Zi: 14 februarie 2016

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)

 *

„Pentru rădăcină [ῥίζης/ radice], pe care numai LXX [cei 70] au tradus-o [astfel], în ebraică avem scris geza (גֵּזַע), pe care Aquila și Simmahos și Teodotion l-au tâlcuit prin χορμόν, adică trunchi/ tulpină [truncum]. Iar pentru floare, care în ebraică se zice nețer (נֵצֶר), au tradus lăstar/ mugure [germen], pentru ca să se înțeleagă că, multă vreme după robia babiloniană, nemaiavând nimeni din stirpea/ tulpina/ neamul lui David [nullo de stirpe David]^[1] slava împărătească cea veche, va ieși ca dintr-o tulpină/ trunchi [de trunco] Maria, iar din Maria Hristos. […]

Așadar, peste această Floare, care din trunchiul și din rădăcina lui Iesse, prin Maria Fecioara, va răsări pe neașteptate, se va odihni Duhul Domnului, pentru că în El a plăcut [complacuit] [Lui] ca să locuiască toată deplinătatea dumnezeirii în mod trupește [omnem plenitudinem divinitatis habitare corporaliter]; nicidecum în parte, ca în alți Sfinți. […]

În aceeași carte [Evanghelie] a lui Matteos, citim ceea ce este scris mai departe: «Iată Fiul Meu, pe Care L-am ales. Alesul Meu, întru Care a plăcut [complacuit] sufletului Meu. Voi pune Duhul Meu peste El; Îi voi da judecata neamurilor» (Mt. 12, 18), înțelegând că se referă la Mântuitorul, întru Care S-a odihnit Duhul Domnului, adică a rămas întru veșnică locuire. Nu ca să zboare și iarăși să se coboare la El, ci ca să rămână mereu, după mărturia lui Ioannis Botezătorul, care a zis: «Am văzut pe Duhul coborând ca o porumbiță din cer și rămânând în El, și/iar eu [eram]neștiindu-L pe El. Dar Cel care m-a trimis pe mine să botez în apă, Acela mi-a zis mie: Peste Care vei vedea pe Duhul coborându-Se și rămânând în El, Acela este Care botează în Duhul Sfânt» (In. 1, 32-33).

Apoi în Evanghelia despre care am vorbit mai sus, găsim scrise acestea: «Și s-a făcut, când Se ridicase [ascendisset] Domnul din apă, [că] a coborât Duhul Sfânt, Izvorul a toate [fons omnis], și S-a odihnit peste El, și a zis Lui: Fiul Meu, în toți Profeții Te așteptam pe Tine, ca să vii și să Mă odihnesc în Tine. Căci Tu ești odihna Mea, Tu ești Fiul Meu întâi-născut, Care împărățești în veci».

Care Duh al Domnului este numit și Duhul Înțelepciunii: căci «toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut, care s-a făcut» (In. 1, 3). Și în psalmi se cântă: «Cât de mărite/ lăudate [magnificata] sunt lucrurile Tale [opera Tua], Doamne! Toate întru înțelepciune le-ai făcut!» (Ps. 91, 6).

Și Apostolul a scris: «Hristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu» (I Cor. 1, 24). Și în Pilde citim: «Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, a întemeiat pământul și a creat cerurile întru pricepere» (Pild. lui Sal. 3, 19).

Și în același fel în care Cuvântul lui Dumnezeu este numit Lumină și Viață și Înviere, astfel și Duhul este numit al înțelepciunii și al priceperii/ înțelegerii, al sfatului, al puterii, al științei, al evlaviei, și al temerii de Dumnezeu; nu pentru că ar fi diferit, după numirile diferite, ci fiind Unul și Același izvor și început [fons atque principium] al tuturor puterilor [cunctarum virtutum].

Așadar, fără Hristos nu poate fi nimeni înțelept [nec sapiens quis esse potest], nimeni înțelegător/ inteligent [nec intelligens], nimeni în stare să sfătuiască [nec consiliarius], nimeni puternic [nec fortis], nimeni erudit [nec eruditus], nimeni evlavios [nec pius], nimeni plin de frica lui Dumnezeu [nec plenus timoris Dei].

Și să luăm aminte aceasta: că Duhul Domnului, al înțelepciunii și al priceperii/ înțelegerii, al sfatului și al puterii și al științei și al evlaviei și al temerii de Dumnezeu – adică având șapte nume, care se zic șapte ochi într-o piatră (cf. Zah. 3, 9)^[2] – Se odihnește peste Fecioară și peste Floarea [Hristos], Care este din [rădăcina lui] Iesse, și [Care] prin acest trunchi/ această tulpină a lui David [per hoc David stirpe] a răsărit.

În special, însă, Duhul temerii de Domnul Îl va umple pe El pentru cei care au nevoie de frica Domnului; pentru că sunt prunci, pe care îi trimite afară desăvârșita iubire. Căci cel ce se teme are pedeapsă și nu este desăvârșit (cf. I In. 4, 18).

De aceea și Apostolul grăiește către cei credincioși: «Căci nu ați primit iarăși un duh al robiei întru frică, ci ați primit Duhul înfierii, întru Care strigăm: Avva, Părinte!» (Rom. 8, 15).

Și în Malahias citim: «Dacă Eu sunt Tatăl, unde este slava Mea? Și dacă Eu sunt Domnul, unde este frica Mea/ temerea de Mine?» (Mal. 1, 6). Despre care frică se cântă și în psalm: «Veniți, fiilor, ascultați-mă pe mine: frica Domnului vă voi învăța pe voi» (Ps. 33, 12)”. [PL. 24, col. 147-149.]

---

[1] Stirps, stirpis înseamnă și tulpină sau trunchi, dar și neam.

[2] Cf. LXX: „διότι ὁ λίθος ὃν ἔδωκα πρὸ προσώπου Ἰησοῦ ἐπὶ τὸν λίθον τὸν ἕνα ἑπτὰ ὀφθαλμοί εἰσιν / Pentru că [iată] piatra pe care am dat-o înaintea feței lui Iisus: pe piatra cea una șapte ochi sunt”.

În VUL avem același text: „quia ecce lapis quem dedi coram Iesu super lapidem unum septem oculi sunt”.