Sfântul Sfințit Mucenic
Antim Ivireanul
Didahiile
Text diortosit și note
de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Teologie pentru azi
București
2016
*
Ediția diortosită: [Sfântul] Antim Ivireanul, Opere, ed. crit. și studiu introd. de Gabriel Ștrempel, Ed. Minerva, București, 1972.
***
Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie/ la Botezul Domnului
Binecuvântați creștini,
luminat și cinstit a fost praznicul ce a trecut, al Nașterii Domnului Hristos, dar mai luminat și mai cinstit este acesta, de astăzi. Căci acolo, steaua L-a arătat pe Hristos, cum că S-a născut, pe când aici, Tatăl din cer Îl mărturisește pe Cel care Se botează, zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit [Οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός, ἐν ᾧ εὐδόκησα]” [Mt. 3, 17, BYZ].
Acolo, I s-au închinat vrăjitorii cu darurile lor, ca unui Dumnezeu și Împărat, iar aici Îi slujesc Îngeri din cer, ca unui Dumnezeu adevărat și om desăvârșit. Acolo, [El] era ca un Prunc mic, înfășat și pus în iesle, iar aici [El] Se botează în apa Iordanu- lui, ca un Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit, pentru ca să spele tot neamul omenesc din spurcăciunea păcatului celui strămoșesc. Acolo, Îngerul cel mare, Gavriil, slujea cu cucernicie, iar aici [îl avem] pe Îngerul și pe Înaintemergătorul Ioann[is], care slujește taina.
Deci, cu atât sunt mai luminate lucrurile praznicului de astăzi, cu cât sunt mai mari în comparație cu cele ale praznicului trecut.
De aceea, pentru că Se botează Hristos, să ne botezăm și noi! Nu pentru că nu am fi botezați cu Sfântul Botez, adică cu apă și cu Duh, ci pentru că noi am întinat Sfântul Botez cu păcatele noastre. [De aceea], trebuie să ne spălăm cu lacrimile pocăinței, [pentru] ca să ne facem curați, după cum zice Prorocul Isaia: „Lăsând vicleșugurile dintru inimile voastre și faptele cele rele”, de care se bucură vrăjmașul nostru, diavolul, și să ne îmbrăcăm cu noul Adam, cu Domnul nostru Iisus Hristos [I Cor. 15, 45], după cum zice Fericitul Pavel. Pentru ca [astfel] să ne putem sui și noi în cer, curați și luminați, ca și Hristos. Iar câți am primit propovăduirea Lui, dacă am greșit [cu ceva anume], să alergăm [la El cu pocăință], că[ci] ne va primi Hristos, ca Un[ul] bun și iubitor [de oameni].
[Căci] Hristos Se botează [azi], [pentru] ca să sfințească apele. Se botează Hristos, [pentru] ca să ne arate Taina [Botezului]. Mâna Prorocului slujește, [pentru ca] să [o] boteze [pe] mâna Tatălui, adică pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu. Om slujește [la Botezul Lui] și [El ca] om Se botează. Însuși Ioann[is], ca un rob, slujește, și Hristos, ca un om, Se botează.
Pentru aceasta, așadar, și noi, ca niște robi adevărați și înțelepți [ai Lui], să slujim taina cu „inimă curată [καρδίαν καθαρὰν]” [Ps. 50, 12, LXX], după cum zice Prorocul David!
Să avem minte bună și credincioasă, ca să pricepem în mod drept taina [Lui]. Și cine este credincios și drept, să alerge ca să audă ce spune David: „Veniți către El”, adică către Domnul, „și vă luminați și fețele voastre nu se vor rușina” [Ps. 33, 6, LXX], pentru ca să se albească păcatele noastre ca zăpada [Is. 1, 18], după cum zice Isaia[s].
Și cine este credincios și temător de Dumnezeu, să slăvească și să laude taina. Căci slava aceasta e primită de Dumnezeu ca o tămâie cu bună mireasmă. Dar cine este păgân și ispitește tainele noastre, [acela] să plece din Biserică și să se îndepărteze [de aici], pentru ca să nu vină urgia lui Dumnezeu asupra lui și să îl bântuie. Că și Moisi[s], când s-a suit în muntele Sinai, ca să primească tablele legii, pe care i le-a dat Dumnezeu, astfel a poruncit: ca să nu se apropie de muntele acela nicio fiară sau vreun dobitoc, iar, dacă s-ar apropia, să fie ucis cu pietre de mulțimea jidovilor/ evreilor [Ieș. 19, 13].
Asemenea este și acum! [Căci o] Taină avem să sărbătorim și să prăznuim și ne vom sui sus nu cu trupul sau în munte, ca Moisi[s], ci cu mintea, la mari și înalte gânduri/ cugetări [dumnezeiești]. Și numai câți sunt credincioși [trebuie] să se apropie cu mintea, [pentru] ca să priceapă taina praznicului de astăzi.
După nașterea Domnului Hristos, rămânând Irod batjocorit și amăgit de [către] vrăjitori[1], s-a mâniat foarte tare și a trimis la Vitleem, și în toate hotarele lui, de a junghiat 14 mii de prunci mici, de 2 ani și mai în jos, între care prunci era [se număra] și Ioan [Botezătorul], [care era] prunc mic, în brațe- le mamei lui, ale Elisaftei/ Elisavetei.
Și [cei trimiși de Irod], vrând să îl [în]junghie și pe el, s-a desfăcut muntele din voia lui Dumnezeu, iar mama lui, [dimpreună] cu el, au trecut de cealaltă parte. Și Îngerul Domnului l-a luat și l-a dus în pustie și l-a hrănit pe el acolo, până când a ajuns la vârsta de 33 de ani și 3 luni. Iar hrana [lui Ioan Botezătorul] era [formată din] vlăstari de copaci[2] și din miere sălbatică.
Și a fost cuvântul Domnului [către el], care i-a spus să lase pustia și să meargă în părțile Iudeii, [pentru ca] să propovăduiască mulțimilor pocăința.
Și acolo mergea mulțimea jidovimii de își mărturiseau păcatele lor și se botezau de către el în apa Iordanului. Și îl întrebară pe el, zicând: „Ești tu cumva Prorocul?”. Iar el a zis: „Nu sunt” [In. 1, 21]. Și asta nu pentru că nu era Proroc. Căci nu l-au întrebat dacă este Proroc, ci dacă nu cumva el este Prorocul, acela despre care a spus Moisi[s] că: „Proroc va ridica nouă Domnul Dumnezeul nostru dintru frații noștri” [Deut. 18, 18][3]. Adică are să vină un Proroc mare din neamul jidovesc. Iar jidovii socoteau că Ioan este Prorocul acela și pentru aceasta l-au întrebat.
Iar el le-a răspuns și le-a zis: „Nu sunt eu Acela, ci are să vină după mine, Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălțămintelor Lui” [In. 1, 27], adică nu pot eu pricepe cum S-a născut. [Căci, cu] adevărat, în urma mea S-a născut ca om, însă, ca Dumnezeu, S-a născut mai înainte de mine, în anii Dumnezeirii[4].
„Și eu vă botez pe voi numai cu apă, dar El vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. [Și] în mâna Lui este lopata și vântură pleava din grâu” [Mt. 3, 11-12]. Adică [El] este cunoscătorul inimilor, ca Cel care este Dumnezeu, și îi cunoaște pe cei păcătoși și pe cei Drepți. Deci, pe cei păcătoși, [El] îi osândește în focul cel de veci, iar pe cei Drepți îi adună în Împărăția cerului. Și vorbind Ioann[is] cu mulțimea jidovilor, le zise iară: „Nu sunt eu Cel pe Care îl așteptați, ci iată că [El] vine”. Și [el] vorbind așa cu mulțimile, sosi și Hristos [ca] Să se boteze.
Dar Ioan, dacă L-a văzut, a zis către jidovi: „Iată, Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii! [In. 1, 29]. Acesta este Fiul lui Dumnezeu Cel adevărat despre Care vă vorbeam”.
Atunci a mers Hristos la Ioan și i-a zis: „Vino de Mă botează, căci pentru aceea am venit!”. Iar Ioann[is] I-a zis: „Eu trebuie să mă botez de către Tine și Tu vrei să Te botez eu [Mt. 3, 14]? [Vrei] să mărturisesc alt botez pentru numele Tău? Apa Iordanului, văzându-Te, a fugit de frica Ta înapoi, iar eu cum voi cuteza să Te botez, de vreme ce Moisi[s], văzătorul de Dumnezeu și marele Proroc, nu îndrăznea să vadă fața Ta? Cum voi putea să mă ating de sfântul Tău creștet cu mâini păcătoase? Iarba pământului sunt, cum dar să mă apropii de Focul pe care nu-l pot răbda? Tu mă sfințește, Doamne! Tu mă botează, Stăpâne! Tu mă curățește de tina păcatului, Mântuitorule! Că eu nu cutez, nici nu sunt vrednic [ca] să Te botez”.
[Atunci îi] zise Hristos [lui]: „Ioanne, lasă cuvintele acestea acuma, că nu este vreme [pentru] a înmulți vorba [Mt. 3, 15]! [Ci acum] e vremea purtării de grijă[5].
[Căci] pentru aceasta M-am făcut om, pentru aceasta M-am îmbrăcat în trup, pentru aceasta M-am arătat sărac și M-am arătat smerit, pentru ca să împlinesc toată dreptatea. Ci vino de Mă botează, ca să se împlinească purtarea Mea de grijă [față de om] și toată coborârea/ smerenia[6] Mea”. Atunci a apucat cinstitul Ioan și L-a botezat și S-a pogorât Duhul Sfânt în chipul porumbiței[7] pe capul lui Hristos și glas din cer s-a auzit zicând cum că „Acesta este Fiul Meu Cel iubit [Mt. 3, 17], cu Care am purtat de grijă[8] pentru mântuirea oamenilor”. Și atunci a ieșit Hristos din râu, botezat.
Și cum că [astfel] S-a botezat Hristos, ne învață Dumnezeieștii Evangheliști.
Dar, la praznicul de azi, avem și câteva întrebări [de explicat], al căror [răspuns] trebuie să îl știm.
Și cea dintâi este: De ce Hristos, Care era fără de păcat, S-a botezat? A doua: Pentru ce S-a botezat în apa Iordanului și nu într-alt râu? A treia: Pentru ce S-a pogorât Duhul Sfânt pe capul lui Hristos și pentru ce în chipul porumbiței? A 4-a: Câte botezuri sunt? A cincea: Pentru ce avem Botezul în apă și în Duh?
[Și] aceste 5 întrebări [pe care le] avem [spre răspuns] astăzi sunt foarte folositoare pentru ca să le cunoaștem.
Mai sunt și altele [de explicat], dar noi le lăsăm [pe acelea pentru altă dată], pentru lungimea vorbirii, și vom răspunde numai la acestea, foarte pe scurt.
Deci, câți v-ați adunat astăzi la Sfânta Biserică, pentru ca să prăznuiți praznicul [de azi], deschideți-vă ochii, nu numai pe cei ai trupului, ci și pe cei ai sufletului, pentru ca să pricepeți ce vom zice! Căci nu sunt lucruri lumești [cele despre care vom vorbi], ci [vom vorbi despre] o taină mare și înfricoșătoare, care s-a făcut pentru mântuirea oamenilor.
[Și] prima întrebare [pe care o vom discuta] este: Pentru ce Hristos, fiind fără de păcat, S-a botezat? [Și la aceasta] zicem că Botezul este mântuirea de păcate a omului și curățirea lui de păcatul cel strămoșesc. Iar Hristos, fiind fără de păcate – după cum zice Profetul Isaia: „Că păcat n-a făcut, nici vicleșug în gura Lui nu s-a aflat” [Is. 53, 9, LXX] – pentru ce dar S-a botezat?
[Și] zicem la aceasta cum că sunt 4 stihii, din care s-a făcut omul și toată lumea, și tot în patru stihii va să se topească/ să se descompună omul până la a doua venire a Domnului Hristos, dintru care se vor închega/ se vor constitui din nou.
Iar stihia cea dintâi și mai folositoare este vântul, căci fără de răsuflare omul nu poate trăi niciun ceas. A doua stihie și mai înaltă este focul. [Și nu mă refer] numai la acest foc pe care-l vedem cu ochii și ne slujim de el, ci și la focul cel din văzduh. A treia stihie este apa, iar a patra este pământul.
Așadar, din aceste patru stihii este omul făcut. Iar pentru că sunt alcătuirile/ părțile componente ale trupului omenesc, [de aceea] trebuiau să se sfințească [odată] cu pogorârea Domnului. Căci vântul și focul s-au sfințit [odată] cu pogorârea/ întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, iar pământul s-a sfințit când S-a născut trupește în peșteră. Și se cuvenea să se sfințească și apa, de vreme ce e una din cele 4 stihii. Și într-alt chip nu putea să se sfințească, de nu s-ar fi botezat Domnul, în mod trupește, în Iordan, arătându-Se totodată și taina cea mai mare a credinței noastre. Dar și pentru ca să sfărâme capetele șerpilor, adică ale dracilor, care erau în apă, după cum zice David: „Tu ai zdrobit capetele balaurilor [Σὺ συνέθλασας τὰς κεφαλὰς τοῦ δράκοντος][Ps. 73, 14, LXX] în apă”.
A doua întrebare era: Pentru ce S-a botezat Hristos în Iordan și nu într-alt râu? Zicem și la aceasta că fiind râul acela [mai] sfințit decât alte râuri, din cauza minunilor care s-au făcut în el, și Hristos a mers la el. [Căci în Iordan] aceste minuni s-au făcut: mai întâi, când a trecut Iisus al lui Navi, cu tot poporul jidovesc prin mijlocul apei, nu s-a udat nimeni. Pentru că intraseră cei 12 preoți, care țineau chivotul pe spatele lor, iar apa s-a dat înapoi, din poruncă dumnezeiască, până a trecut tot poporul [Iis. 3, 15-17].
A doua minune [a fost atunci] când l-a lovit Prorocul Ilie cu cojocul său și apa s-a desfăcut, de a trecut el, dimpreună cu ucenicul lui, ca pe uscat[II Împ. 2, 8, LXX].
A treia minune: când s-a scăldat de 7 0ri Neeman, boierul, sfetnicul împărătesc din Siria, după cuvântul Prorocului Elisei și s-a tămăduit de bubele pe care le avea [II Împ. 5, 14].
A patra minune [a fost tot] pe vremea Profetului Elisei, [când], mergând niște oameni ca să taie lemne pentru casă, pe lângă țărmurile Iordanului, fiind și Prorocul dimpreună cu ei, a căzut toporul unuia din coadă și s-a pierdut în apă, iar Elisei luând coada toporului și mergând la țărmurile apei, a întins coada spre apa și a zis: „Arată, Doamne, minune!”.
Și îndată a sărit toporul din apă și se puse în coadă [II Împ. 6, 6-7], care minune închipuie Sfântul Botez, după cum scrie Sfântul Ioann[is] Damaschin[ul], într-un tropar al canonului de la Înălțarea Cinstitei Cruci, la cântarea a 4-a[9]. Așadar, pentru aceste minuni, și Hristos S-a botezat în acest râu.
A treia întrebare este: Pentru ce S-a pogorât Duhul Sfânt? Și [la aceasta] zicem: când Se boteza Hristos S-au deschis cerurile și L-a mărturisit Tatăl pe Fiul, zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit”. Însă, pe când Tatăl a mărturisit [acest lucru], jidovii socoteau că pentru Ioann[is] s-a făcut glasul acela, pentru că-L știau pe el Proroc și fiu de Proroc și Sfânt. [De aceea], pentru ca să nu zică poporul cum că lui Ioann[is] îi zice „fiu iubit”, pentru aceea S-a pogorât Duhul Sfânt peste capul lui Hristos, [pentru că pe El] L-a arătat [lumii] și L-a mărturisit Tatăl Cel de sus.
Iar [ca să vă explic motivul] pentru care Duhul Sfânt S-a arătat în chipul porumbiței, [trebuie] să vă spun o istorie din Testamentul cel Vechi, chiar dacă o știți mai toți. [Căci atunci] când a făcut Dumnezeu potopul și a înecat tot pământul din cauza păcatelor oamenilor și a șters[10] toată făptura de pe fața pământului, de la om până la dobitoc, [atunci] s-a mântuit numai Noe, cu toată casa lui, în corabia pe care o făcuse din poruncă dumnezeiască. Și împreună cu el erau și din dobitoacele pământului și din păsările cerului, după cum scrie mai pe larg cartea Facerea. Iar după ce a încetat apa potopului, Noe a trimis corbul [τὸν κόρακα] din corabie, ca să vadă dacă s-a oprit sau nu apa potopului.
Iar el, mergând și aflând stârvuri, s-a așezat pe ele și nu s-a mai întors înapoi ca să dea de veste [Fac. 8, 7]. Și văzând Noe întârzierea corbului a trimis o porumbiță [τὴν περιστερὰν] [Fac. 8, 8]. Iar ea fiind o pasăre curată, n-a vrut să se așeze pe noroi, ci a luat o ramură cu frunză de măslin în gură [Fac. 8, 11][11] și a adus-o în corabie. Și așa a cunoscut Noe cum că s-a oprit apa potopului [Ibidem].
Deci, din acest motiv, s-a arătat și Duhul Sfânt în chip de porumbiță, pe capul lui Hristos, arătând [astfel] că s-a oprit potopul păcatelor omenești. [Dar] și [din] alt [motiv S-a arătat ca o porumbiță]: [pentru] că porumbița este [cu totul] curată, adică fără de răutate, după cum zice Hristos în Sfânta Evanghelie: „Faceți-vă înțelepți ca șerpii și curați ca porumbițele [γίνεσθε φρόνιμοι ὡς οἱ ὄφεις, καὶ ἀκέραιοι ὡς αἱ περιστεραί]!” [Mt. 10, 16, BYZ].
A 4-a întrebare este, după cum am spus: Câte botezuri sunt? Și [noi] zicem că sunt 8, precum scrie și Sfântul Ioan Damaschin în a 4-a carte a Teologiei[12] lui [dogmatice][13]: primul botez este cel al potopului, [care a fost] spre tăierea păcatului [de pe fața pământului]. Al doilea botez a fost [cel] al lui Moisi[s], când i-a trecut pe jidovi prin Mara Roșie. Al treilea botez este [cel] al legii. Căci, dacă se spurca cineva, până nu își spăla cu apă trupul și hainele [lui], [el] nu intra în tabără. Al 4-lea botez este [cel] al lui Ioann[is], însă [era un botez] numai spre pocăință. Al cincilea Botez este [cel] al lui Hristos, cu care ne-am botezat și noi, creștinii.
Al șaselea Botez este [cel] al pocăinței și al lacrimilor, cu care curățim Botezul cel dintâi[14], pe care l-am întinat [prin păcatele noastre]. Al șaptelea Botez este [cel] al muceniciei, care este și mai bun și mai cinstit, căci Botezul acesta nu se teme să se mai spurce cu păcate. Și pe el l-a arătat mai întâi Hristos, când Și-a vărsat preacinstit[ul] și [prea]-scumpul Său Sânge și, [după El], toți Mucenicii s-au botezat cu acest Botez și [prin el] s-au învrednicit de Împărăția cerului.
[Pe când] al 8-lea botez, cel mai de pe urmă, este al focului celui nestins [al Iadului], în care se vor munci cei păcătoși, după cum zice un tropar al Canonului de astăzi, de la cântarea[15] a 6-a: „Cu focul cel de pe urmă botează Hristos pe cei potrivnici și neînțelegători de dumnezeirea Lui”[16].
A 5-a întrebare este [aceasta]: De ce este Botezul din apă și din Duh? Și [la aceasta noi] zicem [cum] că omul fiind îndoit, adică cu trup și cu suflet, și fiind trupul [nostru] pământesc, [atunci trebuie], când îl întinăm, să îl spălăm cu apă, că și apa este pământească. Dar sufletul [nostru] fiind fără de materie, [atunci numai] Duhul Sfânt [poate] să îl curățească și să îl lumineze și să îl mântuiască de păcate.
[Așadar], aceste întrebări le-am avut [de răspuns] la praznicul de astăzi, precum le-ați și auzit.
Deci, binecuvântați creștini, pentru aceasta trebuie – atâta timp cât ne-am botezat în numele Sfintei și Cinstitei Treimi – să ne ferim de toate lucrurile și faptele drăcești, [pentru] ca să nu ne întinăm Sfântul Botez cu păcatele, nici să [în]călcăm făgăduințele pe care le-am făgăduit lui Hristos [la Sfântul Botez].
Iar pentru ca Dumnezeu să primească praznicele și sărbătorile noastre, trebuie să păzim, după cât putem, poruncile Lui și să purtăm grijă pentru mântuirea noastră și pentru Împărăția cerului.
Căci acolo ne este locașul [nostru], după cum zice Fericitul Pavel: „Petrecerea noastră este în cer” [Filip. 3, 20].
Să nu alunecăm [așadar] cu firea spre lucrurile cele deșarte ale lumii, pentru că sunt trecătoare și mincinoase, [ci] să ne ferim de ucideri, de curvii și de preacurvii, de beții și de hoții! Să nu ne invidiem unii pe alții, nici să nu ne vindem unii pe alții prin delațiuni, cu inimă crudă și nemilostivă, pentru ca să nu [cumva] să ne păgubim și să ne sărăcim unii pe alții, după cum vedem [mai] totdeauna că fac mulți [dintre noi], netemându-se nici de Dumnezeu, nici de păcat [și] nici nu-și aduc aminte de moarte sau de osânda [cea veșnică]. [Căci] se numesc numai cu numele creștini, dar cu inima sunt departe de Dumnezeu, după cum zice Isaia[s]. [Căci] faptele lor nu sunt păgânești, ci, mai mult [decât atât], voi spune că ele sunt drăcești. Că[ci] numai diavolul nu dorește binele omului, pentru că este vrăjmaș și mincinos din[tru] început, după cum zice Hristos.
Să nu ne trufim întru inimile noastre, orice lucru bun am face, că[ci prin aceasta] ne vom pierde plata ostenelii [noastre]! Și, pe scurt, să ne ferim de toate lucrurile cele rele și necuvioase, care ne vatămă sufletul și de care se bucură vrăjmașul nostru diavolul de ele, și să dorim pururea numai a face fapte bune și plăcute lui Dumnezeu, pentru că ele rămân fără de moarte și pentru ele vom lua plată în ceruri.
Să alergăm la Sfintele Biserici! Dacă nu în toate zilele – datorită multelor neputințe și nevoi ale noastre, care ne vin [în]totdeauna din valurile lumii [acesteia] – măcar în duminici și sărbători. Căci pentru aceasta s-au rânduit aceste sfinte zile: mai întâi [de toate] pentru ca să ne odihnim [în ele], și noi și dobitoacele noastre, de truda și de ostenelile pe care le facem peste săptămână, [iar], în al doilea rând, pentru ca să-I mulțumim și să-I aducem laudă lui Dumnezeu, pentru multele și nespusele faceri de bine pe care ni le-a arătat nouă și pe care ni le arată [în]totdeauna. Căci [El] ne ține și ne chivernisește [viața noastră] ca un milostiv. [Iar], în al treilea rând, [praznicele și sărbătorile Bisericii sunt pentru ca] să auzim cântările și slujbele [acestea], care se fac pentru folosul [nostru] cel sufletesc.
Că[ci] precum nu poate trăi trupul omului fără de hrană materială, [tot] așa nici sufletul [nostru] nu poate trăi fără hrana cea duhovnicească, care este cuvântul lui Dumnezeu. [Așa] după cum zice Hristos în Evanghelia [Sa]: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci [și] cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” [Lc. 4, 4].
[La Biserică trebuie să venim] și nu să mergem la hore și la jocuri și la cârciumă, după cum ne este obiceiul! Căci [prin acestea] în loc să ne folosim [duhovnicește], [noi] ne păgubim sufletește și trupește. Iar dacă ne trebuie adunarea la hore, pentru ca să le vedem, [atunci nu există] o horă mai bună decât aceasta, a Bisericii, și nici o priveliște mai frumoasă și o adunare mai cuvioasă nu cred că [există] și nici [nu] cunosc [să existe] decât aceasta: [a Bisericii noastre]. Că[ci aici, de față, noi îi] vedem cu ochii [noștri], pe lângă mulțimea oamenilor care s-a adunat, pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca un Împărat veșnic, și pe [prea]cinstita Lui Maică, pe Sfinții [Lui] Îngeri, pe Apostolii [Lui], pe Mucenicii și pe toți Sfinții [Lui]. Iar cu urechile noastre [noi] auzim faptele și lucrurile cele [prea]minunate pe care le-au făcută [aici], pe pământ, și ne bucurăm [aici] sufletește și trupește, fără să ne păgubim cu ceva, ci, mai degrabă, câștigăm sfințenie și milă de la Dumnezeu[ul nostru].
Și când ieșim din Biserică, [noi] să nu ieșim fără folos [personal], ci să facem așa cum face ariciul. Căci [ariciul] când merge în vie, [mai] întâi se satură el de struguri, după care scutură vița, de cad boabele jos, și, tăvălindu-se peste ele, [boabele de strugure] i se înfig în ghimpi și [așa] le duce și puilor lui [de mâncare].
Așa să ducem și noi, fiecare [în parte], [de mâncare], pe la casele noastre, copiilor [noștri] și celor care n-au fost [azi] la Biserică. [Să le ducem] din cuvintele pe care le-am auzit din Sfânta Evanghelie și din celelalte cărți [citite aici], [pentru] ca să-i hrănim și pe ei cu hrana cea sufletească.
Și după aceea să ne păzim mintea de cugetele cele viclene și trupurile noastre să le ferim de toate spurcăciunile. Să avem dragoste față de toți [oamenii], să facem milostenie la [cei] săraci, să îi iubim pe cei străini, să îi căutăm pe cei bolnavi și pe cei din închisori să îi cercetăm. Să facem bine vrăjmașilor noștri, după cum ne învață Hristos [Domnul]. Să avem răbdare în nevoi și în necazuri, să ne supunem celor mai mari, domnilor și stăpânilor noștri. Să îi ascultăm și să îi cinstim pe părinții noștri. Să ne supunem cu cuviință duhovnicilor noștri și preoților și monahilor, că[ci] așa [Îi] place lui Dumnezeu.
Și acestea toate păzindu-le și făcându-le, să avem nădejde bună și fără de îndoială către Dumnezeu, că aici, întru această viață, vom petrece viață bună și fără de întristare, iar în cea viitoare, [El] ne va învrednici și ne va pune în numărul celor Drepți, ca să ne bucurăm în vecii nesfârșiți întru acea fericire, lăudând și binecuvântând numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, a Căruia este slava și pomenirea în veci. Amin.
[1] De către Magi.
[2] Mc. 1, 6, cf. BYZ, vorbește despre lăcuste [ἀκρίδας] și miere sălbatică [μέλι ἄγριον]. La fel e și în TIS, BGT, BNT, GNT, GOC, SCR, STE, TBT, TIS.
[3] În LXX avem, de fapt, o făgăduință a Domnului în acești termeni: „Profet le voi ridica lor dintre frații lor precum tine [Προφήτην ἀναστήσω αὐτοῖς ἐκ τῶν ἀδελφῶν αὐτῶν ὥσπερ σε]”. Și Domnul, când vorbește despre termenul de comparație („precum tine”), se referă la Sfântul Profet Moisis.
[4] S-a născut din veci din Tatăl.
[5] E vremea iconomiei Mele, a lucrării Mele pentru oameni.
[6] În text: plecăciunea.
[7] În text: porunbului [porumbelului]. Însă eu am trecut în textul supra adevărul spus de către Evanghelie și anume că Duhul Sfânt S-a arătat „coborând ca o porumbiță [καταβαῖνον ὡσεὶ περιστερὰν]” [Mt. 3, 16, BYZ].
[8] Căci Tatăl, împreună cu Fiul și cu Duhul Sfânt, au lucrat iconomia mântuirii noastre și Dumnezeul treimic întotdeauna ne poartă de grijă.
[9] În Mineiul pe septembrie, ed. BOR 1984, p. 175, cântarea la care se referă Sfântul Antim are următorul conținut: „Iordanul ce primise în sânul adâncimii sale securea, a întors-o în sus prin lemn, însemnând prin Cruce și prin Botez, tăierea înșelăciunii”.
[10] Sfântul Antim a folosit verbul din LXX: ἐξαλείφω. A se vedea Fac. 7, 4, unde avem forma de indicativ viitor la persoana I.
[11] LXX însă nu vorbește despre o ramură, ci despre „o părticică de frunză de măslin [φύλλον ἐλαίας κάρφος]”, de o mică porțiune dintr-o frunză de măslin, pe care porumbița a adus-o în gura ei.
[12] În original: Bogosloviei.
[13] Sf.[ântul] Ioan Damaschin, Dogmatica, ed. a III-a, trad. de Pr. D.[umitru] Fecioru, Ed. Scripta, București, 1993, p. 156-157.
[14] Din pruncia noastră.
[15] În original: peasnă.
[16] În Mineiul pe ianuarie, ed. BOR 1926, p. 145, cântarea are următorul conținut: „Cu foc desăvârșit botează Hristos pe cei ce nu se pleacă [nu se pocăiesc n.n.], și nu-L cunosc pe El [drep] Dumnezeu. Iar cu Duhul înnoiește prin apă cu harul, pe cei ce cunosc dumnezeirea Lui, izbăvindu-i de greșeli”. Am îndreptat textul acestei ediții.
