Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a.

***

Și în Ioppi era o uceniță cu numele Tavita, care, tâlcuindu-se, se zice Dorcas [gazelă/ căprioară]. Aceasta era plină de fapte bune și de milosteniile pe care le făcea.

S-a întâmplat însă, în zilele acelea, îmbolnăvindu-se ea, să fi murit. Și, spălând-o pe ea, au așezat-o în foișor/ camera de sus.

Și fiind aproape Lidda de Ioppi, ucenicii auzind că Petros este în ea [în Lidda], au trimis la el doi bărbați, rugându-l să nu întârzie a trece până la ei (9, 36-38).

De ce au așteptat până când a murit? De ce nu a fost Petros chemat (ἐσκύλη) mai înainte? Atât de înțelept-cugetători (φιλοσοφοντες) erau ei, încât nu au considerat că e potrivit ca să îi tulbure (σκύλλειν) pe Ucenici cu asemenea probleme și să îi îndepărteze de propovăduire. Căci, într-adevăr, de aceea menționează că locul era aproape, întrucât ei au cerut aceasta ca pe un lucru aparte și nu ca pe ceva ce obișnuiau să facă.

Să nu întârzie a trece până la ei: căci ea era o uceniță.

Și sculându-se Petros, a venit împreună cu ei. Pe care, sosind, l-au dus întru foișor (9, 39).

Ei nu au cerut, ci l-au lăsat pe el să o întoarcă la viață/ mântuire (σωτηρίαν). Observați ce îndemn stăruitor la milostenie este aici!

Și au stat de față, zice, toate văduvele plângând și arătând hitoanele/ cămășile și mantiile/ hainele/ veșmintele câte le făcea Dorcas pe când era cu ele (9, 39).

Petros a venit în casă ca cineva care a luat lucrurile în liniște, dar iată ce intensificare [a emoției] s-a produs!

Nu fără un înțeles aparte ne-a spus Scriitorul numele femeii, ci pentru a arăta că numele pe care ea îl purta (φερώνυμος ν) se potrivea caracterului ei, căci era dinamică și trează ca o gazelă.

Căci de multe ori există o purtare de grijă a lui Dumnezeu în punerea numelor, după cum v-am spus adesea.

Era plină, zice, de fapte bune: nu numai de milostenii, ci de fapte bune[1], mai întâi, și apoi de lucrare bună în particular.

Câte le făcea Dorcas, zice, pe când era cu ele. Mare smerenie![2] Nu așa cum facem noi [astăzi]. Căci ele erau la un loc și împreună cu ele [văduvele] a făcut și a lucrat ea aceste lucruri[3].

Și scoțându-i afară pe toți, Petros s-a rugat așezându-se în genunchi. Și întorcându-se către trup[ul mort], a zis: Tavita, scoală-te! Și ea și-a deschis ochii săi. Și văzându-l pe Petros, a șezut[4] (9, 40).

De ce îi scoate pe toți afară? Ca să nu fie necăjit sau tulburat de plânsul lor.

Și s-a rugat așezându-se în genunchi. Luați aminte la intensitatea rugăciunii. Și dându-i ei mâna (9, 41). Așa a făcut și Hristos cu fiica lui Iairos: Și, zice Evanghelistul, luând-o de mâna ei (Lc. 8, 54).

Luați aminte, pe rând, mai întâi viața, apoi puterea adusă întru ea, una prin cuvânt, cealaltă prin mâna lui:

Și dându-i ei mâna, a ridicat-o pe ea. Și chemând pe Sfinți și pe văduve, le-a arătat-o/ le-a dat-o pe ea vie (9, 41).

Spre mângâiere[a lor], pentru că au primit înapoi pe sora lor și pentru că au văzut minunea și pentru sprijinirea/ întărirea (προστασίαν) cu căldură a altora.

Și s-a făcut cunoscut [acest lucru] în toată Ioppi și mulți au crezut în Domnul. Și s-a întâmplat să rămână el [Petros] multe zile în Ioppi, lângă un anume Simon, tăbăcar (9, 42-43).

Luați aminte la modestia purtării, la smerenia lui Petros, cum nu rămâne să locuiască la acea domniță sau la vreo altă persoană importantă, ci la un tăbăcar, prin toate faptele sale conducându-i pe oameni la smerenie, întru nimic suferind ca cel modest să fie rușinat, nici ca cel mare[5] să fie înălțat.

Multe zile: căci aveau nevoie de învățătura sa, cei care crezuseră datorită minunilor[6].

Deci să ne uităm iarăși la ceea ce s-a spus.


[1] De lucrarea lăuntrică a virtuților. Milosteniile erau doar ceea ce se vădea în afară a fi urmările trăirii ei creștinești.

[2] Pentru că ele erau văduve, adică femei în vârstă/ bătrâne, pe când Tavita/ Dorcas era o tânără, probabil că o fecioară necăsătorită, pentru că altfel ni s-ar fi spus, dacă ar fi fost o femeie căsătorită sau o văduvă printre celelalte. Nu s-a pomenit nimic de vreun soț.

Și cu toate acestea femeile bătrâne o lăudau ca pe una care muncea cel puțin tot atât de mult ca și ele, ba chiar ca și cum aceea ar fi făcut mai mult decât ele.

[3] Însă bătrânele îi prezintă Sfântului Petru lucrurile ca și când le-ar fi lucrat numai Tavita. Pentru aceasta e nevoie, într-adevăr, de mult caracter și de multă smerenie, care nu se prea găsește la oamenii bătrâni, ca să dea întâietate celor tineri, atunci când aceștia se arată a fi foarte muncitori și râvnitori. Dimpotrivă, bătrânilor/ bătrânelor nu le place să arate că pot fi întrecuți de cei tineri/ cele tinere.

[4] În sensul că s-a ridicat din poziția în care o așezaseră pe pat, și a stat pe pat ca un om viu.

[5] Din punct de vedere social.

[6] Pentru că minunile convertesc oamenii la credință, dar ele nu întrețin credința la nesfârșit sau credința nu se înrădăcinează în oameni dacă nu există și învățătură teologică dreaptă care să însoțească minunile și să îi facă pe oameni să slujească ei înșiși, în inima și prin faptele lor, lui Hristos.

Did you like this? Share it: