V, I începe cu afirmația că lumea a fost creată de Dumnezeu prin 10 rostiri[1]. Iar de la Adam [אָדָ֔ם]  și până la Noe/ Noah [נֹ֔חַ] au fost 10 generații de oameni [V, 2]. Și cele 10 generații ne arată răbdarea lui Dumnezeu cu oamenii, pe care i-a pierdut în cele din urmă prin potop [V, 2].

Tot 10 generații au fost și de la Noah la Avraam/ Abraham [אַבְרָהָ֑ם]  [V, 2]. Și prin cele 10 încercări pe care le-a trăit Sfântul Patriarh Abraham s-a văzut cât de mare a fost iubirea lui pentru Dumnezeu [V, 3].

10 minuni s-au făcut în Egipt și 10 la Marea Roșie [V, 4].

Și tot 10 minuni s-au făcut și în templul iudaic: nicio femeie nu și-a pierdut copilul din pântece datorită mirosului cărnii sfinte arse pe altar, sfânta carne nu s-a stricat niciodată, nu s-a văzut vreo muscă vreodată acolo unde se tăiau animalele pentru jertfă, niciodată marele preot nu a avut vreo pierdere a seminței lui bărbătești de ziua ispășirii [יוֹם כִּפּוּר/ Iom Kippur][2], ploaia n-a stins vreodată focul de pe altar, vântul nu a sfărâmat coloana de fum de pe altar, n-a existat vreo problemă la jertfa omerului[3], la cele două pâini sau la pâinile punerii înainte. Evreii au stat înghesuiți dar au avut loc în templu să se închine, niciodată un șarpe sau un scorpion nu a produs vreo rană în Ierusalim și niciun om nu a zis tovarășului său „locașul meu în Ierusalim/ Ierușalaim [יְרוּשָׁלַיִם] este prea mic pentru mine” [V, 5].

În V, 6 se vorbește despre cele 10 lucruri create la amurg, spre ziua șabbatului [שַׁבָּת‎][4]: gura de pământ care l-a înghițit pe Core [Κορε]/ Corah [קֹ֔רַח], gura de bine a lui Mariam [Μαριαμ]/ Miriam [מִרְיָ֙ם], gura măgarului lui Valaam [Βαλααμ][בִּלְעָ֗ם], curcubeul/ cheșetul, manna, toiagul lui Moisis/ Moșeh, rugul/ șamirul [שָׁמִיר][5], scrisul, inscripția și tablele Legii.

Un om înțelept nu vorbește înaintea unuia mai înțelept sau mai în vârstă decât el. El nu întrerupe cuvintele tovarășilor săi. El nu se grăbește să răspundă. Întrebările sale sunt la subiect și răspunsurile sale sunt punctuale [V, 7].

Mâncarea noastră de către fiarele sălbatice se petrece datorită jurămintelor false și a profanării numelui lui Dumnezeu [V, 9]. Iar exilul are loc datorită închinării la idoli, a promiscuității sexuale, a omorurilor și a încălcării anului sabatic [V, 9].

În V, 16, dragostea dintre David [Δαβὶδ] [דָּוִד] și Ionatan [Ιωναθαν] [יוֹנָתָ֤ן] este definită ca dragoste care nu depinde de nimic material.

Cu V, 22 am început predica de aici[6].

VI, 1 amintește de Mișnah [מִשְׁנָה], care înseamnă studiu prin repetare[7]. Iar în VI, 5 ni se spune să căutăm mai degrabă studiul Scripturii decât măreția și cinstea.

În VI, 6 ni se spune că Torahul, învățătura sfântă, e mai mare decât preoția și decât împărăția.

VI, 10 ne vorbește despre cele 5 agoniseli [acquisitions] ale lui Dumnezeu în această lume: Torahul, cerurile și pământul, Abraham, poporul lui Israil [Ισραηλ]/ Israel [יִשְׂרָאֵ֔ל] și Sfântul Templu sau Bet haMikdașul [בֵּית־הַמִּקְדָּשׁ][8].

Iar tot ceea ce a făcut Dumnezeu în lume a făcut pentru slava Lui [VI, 11].


[1] Traduc textul de aici: http://www.chabad.org/library/article_cdo/aid/682520/jewish/English-Text.htm.

[2] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Yom_Kippur.

[3] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Omer_%28unit%29.

[4] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Shabbat.

[5] Idem: http://biblehub.com/hebrew/8068.htm.

[6] Idem:http://www.teologiepentruazi.ro/2016/01/02/predica-la-duminica-dinaintea-botezului-domnului-2016/.

[7] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Mishnah.

[8] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Temple_in_Jerusalem.

Did you like this? Share it: