Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a.

***

Luați aminte, de asemenea, cum nu i-a primit pe ei imediat [ce au sosit]. Căci, s-a zis, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă și, chemând, întrebau dacă Simon, cel numit Petros, este găzduit aici (10, 17-18).

Și era o casă mică/ smerită, [iar] ei au întrebat mai înainte [de a ajunge la ea], au întrebat prin vecini.

Și Petros gândindu-se în privința vedeniei, a grăit lui Duhul…sculându-te, coboară și mergi cu ei, de nimic îndoindu-te. Pentru că Eu i-am trimis pe ei (10, 19-20). Și El nu zice: Pentru acest scop ți s-a arătat ție vedenia, ci: Eu i-am trimis pe ei.

Și coborând Petros etc. (10, 21): în felul acesta trebuie ascultat Duhul, fără să te întrebi despre motivații. Pentru că este destul pentru orice încredințare să-ți spună El: crede asta, fă asta!. Nu e nevoie de nimic mai mult.

Și coborând Petros la [acei] bărbați, a grăit: Iată, eu sunt cel pe care îl căutați. Care [este] pricina pentru care ați venit? A văzut un ostaș, a văzut un bărbat: nu era înspăimântat, ci dimpotrivă, mărturisind de la început că el era persoana pe care o căutau, apoi întreabă despre motive (ale venirii lor). Pentru ca să nu se creadă că motivul pentru care el întreabă despre cauza [venirii lor] ar fi fost [cumva] acela de a se ascunde.

(Întreabă) în ordine, ca, dacă ar fi fost foarte urgent, să meargă și el cu ei, dar dacă nu, [atunci] să-i primească pe ei ca oaspeți.

Și ei au zis etc. [ca să vii] întru casa lui: acestea le poruncise el [Cornilios] lor [ca să spună]. Să nu credeți că el a făcut acesta din dispreț. Nu din cauza disprețului a trimis el [oameni ca să-l cheme pe Sfântul Petros], ci pentru că așa i se poruncise [de către Înger].

Iar Cornilios era așteptându-i, chemând împreună rudele lui și pe prietenii apropiați (10, 24).

Se cuvenea ca rudele și prietenii lui să fie adunați la el. Căci fiind acolo de față, trebuiau să audă de la el (ceea ce se întâmplase).

Vedeți ce mare este virtutea milosteniilor, atât în situația dinainte [, cu Tavita], cât și aici! Acolo a adus izbăvire de moartea cea vremelnică, aici, de moartea cea veșnică, și a deschis ușile cerului.

Atâta sunt de mari greutățile pentru aducerea lui Cornilios la credință, încât atât Îngerul este trimis, cât și Duhul lucrează, iar căpetenia Apostolilor este atrasă la el, și este arătată o asemenea vedenie, și, pe scurt, nimic nu rămâne nefăcut [pentru a se putea împlini acest lucru].

Câți nu erau, în afară de el, sutași, și tribuni, și împărați, și niciunul dintre ei nu a primit ceea ce a primit acest om! Ascultați, voi, cei care aveți comandă în armată, voi, toți cei care slujiți pe lângă împărați!

Evlavios, zice, și care se temea de Dumnezeu (10, 2), bărbat drept (10, 22) și, ceea ce este mai mult decât atât: cu toată casa lui (10, 2). Nu ca noi: fiindcă slujitorii noștri fac totul pentru că le e frică de noi, dar nu pentru că ar fi drepți/ credincioși. Și despre cei ai casei, de asemenea, astfel [se poate spune]. [Însă] nu astfel [era] acest bărbat, ci el era unul care se temea de Dumnezeu cu toată casa lui (10, 2), pentru că era ca un tată al tuturor celor care erau cu el și al tuturor celorlalți (de sub comanda lui).

Dar luați aminte ceea ce spune el însuși (ostașul). Căci, temându-se, adaugă și aceasta: mărturisit și de tot neamul iudeilor (10, 22). Căci ce dacă nu era tăiat-împrejur? Ba nu [, nu era asta o problemă], însă aceia au dat un raport bun/ au făcut o informare bună [în fața Sfântului Petros, despre Cornilios].

[Nu este] nimic ca milosteniile: mare este virtutea acestui obicei, atunci când milosteniile se revarsă din strângeri curate. Pentru că, atunci când ies din strângeri nedrepte, sunt ca un izvor care varsă nămol, însă când [acestea sunt] din câștiguri drepte, [atunci pomana] este ca un râu limpede și curat în Rai, dulce la vedere, dulce la gust, luminos și rece, [ca] atunci când este dată [apă de băut din el] în căldura amiezii.

Astfel sunt milosteniile. Pe lângă izvor, [cel ce dăruiește din câștigul lui drept primește] nu plopi și pini/ brazi, nici chiparoși, nici alte plante ca acestea, ci [alte lucruri] mult mai bune, de o factură minunată: prietenie cu Dumnezeu, laudă de la oameni, cinste de la Dumnezeu care răsplătește, bunăvoință din partea tuturor, ștergerea păcatelor, îndrăznire mare [în rugăciune], disprețuirea bogăției.

Acesta este izvorul prin care este adăpată planta iubirii. Pentru că nimic nu este atât de potrivit pentru a hrăni iubirea ca faptul de a fi milostiv. Acesta face ca ramurile ei să se ridice singure în înălțime. Acest izvor este mai bun decât cel din Rai (cf. Fac. 2, 10). [Este] un izvor care nu se desparte în patru părți, ci ajunge chiar la Cer. Acesta revarsă acel râu care curge întru viața veșnică (In. 4, 14).

Chiar dacă moartea se aprinde, este stinsă ca o scânteie de acest izvor. La fel, oriunde pică, aduce cu sine mari binecuvântări.

Acesta stinge ca pe o scânteie râul de foc [al Iadului] (cf. Mc. 9, 44). Acesta potolește arșița [focului de veci] așa cum nimic altceva nu poate să facă [atât de bine].

Cel care îl are pe acesta [, izvorul milosteniei], nu va scrâșni din dinți. Din apa acestuia, dacă lași să picure peste lanțuri, le dizolvă. Dacă atinge numai tăciunii, îi stinge cu totul.

Un izvor nu se transformă în șuvoi numai pentru o vreme, pentru ca apoi să sece – altfel nu mai este izvor –, ci întotdeauna țâșnește: deci să lăsăm izvorul nostru să curgă mai mult, făcând să se reverse râurile milostivirii.

Did you like this? Share it: