Scrisoarea pastorală la Nașterea Domnului a PFP Ioan al X-lea al Antiohiei [2015]

By the mercy of God

Patriarch John X

The Greek Orthodox Patriarch of Antioch and all the East

To

My brother pastors of the Antiochian Holy Church

And my children throughout the Holy See

I behold a strange, most glorious mystery: heaven-the cave, the cherubic throne-the Virgin, the manger-the place where Christ lay. The uncontained God whom we magnify in song”.

In a manger of love our Jesus was born, and in a cave he chose to visit our humanity.

By his descending, the Lord experienced all our weaknesses except for the sin. He did not chose the scepters or the sofas of the rich in order to preach the salvation, but the womb of a Virgin. He put us on so that we could put Him on. He dwelt in a cave so we may become citizens of Heavens.

Jesus came looking for the humanity that was wounded with Adam and strayed with Eve. His incarnation reminds us of dispensation. It is the stamp of the divine love that looks for censed souls, like Mary’s, that spread  Creator’s scent worldwide. This is the case of Virgin Mary, the censor that spread the light of God for the mankind.

Let us put ourselves, just once, and see how this girl fulfilled the will of God, and how She became an example for us in all our troubles, even 2000 years after the coming of our Lord.

Mary was not one of those earthly “mighties”. But She was a mighty in Her prayer. She was not of a high class, but a girl of a humble love Who obeyed God’s order. She did not complain thinking about Her reputation, and She was not ashamed of getting pregnant of the Holy Spirit. Mary, the Galilaean, did not complain of the distress that happened in those days, which  looks like the distress that takes place nowadays. On the Contrary, She was armored with God. She was not ashamed of Her Son’s Cross, but She accompanied Him to the Golgotha, and She cried, just like us, over the tyranny of the falsehood.

Mary is one of many, who see the nails of falsehood being beaten in truth’s body just like those nails which were beaten in Jesus’s hands. But Mary did not deny Her God the way how some of us do today seeing how darkness overwhelming the light. She did not ask: where is God? Cannot He watch the sorrow of my heart? But, She said: God is the strength of my heart. Surely, Mary is a human, just like us. And surely, we may cry just like Her. But the strength and the uniqueness of this Virgin is the fact that She did not let the sorrow to overcome the hope. She was not afraid of putting her hope in God. And we are called upon to behave the same way in these difficult days in which we pass as humans, community, country and the whole East.

We are called upon nowadays to be united, and to follow the example of Virgin Mary and all the disciples. Their unity was mixed with an undoubted hope in God Who had victory over death. They buried fear because of their unity and love. And we are called upon, as much as possible, to bury our afflictions by keeping the unity of souls and hearts regardless of the geographical distances. Antioch is those hearts that are tied to Jesus. Before these bounds egoism, races, cracks and disputed melt out in order to make Jesus shine on the front.

We, as the Christians of the East, are called upon to contemplate in Jesus Who did not incarnate in days better than ours. Because of His love we put on His name first in Antioch, and with the power of His Cross our ancestors lived on this land. We are on it and we come from it. We were born from its womb and we will be buried in it.

We are staying here, and we will carry our cross following the example of our Lord. And to those who abduct our people and bishops we say: We are a part of this East. In it we live together with our brothers from all religions. We won’t spare an effort to remain in this land defending our history and existence.

We pray today for the peace in Syria, and for stability in Lebanon. We pray for the suffering East, for the bleeding Palestine. We pray for the homeless, for the displaced, for the lost, for the abducted and for the martyr. We pray to Virgin Mary to send peace to the souls, because it is the seed of peace on earth. We pray to protect all Her abducted children, amongst them the two bishops of Aleppo Youhanna Ibraheem and Boulos Yazigi. We pray to Her to be with our people everywhere bestowing humanity the mercy of the Child of peace and the father of mercies.

Oh Jesus, Who descended to us as a Child. Come and fill us with the abundance of your mercy, keep our children and parents. Come and stay in the cave of our souls and trim our thoughts with Your holy light. Oh Jesus, whose presence filled us with peace, bless our life. Calm with the power of Your silence every disorder, fear and turbulence. Teach us to chant together: “Glory to God in the highest, and on earth peace, good will toward men”.

 Issued from the Patriarchal Headquarters – Damascus

December 20, 2015

Scrisori pastorale la Nașterea Domnului [2015]

Icoana Nasterii Domnului 2016
PFP Prof. Acad. Dr. Daniel CioboteaÎPS Dr. Teofan SavuÎPS Prof. Acad. Dr. Irineu Ion Popa ↔ ÎPS Prof. Dr. Andrei Andreicuț ↔ ÎPS Prof. Acad. Dr. Laurenţiu StrezaÎPS Dr. Ioan Selejan ↔ ÎPS Prof. Dr. Teodosie PetrescuÎPS Prof. Dr. Irineu PopÎPS Dr. Varsanufie GogescuÎPS Dr. Ioachim Giosanu

ÎPS Dr. Serafim JoantăÎPS Dr. Iosif PopÎPS Dr. Nicolae CondreaÎPS Dr. Timotei Seviciu  ↔ ÎPS Prof. Dr. Casian Crăciun

PS Dr. Corneliu OnilăPS Dr. Sebastian PașcanuPS Dr. Ambrozie MeleacăPS Dr. Gurie GeorgiuPS Dr. Petroniu FloreaPS Dr. Visarion BălțatPS Dr. Lucian MicPS Dr. Macarie Drăgoi ↔ PS Dr. Timotei Lauran

*

Fragmente din scrisorile pastorala citate

„Această pace dăruită oamenilor în şi prin Hristos este temelia împăcării oamenilor cu Dumnezeu şi a împăcării şi înfrățirii popoarelor între ele”.

„Pururea Fecioa­ra Maria [este] chip al curăţiei şi al sfinţeniei, icoană a naşterii de prunci şi a creşterii lor în duhul adevărului, frumuseţii şi demnităţii”.

„Nicăieri altundeva nu se simte, precum în peştera din Betleem, ceea ce înseamnă că Dumnezeu a vrut să fie cu noi, un Dumnezeu Căruia să-I spunem Tu, pentru că Îl întâlnim ca Prunc în ieslea cea sfântă”.

„Trei instituţii îi educă şi îi formează pe tineri: Familia, Biserica şi Şcoala. Totul începe în familie. Aici este mediul în care se formează viitorul om. Părinţii au o responsabilitate deosebită în ce priveşte devenirea copiilor lor”.

Pentru a putea noi înţelege această taină a întrupării şi a refacerii comuniunii omului cu Dumnezeu, Sfânta Scriptură o compară cu o nuntă pe care Tatăl o face Fiului Său (Mt. 22, 1-14), pe Care Îl trimite în lume să ia de mireasă firea lui Adam cea căzută, firea celui care se răzvrătise împotriva Lui, firea care se tocise din pricina egoismului”.

„Crucea a fost condeiul cu care Hristos a pus punct Jertfei Sale sângeroase. Însă Hristos este și azi în stare de jertfă, pe Sfintele noastre Altare, de unde, de două mii de ani, ne hrănește pe toți cu pâinea nemuririi, cu Sfântul Său Trup și Sfântul Său Sânge”.

„Noi, cei din Dobrogea, deşi nu avem Peştera Betleemului, avem răsadul acesteia adus de Sfântul Apostol Andrei şi aşezat în peştera ce-i poartă numele”. 

Dreptul Iosif este o oglindă a virtuților, pentru că în trăirea sa strălucesc: credința lui Avraam, ascultarea lui Isaac, răbdarea lui Iacov, neprihănirea lui Iosif din Egipt, tăria lui Moise, smerenia lui David și înțelepciunea lui Solomon. El și-a asumat cu fermitate jertfa interioară, fiind un om de mare integritate, o persoană sensibilă la călăuzirea lui Dumnezeu și doritoare să-I facă voia, indiferent de consecințe”.

„Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos într-o peșteră sărăcăcioasă, ne face să ne îmbogățim, doar alungând de la noi egoismul și nepăsarea față de aproapele nostru”.

„Biserica are buni comunicatori cu tinerii, care ar putea să-i ajute să diferențieze esențialul de non-esențial, în efemera aventură la care s-au angajat. Comunicarea prin mass-media este la îndemâna oricui, mai ales a tinerilor. De vreme ce este așa, trebuie să comunicăm cu ei și pe această cale. A ignora astăzi comunicarea înseamnă a nega însăşi esenţa misiunii creştine: comunitatea, comunicarea şi comuniunea, care presupun cuminecarea. N-ajungi la cuminecare fără comunicare eficientă. Nici prin propagandă. Însă tinerii nu trebuie să uite că exuberanţa, idealismul şi râvna specifice vârstei sunt, deopotrivă, şanse şi provocări”. 

*

„Cum sunt părinţii aşa sunt şi copiii. Cum sunt episcopii şi preoţii, aşa sunt şi credincioşii lor!”.

„Ne-am îmbogățit în cele ale lumii și am sărăcit în cele ale lui Dumnezeu, veșnice”.

„The descent of God to the earth, the Incarnation of the Son of God is the proclamation that can turn this world back to peace, joy, and understanding. From the succession of events leading up to this moment of the singing of the angels, we too can discern the path leading to reconciliation among men and doxology offered to God”.

În 2015 „s-au cinstit în chip deosebit în acest cadru și cei 130 de ani de la dobândirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române și 90 de ani de la înființarea Patriarhiei Române”.

„Nimic nu se compară cu frumuseţea şi lumina acestei sărbători ce ne aminteşte că Domnul Iisus Hristos este pentru noi lumină de speranţă, flacără veşnică, cu scopul de a ne încălzi sufletele în «iarna vieţii»”.

*

„Acum trăim timpuri de nefirească dezordine și lipsă de sens a vieții, adevărul este negat, minciuna este glorificată, lumina este trăită ca întuneric, bunătatea și facerea de bine sunt abuzate, răutatea și viclenia au atins apogeul, grija pentru suflet și mântuirea lui sunt uitate definitiv”.

„Ritualuri de-a dreptul păgâne, cum sunt jocul caprei și al ursului, au căutat să deturneze cu totul inocența și frumusețea praznicului, ca și colindele moderne de altfel, care cultivă orice altceva, numai evlavia și bucuria sfântă specifice acestei sărbători dumnezeiești nu”.

„Nu obiectul mărturisirii ne lipseşte, ci tăria conştiinţei noastre mărturisitoare. Am văzut la Sankt Petersburg un muzeu al dictaturii comuniste. Când vom face şi noi un muzeu în care să arătăm cât am suferit?”.

Bătrânul Simeon îi opune aşteptării nevrotice – specifică contemporaneităţii şi în care a derapat lumea noastră – aşteptarea radioasă, transfiguratoare, ziditoare de suflet, împlinitoare, paşnică, fundamentată pe o certitudine a inimii, născută dintr-o inteligenţă blajină”. 

„Istoricul evreu Joseph Khusner a caracterizat domnia lui Irod ca fiind un fluviu de sânge, şi având în vedere viclenia, cruzimea şi sfârşitul regelui, a spus că acesta s-a urcat pe tron ca o vulpe, a domnit ca un tigru şi a murit ca un câine. Irod a avut 10 soţii şi 14 copii, iar după moartea lui regatul a fost împărţit între patru dintre fiii săi”.

„Mare este taina aceasta: Dumnezeu Cel veşnic şi fără de sfârşit, Cel necuprins se lasă cuprins şi văzut în chip de om în aşa fel încât El este între oameni ca unul dintre ei, deşi deosebit de ei”.

„Să ne întoarcem cu faţa spre Dumnezeu, chiar dacă perioada prin care trecem este foarte grea pentru întreaga societate românească cuprinsă de frământări diverse şi de greutăţi materiale, care au dus la suferinţă şi chiar la intoleranţă şi necinste între oameni. Să luptăm cu toţii mai mult pentru ieşirea din criza morală şi spirituală în care ne aflăm”.

„Maica Domnului preferă să stea mai degrabă între cei neajutorați, decât între Puterile Cerești. Maica Domnului este hrănitoarea tuturor. Precum L-a hrănit odinioară pe Iisus Hristos Emanuel, Cel întrupat de dragul nostru și spre folosul nostru, ne hrănește, împreună cu El, și pe noi cei care, prin harul înfierii, am devenit fraţii lui Iisus și copiii Maicii Domnului”.

„Firesc ar fi să credem că Iisus S-a născut din necesitate, aşa cum interpretează unii teologi, însă nu s-a întâmplat aşa, ci S-a născut din iubire curată şi sinceră pentru noi oamenii, o iubire cum numai Dumnezeu, Cel unul în fiinţă, dar întreit în Persoane, poate avea în mod absolut. Ei bine, la părtăşia acestei iubiri suntem chemaţi cu toţii în aceste zile de sărbătoare, de la mic la mare, fiecare cu puterea sa, sau chiar mărturisindu-ne cu sinceritate neputinţa de a iubi, căci şi aceasta este plăcut Domnului: să fim sinceri în neputinţa noastră şi să-I cerem ajutorul”.

Sfântul Ieronim Mărturisitorul, Comentarii la Isaia Prorocul (fragmente) [16]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*

Sfantul Ieronim MarturisitorulSfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)

 *

Capitolul 7

„Vers. 14: «Pentru aceasta, Domnul Însuși [Dominus Ipse] va da vouă semn. Iată: Fecioara va lua în pântece și va naște [fiu] și vei chema numele Lui Emmanuil».

Nicidecum [această profeție] nu va fi asemănată/ comparată [cu ce] va grăi Dumnezeu în multe feluri și în multe moduri [care sunt arătate] la Apostolul Pavlos (Evr. 1), nici [cu ceea ce se spune] la alt Profet (cf. Os. 12, 11). Ci Cel care mai înainte a grăit prin alții, zice El Însuși: «Sunt aproape!» (Is. 58, 9).

Pentru Care și logodnica se ruga în Cântarea Cântărilor: «Să mă sărute pe mine cu sărutarea gurii Sale» (1, 1).

Căci «Domnul puterilor, El este Domnul slavei» (Ps. 23, 10): [Acesta] Însuși Se va pogorî în pântece fecioresc [in uterum virginalem] și va intra și va ieși pe poarta dinspre răsărit [orientalem portam] care veșnic este închisă (cf. Iez. 44, 1).

Despre aceasta Gavriil zice către Fecioară: «Duhul Sfânt va veni peste tine [super te] și puterea Celui Preaînalt te va umbri pe tine. Pentru aceasta Cel ce Se va naște în tine Sfânt [este], [și] se va chema Fiul lui Dumnezeu» (Lc. 1, 35).

Și în Pilde[le lui Salomon]: «Înțelepciunea Și-a zidit Sieși casă» (9, 1).

Însă, când se spune: Domnul Însuși va da vouă semn, [înseamnă că acest semn] trebuie să fie [unul] nou și minunat [novum atque mirabile].

Dar dacă, dimpotrivă, tânăra și fata naște, iar nu fecioara, după cum vor iudeii [să interpreteze], ce fel de semn va putea fi numit [acesta], când acest nume este al vârstei, iar nu al fecioriei[1]?

Și, cu adevărat – ca să călcăm împreună cu iudeii [ut cum judaeis conferamus pedem] [pe calea demonstrației] și să nu stârnim nicidecum râsul/ batjocura lor [, ca și cum am merge] pe funia încăpățânată [fune contentioso] a neștiinței noastre – în ebraică fecioară se zice bethula(h) (בתולה), care în acest loc nu este scris, ci, pentru aceasta, cuvântul folosit este alma(h) (עלמה), pe care, în afară de LXX[2], toți l-au tradus: tânăra [adolescentulam].

Însă alma(h) la ei este un cuvânt ambiguu [verbum ambiguum][3], fiindcă înseamnă și tânăra, dar și cea ascunsă [abscondita], adică: ἀπόκρυφος……[4]. De unde și în titlul psalmului 9, unde în ebraică este pus alamoth (עלמות), ceilalți traducători au transpus: pentru cei tineri/ cele tinere [pro adolescentia] ceea ce [traducătorii] LXX au tâlcuit: pentru cele ascunse [ὑπὲρ τῶν κρυφίων/ pro absconditis].

Și în Facerea citim, unde Rebecca este numită alma(h) (Fac. 24, 16)[5], Aquila nu a tradus nici tânăra, nici fata, ci: cea ascunsă [absconditam].

De asemenea, femeia [numită] Sonamitis, după ce îi murise fiul, când se prosternase la picioarele lui Elisee și o oprea pe ea Ghiezi, aude de la Profet: «Las-o pe ea, pentru că este în suferință, și Domnul a ascuns de la mine [acest lucru]» (II Împ. 4, 27). [Și] pentru ceea ce în latină se zice: a ascuns de la mine, în ebraică este scris: eelim memmenni (הֶעְלִ֣ים מִמֶּ֔נִּי).

Așadar alma(h) nu înseamnă numai fată sau fecioară, ci cu πιτσει [cu tărie], fecioară ascunsă înseamnă și tainică [secreta], care niciodată nu s-a descoperit în fața bărbaților, ci se află în paza cu mare grijă a părinților.

Însă limba punică/ feniciană [lingua punica], care din izvoarele evreilor se spune că răsare, prin alma(h) înțelege, în mod deosebit, fecioară.

Și, ca să stârnim iudeilor râsul, chiar cuvântul nostru [latinesc] alma înseamnă sfântă [sancta]. […]

Și oricât mă lupt cu memoria mea, nicăieri nu-mi aduc aminte să fi citit [în Scriptură cuvântul] alma(h) [atunci când se vorbea] despre femeia căsătorită [in muliere nupta], ci doar despre aceea care este fecioară. [Și] care nu numai că este fecioară, ci fecioară tânără [junioris aetatis] și în anii adolescenței [in annis adolescentiae].

Căci poate fi ca fecioara să fie mai în vârstă, însă această fecioară [pe care o desemnează cuvântul alma(h)] era în anii adolescenței [puellaribus]. Sau nu [mai era] copilă, [dar] cu siguranță [era] fecioară, și care nu cunoscuse până atunci bărbat, ci [era] încă nubilă.

Într-adevăr, în Deuteronom, prin cuvântul fată și tânără/ adolescentă se înțelege fecioară: «Dacă un bărbat va întâlni», zice, «pe câmp, o fată logodită, și bărbatul, silind-o, se va culca cu ea, îl veți ucide numai pe bărbatul care s-a culcat cu ea și fetei nu îi veți face nimic, [căci] nu este al tinerei [adolescentulae] păcatul morții.

Deoarece, ca și cum cineva se ridică prin înșelăciune [in insidiis] împotriva aproapelui său și îi ucide sufletul lui, astfel se întâmplă fapta aceasta. Pe câmp a întâlnit-o pe ea, a strigat fata logodită și nu s-a găsit cine să o ajute pe ea» (22, 25-27).

Și în cartea Împăraților citim că au găsit o tânără fecioară numită Abisac și au adus-o la împăratul [David], care dormea cu el și îl încălzea pe el, și era o fată nespus de frumoasă, și îi slujea lui, iar împăratul nu a cunoscut-o pe ea (I Împ. 1, 1-4)”[6].


[1] Evreii înlocuiesc termenul fecioară din profeție, cu tânăra.

Dar profeția spune explicit, avertizând că este vorba de ceva nemaiauzit și nemaiîntâlnit: Domnul Însuși va da vouă semn. În mod evident, însă, faptul că o tânără poate concepe și naște nu este absolut niciun semn și niciun lucru minunat.

De aceea Sfântul Ieronim spune că termenul tânăra, pe care îl folosesc evreii în acest pasaj, nu denumește fecioria, ci pur și simplu specifică vârsta cuiva, fără a fi o virtute extraordinară.

[2] Care a tradus prin: παρθένος/ fecioara.

[3] Cu mai multe semnificații.

[4] Un scurt pasaj lipsă.

[5] Iar LXX traduce tot: παρθένος/ fecioara. VUL traduce însă cuvântul ebraic prin puella/ fata.

[6] PL 24, col. 109-111.