Viețile Sfinților

(vol. 1)

Alcătuite de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

  *

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a.

*

Predica a 26-a e după ce s-a întors Maxim în Constantinopol[1], fiind rostită pe la mijlocul anului 380[2]. Ea este editată în PG 35, col. 1227-1252.

Și în care vorbește despre Sfântul Iov[3], după care ne arată cum trebuie să fie un păstor duhovnicesc, un propovăduitor al dreptei credințe, dându-ne exemplul Sfântului Apostol Pavlos[4]. În XXVI, 5, Sfântul Grigorios citează Iac. 2, 20: „credința fără fapte [este] moartă [ἡ πίστις χωρὶς ἔργων νεκρά]”[5], pentru ca în XXVI, 6, să ne vorbească despre Lazaros cel mântuit și despre bogatul care se chinuia în Iad, pentru că nu a fost milostiv[6].

Oamenii sunt făcuți după chipul lui Dumnezeu[7]. Iar Hristos a pătimit pentru noi toate, până la moartea pe Cruce, și a răbdat în același timp necinstirile venite din partea celor păcătoși[8].

Sfântul Grigorios consideră că filosof e omul sfânt, cel care e om ceresc și nepătimitor în viața de acum[9]. Adică cel care iubește înțelepciunea cu adevărat, pentru că și-o însușește în mod ontologic și nu doar mental. Căci adevăratul înțelept e cel care se sfințește prin înțelepciunea dumnezeiască, prin adevărata înțelepciune, făcându-se un izvor viu al înțelepciunii duhovnicești.

Tocmai în cap. al 15-lea al predicii Sfântului Grigorios încep interogațiile referitoare la Maximos (fără să-l numească), care a încercat să îi ia în mod fraudulos scaunul patriarhal[10]. Iar în XXVI, 18, Sfântul Patriarh al Constantinopolului întreabă: „Cum să se ridice un altar împotriva altarului?”[11]. Cu sensul: Cum să se ridice o altă biserică în locul Bisericii? Pentru că el nu concepea, cum nici eu nu concep, o altă „biserică” în afara Bisericii care vine de la Domnul și de la Apostolii Lui.

Cum să „înființăm” noi „o biserică”, dacă Domnul a înființat Biserica Lui? Și ce fel de „biserică” e aceea pe care o construiesc oamenii, dacă ea e paralelă cu Biserica Lui? Bineînțeles e o pseudo-biserică, e una care nu face altceva decât să caricaturizeze Biserica.

Și termină predica cu cap. al 19-lea, unde Sfântul Grigorios vorbește despre Sfânta Treime, Căreia noi I ne închinăm, și Care e desăvârșită și Care ne unește pe noi în mod frumos[12]. Căci Sfânta Treime are un nenăscut, un născut și un purces, fiind una după fire, dar întreit stăpânitoare. Iar cele trei persoane dumnezeiești nu sunt nici superioare și nici inferioare unele altora, nici nu se micșorează și nici nu se separă[13].

Omilia a 26-a e ultima din PG 35. Cu ea se încheie volumul. Iar primele 5 predici din PG 36, Predicile 27-31 sunt cunoscute drept Cele cinci predici teologice. Pentru că în ele Sfântul Grigorios Teologul a vorbit despre dogma Sfintei Treimi, despre triadologie.

Însă el a vorbit și până acum despre triadologie. Numai că aici a vorbit în mod special despre persoanele Preasfintei Treimi[14].

Predica a 27-a e împotriva evnomiosienilor [15], adică a ereticilor care au continuat erezia lui Evnomios [Εὐνόμιος] al Cizicului[16], și a rostit-o în anul 380[17]. E publicată în PG 36, col. 11-26.

Și în aceasta Sfântul Grigorios ne spune că el îi urmează Sfântului Apostol Pavlos în stilul lui de a vorbi succint, pe scurt despre o anumită problemă teologică[18]. Însă, mai înainte de toate, le spune că nu este în puterea oricui să filosofeze despre Dumnezeu[19]. Ci numai cei care se curățesc de patimi se pot ocupa de dogma triadologică[20].

Dar Sfântul Grigorie nu oprește aici pomenirea lui Dumnezeu și nici învățătura despre Dumnezeu, ci lipsa de măsură în a vorbi despre Dumnezeu[21]. Pentru că, subliniază el, „lucrul bun nu [este] bun, când nu se face bine”[22]. De aceea, trebuie vorbit în mod tainic despre cele tainice și cu sfințenie despre cele sfinte[23].

Și el îi cheamă pe eretici nu la lupta cu Sfinții Bisericii, ci la faptul de a-i combate pe păgâni[24].

Predica a 28-a sau a doua teologică e publicată în PG 36, col. 25-74 și poartă titlul Despre teologie[25]. Și a fost rostită tot în anul 380[26]. Și în ea Sfântul Grigorios ne spune că teologul trebuie să fie curat, pentru ca el să fie cuprins de lumina lui Dumnezeu și făcut lumină în Biserică[27]. După care începe discuția triadologică dorind ca Tatăl să fie binevoitor cu el, Fiul să fie împreună-lucrător cu el, iar Sfântul Duh să îl insufle în predica sa[28]. Iar discuția trinitară e văzută de Sfântul Grigorios ca o urcare în munte, pentru a intra în norul slavei lui Dumnezeu[29]. Dar intrând în norul slavei Lui, noi nu vedem preacurata ființă a Treimii[30].

Ci noi, în extaz, vedem doar măreția Lui sau, după cum spunea Dumnezeiescul David Profetul, mareacuviință a Lui[31]. Adică slava Lui dumnezeiască.

De aceea e lucru greu să vorbești despre Dumnezeu, dar este cu neputință a spune cine este El[32]. Însă Dumnezeu este Făcătorul întregii existențe[33] și El Își are existența în Sine Însuși[34], pentru că nu a primit-o din afara Lui.

Dumnezeu este netrupesc [35] și pe El nu ni-L putem imagina[36]. Căci ce este Dumnezeu după ființa Lui niciun om nu a aflat vreodată și nici nu va putea să afle[37]. Iar ceea ce noi putem să vedem acum e doar o mică strălucire a slavei Lui[38]. Și ca atare noi cunoaștem teologie pe măsura vederilor și a luminărilor noastre dumnezeiești.

Tocmai de aceea Sfântul Grigorios, Părintele nostru, și-a început predicile teologice cu nevoia de a ne curăți de patimi, pentru că numai aceasta ne face văzători de Dumnezeu.

Predica a 29-a este editată în PG 36, col. 73-104 și ea este Despre Fiul[39]. A fost rostită tot în anul 380[40].

Și aici Părintele nostru spune că noi cinstim monarhia în cadrul Treimii[41]. Iar monarhia în Treime nu presupune singularitatea unei persoane ci deoființimea persoanelor dumnezeiești[42]. „Pentru că această Unime de la început S-a mișcat întru Doime, până a stat/ a rămas Treime”[43]. Și pentru noi Treimea e Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, unde Tatăl este născător și producător în afară, dar fără pătimire și în mod netemporal și netrupesc, iar Fiul e născut și Duhul Sfânt purces[44].

În XXIX, 3 Sfântul Grigorios răspunde la întrebarea când a avut loc nașterea Fiului din Tatăl și purcederea Duhului Sfânt din Tatăl: nu în timp, ci mai presus de timp și de cuvânt[45]. Iar persoanele dumnezeiești sunt împreună-fără-de-început și împreună-veșnice [46].

Ceea ce înseamnă că niciodată Dumnezeu nu a fost altceva decât Treime, deși Tatăl Îl naște pe Fiul și Îl purcede pe Duhul Sfânt. Însă, precizează Părintele nostru, Fiul și Duhul au drept început/ principiu pe Tatăl, pentru că Fiul și Duhul nu sunt fără de început după cauza lor, care e Tatăl[47].

Nașterea Fiului din Tatăl este nepătimitoare și netrupească, spune Sfântul Grigorios în XXIX, 4[48]. Iar Fecioara Maria e Născătoare de Dumnezeu [49].

În Treime, Tatăl e Tată fără de început[50]. Iar nașterea Fiului din Tatăl depășește mintea noastră[51]. De aceea, Sfântul Grigorios ne cere ca nașterea Lui să o cinstim în tăcere[52]. Fără să facem speculații infatuate pe seama ei. Căci despre nașterea Fiului din Tatăl nu li s-a dat nici Îngerilor și nici oamenilor să cugete. Și, de aceea, în această problemă, noi trebuie să afirmăm faptul că nașterea Fiului din Tatăl s-a făcut după cum știe Tatăl, Care L-a născut, și Fiul, Care S-a născut din El[53].

În XXIX, 16, Dumnezeiescul nostru Teolog ne spune că Tatăl nu e nume nici de ființă și nici de energie/ lucrare, ci de relație, care ne arată cum este Tatăl către Fiul și Fiul către Tatăl[54]. Pentru că numele de Tatăl arată faptul că Născătorul și Cel născut, Tatăl și Fiul, sunt deofire [55]. De aceea, pentru noi, Fiul este Dumnezeu adevărat și deocinstire cu Tatăl[56]. Pentru că nu este inferior Tatălui ci egal cu Tatăl.

Iar când Fiul S-a întrupat și S-a făcut om, a făcut aceasta pentru ca fiecare dintre noi să se facă Dumnezeu, pe cât S-a făcut El om[57]. Pentru ca fiecare dintre noi, prin slava Lui, să se îndumnezeiască. Căci El s-a făcut Mistagog al celor viitoare pentru noi[58], adică Cel care ne-a arătat nouă slava Lui cea veșnică.

În tot cap. al 20-lea al predicii sale, Sfântul Grigorios ne arată că Fiul întrupat este deopotrivă Dumnezeu și om[59]. Și își încheie predica cu îndemnul ca să ne salvăm Treimea, pentru ca să fim mântuiți de către Treime[60]. Cu sensul de a apăra triadologia adevărată a Bisericii, pentru ca să ne mântuim prin ea.

A 30-a Predică grigoriosiană sau a 4-a teologică este publicată în PG 36, col. 103-134. Și ea este, ca și precedentă, Despre Fiul[61]. Fiind rostită tot în anul 380[62].

Fiul întrupat este Adam cel nou[63] și El a luat firea noastră pentru ca să ne mântuiască[64]. Și toate ale Fiului sunt comune Tatălui[65], implicit și Duhului Sfânt, și persoanele dumnezeiești au o singură voință[66].

În XXX, 14, Sfântul Grigorios ne vorbește despre cum înțelege el mijlocirea Fiului față de Tatăl[67]. Și ne spune că mijlocirea Fiului față de Tatăl nu înseamnă că El cade la picioarele Tatălui pentru noi, ci El mijlocește prin ceea ce a pătimit ca om pentru noi, ca Cuvânt și îndemnător al nostru[68].

În XXX, 17, Sfântul Grigorios afirmă faptul că dumnezeirea nu poate fi numită[69]. Însă, Cel ce este și Dumnezeu denumesc ființa Lui[70]. Dumnezeu are însă și nume ale puterii, dar și ale iconomiei Sale, și ne dă exemple de astfel de nume ale lui Dumnezeu[71]. Și toate aceste nume sunt comune dumnezeirii[72]. Însă Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt numiri proprii/ personale[73].

În XXX, 20, unde Sfântul Grigorios discută multiplele nume ale Fiului, el spune că Fiul este deoființă cu Tatăl[74]. Și dacă e deoființă cu Tatăl, El este și deoființă cu Sfântul Duh.

În Predica a 31-a sau a cincea teologică, Părintele nostru a vorbit Despre Sfântul Duh[75]. De asemenea rostită în anul 380[76]. Și o avem publicată în PG 36, col. 133-172. Și în aceasta, Sfântul Grigorios spune că noi ne încredem în dumnezeirea Duhului[77], pentru că El este Mângâietorul nostru[78].

Și Duhul Sfânt purcede din Tatăl[79], dar noi nu știm ce înseamnă purcederea Lui din Tatăl[80]. Însă Duhul Sfânt este Dumnezeu și este deoființă cu Tatăl și cu Fiul[81]. De aceea, când noi privim către Dumnezeire și către cauza primă și către monarhie, atunci vedem unimea Treimii. Dar când privim către Cele în care este dumnezeirea, atunci ne închinăm celor trei persoane ale dumnezeirii[82].


[1] PG 35, col. 1227-1228. [2] Cf. PG 35, col. 1227, n. a. [3] PG 35, col. 1231-1232. [4] PG 35, col. 1231-1234. [5] PG 35, col. 1233-1234. [6] PG 35, col. 1235-1236. [7] PG 35, col. 1241. [8] PG 35, col. 1244-1246. [9] PG 35, col. 1245. [10] PG 35,col. 1247-1248. [11] PG 35, col. 1252. [12] Ibidem. [13] Ibidem.

[14] Pentru cele 5 predici teologice, îmi pare rău că acum nu am la îndemână ediția Părintelui Stăniloae, adică cea din 1993: Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvîntări teologice ale celui între Sfinți Părintelui nostru Grigorie de Nazianz, trad. din lb. greacă, introd. și note de Pr. Dr. Acad. Dumitru Stăniloae, Ed. Anastasia, București, 1993. Voi cita tot ediția Herald, citată și anterior.

[15] PG 36, col. 12/ Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvântări teologice, trad. din lb. gr. de Pr. Gh. Tilea și Nicolae Barbu, ed. cit., p. 69. O voi cita abreviat astfel: Cele 5 cuvântări, ed. Herald, p.

[16] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Eunomius_of_Cyzicus.

[17] PG 36, col. 11, n. a. [18] PG 36, col. 12/ Cele 5 cuvântări, ed. Herald, p. 69. [19] PG 36, col. 13/ Idem, p. 70. [20] Ibidem/ Idem, p. 71. [21] PG 36, col. 16/ Idem, p. 72. [22] Ibidem/ Ibidem. [23] PG 36, col. 17/ Idem, p. 73. [24] PG 36, col. 21-25/ Idem, p. 76-77. [25] PG 36, col. 25. [26] PG 36, col. 25, n. a. [27] PG 36, col. 25/ Cele 5 cuvântări, ed. Herald, p. 79. [28] Ibidem/ Ibidem.

[29] PG 36, col. 28/ Idem, p. 80. [30] PG 36, col. 29-30/ Idem, p. 81. [31] PG 36, col. 29/ Ibidem. [32] Ibidem/ Idem, p. 82. [33] PG 36, col. 32/ Idem, p. 84. [34] PG 36, col. 36/ Idem, p. 86. [35] PG 36, col. 37/ Idem, p. 87. [36] PG 36, col. 40/ Idem, p. 89. [37] PG 36, col. 48/ Idem, p. 95. [38] Ibidem/ Ibidem. [39] PG 36, col. 73. [40] PG 36, col. 73, n. a.

[41] PG 36, col. 76/ Idem, p. 112. [42] Ibidem/ Ibidem. [43] Ibidem/ Ibidem. [44] Ibidem/ Ibidem. [45] PG 36, col. 77/ Idem, p. 113. [46] Ibidem/ Ibidem. [47] Ibidem/ Idem, p. 114. [48] Ibidem/ Ibidem. [49] PG 36, col. 80/ Ibidem. [50] Ibidem/ Idem, p. 115. [51] PG 36, col. 84/ Idem, p. 118. [52] Ibidem/ Idem, p. 119. [53] Ibidem/ Ibidem.

[54] PG 36, col. 96/ Idem, p. 127. [55] Ibidem/ Ibidem. [56] PG 36, col. 97/ Idem, p. 129. [57] PG 36, col. 100/ Idem, p. 130. [58] PG 36, col. 100. [59] PG 36, col. 100-101/ Cele 5 cuvântări, ed. Herald, p. 130-131. [60] PG 36, col. 104/ Idem, p. 132. [61] PG 36, col. 104. [62] PG 36, col. 103, n. a. [63] PG 36, col. 104/ Cele 5 cuvântări, ed. Herald, p. 133. [64] PG 36, col. 105/ Idem, p. 134. [65] PG 36, col. 116/ Idem, p. 142. [66] PG 36, col. 120/ Idem, p. 144.

[67] PG 36, col. 121-124/ Idem, p. 146-147. [68] Ibidem/ Ibidem. [69] PG 36, col. 125/ Idem, p. 148. [70] Ibidem/ Idem, p. 149. [71] PG 36, col. 128/ Idem, p. 150. [72] Ibidem/ Ibidem. [73] Ibidem/ Idem, p. 150-151. [74] PG 36, col. 129/ Idem, p. 152. [75] PG 36, col. 133. [76] PG 36, col. 133, n. a. [77] PG 36, col. 136/ Cele 5 cuvântări, ed. Herald, p. 156. [78] Ibidem/ Ibidem. [79] PG 36, col. 141/ Idem, p. 160. [80] Ibidem/ Idem, p. 160-161. [81] PG 36, col. 144/ Idem, p. 161-162. [82] PG 36, col. 149/ Idem, p. 166.

Did you like this? Share it: