Sfântul Sfințit Mucenic
Antim Ivireanul

Didahiile

Text diortosit și note
de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Teologie pentru azi
București
2016

*

Ediția diortosită: [Sfântul] Antim Ivireanul, Opere, ed. crit. și studiu introd. de Gabriel Ștrempel, Ed. Minerva, București, 1972.

***

Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia/ la Schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Hristos

 „Luat-a Iisus pe Petru și pe Ioann[is] și pe Iacov, fratele lui, și i-a suit pe ei într-un munte înalt, de o parte, și S-a schimbat [la față] înaintea lor. Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar hainele Lui se făcură albe ca lumina” [Mt. 17, 1-2].

[Și] de vreme ce acest soare material, când răsare și se înalță pe pământ, se face pricina și mijlocitorul a multe bunătăți – că[ci] întinzându-și razele [lui], [el] luminează pământul și marea, gonește și risipește toată ceața și negura, încălzește și hrănește toate neamurile dobitoacelor, și, în scurt[e cuvinte] vorbind, [pe] toate le însuflețește și le înviază și pe toate împreună le bucură și le veselește – cu atât mai mult Soarele rațional al dreptății, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a suit și a răsărit astăzi în muntele Thavorului/ Taborului, Și-a întins razele și străluci- rile slavei dumnezeirii Lui.

Căci despre El a zis Prorocul Malahie/ Malahias [Μαλαχίας][1] în 3, 20: „Va răsări vouă, celor care vă temeți de numele Meu, soarele dreptății [ἀνατελεῖ ὑμῖν τοῖς φοβουμένοις τὸ ὄνομά μου ἥλιος δικαιοσύνης]”.

[Și El] n-ar fi dat viață morților, ca lui Moisi[s], n-ar fi luminat pe [cei] vii, ca pe Ilie, n-ar fi gonit suspiciunea și cugetul cel potrivnic din mintea Apostolilor, n-ar fi înrădăcinat și n-ar fi crescut [și] mai mult credința în inima lor, nu le-ar fi dat să-L cunoască [în mod] luminat/ [în slava Lui], cum că El este Mesia cel adevărat, [adică] Hristos, [dacă nu ar fi fost Hristos], și [nu i-ar fi învățat] cum că de voia Lui [El] merge spre moarte, neavând vină de moarte și [că trebuie] să-L cunoască [pe El], căci numai pe El se cuvine să-L iubească, iar pe toate celelalte să le aibă ca pe niște gunoaie.

De aceea, invit înțelepciunea voastră ca să îmi dea puținică ascultare cu dragoste, [pentru] ca să înțelegeți ce e drept și de ce se cuvine ca și noi să avem dragoste față de Hristos ca Apostolii [Lui].

[Căci] vedem că preaînțeleptul [Iisus] Sirah, [la începutul] cap. al 2-lea [din cartea sa], ne învață că cel ce vrea să-I slujească lui Dumnezeu, [a]ce[la] se cuvine să primească [aceasta], zicând: „Fiule, de vei vrea să te apropii a sluji Domnului Dumnezeu, gătește sufletul tău spre ispită” [Iis. Sir. 2, 1].

Pentru aceea, [așa]dar, trebuie [ca] cel ce slujește lui Dumnezeu să [se] aștepte la ispite și [la] războiul vicleanului diavol, dar să nu deznădăjduiască! Ci, mai degrabă, atunci să aștepte mai mult ajutor de la Dumnezeu și mai multă putere [de la El], că nu-l va lăsa Dumnezeu să fie ispitit peste puterea lui. Ci, fără întârziere, [Dumnezeu] îi va înceta necazul și ispita o va alunga de la el, precum o vedem aceasta, [în mod] luminat], că s-a făcut multora, în multe locuri. [Însă aceasta se face], numai [dacă omul] stă cu credință adevărată, cu nădejde bună și ținând dreptatea [lui Dumnezeu] și căutând bunătățile [cele veșnice] și [făcând] faptele cele bune.

Că[ci mai] întâi lui Avraam [Αβρααμ] i-a poruncit Dumnezeu să se suie în munte de unul singur, [și] cu mâinile lui să junghie și să jertfească pe unul-născut, pe iubitul său fiu Isaac [Ισαακ] [Fac. 22, 2].

[Și] oare n-a fost grea această cerere, pe care a dorit-o Dumnezeu de la el? Oare n-a fost mare și greu de purtat durerea inimii acestuia? Dar Dumnezeu, văzându-i credința și cum că [el] nu s-a lenevit, nici nu a întârziat să facă acest lucru, îndată a ridicat și întristarea și durerea lui, prin mijlocirea Îngerului [Său], zicându-i: „Avraame, Avraam, nu pune mâna pe copil!” [Fac. 22, 11-12].

Iar poporul jidovesc avea necaz[uri] în Egipt, fiind robiți în mâinile lui faraon. Și pentru ca să-i mântuiască Dumnezeu din nevoile lor, El a arătat putere nebiruită prin cele 10 răni/ plăgi, [făcute] prin mijlocirea lui Moisi[s].

La fel și Dreptul și Multpătimitorul Iov: într-o clipă a pierdut nu numai mulțimea dobitoacelor, [ci și] casele, feciorii, fetele [lui] și toată avuția pe care o avea. [Și nu numai atât a suferit], ci și trupul lui s-a umplut de bube și de viermi și zăcea într-un gunoi. Dar pentru că a răbdat ispitele cu mare vitejie de inimă, fără întârziere și Dumnezeu i-a dublat cele pe care le pierduse.

Însă, prin cele ce am spus [până acum], dorința mea nu este alta, fără numai ca să arătăm [că scopul] tainei de astăzi, [acela] al schimbării feței lui Hristos, [a fost acesta]: prin ea a dat mare ajutor Apostolilor, care erau să cadă în ispita necredinței. Că[ci] văzând Apostolii pe Hristos într-atâta lipsă și sărăcie, încât nici capul nu avea unde să și-L plece și într-atâta smerenie [fără] de margini și într-atâta hulă/ blasfemie, pe care i-o aruncau în față jidovii, se tulburau în cugetul lor, ca niște oameni simpli ce erau. Și din acest motiv au început să nu-L mai creadă, socotind cum că nu ar fi El Mesia cel adevărat ci, mai degrabă, peste câteva zile o să moară cu moarte de necinste.

De aceea, ce alt[ceva mai bun] ar fi trebuit să facă la această ispită a necredinței, decât numai [să primească] ajutorul de la Fiul lui Dumnezeu, de la Hristos, Care, cu adevărat, le-a dat mare putere și mare ajutor [pe Tabor]? Că[ci] S-a suit într-un munte și S-a schimbat [la înfățișarea trupului Lui] înaintea lor. [Și prin aceasta] le-a arătat lumina dumnezeirii Lui, pe cât era cu putință să o vadă [ei] cu ochii omenești [ai sufletului lor], luminând și slăvind firea Lui omenească, cu care S-a îmbrăcat. Căci lumina [slavei] Lui s-a [re]vărsat și pe hainele Lui, ca prin aceasta să dea o [mare] îndrăzneală Apostolilor [Lui] și [să le aducă] un mare ajutor [în credința lor].

[Fiindcă astfel] le-a adeverit și i-a încredințat [de faptul] cum că Acest sărac și smerit la vedere, Care era hulit pentru multa Lui smerenie, chiar dacă peste puține zile Se va da legat în mâinile jidovilor ca să fie hulit, să fie batjocorit, să fie scuipat, să fie bătut cu palma peste obraz, să fie muncit, să fie rănit și, în cele din urmă, să fie răstignit ca un făcător de rele, [Acesta nu este doar un om, ci este Fiul lui Dumnezeu întrupat]. Pentru ca ei să nu socotească că este numai un simplu om, ci este [și] Dumnezeu desăvârșit și adevărat. De aceea S-a schimbat [la înfățișarea trupului Său] înaintea lor [trei].

[Căci] de trei lucruri aveau mare nevoie Apostolii, pentru ca să scape de nevoia și de ispita cea mare a necredinței: întâi se cuvenea să creadă cum că Hristos este adevăratul Mesia, în al doilea rând, văzându-L pe Cruce, mort, le trebuia ajutor [pentru ca] să nu-și piardă credința [și] să nu socotească cum că Acesta nu este Dumnezeu, [iar] în al treilea rând, [pentru ca] să le dea pricină să-L iubească cu dragoste fierbinte.

Așadar, pentru aceste trei [motive fundamentale] S-a schimbat astăzi la față Hristos. [Și prin transfigurarea Lui pe muntele Taborului, Domnul le-a fost de] mare ajutor Apostolilor, pentru că [le-a dat] să-L cunoască pe El ca Mesia cel adevărat. Fapt pentru care le aduce trei martori, [cu toții] vrednici de crezare: Moisi[s], Ilie și Tatăl Lui, Cel ceresc.

„Și, iată!”, zice Evanghelistul [Lucas], „li s-au arătat lor Moisi[s] și Ilie, vorbind cu El de[spre] ieșirea [τὴν ἔξοδον] [2] Lui, care avea să se plinească în Ierusalim” [Lc. 9, 30-31].

Iar Tatăl, cu glas, Îl mărturisește din nor[ul slavei Sale]: „Și, iată!, glas din nor, zicând: «Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit, pe Acesta ascultați-L!»” [Mt. 17, 5].

Și pentru ca să le ajute Apostolilor, [ca ei] să nu cadă din credință, [atunci când] Îl vor vedea pe Cruce, de aceea, mai înainte [de acea clipă], [El] vorbește cu Moisi[s] și cu Ilie despre moartea [Lui] de pe Cruce, pe care o va primi. Căci, după cum am spus, [le-a arătat slava Lui cea veșnică], [ca ei] să-L iubească cu dragoste fierbinte. Și pentru aceasta le-a descoperit puțintel [din] slava dumnezeirii Lui, prin care a slăvit firea [Lui] cea omenească și va să-i slăvească și pe Sfinții Lui, la a doua [Sa] venire [întru slavă].

„Și li s-au arătat lor Moisi[s] și Ilie, grăind cu El” [Mt. 17, 3]. [Și o prea]minunată vorbire și aleși prieteni are Hristos astăzi! Și, cu adevărat, se cuvenea ca [El] să aibă prieteni ca aceștia.

Pentru că Hristos este Mesia, iar Moisi[s] este Dătătorul legii, [pe când] Ilie este Proroc mare. [Însă] Hristos este Mântuitorul lumii.

Moisi[s] este mântuitorul jidovilor, Ilie va să fie mântuitorul celor Drepți, cu puțin [timp] înainte de Judecata [de obște]. Însă Hristos este Dătătorul legii, Moisi[s] este învățătorul legii, iar Ilie este râvnitorul legii.

Vedeți, [așa]dar, ce prieteni aleși are [Hristos] și cum Se aseamănă cu ei?

Moisi[s] a murit, [dar] Ilie n-a murit. Și oare ce înseamnă aceasta, că Hristos S-a lăsat însoțit de un Drept dintre cei morți și de un altul dintre cei vii? [Înseamnă că], la Judecata cea viitoare, [El] va să judece și viii și morții[3], și se vor veseli în Împărăția cerului, atât Drepții cei vii, cât și cei [care au fost] morți. Căci taina aceasta, de astăzi, a schimbării lui Hristos [la față], prefigurează și este o arvună a acelei slave a Împărăției cerului. De aceea [El] a adus în mijloc[ul vedeniei] pe unul dintre cei morți, pe Moisi[s], dar și pe unul dintre cei vii, pe Ilie. Iar despre faptul că vor intra în Împărăția cerului, deopotrivă viii și adormiții, aceasta ne-o adeverește Fericitul Pavel în I Cor 15, 51, 53 zicând: „Nu toți vom adormi, dar toți ne vom schimba [πάντες οὐ κοιμηθησόμεθα, πάντες δὲ ἀλλαγησόμεθα] de trupul acesta stricăcios și ne vom face nestricăcioși”.

„Și li s-au arătat lor Moisi[s] și Ilie”. Oare pentru ce [motiv]? Pentru 4 motive: primul [motiv], pentru ca să scoată din popor acea socoteală mincinoasă, pe care ei o aveau despre Hristos. Pentru că unii ziceau că [Iisus] este Ilie, alții ziceau că este Ieremia sau unul dintre Proroci.

Al doilea [motiv]: pentru ca jidovii să cunoască cum că Hristos nu este împotriva legii lui Moisi[s], fapt pentru care stă cu dragoste și vorbește de unul singur cu făcătorul legii, cu Moisi[s], și cu râvnitorul legii, cu Ilie.

Al treilea [motiv]: pentru ca să arate că El este Domn și Stăpânitor al vieții și al morții și stăpânește peste cei vii și peste cei morți, și, când îi cheamă pe ei, [aceștia] vin. Precum adeverește, în mod poetic, și un tropar de astăzi, de la cântarea a 8-a [a Utreniei], zicând: „Ca Celui ce stăpânește cerul și pământul împărățești și domnești [peste] cele de dedesubt, au stat înaintea Ta, Hristoase, de pe pământ Apostolii, iar din cer Ilie Thesviteanul/ Tesviteanul, și Moisi[s] dintre cei morți”[4].

[Iar] al 4-lea [motiv]: [pentru ca] să vadă Apostolii în ce chip i-a cinstit pe acești 2 Proroci [ai Lui], pe Moisi[s], care avea mare blândețe, și pe Ilie, care avea mare râvnă pentru credință. Pentru ca, asemănându-li-se lor, să fie blânzi și râvnitori, acolo unde vor vedea că este nevoie de credință și de închinarea [adusă] lui Dumnezeu.

Și pentru aceste 4 motive, pe care le-am amintit, i-a adus în mijloc pe Moisi[s] și pe Ilie. Sau mai degrabă i-a adus pentru ca să mărturisească Apostolilor cum că [El] este Mesia. Însă n-ar fi trebuit să aducem această mărturie în mijloc[ul] nostru [mai întâi], când mărturia Tatălui din ceruri e mai vrednică decât a Prorocilor. [Căci Dumnezeiescul Evanghelist astfel a spus]: „Și, iată!, glas din nor, zicând: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L [Οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός, ἐν ᾧ εὐδόκησα· αὐτοῦ ἀκούετε]!»” [Mt. 17, 5, BYZ].

O, ce mărturie credincioasă și adevărată este această [mărturie]!

O, ce bunătate și fericire au câștigat cei care L-au ascultat pe Cel care a mărturisit [aceasta] și I-au urmat Lui, după porunca Părintelui Celui ceresc! Căci, [cu] adevărat, de s-au și nevoit puțin în această lume, după cum zice preaînțeleptul Solomon, însă [mai apoi] multe bunătăți și fericiri au primit: „Căci Dumnezeu i-a ispitit pe ei și i-a aflat pe ei vrednici Lui. Ca aurul în ulcea i-a lămurit pe ei și ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit pe ei” [Înț. lui Solom. 3, 5-6].

Adevărat, puțin s-au ostenit, dar mare plată au luat! Au fost în necazuri pentru scurt timp, dar veșnic se vor bucura. [Pentru] că nu sunt vrednice pătimirile de acum de slava cea viitoare [Rom. 8, 18], după cum zice Fericitul Pavel.

Și, iată!, glas din nor, zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L!”. [Și] oare acest cuvânt pe care l-a spus Tatăl: „Pe Acesta ascultați-L!”, numai Apostolilor l-a spus, pentru ca ei să-L asculte, sau și nouă? [Căci] mie mi se pare că l-a zis și nouă, [pentru că] și noi trebuie să-L ascultăm [pe Hristos]. De vreme ce ne considerăm și noi creștini și ucenici ai lui Hristos.

Însă trebuie să înțelegem mai întâi lucrarea acestui cuvânt [al Tatălui]. Căci dacă înțelegem ce înseamnă ascultați, pe [toate] celelalte le vom înțelege foarte ușor.

Însă ascultați nu este cuvântul cel gol, care iese din gura omului și noi îl ascultăm cu urechile. Pentru că aceea nu se numește ascultare, ci auzire. Ci ascultarea presupune sfârșitul faptului, [al lucrării]. Adică așa cum îi zici slugii [tale]: Du-te și fă [un anumit lucru]! Căci el auzind cuvântul [tău], se supune ascultării [față de tine], și merge de face [acel lucru pe care tu i l-ai poruncit].

Așa și Dumnezeu Tatăl ne zice nouă: „Pe Acesta ascultați-L!”. Adică [să ascultăm tot] ceea ce ne va porunci Hristos să facem. Să ne supunem ascultării [față de El] și să săvârșim lucrul [pe care ni l-a poruncit] după voia Lui, pentru [ca el să fie spre] binele nostru.

Însă, să vedem dacă noi ținem porunca lui Dumnezeu și dacă Îl ascultăm pe Hristos în cele care ne învață! [Căci] eu socotesc că suntem [foarte] departe de acea ascultare [pe care El ne-o cere], [așa după cum e departe] cerul de pământ. Căci ne spune Hristos în In. 14, 21: „Cel ce are poruncile Mele și le păzește pe ele, acela este cel ce Mă iubește”.

Acum însă, dacă vom zice că Îl iubim pe Hristos, să vedem [atunci] care este porunca Lui pe care noi o ținem.

[Căci] Hristos zice: „Necazuri veți avea în lume” [In. 16, 33]. Noi însă nu dorim să avem niciun necaz. Iar dacă avem vreunul, îl avem pentru că nu ni se împlinește voia, dar nu pentru dragostea Lui.

Hristos zice: „Pacea Mea o dau vouă” [In. 14, 27]. Însă noi nu vrem ca Dumnezeu să ne dea pace[a Lui în noi și] între noi, ci ne tulburăm pururea, pentru fiecare [lucru mărunt], ca valurile mării când le suflă vântul.

Hristos zice: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați!” [Mt. 7, 1]. Însă pentru noi nu e nici zi și nici ceas în care să nu judecăm de rău [pe cineva], nu numai pe cei pe care îi știm, dar și pe cei pe care nu îi știm.

Hristos zice: „Precum doriți să vă facă vouă oamenii, [asemenea] faceți-le și voi lor!” [Mt. 7, 12]. Însă noi dorim să ne cinstească toți, să ne dea toți plocoane și daruri, să ne laude, să ne fericească, să ne grăiască de bine, să ne facă toată plăcerea noastră, să nu ne stea nimeni împotrivă, nici să ne spună nimic, dacă facem ceva rău. Însă, [totodată], noi dorim să îi osândim pe toți, să nu dăm nimănui nimic, să nu facem nimănui niciun bine, nici să se folosească cineva de noi. Pe toți îi hulim, pe toți îi vorbim de rău, pe toți îi pârâm, pe toți îi luăm în râs și în batjocură, tuturor le zicem că sunt nebuni și fără nicio socoteală, numai pe noi înșine îndrăznim să ne facem „mai înțelepți” și decât Dumnezeu și nu ne aducem aminte că înțelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu [I Cor. 3, 19].

Hristos zice: „Poruncă nouă vă dau vouă, ca să vă iubiți unul pe altul!” [In. 13, 34]. Iar noi ne urâm și ne uităm cu dușmănie[5] unul la altul, ca și când ne-am fi ucis părinții [unii altora] sau ne-am fi făcut un alt rău [imens], ceva [foarte dureros].

Hristos zice: „Cine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta preacurvar și păcătos, și Fiul omului Se va rușina de el, când va veni întru slava Tatălui Său, cu Îngerii [Lui] cei Sfinți” [Mc. 8, 38]. Iar noi nici de El nu ne rușinăm, nici de cuvintele Lui nu ținem seama, [socotindu-le] ca o nimica [în fața noastră], [și] nici nu păzim pe cele pe care [El] ne învață spre folosul și mântuirea sufletelor noastre. Ci [noi] găsim motive [diverse ca să ne disculpăm] și spunem că nu putem să le facem pe cele pe care ni le-a spus Hristos, pentru că nu ne sunt la îndemână. Căci, [spunem noi], avem case grele și vremea nu ne ajută, pentru că suntem supuși sub jugul păgânului și avem multe nevoi și supărări din toate părțile.

Însă când dorim ceva noi înșine, cum de le putem face pe toate, în mod deplin, fără nicio împiedicare[6]?

[Dar adevărul e că] pe Dumnezeu nu vrem să-L ascultăm. [Nu vrem să Îl ascultăm] în cele ce ne învață să facem, [deși sunt] pentru binele și folosul nostru cel sufletesc. [De aceea], ne par grele învățăturile Lui. [Ne par] grele și rele, și, pentru aceea nu-L cinstim. [Și Îl socotim pe El, în inima noastră], ca și când ne-ar fi vrăjmaș de moarte.

Însă pe oamenii care nu se tem de Dumnezeu, [și care] nici nu se rușinează de fețele oamenilor, pe aceia îi ascultăm în cele pe care ne învață ca să le facem. [Chiar dacă acelea sunt] spre pierzarea sufletelor noastre și spre necinstea noastră și spre a ne bârfi toți și a ne blestema pentru nedreptățile pe care le facem. Și primim învățăturile [celor necredincioși] cu dragoste și le facem cu mare voință și ne bucurăm de ele, ca de o mare avuție și [pentru aceasta] îi lăudăm față de toți, ca și când ne-ar fi „prieteni” și „făcători de bine”. [Însă noi] „îi cinstim” [nu pentru că ne-au făcut bine], ci pentru că ne ucid sufletele cu învățăturile lor. [Și pe ei îi lăudăm], mai mult decât pe Dumnezeu, Care dorește ca toți oamenii să se mântuiască [I Tim. 2, 4].

Hristos spune: „Din aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: de veți avea dragoste între voi” [In. 13, 35]. Iar noi ne invidiem, ne gelozim, ne dorim răul unul altuia și ne grăbim în tot felul să ne păgubim unul pe altul. [Vrem să ne păgubim], nu numai când vine vorba de avere, ci și de cinste[7]. Și prin aceasta noi săvârșim un păcat împotriva Duhu- lui Sfânt.

Pentru că Dumnezeu nu a făcut lumea numai pentru un singur om, ci pentru toți [oamenii]. [După cum] nici Împărăția cerului nu este [doar pentru] unul, ci pentru toți [oamenii]. Căci dacă Dumnezeu ar fi făcut lumea numai pentru un singur om, la ce ar mai fi făcut-o pe Eva și, apoi, de ce i-ar mai fi binecuvântat [pe oameni] și le-ar [mai] fi spus: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și domniți peste el” [Fac. 1, 28]?

Iar dacă mai este cineva care să arate dragoste către altul, acela, [cel mai adesea], este mincinos și viclean. Pentru că o face din anumită frică sau din rușine sau pentru vreun câștig rău.

Hristos zice: „Dați [cele] ale chesarului, chesarului, și [pe cele] ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu!” [Mt. 22, 21]. Însă noi, nici mai-marilor noștri, atât celor bisericești, cât și celor mirenești, nu le dăm cuvenita cinste, [după cum nu o dăm] nici lui Dumnezeu. Căci nu ne supunem lor cu dreptate, ci cu viclenie și cu răutate, și, în loc de a-i iubi și de a ne pleca lor, noi îi grăim de rău și îi defăimăm[8].

Însă iată ce spune Dumnezeu despre ei în cartea Ieșirea, 22, 27 [LXX]: „Pe dumnezeii tăi să nu-i ocărăști și pe arhonții poporului tău să nu-i vorbești de rău [θεοὺς οὐ κακολογήσεις καὶ ἄρχοντας τοῦ λαοῦ σου οὐ κακῶς ἐρεῖς]!”. [Iar] tâlcuitorii Sfintei Scripturi înțeleg [aici] prin dumnezei [θεοὺς] pe arhiereii, păstorii și dascălii Bisericii. Iar prin arhonții poporului [ἄρχοντας τοῦ λαοῦ] ei înțeleg pe împărați, pe domni și pe judecători.

Acum însă, asupra cărora pornim [noi] limba noastră cea blestemată și îi grăim de rău, pe a căror cinste o călcăm noi în picioare, numele cărora îl ocărâm noi? După cum se pare [îi ocărâm] pe arhierei, pe domni, pe stăpânii noștri. [Adică tocmai pe aceea], pentru care Dumnezeu ne poruncește să nu-i vorbim de rău. Însă noi, fără de nicio socoteală, punem gura noastră la cer, după cum zice [Sfântul Profet] David – „au pus întru cer gura lor [ἔθεντο εἰς οὐρανὸν τὸ στόμα αὐτῶν]” [Ps. 72, 9, LXX] –, cu atâta semeție și obrăznicie, neaducându-ne nicidecum aminte de osânda [cea veșnică, de la Dumnezeu].

Iar pentru că cugetul nostru este viclean și înaintea lu Dumnezeu și înaintea oamenilor, pentru aceea trăim o viață blestemată și [continuu] tulburată [de patimi], o viață plină de frică și de urâciune [a patimilor], plină de nevoie și de necazuri.

Și iată, așadar, că ne vădesc lucrurile și faptele [noastre]! Pentru că nici nu-L ascultăm pe Hristos și nici nu-L iubim. Pentru că, dacă L-am iubi, am împlini poruncile Lui. Ci noi umblăm după capul nostru, făcând fiecare ce ni se pare [că e „bine”] și [după] ce ne place. [Și trăim astfel, în mod păcătos], neaducându-ne aminte nici de moarte, nici de judecata [Lui]. [Însă], dacă nu ne vom îndrepta cu adevărat [din păcatele noastre], vom greși tot mai mult și vom merge din rău în mai rău.

De aceea, iubiții mei, trebuie să facem mintea noastră muntele Taborului, pentru ca să vină lu- mina [cea] adevărată, [pe care] trebuie să o vedem cu ochii cei de gând ai sufletului [nostru]! [Și prin lumina cea veșnică și necreată a lui Dumnezeu] să ne umplem și noi de râvna de a-L iubi pe Hristos, ca [și] Apostolii [Lui], asemănându-ne lui Moisi[s] și lui Ilie, [ca unii] râvnitori, fără lenevie, [în împlinirea ] poruncilor Lui. Pentru ca [astfel] să ne putem sui și noi, împreună cu Hristos, în mintea cea conducătoare[9] a sufletului și să vedem cu mintea noastră slava aceea și norul cel luminat și să auzim glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit” și [toate] celelalte[10]. Și la cea din urmă [venire a Lui], să ne învrednicim să împărățim împreună cu El.

Așa, Stăpâne Hristoase, [Dumnezeul meu], Te rugăm noi, ticăloșii și nevrednicii robii Tăi, pe care ne-ai răscumpărat cu preascump sângele Tău din mâinile vrăjmașului celui viclean, să Te milostivești [de noi] pentru mulțimea îndurărilor Tale, [și] să luminezi ochii sufletelor noastre cei întunecați cu lumina cunoștinței Tale și să aprinzi în inimile noastre cele împietrite văpaia dragostei Tale și să ne învrednicești, cu darul Tău, să Te ascultăm și să facem cu voie [bună toate] câte ne poruncești și să Te iubim din tot sufletul, aici, în această viață ticăloasă și plină de necazuri; iar în cea viitoare să ne învrednicești slavei și luminii slavei dumnezeirii Tale, ca de-a pururea să Te slăvim, împreună cu [Cel] fără de început Părintele Tău și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh, [acum și] în vecii nesfârșiți. Amin!


[1] Pomenit pe 3 ianuarie. A se vedea: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1605/sxsaintinfo.aspx.

[2] Despre moartea Lui.

[3] Și pe cei vii, găsiți vii la venirea Lui, și transfigurați de către El, și pe cei morți, pe care îi va învia în acea clipă.

[4] Cf. Mineiului pe luna august, ed. BOR 1894, p. 83, cântarea pomenită de Sfântul Antim e aceasta: „Ca înaintea Celui ce stăpânești cerul, și peste pământ împărățești, și peste cele de dedesubt ai domnie, Hristoase, înaintea Ta au stătut de pe pământ Apostolii, și ca din cer Ilie Tesviteanul, și Moisi[s] din morți, cântând cu un glas: Popoare, prea- înălțați-L pe El întru toți vecii!”. Am diortosit textul.

[5] În text: ponciș.

[6] Idem: zăticneală.

[7] De respectul social.

[8] În tex: și-i ponosluim.

[9] Idem: oblăduitoare.

[10] Idem: i proci.

Did you like this? Share it: