Pastorala la Nașterea Domnului a PFP Kirill I al Rusiei [2016]

Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi,
că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume,
ca prin El viață să avem.

 (1 In. 4:9)

Preasfințiți arhipăstori, cuvioși părinți, cinstiți monahi și monahii, dragi frați și surori!

Din inima plină de bucuria pentru Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, mă adresez către voi toți și vă felicit cu prilejul luminoasei și dătătoarei de viață sărbători a Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

„Slava întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, întru oameni bunăvoire!” (Lc. 2:14). Proslăvind din an în an nespusa milă către noi a Mântuitorului, noi, aidoma păstorilor din Bethlehem care au auzit de la Înger „bucurie mare care va fi pentru tot poporul” (Lc. 2:10), ne grăbim să Îl vedem cu ochii duhovnicești pe Mesia, a Cărui venire au proorocit-o slăviții prooroci și  pe care au așteptat-o mulțime mare de bărbați și femei.

Și iată că Doritul de toate popoarele, după cuvântul proorocului Agheu (Ag. 2:7), S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor (Flp. 2:7). Creatorul Universului nu își alege un palat împărătesc, o locuință pe potriva conducătorilor lumii acesteia, un castel al celor bogați și  onorabili. Nu I se va găsi nici măcar loc într-un han. Fiul lui Dumnezeu se naște într-o peșteră pentru vite, iar leagăn îi servesc ieslele pentru hrana animalelor.

Ce poate fi mai prejos decât peștera și mai smerit decât scutecele, întru care a strălucit bogăția Dumnezeirii Tale? Alegând pentru Taina mântuirii noastre sărăcia cea mai de pe urmă (Troparul sărbătorii), Hristos nu acceptă în mod voit acele valori care sunt considerate foarte importante în lumea noastră: puterea, bogăția, slava, proveniența nobilă și statutul social.

El ne propune o altă lege a vieții, legea smereniei și a dragostei, care biruie mândria și răutatea. În conformitate cu această lege slăbiciunea omului, unită cu harul lui Dumnezeu, devine acea forță, căreia nu îi pot sta împotrivă puterea și stăpânirea. Puterea lui Dumnezeu se arată nu în măreție pământească și bunăstare lumească, ci în simplitate și smerenia inimii.

Conform spuselor cuviosului Serafim de Sarov, „Domnul caută inimi, pline de dragoste pentru Dumnezeu și aproapele – acesta este pristolul pe care Îi place să stea…„Fiule, dă-Mi inima ta, zice El, iar toate celelalte Eu ți le voi adăuga”, deoarece în inima omului poate încăpea Împărăția lui Dumnezeu” (Convorbirea despre scopul vieții creștine).

Domnul nu se ferește de săraci și de cei fără de adăpost, nu îi disprețuiește pe cei care au bani puțini sau un serviciu neprestigios și, cu atât mai mult, nu îi neglijează pe cei cu handicap fizic sau cei grav bolnavi. Toate acestea nu apropie și nu îndepărtează pe om de Dumnezeu, de aceea nu trebuie să îi provoace tristețe sau să devină cauză a unei desperări pierzătoare. Mântuitorul ne cheamă pe noi înșine. Dă-mi, fiule, Mie inima ta (Pilde, 23:26).

Sărbătoarea minunată a  Nașterii Domnului ne amintește de necesitatea de a-L urma neîndoielnic pe Hristos, Care a venit ca omul viață să aibă și din belșug să aibă (In. 10:10) și Care este singura cale dreaptă și adevărul de netăgăduit și viața veritabilă (In. 14:6).

Să nu ne înfricoșeze pe nimeni dintre noi greutățile întâlnite în mod inevitabil și să nu ne înfrângă încercările pe care trebuie să le înfruntăm, căci cu noi este Dumnezeu! Cu noi este Dumnezeu și din viața noastră pleacă frica.

Cu noi este Dumnezeu și noi căpătăm pacea și bucuria sufletească. Cu noi este Dumnezeu și noi săvârșim pribegirea noastră pe pământ cu nădejde puternică în El.

Mergând după Hristos, omul merge împotriva stihiilor lumii acesteia. El nu se supune ispitelor întâlnite și cu hotărâre distruge opreliștile păcatului ce se află în calea lui. Doar anume păcatul ne îndepărtează pe noi de Dumnezeu și ne face viața cu adevărat amară. Anume păcatul, oprind lumina dragostei Dumnezeiești, ne aruncă în numeroase nenorociri și ne încrâncenează inimile în relațiile cu alte persoane.

Păcatul se biruie doar prin harul Sfântului Duh, care ni se dă prin Biserică. Puterea lui Dumnezeu, fiind acceptată de noi, ne schimbă lumea noastră interioară și ne ajută în corespundere cu voia Domnului să transformăm lumea exterioară. Iată de ce acei care s-au desprins într-un mod sau altul de unitatea bisericească își pierd capacitatea de a aduce roade bune cu adevărat, aidoma unui pom uscat.

Un cuvânt aparte aș vrea să adresez locuitorilor Ucrainei. Lupta fratricidă, care a apărut pe pământul Ucrainei, nu trebuie să  divizeze pe copiii Bisericii, semănând în inimi ură.

Un creștin adevărat nu poate urî nici pe apropiații săi, nici pe cei îndepărtați. „Ați auzit, vorbește Domnul către cei ce Îl ascultau, că s-a zis: Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău. Iar Eu vă zic vouă: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc. Ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din Ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie și peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Mt. 5:43-45). Fie ca aceste cuvinte ale Mântuitorului să devină pentru noi toți o călăuză în viață și fie ca răutatea și ura față de alți oameni niciodată să nu sălășluiască în sufletul nostru.

Chem pe toți copiii Bisericii Ortodoxe Ruse multietnice să se roage în mod special pentru încetarea cât mai grabnică și deplină a vrajbei în Ucraina, pentru tămăduirea rănilor trupești și sufletești, provocate de război oamenilor.

Să Îi cerem lui Dumnezeu cu sinceritate aceasta și în biserică, și acasă. Să ne rugăm de asemenea și pentru acei creștini care locuiesc departe de țara noastră și au de suferit de pe urma conflictelor armate.

În aceeași noapte a Nașterii Domnului plină de lumină și în următoarele zile sfinte să Îl lăudăm și să Îl slăvim pe Mântuitorul și Domnul nostru, Care a binevoit să vină în lume pentru iubirea Sa de oameni.

Aidoma magilor biblici, să aducem Pruncului Dumnezeiesc Hristos darurile noastre: în loc de aur – dragostea noastră sinceră, în loc de tămâie – rugăciunea caldă, în loc de smirnă – atitudinea bună și grijulie față de apropiați și depărtați.

Vă felicit pe voi pe toți încă odată, dragii mei, cu prilejul luminoasei sărbători a Nașterii Domnului, precum și cu prilejul  Anului Nou, dorindu-vă în rugăciuni multă milă și dărnicie de la Aducătorul de daruri multe Domnul Iisus. Amin.

+ Chiril,

Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii.

Nașterea Domnului

2015/2016

Moscova

Învățătura Părinților [Pirkei Avot], cap. I

Învățătura Părinților [פִּרְקֵי אָבוֹת/ Pirkei Avot][1], cap. I

*

Moisis/ Moșeh [מֹשֶׁ֥ה] a primit Torahul [תּוֹרָה] [învățătura][2] în muntele Sina/ Sinai [סִינָֽי] și i-a transmis-o lui Iisus al lui Navi/ Iehoșua bin Nun [יְהוֹשֻׁ֣עַ־בִּן־נ֠וּן] [I, 1][3]. Iehoșua a transmis-o Bătrânilor, Bătrânii Profeților și Profeții au transmis-o oamenilor marelui sfat [I, 1]. Adică sinedrionului iudaic.

Șimon ha Țaddic [שמעון הצדיק‎]/ Șimon cel Drept[4] a spus că „lumea stă pe trei lucruri: pe Torah [învățătura revelată vechitestamentară], pe slujirea lui Dumnezeu și pe faptele de bunătate [ale oamenilor]” [I, 2].

„Cel care conversează în mod excesiv cu o femeie își cauzează lui însuși rău, neglijează studiul Torahului, și, în cele din urmă, moștenește purgatoriul [and, in the end, inherits purgatory]” [I, 5]. Cred evreii în purgatoriu? De la ei l-au preluat romano-catolicii?

În I, 8 se vorbește despre faptul de a-i vedea pe cei care vin să se judece „deopotrivă de drepți”. Adică de a nu-l considera pe acuzat ca fiind vinovat, până când nu dovedești acest lucru.

În I, 10 suntem învățați să iubim munca dar să evităm prietenia cu cei care sunt la conducerea țării.

Numele lui Hillel [הלל][5] și al lui Șammai [שמאי][6] sunt amintite prima oară în I, 12. Iar Hillel ne îndeamnă să fim dintre ucenicii lui Aaron [אַהֲרֹ֑ן], adică iubitori ai păcii, care căutăm pacea, care iubim făpturile lui Dumnezeu și le tragem aproape de Torah, de învățătura lui Dumnezeu [Ibidem].

Cel care face uz personal de coroana Torahului [the crown of Torah] va pieri [I, 13]. Nu înțeleg la ce se referă Hillel, în mod expres, când vorbește despre coroană.

În I, 15, Șammai ne învață să facem din Torah o obișnuință a vieții noastre, să spunem puține și să facem multe, și să primim pe fiecare om cu o față plăcută.

În I, 16 apare Sfântul Gamaliil[7], sub forma Rabban Gamliel[8] – pe care evreii nu îl consideră „convertit la Creștinism”[9], dar el s-a convertit – care ne învață să ne alegem un maestru/ un învățător, să stăm departe de îndoială și să nu ne obișnuim să dăm zeciuială prin calcul [I, 16]. Adică să nu dăm zeciuială/ daruri către Biserică doar cât ni se cere, ci cu mult mai mult, după dorința inimii.

De la fiul lui Gamaliil, Șimon, e zicerea de la I, 17: „Toată viața mea am fost ridicat în rândul înțelepților și n-am găsit nimic mai bun pentru trup decât tăcerea. Lucrul esențial nu este studiul, ci fapta. Și cel care vorbește mult împinge la păcat”.

În I, 18, Șimon, fiul lui Gamaliil, e numit Rabbi. Și el ne spune că „pe trei lucruri se sprijină lumea: pe lege, pe adevăr și pe pace”.


[1] Cf. https://he.wikipedia.org/wiki/מסכת_אבות.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Torah.

[3] Acesta e textul pe care îl traduc:

http://www.chabad.org/library/article_cdo/aid/682498/jewish/English-Text.htm.

[4] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Simeon_the_Just.

[5] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Hillel_the_Elder.

[6] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Shammai.

[7] A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Gamaliel.

[8] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Gamaliel.

[9] Ibidem.

Ioannis, cap. 12, 17-33, cf. BYZ

17. Așadar, mulțimea care este [ὁ ὢν][1] cu El, mărturisea, când l-a strigat pe Lazaros din mormânt și l-a înviat pe el din morți.

18. Pentru aceea [L-a] și întâmpinat pe El mulțimea, căci a auzit să fi făcut [πεποιηκέναι] El semnul[2] acesta.

19. Atunci, fariseii au zis între ei: „Vedeți că nimic nu folosiți! Iată, lumea s-a dus după El [ὁ κόσμος ὀπίσω αὐτοῦ ἀπῆλθεν]!”.

20. Dar erau oarecare ellini [Ἕλληνες][3], din cei care se suiseră ca să se închine în [zi de] sărbătoare;

21. [și] atunci ei au venit [la] Filippos cel din Bitsaida Galileii și i-au cerut lui, zicând: „Doamne, voim să-L vedem pe Iisus [Κύριε, θέλομεν τὸν Ἰησοῦν ἰδεῖν]”.

22. Filippos vine și îi spune lui Andreas; și iarăși Andreas și Filippos Îi spun lui Iisus.

23. Iar Iisus le-a răspuns lor, zicând: „A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul omului.

24. Amin, amin zic vouă, dacă nu are să moară grăuntele de grâu, căzând întru pământ, el rămâne singur; dar dacă are să moară, aduce multă roadă.

25. Cel care își iubește sufletul lui îl va pierde pe el; iar cel care își urăște sufletul lui în lumea aceasta, îl va păstra pe el întru viața veșnică.

26. Dacă are să-Mi slujească cineva, Mie să-Mi urmeze! Și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Și dacă cineva are să-Mi slujească, Tatăl [Meu] îl va cinsti pe el.

27. Acum sufletul Meu a fost tulburat [τετάρακται]; și ce am să spun? Tată, mântuiește-Mă de ceasul acesta! Dar pentru aceasta am venit întru ceasul acesta.

28. Tată, preaslăvește numele Tău!”. Atunci a venit glas din cer[4]: „Și l-am preaslăvit și iarăși îl voi preaslăvi”.

29. Așadar, mulțimea care a stat și a auzit, zicea: „Tunet să fi fost [βροντὴν γεγονέναι]”. Alții ziceau: „Înger I-a vorbit Lui [Ἄγγελος αὐτῷ λελάληκεν]”.

30. Iisus a răspuns și a zis: „Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi.

31. Acum este judecata acestei lumi [Νῦν κρσις ἐστὶν τοῦ κόσμου τούτου]; acum stăpânitorul[5] lumii acesteia[6] va fi scos afară [νῦν ρχων τοῦ κόσμου τούτου ἐκβληθήσεται ἔξω].

32. Iar Eu, dacă am să fiu înălțat de pe pământ [ἐὰν ψωθ ἐκ τῆς γῆς], pe toți îi voi trage [ἑλκύσω] către Mine”.

33. Și aceasta zicea, spunând dinainte [σημαίνων] [cu] ce moarte avea a muri.


[1] Cu sensul de: era cu El.

[2] Și aici numește semn învierea din morți a Sfântului Lazaros.

[3] Greci.

[4] Glasul Tatălui.

[5] Satana.

[6] Și Satana era „stăpânitorul” lumii, pentru că îi slujeau lui prin păcatele lor.