fuga in Egipt

Hristos S-a născut!

Iubiții mei[1],

Cel abia născut în iesle, Domnul și Stăpânul vieții noastre, e pomenit astăzi ca exilat. E pomenit ca unul care pleacă în exil, în surghiun, pentru a putea trăi. Pentru că familia sfântă: Pruncul Iisus, Maica Domnului și Sfântul Iosif, Logodnicul Maicii Domnului, dimpreună cu Sfântul Sfințit Mucenic Iacovos al Ierusalimului[2], au ascultat de Îngerul Domnului și au fugit în Egipt.

Căci, după plecarea Magilor – pe care îi vedem iconizați în partea din spate a frescei de deasupra, pe cai, călărind – „Îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând [ἄγγελος κυρίου φαίνεται κατ᾽ ὄναρ τῷ Ἰωσήφ, λέγων]: «Sculând, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi întru Egiptos [Ἐγερθεὶς παράλαβε τὸ παιδίον καὶ τὴν μητέρα αὐτοῦ, καὶ φεῦγε εἰς Αἴγυπτον] și fii acolo până am să îți spun ție [καὶ ἴσθι ἐκεῖ ἕως ἂν εἴπω σοί]! Căci Irodis are de gând a căuta Pruncul, [ca] să-L piardă pe El [μέλλει γὰρ Ἡρῴδης ζητεῖν τὸ παιδίον, τοῦ ἀπολέσαι αὐτό]»” [Mt. 2, 13, BYZ].

Și astfel, Sfântul Iosif află și ce să facă (trebuie să ia Pruncul și pe Mama Lui) și unde să plece (în Egipt), faptul că exilul va fi unul temporar dar și motivul pentru care trebuie să plece în Egipt: împăratul Irodis vrea să Îl omoare pe Iisus Domnul.

Și află toate acestea în vis, de la Îngerul Domnului. Un vis dumnezeiesc, un vis de care s-a legat toată iconomia mântuirii.

Pentru că Sfântul Iosif s-a lăsat povățuit de Înger și a fost slujitor al Domnului, după cum fusese și Logodnica Lui, Născătoarea de Dumnezeu, Maria, Stăpâna noastră.

De aceea, acum îl vedem în prim-plan pe Sfântul Iosif – pentru că el e cel care conduce sfânta familie în Egipt – dacă vineri, în praznicul Nașterii Domnului, persoana principală a fost Născătoarea de Dumnezeu.

Și de aici înțelegem rolurile diferite dar complementare ale bărbatului și ale femeii în căsătorie. Femeia e mama care naște și educă pruncii, pe când bărbatul este tatăl care hrănește și păzește integritatea familiei lui.

Și Îngerul Domnului, în relația cu Sfântul Iosif, i-a întărit de la Dumnezeul nostru treimic tocmai responsabilitatea lui de conducător și de păzitor al familiei lui.

Pe când Domnul Cel atotputernic Se smerește pe Sine și Se comportă ca un Prunc, care are nevoie de ajutor și ocrotire. De aceea El Se lasă purtat de Mama Lui și de Logodnicul Mamei Lui în Egipt, deși voința Lui – care coincide întotdeauna cu cea a Tatălui și a Duhului Sfânt –, a fost cea exprimată de Înger.

Însă Domnul vorbește prin Înger pentru că a vrut să Se comporte ca un Prunc real.

Și pruncii, oricine ar fi ei, au nevoie de părinții lor ca să-i crească și să îi îngrijească și să îi educe. Ei sunt dependenți de părinții lor. Iar când părinții nu vor să își crească pruncii, ci alții îi cresc, adevărații lor părinți sunt cei care îi îngrijesc și îi educă. Pentru că sădesc în ei modul lor de a fi, dragostea lor, virtuțile lor. Și acest lucru se vede în timp, pentru că copiii ajung să semene cu cei care i-au crescut și nu cu cei care i-au născut, dar i-au abandonat sau nu i-au crescut în mod efectiv, zilnic.

Însă Domnul nu a fost abandonat! Nu a fost lăsat pe mâna lui Irodis ca să Îl omoare.

Cu alte cuvinte, atunci când conducătorul statului sau statul luptă împotriva familiei, părinții sunt datori să își apere copiii cu prețul vieții lor.

Iar Sfântul și Dreptul Iosif, Logodnicul cel bun al Maicii Domnului, avea pe atunci vârsta de 80 de ani[3]. Și în ciuda bătrâneții lui avansate, el a dus sfânta familie în Egipt, a întors-o din Egipt și a hrănit-o în Nazaret, fiind un tâmplar sărac[4]. Și cu toate că Sfântul Iosif era „de neam împărătesc, […] Domnul a voit a Se naște în sărăcie, luând numai trup de neam împărătesc, nu și slava împărătească, bogăție și stăpânire. […] [Dar] săracă a voit a fi [și] Maica Sa, Preacurata Fecioară”[5].

Iar Sfântul Iosif a trăit până la vârsta de 110 ani[6] slujind Domnului. Lucru care ne îndeamnă și pe noi să trăim cuvios în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, pentru că viața sfântă are răsplată veșnică.

Și am avansat discuția despre Sfântul Iosif pentru ca să știm cum a trăit el: a trăit în ascultare de Dumnezeu.

Iar acum ne întoarcem la Evanghelia zilei, care ne spune că Sfântul Iosif a crezut imediat vedenia de la Înger. Pentru că s-a sculat imediat, a luat pe Prunc și pe Mama Lui și a plecat în aceeași noapte către Egipt [Mt. 2, 14].

Sfântul Apostol și Evanghelist Matteos nu ne spune nimic despre viața Domnului în Egipt. Însă ne spune că a stat în Egipt până la moartea împăratului Irodis [Mt. 2, 15]. Iar Irodis a murit la anul 4 după nașterea Domnului[7]. Așa că Domnul a stat puțin timp în Egipt.

Însă Sfântul Matteos subliniază altceva, mult mai important: și anume că ducerea și întoarcerea din Egipt a Domnului fusese profețită de Sfântul Profet Osie [Ὡσηέ], în Os. 11, 1, unde s-a spus: „din Egiptos i-am chemat pe fiii lui [ἐξ Αἰγύπτου μετεκάλεσα τὰ τέκνα αὐτοῦ]”, cf. LXX.

În Mat. 2, 15, avem însă: „Din Egiptos L-am chemat pe Fiul Meu [Ἐξ Αἰγύπτου ἐκάλεσα τὸν υἱόν μου]”, Sfântul Matteos înțelegând profeția de la Os. 11, 1 ca relație între Tatăl și Fiul și nu între Dum- nezeu și poporul lui Israil ca la Sfântul Osie.

După care, în Mt. 2, 16, el ne vorbește despre faptul că au fost uciși cei 14.000 de Prunci din Bitleem, pe care Biserica îi pomenește în ziua de 29 decembrie[8]. Și cum, prin martirizarea lor, s-a împlinit o altă profeție: cea de la Ier. 31, 15, cf. MGK: „Glas s-a auzit în Rama, bocet, plângere, tânguire [Φωνὴ ἠκούσθη ἐν Ῥαμά, θρῆνος, κλαυθμός, ὀδυρμός]; Rahil, plângându-și copiii ei, [și] nu a vrut să fie mângâiată pentru copiii ei, căci nu [mai] sunt [ἡ Ῥαχήλ, κλαίουσα τὰ τέκνα αὑτῆς, δὲν ἤθελε νὰ παρηγορηθῆ διὰ τὰ τέκνα αὑτῆς, διότι δὲν ὑπάρχουσιν]”.

La Sfântul Matteos, profeția abia prezentată are următorul text: „Glas în Rama s-a auzit, bocet și plângere și tânguire multă [Φωνὴ ἐν Ῥαμᾶ ἠκούσθη, θρῆνος καὶ κλαυθμὸς καὶ ὀδυρμὸς πολύς], Rahil plângându-și copiii ei, și nu vrea să se mângâie, căci nu [mai] sunt [Ῥαχὴλ κλαίουσα τὰ τέκνα αὐτῆς, καὶ οὐκ ἤθελεν παρακληθῆναι, ὅτι οὐκ εἰσίν” [Mt. 2, 18, BYZ].

Însă, așa cum îi făgăduise, Îngerul Domnului îi vestește Sfântului Iosif să se întoarcă în Israil [Mt. 2, 20]. Și îi vestește acest lucru tot în vis [Mt. 2, 19].

Dar dacă, cu Sfântul Iosif, Îngerul Domnului a vorbit în vedenia visului, asta nu înseamnă că orice vis am visa noi este unul „duhovnicesc”. Ci vise duhovnicești au oamenii duhovnicești. Oamenii Sfinți au vise sfinte, folositoare lor și altora, pe care le înțeleg fiind luminați de Dumnezeu. Însă noi nu trebuie să interpretăm în mod „religios” sau „profetic” orice vis pe care îl avem. Pentru că demonii, la cei care se încred în vise, le aduc vise pseudo-religioase, pentru ca să îi facă să spună și să creadă lucruri lamentabile. Și cred că ați întâlnit, ca și mine, oameni care cred în vise, care aleargă după „interpreți” de tot felul care să le tălmăcească visele. Și care merg „după vise”, dar nu și după poruncile lui Dumnezeu.

Însă Sfântul Iosif s-a dus și s-a întors din Egipt din voia Preasfintei Treimi și împlinind astfel pro- feții dumnezeiești.

Dar, când s-a întors în Israil, pentru că în Iudea împărățea Arhelaos [Ἀρχέλαος], fiul lui Irodis, Sfântul Iosif a dus sfânta familie în Galilea, în Nazaret [Ναζαρέτ] [Mt. 2, 22-23], împlinind astfel o altă profeție: „că Nazoreos Se va chema [ὅτι Ναζωραῖος κληθήσεται] [Mt. 2, 23, BYZ].

Așadar, Iisus Hristos, Domnul nostru, S-a născut în Bitleemul Iudeii, într-o peșteră săracă, în ieslea animalelor, în timpul recensământului făcut de Cesaros Avgustos [Καίσαρος Αὐγούστου], pe când guvernator al Siriei era Cirinios [Κυρηνίος] [Lc. 2, 1-2, BYZ]. Guvernatorul Cirinios apare într-un mozaic de sec. 14 de la Constantinopol, șezând pe scaun, iar Maica Domnului și Sfântul Iosif sunt veniți ca să se înscrie la recensământul populației[9]:

recensamantul

Numele lui complet este Publius Sulpicius Quirinius și a trăit între 51 î. d. Hr.-21 d. Hr., el fiind guvernatorul Siriei, și a primit și provincia Iudea pentru ca să facă recensământul[10].

Iar împăratul roman în timpul căruia S-a născut Domnul a fost Caesar Dīvī Fīlius Augustus, care a împărățit între 16 ianuarie 27 î. d. Hr. și 19 august 14 d. Hr., adică timp de 40 de ani[11].

Domnul a fost în Egipt până la moartea lui Irodis, adică până în anul 4 d. Hr., apoi a venit și a locuit cu Mama Sa și cu Sfântul Iosif în Nazaret, în Galilea.

Însă prin fuga Sa în Egipt, Domnul ne arată că trebuie să avem grijă de viața și de sănătatea noastră. Că față de viața și de sănătatea noastră nu trebuie să fim iresponsabili.

De aceea, când am atras atenția asupra comportamentului iresponsabil de a merge iarna cu capul gol și în haine de vară sau de toamnă, am avut în vedere tocmai grija față de sănătatea noastră, care are relație cu mântuirea noastră. Pentru că avem nevoie de sănătate și de putere fizică pentru ca să ne nevoim și să Îi slujim Domnului.

Dar nu numai aici suntem noi iresponsabili. Ci și când conducem cu viteză mare, și când nu învățăm la școală, și când nu muncim cu atenție și cu evlavie, și când mâncăm prea mult, și când bem prea mult și când ne surmenăm pentru lucruri ridicole, și când suntem neascultători. Suntem iresponsabili când nu citim cărți sfinte, când nu venim la Biserică, când nu ne spovedim și împărtășim, când nu suntem milostivi și nici iertători.

Da, suntem iresponsabili și această iresponsabilitate ne costă mult!…

Sfantul Arhidiacon Stefanos

Însă, tot astăzi, îl pomenim și pe primul Sfânt Mucenic al Bisericii, pe Sfântul Stéfanos [Στέφανος], Arhidiaconul[12]. Cu care a început lungul și nesfârșitul șir al Mucenicilor Bisericii. Căci dacă citim istoria Bisericii vom vedea că nu a fost secol în care să nu existe Sfinți Mucenici, adică oameni ai Bisericii care au murit pentru credința lor.

Iar Sfântul Stefanos era „plin de credință și de putere, făcea minuni și semne mari în popor [πλήρης πίστεως καὶ δυνάμεως ἐποίει τέρατα καὶ σημεῖα μεγάλα ἐν τῷ λαῷ]” [F. Ap. 6, 8, BYZ]. Și când ești plin de credință atunci ești încredințat cu totul de toate adevărurile Bisericii. Nu ai nicio îndoială în credința ta, dar, mai mult decât atât, ai faptele credinței. Trăiești credința în mod zilnic în viața ta.

Căci a avea putere…înseamnă a avea putere duhovnicească, a fi plin de slava lui Dumnezeu care te întărește spre toată propovăduirea, care te face să rabzi toate și însăși moartea mucenicească.

Iar credința deplină și sălășluirea slavei Treimii în el îl făceau să facă minuni și semne, prin care îi încredința pe toți de adevărul lui Dumnezeu și de puterea Lui.

Însă ce înseamnă că Stefanos făcea semne? Care e diferența dintre minuni și semne?

Când Domnul a făcut apa să fie vin, la nunta din Cana Galileii [In 2, 1, 9], Sfântul Ioannis Evanghelistul a spus că „acesta [este]…început al semnelor [τὴν ἀρχὴν τῶν σημείων] lui Iisus” [In. 2, 11, BYZ].

Iar Sfântul Matteos ne spune în Mt. 11, 20, că Iisus „atunci a început a mustra cetățile în care a făcut cele mai multe puteri/ minuni [δυνάμεις] ale Lui, căci nu s-au pocăit”, cf. BYZ. Iar cetățile în care El a făcut puteri/ minuni, enumerate în Mt. 11 sunt Horazin, Bitsaida [Mt. 11, 21] și Capernaum [Mt. 11, 23].

Însă când Domnul S-a dus în patria Sa, ne spune tot Sfântul Matteos, El „nu a făcut acolo multe puteri/ minuni [δυνάμεις], pentru necredința lor” [Mt. 13, 58]. Din cauza necredinței lor. Căci El făcea minuni doar celor care credeau în El.

Însă, deși în Sfintele Evanghelii nu ni se explică diferența dintre semne și minuni, vedem că ambele sunt făcute prin slava lui Dumnezeu, prin puterea Lui, și că, pentru noi, și semnele și minunile sunt lucrări minunate ale Lui în viața noastră.

Iar Sfântul Stefanos făcea semne și minuni în popor, în viețile oamenilor, așa după cum făceau toți Sfinți Apostoli.

Și când iudeii, care erau credincioși sinagogii, au vrut să intre în dispute teologice cu Stefanos [F. Ap. 6, 9], ei și-au dat imediat seama că „nu puteau să stea împotriva înțelepciunii și a Duhului Căruia vorbea [οὐκ ἴσχυον ἀντιστῆναι τῇ σοφίᾳ καὶ τῷ πνεύματι ᾧ ἐλάλει] [prin el]” [F. Ap. 6, 10, BYZ]. Pentru că Stefanos era plin de înțelepciune dumnezeiască și de har dumnezeiesc.

Și acest lucru trebuie învățat foarte bine de către noi toți și anume că, pentru a apăra credința Bisericii nu e nevoie doar de cunoaștere teologică și de dexteritate lingvistică, ci, mai întâi de toate, e nevoie să fim plini de har, pentru că trăim ortodox în fața lui Dumnezeu și a oamenilor. Ca să ne apărăm credința trebuie să o facem împreună cu Dumnezeu și după cum vrea Dumnezeu și nu după cum ni se pare nouă, dintr-o râvnă plină de slavă deșartă.

Căci dacă am fi plini de slava Lui, de curăție și de sfințenie, de multă cunoaștere teologică dar și de multă cunoaștere a oamenilor și de o străvedere a nivelului de înțelegere a oamenilor, atunci am ști să propovăduim credința ortodoxă tuturor și am apăra-o duhovnicește și nu trupește. Am apăra-o cu eleganță și cu evlavie și nu bădăran. Căci, din păcate, cel mai adesea, ne apărăm credința bădăran, cu ciomagul, dând cu cuvinte aspre în cei de altă credință, dar nu și cu evlavie și sfințenie. Iar aceia înțeleg tocmai ceea ce nu trebuiau să înțeleagă: că credința noastră e revanșardă, că credința noastră nu are pace interioară, că credința noastră nu știe să dialogheze.

Însă nu credința noastră nu știe să dialogheze, ci mulți dintre noi nu știm să dialogăm, pentru că nu vrem să dialogăm cu adevărat! Pentru că credința ortodoxă, credința mântuirii, dialoghează de 2.000 de ani cu lumea și schimbă de 2.000 de ani lumea. O schimbă din interior prin rațiunea ei plină de duhovnicie, prin exemplele ei umane de mare sfințenie, prin slujbele Bisericii, prin viața Bisericii, prin modul divino-uman de a trăi și de a acționa al oamenilor Bisericii.

De aceea, dacă știm că suntem contraexemple ale modului în care vorbește Biserica, trebuie să ne retragem din prim-planul discuțiilor cu alții și să învățăm modestia, candoarea, bunul simț, dar și vigoarea teologică a modului de a vorbi al Bisericii.

Iar în acest sens, Dumnezeiescul Stefanos, astăzi pomenit, este o paradigmă vrednică de urmat pentru noi. Pentru că întregul capitol 7 din Faptele Apostolilor este o lecție de dialog ortodox cu ceilalți, cu cei din afara Bisericii.

Și aici, în speță, avem dialogul ortodox cu credința evreiască.

Pentru că Stefanos a fost răpit de iudei și dus cu forța în sinedrionul iudaic, pentru a fi judecat [F. Ap. 6, 12]. Pentru a fi judecat pentru credința lui. Și, în timp ce iudeii au pus martori falși/ mincinoși ca să îl acuze [F. Ap. 6, 13], așa după cum au făcut și cu Domnul [Mt. 26, 59], cei care erau adunați în sinedrionul nedrept, „au văzut fața lui [εἶδον τὸ πρόσωπον αὐτοῦ]”, a lui Stefanos cel judecat pe nedrept, „ca față de Înger [ὡσεὶ πρόσωπον ἀγγέλου]” [F. Ap. 6, 15, BYZ].

Iar dacă fața lui Stefanos era de Înger…pe fețele celorlalți, fără doar și poate, era paloarea/ culoarea dracilor, adică ura, invidia, minciuna, necredința, dorința de a-l omorî pe cel drept.

Căci de aceea am subliniat adineauri că credința ortodoxă se apără cu sfințenie, fiind plin de har și de curăție dumnezeiască, și nu plin de ifose, de o pretinsă superioritate care nu există în fapt. Credința ortodoxă se apără cu curăția, sfințenia, munca și înțelepciunea de zi cu zi, se apără prin aceea că ești una cu ceea ce spui și faci.

Și Stefanos vorbește sinedrionului, adică adunării religioase celei mai înalte a iudeilor. Vorbește sinodului bisericii evreiești [F. Ap. 7, 2-53].

Și le vorbește cu blândețe, le vorbește cu multă cunoaștere teologică, le face o exegeză duhovnicească a istoriei neamului lor – pentru că și el era evreu, fiind rudă cu Sfântul Apostol Pavlos[13] – și le demonstrează că în comparație cu Sfântul Avraam, care L-a ascultat pe Dumnezeu, și cu Sfinții Iosif, Iacov, Moisis, David, Solomon [F. Ap. 7, 2-47], ei, cei de atunci, s-au făcut vânzători și ucigași ai lui Mașiah, ai Celui Drept [F. Ap. 7, 52], ai Domnului Iisus Hristos.

Și Stefanos i-a dus prin toată istoria lor mare și sfântă pentru ca să le demonstreze lor, evreilor, celor de acum 2.000 de ani, că nu arată precum Sfinții lor. Că nu sunt sfinți ca aceia, care L-au ascultat pe Dumnezeu.

Și evreii nu au suportat „insulta” aceasta, care era un mare adevăr.

N-au suportat adevărul și…„auzind acestea, s-au înfuriat [în] inimile lor și scrâșneau dinții împotriva lui” [F. Ap. 7, 54]. Pentru că ei nu erau duhovnicești, ci trupești! Și pentru că erau trupești s-au comportat ca niște oameni trupești: au vrut să-l omoare pe Stefanos, care le spusese adevărul despre ei, cei netrebnici. Au vrut să astupe adevărul lor jalnic cu o altă crimă. Însă adevărul nu se ascunde cu nicio crimă, ci, prin crimă, adevărul iese și mai biruitor, pentru că crima confirmă că adevărul este adevărata realitate a lucrurilor.

Căci de aceea L-au omorât și pe Domnul: pentru că El le-a spus tot adevărul despre ei și ei nu doreau să fie demascați în adâncul lor.

Însă, în fața adevărului dumnezeiesc, nu stă nicio minciună și nicio falsificare a adevărului. El, adevărul lui Dumnezeu, iese întotdeauna biruitor, chiar și atunci când oamenii acoperă adevărul lui Dumnezeu cu vorbe, cu multe vorbe aiurea.

Stefanos era singurul om duhovnicesc de acolo. Și, în mijlocul celor care doreau să îl omoare, Dumnezeu i Se revelează într-un mod copleșitor. Iar Stefanos, fiind plin de milă față de cei care nu Îl cunoșteau cu adevărat pe Dumnezeu, li se confesează în mod public. Și el le spune: „Iată, văd cerurile deschise, și pe Fiul omului stând [în] cele de-a dreapta ale lui Dumnezeu [Ἰδού, θεωρῶ τοὺς οὐρανοὺς ἀνεῳγμένους, καὶ τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου ἐκ δεξιῶν ἑστῶτα τοῦ θεοῦ]” [F. Ap. 7, 56].

Și nu le spune că Îl vede pe Iisus Hristos, pe Fiul Tatălui, Care este în cele de-a dreapta ale lui Dumnezeu Tatăl, ci folosește sintagma Sfântului Profet Daniil, din Dan. 7, 13, LXX.

Sintagmă pe care evreii, adunați în sinod, au înțeles-o imediat ca fiind referitoare la Mașiah, adică la Hristos. Și ei știau că Hristos este Iisus… chiar dacă Îl omorâseră.

De ceea, „strigând [cu] glas mare, și-au astupat urechile lor și au năvălit, cu un singur gând, asupra lui [κράξαντες φωνῇ μεγάλῃ, συνέσχον τὰ ὦτα αὐτῶν, καὶ ὥρμησαν ὁμοθυμαδὸν ἐπ᾽ αὐτόν]” [F. Ap. 7, 57, BYZ]. Căci oamenii care au aceleași patimi se înfrățesc imediat, în mod păcătos, când e vorba să…le pună în fapt. Sunt la un gând…pentru ca să păcătuiască.

Iar gândul lor comun, păcătos, de această dată, a fost ca să îl omoare cu pietre [F. Ap. 7, 58]. Gând pe care l-au dus până la capăt, pentru că Sfântul Stefanos a fost martirizat prin omorârea cu pietre, prin lapidare.

Și lapidare al nostru vine din latinescul lapido, lapidare, lapidavi, lapidatus care înseamnă a arunca cu pietre. Iar sinonimul grecesc al lui lapido este λιθοβολέω [litovoleo], λίθος [litos] însemnând piatră în limba greacă. De unde noi avem cuvântul litografie, care înseamnă scriere în piatră.

Iar cuvintele Sfântului Stefanos sunt scrise pe hârtia Scripturii pentru ca noi să le scriem în inima noastră. Adică să facem din inima noastră o grafocardie. Căci, în greacă, inimă înseamnă καρδία iar γραφή înseamnă scriere. Iar o inimă în care este scrisă dragostea de Dumnezeu este o inimă plină de sfințenie dar și de disponibilitate pentru dăruire și dialog.

unde a fost martirizat Sfantul Stefanos

Sfântul Stefanos a fost martirizat „în valea lui Iosafat[14] – care este între Eleon și între Ierusalim, lângă pârâul Cedrilor, ce avea mulțime de pietre pe lângă mal”[15]. Iar martorii martirizării lui au fost Maica Domnului și Sfântul Ioannis Evanghelistul[16], dar și Savlos [Σαύλος] [F. Ap. 7, 58], viitorul Sfânt Apostol Pavlos.

„Sfântul lui trup a fost aruncat [apoi] spre mâncarea fiarelor și a păsărilor și a zăcut neîngropat o zi și o noapte. După aceea, în noaptea a doua, Gamaliel, acel slăvit învățător al legii evreiești din Ierusalim, care mai pe urmă a crezut în Hristos împreună cu fiul său, Avelvie, a trimis niște bărbați cinstiți și credincioși și, luând în taină Moaștele Sfântului, le-a dus într-un sat al său, care era departe de Ierusalim, ca la douăzeci de stadii, ce se chema Cafargamala și acolo le-a îngropat cu cinste, făcând deasupra lui mare plîngere”[17].

Și astfel, în Ierusalim, în anul 34 d. Hr.[18], a fost martirizat primul Mucenic al Bisericii.

„După cucerirea Constantinopolului de către cruciați în anul 1204, Moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan au fost împărțite și au ajuns în diverse locuri [ale lumii]. Astfel, capul Sfântului Arhidiacon Ștefan a fost dus la Soissons în Picardia (Franța), iar picioarele sale la Veneția. Brațul drept al Sfântului Arhidiacon Ștefan se păstrează în Rusia, la Serghiev Posad, în Lavra Sfintei Treimi, întemeiată de Sfântul Serghie de Radonej, în anul 1345. De asemenea, Moaște ale Sfântului Ștefan se păstrează în bazilica San Lorenzo fuori le Mura din Roma, în Italia”[19].

Brațul drept al Sfântului Stefanos, păstrat în Rusia, este acesta:

bratul drept al Sfantului Stefanos

Un braț puternic[20] și care ne mângâie în nevoințele noastre, pentru că acest braț, dimpreună cu toată ființa lui, a slujit și slujește lui Dumnezeu. Căci Sfinții sunt mereu cu noi și ne ajută nouă în toate, fapt pentru care suntem recunoscători tot timpul.

Așadar, iubiții mei, Domnul, Cel care S-a dus și S-a întors din Egipt pentru noi și pentru mântuirea noastră, e prăznuit astăzi dimpreună cu primul Lui Mucenic!

Pentru ca să ne arate că iubirea nu se termină odată cu moartea, ci că iubirea e veșnic vie și înfloritoare. Ea crește veșnic în noi, pe măsura vederii și a înțelegerii lui Dumnezeu.

Vă doresc multă pace și bucurie în continuare, un sfârșit de an bucuros și să începem noul an cu și mai multă încredere și dăruire! Amin.


[1] Scrisă în zilele de 25-26 decembrie 2015, zile de vineri și sâmbătă, cu soare și temperatură de până la + 15 grade.

Sfânta Frescă am preluat-o de aici: http://3.bp.blogspot.com/-sNWIoCIXdD8/UMc33sx1wTI/AAAAAAAAUfs/8fiIQJ8C24A/s1600/κυπριακές+αγιογραφίε-25+(532×640).jpg.

[2] A se vedea: http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-mucenic-iacob-ruda-domnului-primul-episcop-al-ierusalimului.

[3] Idem: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-26-soborul_maicii_domnului.html.

[4] Ibidem. [5] Ibidem. [6] Ibidem.

[7] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Herod_the_Great.

[8] A se vedea: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-29-sf_14000_prunci_din_betleem.html.

[9] Imaginea am preluat-o de aici: https://en.wikipedia.org/wiki/File:Meister_der_Kahriye-Cami-Kirche_in_Istanbul_005.jpg.

[10] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Quirinius.

[11] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Augustus.

[12] Sfânta Icoană am preluat-o de aici: http://www.doxologia.ro/sites/default/files/articol/2014/12/ag-stefanos.jpg.

[13] A se vedea: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-27-sf_arhidiacon_stefan.html.

[14] Aici a fost martirizat Sfântul Arhidiacon Stefanos.

Fotografia am preluat-o de aici: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4e/Place_of_the_stoning_of_St._Stephen_in_Jerusalem.JPG.

[15] A se vedea: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-27-sf_arhidiacon_stefan.html.

[16] Ibidem. [17] Ibidem.

[18] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Stephen.

[19] Cf. http://www.bisericasfantulstefan.ro/ViataSfStefan.php.

[20] Am preluat fotografia de aici: http://commons.orthodoxwiki.org/images/6/6f/Protomartyr.jpg.

*

Notă:

Tibia dreaptă a Sfântului Stefanos se păstrează într-o Biserică din Nea Ionia, o suburbie a Atenei:

tibia dreapta a Sfantului Stefanos

Did you like this? Share it: