În II, 1, Rabbi Iehudah ha Nasi [יהודה הנשיא] sau Prințul[1] ne spune că cea mai bună cale a omului e aceea în care e în armonie cu sine și cu umanitatea[2].

Și, totodată, că poruncile mari și cele mici sunt la fel de importante [Ibidem], iar în ceea ce privește viața de zi cu zi, el ne spune să știm faptul că un ochi ne vede, că o ureche ne aude și că toate faptele noastre sunt scrise într-o carte [Ibidem]. Referindu-se, indubitabil, la Dumnezeu, Care face acestea. Care vede toate cele ale vieții noastre.

În II, 4 ni se cere ca voia Lui să devină voia noastră. Tot în II, 4 e pomenit iarăși Hillel, care spunea să nu ne separăm de comunitate și să nu credem în noi înșine până în clipa morții.

Tot Hillel e pomenit și în II, 5, care spunea că un mârlan/ un bădăran nu se teme de păcat [a boor cannot be sin-fearing], un ignorant nu poate fi un om evlavios [an ignoramus cannot be pious], un om rușinos e unul care nu poate învăța [a bashful one cannot learn], un om cu puțină răbdare nu poate preda [a short-tempered person cannot teach] și nici nu devine înțelept cine face multe afaceri [nor does anyone who does much business grow wise]. Căci pentru a fi om trebuie să te străduiești [Ibidem].

II, 6: cei care îi îneacă pe alții, vor fi la rândul lor și ei înecați.

II, 7: „Cel care crește carne, crește viermi; cel care își sporește averile, își sporește grijile; cel care își înmulțește nevestele, sporește vrăjitoria; cel care își înmulțește roabele, înmulțește promiscuitatea/ curvia; cel care își înmulțește robii, înmulțește hoția; cel care înmulțește Torahul/ învățătura lui Dumnezeu, înmulțește viața; cel care înmulțește studiul, înmulțește înțelepciunea; cel care înmulțește sfatul, înmulțește înțelegerea; cel care înmulțește iubirea, înmulțește pacea”. Căci cel care are un nume bun îl are pentru el, dar cel care a dobândit cuvintele Torahului, acela a dobândit lumea ce va veni, viața veșnică [Ibidem].

Dacă cunoaștem Torahul nu ne mai încredem în noi înșine [II, 8]. Iar rugăciunea noastră nu trebuie să se transforme într-o rutină, ci trebuie să ajungem în fața Celui atotputernic printr-o rugăciune de cerere stăruitoare a milei Lui [II, 13].

Rabbi Tarfon [רבי טרפון][3] a spus: „Ziua este scurtă, munca este multă, lucrătorii sunt leneși, răsplata este mare, și Stăpânul este insistent” [II, 15]. El cere de la noi multă nevoință. Și tot el a spus că „răsplata celor drepți este în lumea care va veni” [II, 16].


[1] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Judah_the_Prince.

[2] Acesta e textul pe care îl traduc: http://www.chabad.org/library/article_cdo/aid/682513/jewish/English-Text.htm.

[3] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Rabbi_Tarfon.

Did you like this? Share it: