Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*

Sfantul Ieronim MarturisitorulSfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)

 *

Capitolul 9

„Vers. 1: «Mai întâi/ la început [primo tempore], a fost luminat pământul lui Zabulon și pământul lui Neftalim și, în urmă, s-a îngreunat calea mării, dincolo de Iordanul Galileei neamurilor. Poporul care umbla în întuneric [ambulabat in tenebris] a văzut lumină mare; celor ce locuiau în ținutul umbrei morții, lumină le-a răsărit lor [lux orta est eis]».

LXX: «Bea mai întâi aici, dobândește/ adu repede [velociter] ținutul lui Zabulon, pământul lui Neftalim și restul, care sunteți lângă mare, dincolo de Iordanul Galileei neamurilor. Poporul care umbla în întuneric a văzut lumină mare; cei ce locuiți în ținutul și [în] umbra morții, lumină va răsări vouă [lux orietur vobis]»[1].

Am dat amândouă variantele [duplicem editionem], întrucât mărturia s-a răspândit așa cum a fost folosită de Evanghelistul Matteos, pentru ca să fie cunoscută fie diferența tâlcuirilor, fie asemănarea [lor]. Și observăm în primul rând că evanghelistul Matteos a dat mărturia aceasta nu după LXX, ci de la evrei.

Așadar, cuvântul evanghelic zice: «Însă, auzind Iisus că Ioannis [Botezătorul] a fost predat, S-a retras/ a plecat [secessit] în Galilea și, părăsind Nazaretul, a venit și a locuit în Cafarnaum/ Capernaum, care este lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftalim; ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin Isaias Profetul, zicând:

Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftalim, calea mării, dincolo de Iordanul Galileei neamurilor; poporul care stătea în întuneric [sedebat in tenebris], a văzut lumină mare; celor ce ședeau în ținutul umbrei morții, lumină le-a răsărit lor.

Din acea vreme, a început Iisus să predice și să zică: S-a apropiat [appropinquavit] Împărăția cerurilor!» (Mt. 4, 12-17).

Și Ioannis Evanghelistul spune că Iisus, invitat la nuntă cu Ucenicii Săi, în Cana Galileei, a făcut acolo primul semn, schimbând apa în vin: «Aici a făcut Iisus începutul semnelor, în Cana Galileei, și Și-a arătat slava Sa. Și au crezut în El Ucenicii Lui» (In. 2, 11). De aceea și în LXX se spune: Bea mai întâi aici, dobândește/ adu repede etc. Pentru că pământul lui Zabulon și pământul lui Neftalim a văzut [videret] prima minune a lui Hristos, pentru ca să bea primul băutura credinței cel care văzuse primul pe Domnul făcând semne [signa].

Și, după ebraică, mai întâi/ la început [primo tempore] se spune a fi arătată greutatea păcatelor, pentru că Mântuitorul a predicat Evanghelia mai întâi în ținuturile celor două neamuri [ale lui Israil: al lui Zabulon și al lui Neftalim]. De aceea, și în psalmul 67 se zice: «Binecuvântați pe Domnul din izvoarele lui Israil. Acolo Veniamin cel tânăr în extaz[2], » – Pavel Apostolul (cf. F. Ap. cap. 9), care și în altă parte zicea: «Sau ne ieșim din minte, pentru Dumnezeu» (II Cor. 5, 13) – «căpeteniile Zabulonului, căpeteniile lui Neftalim, voievozii lor [duces eorum]» (Ps. 67, 27-28).

Pentru că în aceste neamuri au fost sătucuri, din care [ieșind] voievozii noștri [duces nostri], Apostolii, au crezut. Și au crezut – la Simmahos –, repede [velociter], încât auzind: «Veniți și vă voi face pe voi pescarii oamenilor [piscatores hominum]» (Mt. 4, 19), îndată și-au părăsit și tatăl, și corăbioara [naviculam].

Mai apoi însă [novissimo autem tempore], s-a îngreunat credința lor, după ce mulți iudei au rămas în păcat/ în înșelare [in errore]. Însă mare [„calea mării”] numește aici lacul Ghennisaret, care este format curgând Iordanul [în el], pe malul căruia sunt așezate Capernaum și Tiberias și Bitsaida și Horazin, în care Domnul a locuit, chiar în ținutul cel mai înalt, încât poporul, care fie ședea [în întuneric] [la Matteos], fie umbla în întuneric [la Isaias, în LXX și în ebraică], a văzut lumină, nicidecum slabă, ca a altor Profeți, ci mare, ca a Celui care în Evanghelie zice: «Eu sunt lumina lumii» (In. 8, 12).

Și celor care locuiau în ținutul umbrei morții, lumină le-a răsărit lor. Între moarte și umbra morții, cred că aceasta este [diferența]: că moartea este a acelora care, murind cu faptele, au mers în Iad. «Căci sufletul care va păcătui, el însuși va muri» (Iez. 18, 20). Însă umbra morții este a acelora care, când păcătuiesc, încă nu s-au depărtat de viața aceasta, deci pot, dacă vor vrea, să facă pocăință [agere poenitentiam]. […]

Mai întâi au fost luate de asirieni aceste două neamuri, Zabulon și Neftalim și duse în pământ vrăjmaș (cf. II Împ. cap. 15), iar Galilea s-a pustiit, despre care acum Profetul zice a Se arăta în ea Cel care a luat păcatele poporului. Însă apoi nu numai două neamuri, ci și celelalte, care locuiau dincolo de Iordan și în Samaria, au fost duse în robie (cf. II Împ., cap. 17 și 18).

Și aceasta se spune, Scriptura zice acum că ținutul al cărui popor a fost dus mai întâi în robie și a început să robească babilonienilor, și care mai înainte trăia în înșelare/ în păcat, acesta a văzut mai întâi lumina lui Hristos predicând [praedicantis] și de la acesta a fost însămânțată Evanghelia la toate neamurile”[3].

„Vers. 6: «Căci Prunc S-a născut nouă, Fiu s-a dat nouă și s-a făcut domnie/ stăpânire [principatus] peste umărul lui [super humerum Ejus] și se va chema numele Lui: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu, Tare, Părintele veacului viitor, Domnul păcii. Se va înmulți Împărăția Sa și pacea nu va avea sfârșit peste tronul lui David și peste împărăția Lui, ca s-o sprijine și s-o întărească în judecată și dreptate de acum și până în vecie. Râvna Domnului oștirilor va face aceasta».

LXX[4]: «Căci Prunc S-a născut nouă, Fiu s-a dat nouă, a Cărui domnie/ stăpânire s-a făcut peste umărul lui și se cheamă numele Lui: Vestitor/ Înger al marelui sfat [magni consilii Nuntius]. Căci voi aduce pacea peste domni și sănătatea Lui; mare [va fi] domnia Acestuia și pacea nu are sfârșit peste tronul lui David și Împărăția Lui, ca să o întărească pe ea și s-o sprijine în judecată și dreptate și aceasta acum și până în veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta».

[…] S-a născut nouă Copil din Fecioară, despre Care mai sus s-a zis: mai înainte de a ști Copilul să respingă răul și să aleagă binele (Is. 7, 16), iar apoi, când a născut Profetesa: mai înainte să știe Copilul să cheme pe tatăl său și pe Mama sa (Is. 8, 4).

Așadar, acest Copil, Care S-a născut din Fecioară, este numit Emmanuil (cf. Is. 7, 16), adică: cu noi [este] Dumnezeu, și din Profetesă, adică născut din Duhul Sfânt, s-a numit: grăbește, trage prada, grăbește a robi (cf. Is. 8, 3).

Iar acum este numit cu multe nume”[5].


[1] Primul frază este 8, 23 în LXX.

[2] În latină este: in mentis excessu/ ieșit din minte, în sensul ieșirii din sine duhovnicești. În LXX: ἐν ἐκστάσει/ în extaz.

[3] PL 24, col. 126-128.

[4] În LXX sunt versetele 5-6.

[5] PL 24, col. 129-130.

Did you like this? Share it: