Sfântul Sfințit Mucenic
Antim Ivireanul

Didahiile

Text diortosit și note
de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Teologie pentru azi
București
2016

*

Ediția diortosită: [Sfântul] Antim Ivireanul, Opere, ed. crit. și studiu introd. de Gabriel Ștrempel, Ed. Minerva, București, 1972.

***

Cuvânt de învățătură la Sfinții și Întocmai cu Apostolii, Împărații Costandin/ Constantin și Elena [21 mai]

„Cu slavă și cu cinste l-ai încununat pe el [δόξῃ καὶ τιμῇ ἐστεφάνωσας αὐτόν]” [Ps. 8, 6, LXX].

Cei ce se știu pe ei înșiși avuți, aceia pot să[-i] dea daruri vrednice unui împărat și cei ce se cunosc pe ei înșiși învățați, aceia pot să-i aducă și lauda cuvenită. Dar eu, cunoscându-mă pe mine însumi foarte sărac de fapte bune și slab [ca să dau] învăță- tură, n-am să aduc [astăzi] alt dar vrednic, nici o altă laudă cuvioasă, acestui Mare împărat și Întocmai cu Apostolii, Constantin, Încununatul de Dumnezeu, fără numai capul [meu] plecat și cugetul meu cel cucernic.

De aceea, voi spune în cinstea lui, înaintea dragostei voastre, câteva cuvinte. [Și] nu [le voi rosti] cu obrăznicie, ci cu multă cucernicie. [Și vă voi vorbi] nu cu cuvinte oratorice, [bine] alcătuite, ci cu cuvinte smerite și simple. [Adică vă voi vorbi] nu după cum se cuvenea [să vorbesc într-o asemenea zi], ci după puterea [mea]. [De aceea,] vă invit să ascultați cu dragoste!

Căci, iată, cercetez cu cucernicie ca să aflu tâlcuitori ai Sfintei Scripturi la [cartea] Faptele Apostolilor, [pentru ca să văd], din atâtea daruri mari, cu care dar dumnezeiesc s-a îmbogățit Fericitul Pavel [Apostolul]? [Adică], care dar este cel mai mare și mai ales, prin care [el] s-a arătat minunat și vestit în toate cele 4 zări ale lumii?

Și unii spun că [darul lui cel mai mare] a fost învățătura [sa] cea cerească, cu care a vânat toate neamurile [și] a dezrădăcinat din toate locurile păgânătatea și a întins, de la răsărit și până la apus, numele lui Hristos și credința [în El].

Alții spun cum că [darul lui cel mai mare] ar fi descoperirile pe care le-a primit [de la Dumnezeu]. Căci el, fiind încă în trup, a fost răpit până la al 3-lea cer, [și] a văzut frumusețile cele cerești, [și] a auzit cuvinte de nespus, pe care omul nu e liber să le grăiască.

Alții, iarăși, spun că [darul lui cel mai mare] a fost minunile cele fără de asemănare pe care el le făcea. Și cu care a luminat credința [oamenilor]. De vreme ce el vindeca și făcea semne nu numai cu glasul și cu cuvântul, dar și cu umbra și cu hainele lui făcea minuni.

Însă, în cele din urmă, cu toții se unesc în cuvântul lor și spun că niciun dar nu l-a slăvit pe Pavel mai mult în afară de chemarea lui.

Și, cu adevărat, s-a petrecut lucru prea minunat [atunci], de vreme ce pentru întoarcerea lui Pavel nu a lucrat nici învățătura Apostolilor [și] nici puterea minunilor [lor], ci lucrul acesta l-a săvârșit Însuși Cuvântul lui Dumnezeu. Dar ce a făcut Fiul lui Dumnezeu numai pentru Pavel, a făcut și pentru tot neamul omenesc.

Căci, dacă El S-a pogorât din sânul Tatălui pentru toți oamenii, acum, iarăși, numai pentru Pavel [a venit]. [Pentru că El] a lăsat cerul și S-a pogorât trupește, cu toată dumnezeiasca Lui slavă, pentru ca să-l întoarcă [pe Pavel la calea cea bună].

Și de vreme ce chemarea aceea îl face pe Pavel [să fie] atât de minunat, încât niciun Apostol și niciun Mucenic nu este întocmai cu slava lui, atunci, pentru vrednicia [Împăratului] Constantin, cel Încununat de Dumnezeu, ce voi putea să spun?

Căci și el, asemenea lui Pavel, a fost chemat și întors [la buna credință]. [Pentru că] Pavel a fost chemat din cer, și tot din cer a fost chemat și Constantin, după cum îl cântă Biserica.

[Căci] Pavel, cu glas din lumină [a fost chemat], precum spune Luca, la Faptele Apostolilor: „Am văzut, pe cale, înconjurându-mă lumina”. [Iar] Constantin, cu cuvinte alcătuite din stele și cu glas purtător de lumină, precum mărturisește istoria, [a fost chemat la credință prin cuvintele]: „Întru acest [semn] biruiește!”.

Acolo, Pavel, la amiază, iar aici, Constantin, tot la amiază [a fost chemat].

Acolo, Pavel, [a fost chemat] de Iisus Cel răstignit, [pe când aici], Constantin, [a fost chemat] prin Crucea lui Iisus.

Și de vreme ce acolo mărturisește cel cu limba și cu inima de aur, [Sfântul] Ioann[is Hrisostomos], cum că nu este limba atât de iscusită pentru a spune laudele lui Pavel, atunci eu, cel care nu am nici limba aceluia cu vorbe de aur, nici bogăția graiului [său], cum voi putea să aduc [laude], spre lauda lui Constantin, care a fost chemat și a primit același dar cu Pavel?

De aceea, cunoscându-mi neputința neștiinței mele, caut și fără voia mea să las la o parte toate celelalte vrednicii și lucruri minunate pe care le-a făcut, în multe părți ale lumii, acest minunat și Sfânt Împărat [al Bisericii] și voi vorbi, în puține cuvinte, numai despre un anumit lucru. Și ascultați-mă, pentru ca să auziți [despre ce e vorba]!

Oare pentru ce [motiv], Sfântului Constantin, [astăzi pomenit], [Biserica] i-a dat acest titlu? Căci el e numit în Biserică cu trei numiri și anume: 1. Încununat de Dumnezeu, 2. Mare Împărat și 3. Întocmai cu Apostolii.

[Așadar], [mai] întâi [de toate], [ni se spune] cum că [el] este Încununat de Dumnezeu. [Însă], în ce fel [este încununat de Dumnezeu]? Pentru că, ceilalți împărați, sunt aleși de oameni și făcuți împărați, încununându-i [astfel] cu cunună de aur și cu pietre scumpe. Dar, pe Marele Constantin, pentru bunătatea și curăția inimii lui, Însuși Dumnezeu l-a ales dintre neamuri, ca pe Pavel dintre jidovi, și l-a chemat, cu glas ceresc, la vrednicia Împărăției și l-a încununat cu cununa darului celui de sus, cu arma buneivoiri [ὅπλῳ εὐδοκίας] [Ps. 5, 13, LXX], după cum zice David. Și, apoi, pentru că, peste noapte, Domnul Hristos i S-a arătat în vis, zicându-i: „Acel semn pe care ți l-am arătat astăzi pe cer este arma aceea cu care am mântuit din mâinile diavolului tot neamul omenesc, [și] pe acela [trebuie] să-l ai și tu ca un steag ridicat, [pentru ca] să meargă înaintea ta, în toate războaiele, și, cu darul aceluia, îi vei birui pe toți vrăjmașii poporului [acestuia], pe care ți l-am încredințat să-l paști și vei fi pururea biruitor și izbăvitor”.

În al doilea rând, [el este Încununat de Dumnezeu], pentru că împărăția este un dar desăvârșit, care se pogoară de sus, de la Părintele luminilor [δώρημα τέλειον ἄνωθέν ἐστιν, καταβαῖνον ἀπὸ τοῦ πατρὸς τῶν φώτων][Iac. 1, 17, BYZ], asupra celor aleși și îmbunătățiți. [Și], pentru vrednicia lui, Dumnezeu i-a dat ca să fie primul Împărat al creștinilor, pentru ca să-i îndrepteze pe cei răzvrătiți, să păzească turma lui Hristos de lupii cei gânditori, și, cu praștia Duhului Sfânt, să-i gonească, iar pe Biserica lui Dumnezeu, care era călcată și gemea sub tirani, să o ridice [din suferința ei] și să o înveselească.

Căci cununa împărătească e separată de mitra arhierească. Și împăratul, care se nevoiește spre binele și folosul poporului său, [se nevoiește] și pentru cele trupești și trecătoare, dar și pentru cele sufletești și duhovnicești, deși el nu are vrednicia arhierească. Însă plata lui este de la Dumnezeu, întocmai cu Episcopii, [împreună] cu care trebuie să se facă [și Episcopii] mai râvnitori, făcându-se și el urmaș[1] al Apostolilor. [Și astfel, Împăratul și Episcopii] sunt [împreună] Împărat și Preoți ai Bisericii, de vreme ce, dimpreună, [ei] lucrează cu Dumnezeu pentru mântuirea lumii.

De aceea, pe bună dreptate, a spus Marele Constantin Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic: „Voi [sunteți] în Biserică, iar eu [sunt] pus de Dumnezeu episcop [peste cele] din afara Bisericii”. Din acest motiv, împărații și stăpânitorii pământului nu trebuie să considere că Dumnezeu i-a pus să șadă pe scaun frumos numai pentru ca să-i vadă ochii omenești, împodobiți cu veșminte scumpe, cu cunună pe cap și cu sceptrul de aur în mână. Că[ci] numai dreptatea [pe care o fac] îi face să fie cinstiți de popor.

De aceea, înțeleptul Isidor spunea, cum că împărații pentru două lucruri s-au rânduit de către oameni: în primul rând, pentru ca să facă dreptate, iar, în al doilea rând, pentru ca să strice strâmbătățile din mijlocul [poporului]. Din acest motiv, Prorocul David, ca din gura poporului, zicea: „Dumnezeule, judecata [Ta] dă-o împăratului și dreptatea [Ta] fiului împăratului [ὁ θεός τὸ κρίμα σου τῷ βασιλεῖ δὸς καὶ τὴν δικαιοσύνην σου τῷ υἱῷ τοῦ βασιλέως]!” [Ps. 71, 1, LXX].

Căci atunci când într-o cetate strălucește dreptatea, supușii sunt pururea mulțumiți. Că[ci] zicea un filosof: anul cel bun nu-l face atât mulțimea roadelor, ci îl face dreptatea stăpânitorului. Și altul, [la fel], a fost întrebat ce cuvânt este mai bun, pentru ca omul să trăiască bine și mulțumit? [Și el] a răspuns: acela numai, care păzește aceeași dreptate pentru toți.

Al doilea nume din titlu [este acela de Mare Împărat]. Și [astfel], de ce se numește Sfântul Constantin Mare Împărat? Pentru că, după ce a fost încununat de Dumnezeu, el a fost și mare. Și cum să nu fie mare unul ca acesta, pe care Dumnezeu l-a încununat? Căci nu eu am spus că el e mare, ci așa scrie despre el Evsevie/ Evsevios [Εὐσέβιος] de Cezareea[2]. [Care a spus] că lumea l-a numit pe Sfântul Constantin Mare Împărat. [Și] nu atâta pentru biruințele sale cele mari, pe care le-a făcut în războaie, ci pentru marile binefaceri pe care le-a făcut supușilor săi. Și încă adaug aici cum că în niciun fel nu se bucura, dacă vedea pe cineva trist înaintea lui. [Iar] hrana și îmbrăcămintea nu le aveau săracii de la alții, ci numai de la el. [Căci] nenumărată era mulțimea săracilor, care alerga la el ca să fie ajutată și niciunul nu se întorcea fără dorita mângâiere.

Și nici pentru acest lucru nu spun că el e mare. Căci mă uit la prorocia pe care o spune David, în Psalmul 70, când spune: „Și se vor închina Lui toți împărații [pământului], toate neamurile vor sluji Lui [καὶ προσκυνήσουσιν αὐτῷ πάντες οἱ βασιλεῖς πάντα τὰ ἔθνη δουλεύσουσιν αὐτῷ]” [Ps. 71, 11, LXX]. Și [eu] socotesc că această prorocie numai pe vremea Marelui Constantin s-a împlinit.

În ce fel? Lui i s-au supus toți împărații pământului. Și pentru că era capul tuturor împăraților și, închinându-se el lui Hristos, prin intermediul lui toți I s-au închinat și au luat exemplu [de la el în ceea ce privește] frumusețea credinței. Și pentru aceasta s-a numit Mare: pentru că tuturor celor mai mari ai pământului el le era singur stăpânitor.

Și voi spune că el e Mare și pentru că a împărățit pentru Biserica lui Dumnezeu și s-a arătat Împărat credincios. Iar ca plată pentru creștinătatea sa, lui i-a supus Dumnezeu la picioare toată lumea, în așa fel încât și din India a venit un sol cu daruri mari și i s-a închinat lui. [Căci] a vrut să-l cunoască pe el de e Împărat, de vreme ce vestea armatelor lui și a multei lui creștinătăți/ credincioșii îl mărturisea pe el [a fi] Domn și Stăpân peste tot pământul, al [întregii] lumi.

Iar al 3-lea nume din titlul său [e acela de Întocmai cu Apostolii]. Și pentru ce se numește Sfântul Constantin Întocmai cu Apostolii? Căci el nu a înconjurat cetățile și orașele și satele precum Apostolii. Nici nu a umblat ca să propovăduiască numele lui Hristos și credința [Bisericii], ca Apostolii. Nu s-a ostenit călătorind pe jos, nu a transpirat, nu a flămânzit, nu a însetat ca ei. Nu a fost închis ca Petru în temniță, nu a fost legat cu lanțul de gât ca el, nici nu a fost bătut cu toiege ca Pavel, nici nu a fost spânzurat de copaci precum Andrei și nici nu a fost pedepsit cu felurite munci și chinuri, după care să i se taie capul, ca celorlalți Apostoli. Nu se văd deloc astfel de lucruri [în viața Sfântului Constantin cel Mare].

Și atunci pentru ce motiv e numit Întocmai cu Apostolii? Pentru că cele pe care le-au făcut Apostolii, cu osteneala și propovăduirea lor, le-a făcut și el însuși prin exemplul său. Căci puterea împăraților și a domnilor este să prefacă și să întoarcă voința poporului, așa după cum vor ei. Și aceasta nu o pot face printr-un alt mijloc, decât numai atunci când fac ei înșiși ceea ce doresc să facă ceilalți. Așa precum a făcut Tumcuin, împăratul Chitaiului/ Chinei. Pentru că, punând el mai întâi mâna pe coarnele plugului, i-a îndemnat pe toți supușii lui să se apuce de a lucra pământul. La fel și Marele Alexandru [Macedon], când a ocolit ostrovul Tirului, pentru că a luat el mai întâi pe umerii săi un braț de lemne, [prin aceasta] și-a îndemnat toată oastea lui de a luat pietre și lemne cu mâinile lor, pentru ca să umple lacul și astfel au făcut trecătoare și au mers de au cucerit Tirul.

La fel și Marele Constantin, prin exemplul său de creștinătate, i-a făcut pe toți supușii lui creștini. Și ceea ce n-au putut să desăvârșească toți Apostolii prin propovăduirea lor, fiecare unde a fost trimis, a terminat el singur, cu poruncile pe care le-a dat în toată lumea, și a întins astfel numele lui Hristos și credința [Bisericii], atât cât sunt de întinse pământul și lumea.

De aceea, pe bună dreptate, el este numit Întocmai cu Apostolii: căci a împlinit și slujba, [cât] și numirea Apostolilor.

Acum dar, de vreme ce pentru smerenia, pentru marile lui binefaceri și pentru creștinătatea/ credincioșia lui cea desăvârșită a câștigat acest titlu, de a se fi numit Încununat de Dumnezeu, Mare Împărat și Întocmai cu Apostolii, cine se mai poate îndoi, cum că nu are îndrăzneală la Dumnezeu?

De aceea, mă rog și eu, cu toate că sunt nevrednic, ca el să mijlocească cu rugăciunile lui cele călduroase/ fierbinți către Dumnezeul Cel preamult milostiv și îndurător, ca să te păzească pe Măria Ta[3] încununat cu slavă și cu cinste, întreg și sănătos, întru mulți ani, cu multă fericire [în suflet]! Amin.


[1] În original: diadoh.

[2] A se vedea:

https://en.wikipedia.org/wiki/Eusebius și http://www.tertullian.org/.

[3] Se referă la Sfântul Domn Constantin Brâncoveanu.

Did you like this? Share it: