, moarte pe Cruce, moarte pentru păcatele noastre, fără ca dumnezeirea Lui să pătimească ceva. Însă, pătimind Dumnezeu Cuvântul întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră, El Și-a îndumnezeit umanitatea Lui și a umplut-o de slavă și a transfigurat-o. Căci umanitatea Lui, în mormânt, nu a suferit stricăciune, iar Domnul a înviat a treia zi din morți ca un biruitor, cu umanitatea Sa îndumnezeită, pentru că niciun păcat nu s-a găsit în ea.

De aceea, primim de la El putere ca să ne facem și noi asemenea Lui. Să ne îndumnezeim și noi ca și El. Pentru că Domnul ne cheamă pe fiecare dintre noi să Îi retrăim viața, atât cu bucuriile, cât și cu durerile ei.

Dar ne cheamă să le retrăim nu în afara noastră, ci în noi înșine, prin aceea că ne răstignim patimile și poftele, pentru ca să ne umplem de slava și de adevărul Lui.

Domnul ne cheamă să cunoaștem sărăcia din acea peșteră săracă [φτωχικὸ σπήλαιο][16] în care El S-a născut pentru noi.

Ne cheamă să vedem câtă sărăcie e în această lume, câtă durere, câtă singurătate, câtă neștiință, pentru ca să ne facă slujitori ai lumii spre binele ei.

Ne cheamă să vedem râvna Magilor și a Păstorilor.

Unii priveau cerul pentru a observa stelele, pe când ceilalți stăteau treji în mijlocul nopții pentru a-și paște turmele.

Magii idolatri credeau că stelele ne rânduiesc viața, că ele ne influențează existența la modul marcant, că ele ne conduc, crezând într-o „soartă scrisă în stele”. Ca ei, mulți din ziua de azi cred aceasta, în mod nefast. Însă Dumnezeu le-a arătat că nu stelele ne conduc, ci El ne conduce și că El poate să ne arate o stea care nu seamănă cu nicio alta.

Păstorii nu se așteptau la o asemenea minune, la asemenea vederi dumnezeiești.

Dar, se vede treaba că ei erau pregătiți pentru asemenea revelații dumnezeiești. De aceea sunt conduși de Îngeri către cunoașterea Pruncului Iisus, după care Îl propovăduiesc tuturor.

Se păstrează până azi Câmpul Păstorilor în localitatea Beit Sahour[17]. Unde se află o Mănăstire ortodoxă pe locul peșterii unde Păstorii au primit vestea de la Înger. Situată la 2 km sud-est de Bitleem[18].

Domnul ne cheamă să vedem și furia demonică a lui Irodis – pe care istoria îl numește Cel mare[19] – dar care a poruncit ca să fie omorâți toți pruncii din Bitleem de până în doi ani [Mt. 2, 16]. Să vedem furia lui și să ne iubim toți pruncii: și pe cei născuți și pe cei încă nenăscuți. Pentru că omul e om din prima clipă a zămislirii lui și orice atentat la viața lui, înainte să se nască sau după ce s-a născut, e o crimă.

Domnul ne cheamă să vedem exilul Său în Egipt, pentru ca să înțelegem că toți suntem trecători pe fața acestui pământ. Dar că oriunde ne-am ascunde, din cauza persecuțiilor, sau oriunde am fi nevoiți să plecăm, din cauza sărăciei, trebuie să Îi slujim Domnului.

Oriunde și în orice clipă trebuie să Îi slujim Lui, Celui care ne-a făcut și ne face și ne va face nouă numai bine.

Iubiții mei, Domnul ne cheamă să vedem nașterea Lui, să vedem viața Lui, să vedem propovăduirea Lui, eforturile Lui de a-i înduhovnici pe oameni, moartea și învierea Lui, înălțarea Lui la cer și rămânerea Lui cu noi și în noi pentru totdeauna!

El ne cheamă să Îl slăvim pe El în toate zilele, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, pentru că noi avem un singur Dumnezeu și o singură Biserică, o singură naștere, o singură țară, o singură familie, o singură limbă, o singură viață. Nu ne naștem de mai multe ori și nici nu murim de mai multe ori. Ne botezăm doar o singură dată și devenim mădulare vii și duhovnicești ale Bisericii Sale și, în Biserica Lui, noi aflăm toate care ne fac să ne mântuim.

De aceea, fiind aproape de sfârșitul unui nou an calendaristic, al lui 2015, ne apropiem de 2016 ca de un an nou, pentru că nu am trăit niciodată în viitor, ci numai în prezent.

Numai prezentul ne aparține, acest prezent care devine mereu trecut.

Iar dacă Dumnezeu ne dă să trăim acum, atunci acum să Îl slăvim pe El, pe Dumnezeul nostru treimic, și Lui să îi mulțumim pentru toate și de la El să așteptăm toate cele care ne mântuiesc pe noi!

Să ne bucurăm așadar de praznic! Să ne bucurăm și să petrecem creștinește! Pentru că astăzi dezlegăm postul pentru a ne întări trupul și a ne veseli sufletul. Dar îl dezlegăm pentru ca să ne umplem de bucurie și de seninătate și nu de patimi.

La mulți ani tuturor, multă sănătate și pace, și vă binecuvintez cu binecuvântare sfântă, îmbrățișându-vă duhovnicește pe toți! Amin.

*

Note întregitoare

1. Magii au venit din Persia[20] pentru a I se închina Domnului în Bitleemul Iudeii. Pe când Sfântul Avraam a părăsit Harranul [Χαρραν] [Fac. 12, 4, LXX] Mesopotamiei[21], chemat fiind de Dumnezeu pentru ca să-l facă pe el „întru popor mare [εἰς ἔθνος μέγα]” [Fac. 12, 2, LXX].

2. Magii au plecat din țara lor înainte de a Se naște Domnul, ne spune Sfântul Ioannis Hrisostomos, fapt pentru care au ajuns să Îl vadă înfășat în scutece. Căci călătoria lor a fost lungă până la Bitleem[22].

3. Magii, spune tot Sfântul Ioannis, i-au adus daruri ca unui Dumnezeu întrupat[23]. Pentru că „tămâia și smirna sunt simboluri ale lui Dumnezeu”[24].

4. Cel care a introdus praznicul Nașterii Domnului în partea de răsărit a Bisericii a fost Sfântul Ioannis Gură de Aur, în 25 decembrie 397[25], la Constantinopol.

5. Și Sfântul Teofilactos al Bulgariei spune că Magii erau perși[26]. Și Magii I-au adus smirnă pentru moartea Lui[27]. Iar Fecioara Maria a mers în Bitleem ca să se înscrie pentru că aceasta era patria ei[28]. Iar Bitleem se traduce prin casa pâinii [ὁ οἶκος τοῠ ἄρτου] și Casa pâinii este Biserica[29].

6. Biserica Nașterii Domnului din Bēṯ Leḥem [בֵּית לֶחֶם][30] a început să fie construită în anul 327 de către Sfântul Constantin cel Mare și Sfânta sa mamă Elena, a fost terminată în 333[31] și a fost sfințită în anul 335. Ea a fost ridicată pe locul ieslei în care S-a născut Domnul[32].

7. Aici e locul din Biserica Nașterea Domnului din Betleem unde S-a născut Domnul[33]:

---

[1] Scrisă în zilele de 21-22 decembrie 2015, zile de luni și marți. Această Sfânta Icoană magnifică am găsit-o la cineva pe Facebook, pe 18 decembrie 2015, dar nu mai știu la cine.

[2] A se vedea: http://www.scientia.ro/biologie/corpul-omenesc/3471-inseminatia-calatoria-spermatozoidului-catre-ovul.html.

[3] Una dintre ele: https://www.youtube.com/watch?v=_5OvgQW6FG4.

[4] A se vedea: https://ro.wikisource.org/wiki/%C3%8En_seara_de_Cr%C4%83ciun.

[5] Mineiul pe decembrie, ed. BOR 1991, p. 383.

[6] Idem, p. 393.

[7] Fotografia am preluat-o de aici:

https://www.pemptousia.ro/files/2013/12/darurile-magilor-10.jpg.

[8] Imaginea e de aici: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/99/Cologne_Cathedral_Shrine_of_Magi.jpg.

[9] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Shrine_of_the_Three_Kings.

[10] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1536/sxsaintinfo.aspx.

[11] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1537/sxsaintinfo.aspx.

[12] Mineiul pe decembrie, ed. BOR 1991, p. 391.

[13] Ibidem.

[14] Cf. PL 94, col. 541.

[15] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/David.

[16] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1535/sxsaintinfo.aspx.

[17] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Beit_Sahour.

[18] Cf. http://www.sacred-destinations.com/israel/bethlehem-shepherds-fields.

[19] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Herod_the_Great.

[20] Cf. http://glt.xyz/texts/Dec/23.uni.htm și PSB 23, ed. IBMBOR 1994, p. 91 și 96.

[21] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Harran.

[22] PSB 23, ed. ed. IBMBOR 1994, p. 94.

[23] Idem, p. 101.

[24] Ibidem.

[25] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1535/sxsaintinfo.aspx.

[26] PG 123, col. 161-162.

[27] PG 123, col. 165-166.

[28] PG 123, col. 721-722.

[29] PG 123, col. 725-726.

[30] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Bethlehem.

[31] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Church_of_the_Nativity.

[32] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Na%C8%99terii_Domnului.

[33] Imaginea am preluat-o de aici: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/28/Nativity_Grotto_Star.jpg.