Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 22 la Faptele Apostolilor [62]

Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a.

***

Luați aminte, de asemenea, cum nu i-a primit pe ei imediat [ce au sosit]. Căci, s-a zis, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă și, chemând, întrebau dacă Simon, cel numit Petros, este găzduit aici (10, 17-18).

Și era o casă mică/ smerită, [iar] ei au întrebat mai înainte [de a ajunge la ea], au întrebat prin vecini.

Și Petros gândindu-se în privința vedeniei, a grăit lui Duhul…sculându-te, coboară și mergi cu ei, de nimic îndoindu-te. Pentru că Eu i-am trimis pe ei (10, 19-20). Și El nu zice: Pentru acest scop ți s-a arătat ție vedenia, ci: Eu i-am trimis pe ei.

Și coborând Petros etc. (10, 21): în felul acesta trebuie ascultat Duhul, fără să te întrebi despre motivații. Pentru că este destul pentru orice încredințare să-ți spună El: crede asta, fă asta!. Nu e nevoie de nimic mai mult.

Și coborând Petros la [acei] bărbați, a grăit: Iată, eu sunt cel pe care îl căutați. Care [este] pricina pentru care ați venit? A văzut un ostaș, a văzut un bărbat: nu era înspăimântat, ci dimpotrivă, mărturisind de la început că el era persoana pe care o căutau, apoi întreabă despre motive (ale venirii lor). Pentru ca să nu se creadă că motivul pentru care el întreabă despre cauza [venirii lor] ar fi fost [cumva] acela de a se ascunde.

(Întreabă) în ordine, ca, dacă ar fi fost foarte urgent, să meargă și el cu ei, dar dacă nu, [atunci] să-i primească pe ei ca oaspeți.

Și ei au zis etc. [ca să vii] întru casa lui: acestea le poruncise el [Cornilios] lor [ca să spună]. Să nu credeți că el a făcut acesta din dispreț. Nu din cauza disprețului a trimis el [oameni ca să-l cheme pe Sfântul Petros], ci pentru că așa i se poruncise [de către Înger].

Iar Cornilios era așteptându-i, chemând împreună rudele lui și pe prietenii apropiați (10, 24).

Se cuvenea ca rudele și prietenii lui să fie adunați la el. Căci fiind acolo de față, trebuiau să audă de la el (ceea ce se întâmplase).

Vedeți ce mare este virtutea milosteniilor, atât în situația dinainte [, cu Tavita], cât și aici! Acolo a adus izbăvire de moartea cea vremelnică, aici, de moartea cea veșnică, și a deschis ușile cerului.

Atâta sunt de mari greutățile pentru aducerea lui Cornilios la credință, încât atât Îngerul este trimis, cât și Duhul lucrează, iar căpetenia Apostolilor este atrasă la el, și este arătată o asemenea vedenie, și, pe scurt, nimic nu rămâne nefăcut [pentru a se putea împlini acest lucru].

Câți nu erau, în afară de el, sutași, și tribuni, și împărați, și niciunul dintre ei nu a primit ceea ce a primit acest om! Ascultați, voi, cei care aveți comandă în armată, voi, toți cei care slujiți pe lângă împărați!

Evlavios, zice, și care se temea de Dumnezeu (10, 2), bărbat drept (10, 22) și, ceea ce este mai mult decât atât: cu toată casa lui (10, 2). Nu ca noi: fiindcă slujitorii noștri fac totul pentru că le e frică de noi, dar nu pentru că ar fi drepți/ credincioși. Și despre cei ai casei, de asemenea, astfel [se poate spune]. [Însă] nu astfel [era] acest bărbat, ci el era unul care se temea de Dumnezeu cu toată casa lui (10, 2), pentru că era ca un tată al tuturor celor care erau cu el și al tuturor celorlalți (de sub comanda lui).

Dar luați aminte ceea ce spune el însuși (ostașul). Căci, temându-se, adaugă și aceasta: mărturisit și de tot neamul iudeilor (10, 22). Căci ce dacă nu era tăiat-împrejur? Ba nu [, nu era asta o problemă], însă aceia au dat un raport bun/ au făcut o informare bună [în fața Sfântului Petros, despre Cornilios].

[Nu este] nimic ca milosteniile: mare este virtutea acestui obicei, atunci când milosteniile se revarsă din strângeri curate. Pentru că, atunci când ies din strângeri nedrepte, sunt ca un izvor care varsă nămol, însă când [acestea sunt] din câștiguri drepte, [atunci pomana] este ca un râu limpede și curat în Rai, dulce la vedere, dulce la gust, luminos și rece, [ca] atunci când este dată [apă de băut din el] în căldura amiezii.

Astfel sunt milosteniile. Pe lângă izvor, [cel ce dăruiește din câștigul lui drept primește] nu plopi și pini/ brazi, nici chiparoși, nici alte plante ca acestea, ci [alte lucruri] mult mai bune, de o factură minunată: prietenie cu Dumnezeu, laudă de la oameni, cinste de la Dumnezeu care răsplătește, bunăvoință din partea tuturor, ștergerea păcatelor, îndrăznire mare [în rugăciune], disprețuirea bogăției.

Acesta este izvorul prin care este adăpată planta iubirii. Pentru că nimic nu este atât de potrivit pentru a hrăni iubirea ca faptul de a fi milostiv. Acesta face ca ramurile ei să se ridice singure în înălțime. Acest izvor este mai bun decât cel din Rai (cf. Fac. 2, 10). [Este] un izvor care nu se desparte în patru părți, ci ajunge chiar la Cer. Acesta revarsă acel râu care curge întru viața veșnică (In. 4, 14).

Chiar dacă moartea se aprinde, este stinsă ca o scânteie de acest izvor. La fel, oriunde pică, aduce cu sine mari binecuvântări.

Acesta stinge ca pe o scânteie râul de foc [al Iadului] (cf. Mc. 9, 44). Acesta potolește arșița [focului de veci] așa cum nimic altceva nu poate să facă [atât de bine].

Cel care îl are pe acesta [, izvorul milosteniei], nu va scrâșni din dinți. Din apa acestuia, dacă lași să picure peste lanțuri, le dizolvă. Dacă atinge numai tăciunii, îi stinge cu totul.

Un izvor nu se transformă în șuvoi numai pentru o vreme, pentru ca apoi să sece – altfel nu mai este izvor –, ci întotdeauna țâșnește: deci să lăsăm izvorul nostru să curgă mai mult, făcând să se reverse râurile milostivirii.

Viețile Sfinților 1. 25

Viețile Sfinților

(vol. 1)

Alcătuite de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

  *

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a.

***

Predica a 37-a e publicată în PG 36, col. 281-308. Și ea este un comentariu la Mt. 19, 1-12, de la finalul anului 380[1].

Și în aceasta Sfântul Grigorios ne spune că Domnul S-a făcut tuturor toate, pentru ca pe toți să-i câștige[2]. Căci El S-a făcut om pentru ca să sfințească toate cele ale oamenilor[3].

Iar Sfântul Grigorios compătimește cu Hristos, numindu-L „Hristosul meu”, și ne cere și nouă să compătimim împreună cu El[4].

După aceea, vorbind despre modul cum L-au ispitit pe El oamenii, Sfântul Grigorios ne spune că trebuie să închidem gura, după exemplul Domnului, celor care vor să vorbească cu noi lucruri absurde[5]. Pentru că nu trebuie să le răspundem acelora care întreabă fără rațiune[6].

În XXXVII, 7, Sfântul Grigorios subliniază faptul că Domnul a murit atât pentru bărbați cât și pentru femei[7]. Pentru întreaga umanitate, mântuind pe toți oamenii. De aceea, „bine îi este femeii să-L cinstească pe Hristos prin bărbat, [după cum] bine îi este și bărbatului să nu necinstească Biserica prin femeie”[8].

Pentru că Hristos exclude digamia/ bigamia[9]. Căci El este capul unui singur trup[10], adică al unui singur cuplu căsătorit.

Însă căsătoria e bună, subliniază Sfântul Grigorios, dar nu este mai înaltă decât fecioria[11]. Dar atât cei care trăiesc în feciorie, cât și cei căsătoriți, trebuie să își îndrepte cu totul sufletul lor spre Dumnezeu[12].

În XXXVII, 19, el ne spune că desfrânarea și preadesfrânarea nu sunt numai păcatele trupești, sexuale, ci și orice păcat și faptă rea făcute la adresa celor dumnezeiești[13]. Iar orice erezie, înșelare demonică și răstălmăcire a Tradiției Bisericii este o preadesfrânare. E o ieșire din relația cu Dumnezeu. Pentru că vrei prin acestea ca realitatea Bisericii să fie alta și nu cea care este.

Predica a 38-a e publicată în PG 36, col. 311-334. Și ea a fost rostită în ziua de 25 decembrie 380[14], începutul ei fiind transformat în cântare liturgică: „Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul!”[15]. Pentru că titlul acestei predici este La Teofanie sau la Nașterea Mântuitorului[16].

Și Sfântul Grigorios îndeamnă aici femeile să se facă fecioare, pentru ca să fie și ele mame ale lui Hristos[17]. Să se facă fecioare prin curăția dumnezeiască interioară, pentru ca Hristos Dumnezeu să Se nască și în ele. Însă Hristos, de asemenea, Se naște și în sufletele bărbaților care se curățesc de patimi pentru El și se umplu de slava Lui.

Căci acum, de acest praznic, spune Sfântul Grigorios, Se naște Cel fără de mamă – Cel care S-a născut din Tatăl, mai înainte de veci, fără de mamă –, iar acum, El născându-Se din Fecioara Maria, cea preacurată și preasfântă, Se naște fără de tată [18]. Iar Teofania înseamnă Nașterea Domnului[19], pentru că, „prin naștere, Dumnezeu S-a arătat oamenilor”[20]. Căci o numim Teofanie, pentru că El S-a arătat oamenilor, și o numim Naștere a Lui, pentru că El S-a născut ca om[21]. Iar El S-a făcut om pentru ca să ne reîntoarcă pe noi la Dumnezeu[22].

Și Sfântul Grigorios ne îndeamnă să prăznuim dumnezeiește Nașterea Lui, pentru că acum prăznuim vindecarea noastră și zidirea noastră din nou[23].

Căci noi nu cunoaștem pe cele care sunt în Dumnezeu, ci pe cele care sunt în jurul Lui[24]. Dar când Dumnezeu ne curățește mintea noastră și îi dă să aibă chip dumnezeiesc, El ne face casnicii Lui[25].

În XXXVIII, 8, Sfântul Grigorios Teologul numește monoteismul iudaic monarhie iudaizantă, pentru că exclude Treimea, și caracterizează drept invidie ellinească politeismul păgân[26]. Iar în XXXVIII, 9, el vorbește despre crearea de către Dumnezeu, din bunătate, a Puterilor cerești. Căci Tatăl a gândit Puterile îngerești și cerești, și gândirea Lui a devenit lucrare, pentru că a împlinit-o împreună în Cuvântul și a desăvârșit-o în Duhul[27].

După lumea îngerească, Dumnezeu a creat o a doua lume, pe cea materială și văzută[28]. Iar pe om îl creează Dumnezeu ca pe o ființă care este din amândouă firile, și din cea nevăzută și din cea văzută[29]. Căci trupul omului este material, dar sufletul lui este rațional și este chip al lui Dumnezeu[30]. De unde înțelegem că Sfântul Grigorios reducea chipul lui Dumnezeu doar la sufletul omului.

Și Dumnezeu l-a cinstit pe om cu stăpânire de sine/ cu voință liberă și l-a pus în Paradis[31].

Însă când omul a păcătuit, moartea, care era pedeapsa păcatului, a fost o expresie a iubirii de oameni a lui Dumnezeu. Pentru ca, prin moarte, răul să nu fie nemuritor[32]. Dar pentru a elimina răutatea din oameni, Însuși Dumnezeu Se întrupează, pentru ca, în persoana Lui, firea dumnezeiască să o îndumnezeiască pe cea omenească[33].

Când S-a botezat, Domnul a curățit apele Iordanisului[34]. Iar prin întreaga Lui iconomie, noi am primit desăvârșirea și zidirea din nou și reîntoarcerea la primul Adam[35], la starea în care a fost creat primul om de către Dumnezeu.

Darurile Magilor sunt explicate în XXXVIII, 17: I-au adus aur ca unui Împărat, I-au adus tămâie ca unui Dumnezeu și I-au adus smirnă, pentru că El va muri pentru noi[36].

A 39-a Predică a Sfântului Grigorios este editată în PG 36, col. 335-360 și se numește Despre sfintele Lumini [37]. Și ea a fost rostită la Constantinopol, în ziua de 6 ianuarie 381[38].

Iar în prima frază a predicii, el folosește sintagma Iisus al meu: „iarăși Iisus al meu și iarăși o Taină[39]. Dar nu avem de-a face cu o taină ellinească, păgână, ci cu una înaltă și dumnezeiască, pentru că e ziua sfintelor Lumini, care își are începutul în Botezul Domnului[40].

Pentru că Tainele Bisericii sunt sfinte, în comparație cu cele elline, păgâne, pe care le descrie în capitolele al 4-lea și al 5-lea al predicii sale[41]. Iar prostia/ nebunia păgână se datorează demonilor[42].

La sfârșitul lui XXXIX, 8, Sfântul Grigorios ne spune că acolo unde există curățire, există și iluminare, iar acolo unde există iluminare, s-a împlinit dorul după cele mai mari lucruri ale lui Dumnezeu[43]. Căci acolo unde există iluminare, adică vederea lui Dumnezeu, dorul nostru de Dumnezeu se împlinește în vederea slavei Lui. Pentru ca în XXXIX, 12, el să mărturisească faptul că există un singur Tată, din Care sunt toate, și un singur Domn Iisus Hristos, prin Care sunt toate, și un singur Duh Sfânt, în Care sunt toate[44] cele create.

Însă, precizează Sfântul Grigorios, prepozițiile din, prin și în nu vorbesc despre o tăiere/ împărțire a ființei dumnezeiești, ci ele caracterizează persoanele dumnezeiești, care au o singură fire și neamestecată[45]. Tatăl este Tată și este fără de început, pentru că El nu este din cineva. Pe când Fiul este Fiu, dar El nu este fără de început după cauza Lui, pentru că El este din Tatăl. Însă, în sens temporal, Fiul este fără de început, pentru că El a făcut timpul și El nu se află sub timp. Iar Duhul Sfânt este cu adevărat Duh și El vine din Tatăl, dar nu prin naștere, ci prin purcedere[46].

Și aici, în cap. al 12-lea al acestei predici, Sfântul Grigorios spune că însușirile personale ale persoanelor dumnezeiești sunt nemișcate[47], adică neschimbabile.

În capitolele al 15-lea și al 16-lea ale predici, Părintele nostru vorbește despre Botezul Domnului[48]. Iar Sfântul Duh a coborât ca o porumbiță peste cinstitul Său trup[49].

A 40-a Predică grigoriosiană e publicată în PG 36, col. 359-428 și a fost rostită în ziua de 7 ianuarie 381, la Constantinopol[50]. Ea poartă titlul: Despre Sfântul Botez[51].

Și aici se referă la predica din ziua anterioară, spunându-ne totodată că lungimea cuvântului, a predicii, este un vrăjmaș al ascultătorilor, după cum mâncarea peste măsură e un vrăjmaș al trupului[52]. Însă, deși afirmă acest lucru, predica de față e și mai mare decât cea anterioară, având 46 de capitole. Iar dacă se referă la cea de ieri, abia rostită cu câteva ore înainte, înseamnă că nu a scris-o anterior. Și dacă n-a scris-o, înseamnă că ea a fost transcrisă de copiști în chiar timpul rostirii ei? Probabil că da. Sau, poate, doar începutul a fost scris de pe o zi pe alta, iar grosul textului era pregătit de mai mult timp.


[1] PG 36, col. 281-282 și PG 36, col. 281, n. a. [2] PG 36, col. 283-284. [3] Ibidem. [4] PG 36, col. 285-286. [5] PG 36, col. 287-290. [6] PG 36, col. 289-290. [7] Ibidem. [8] PG 36, col. 292. [9] Ibidem. [10] Ibidem. [11] PG 36, col. 293. [12] PG 36, col. 295-296. [13] PG 36, col. 303-304. [14] PG 36, col. 311, n. a.

[15] PG 36, col. 312/ Sfântul Grigorie Teologul, Cuvânt la Nașterea cea după trup a Mântuitorului Iisus Hristos, Cuvânt la Sfintele Paști. Panegiric (Cuvânt de laudă) la Sfântul Vasile cel Mare, Ed. IBMO, București, 2009, p. 7. Traducerea românească a acestei Predicii a 38-a, din ed. citată, îi aparține Pr. Drd. Eugen Morar și a făcut-o după EPE 27, p. 36-71, cf. paginii editoriale. O voi cita: ed. Eugen Morar, p.

[16] PG 36, col. 312. [17] PG 36, col. 313/ ed. Eugen Morar, p. 7. [18] Ibidem/ Idem, p. 8. [19] Ibidem/ Ibidem. [20] Ibidem/ Idem, p. 9. [21] Ibidem/ Ibidem. [22] PG 36, col. 316/ Ibidem. [23] Ibidem/ Idem, p. 10. [24] PG 36, col. 317/ Idem, p. 12. [25] Ibidem/ Idem, p. 13. [26] PG 36, col. 320. [27] PG 36, col. 320/ ed. Eugen Morar, p. 15. [28] PG 36, col. 321/ Idem, p. 16. [29] Ibidem/ Idem, p. 17.[30] Ibidem/ Ibidem.

[31] PG 36, col. 323-324/ Idem, p. 18. [32] PG 36, col. 324/ Idem, p. 19. [33] PG 36, col. 325/ Idem, p. 20-21. [34] PG 36, col. 329/ Idem, p. 24. [35] Ibidem/ Idem, p. 25. [36] PG 36, col. 332/ Idem, p. 26. [37] PG 36, col. 336. [38] PG 36, col. 335, n. a. [39] PG 36, col. 336/ ed. Charles Gordon Browne and James Edward Swallow, cf. http://www.newadvent.org/fathers/310239.htm. [40] Ibidem/ Ibidem. [41] PG 36, col. 337-340/ Ibidem.

[42] PG 36, col. 341/ Ibidem. [43] PG 36, col. 344/ Ibidem. [44] PG 36, col. 348/ Ibidem. [45] Ibidem/ Ibidem. [46] Ibidem/ Ibidem. [47] Ibidem/ Ibidem. [48] PG 36, col. 351-354/ Ibidem. [49] PG 36, col. 353/ Ibidem. [50] PG 36, col. 359, n. a. [51] PG 36, col. 360. [52] PG 36, col. / ed. Charles Gordon Browne and James Edward Swallow, cf. http://www.newadvent.org/fathers/310240.htm.