Prima parte și a doua.

*

Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană

Sinaxa întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe (Chambésy, 21-28 ianuarie 2016) –  Contribuția Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptății, libertății, a fraternității și a dragostei între popoare și la înlăturarea discriminărilor rasiale și de altă natură.

Biserica lui Hristos trăiește „în lume”, dar ea „nu este din lumea aceasta” (Ioan 17,11;14-15). Biserica este semnul și imaginea Împărăției lui Dumnezeu în istorie, pentru că ea anunță o „făptură nouă” (2 Cor. 5,17), „ceruri noi și pământ nou, în care locuiește dreptatea” (2 Petru 3,13), o lume în care Dumnezeu „va șterge orice lacrimă din ochii lor și moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt, nici durere” (Apocalipsa 21,4-5).

Această așteptare este deja trăită și pregustată în Biserică, în special de fiecare dată când este oficiată Dumnezeiasca Euharistie și când se întrunesc „în adunare” (1 Corinteni 11,20) fiii risipiţi ai lui Dumnezeu (Ioan 11,52), într-un trup, fără deosebire de rasă, sex, vârstă, origine socială sau orice altă formă de separare, acolo unde „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască” (Galateni 3,28, Coloseni 3,11), într-o lume reconciliată, de pace și de dragoste.

Biserica trăiește, de asemenea, această pregustare a „făpturi celei noi”, a lumii transformate prin sfinții săi, care, prin asceză și prin virtuțile lor, au devenit încă în această viață chipuri ale Împărăției lui Dumnezeu, arătând și dând asigurare astfel că așteptarea unui lumi a păcii, a dreptății și a dragostei nu este o utopie, ci „încredințarea celor nădăjduite” (Evrei 11,1), care este posibilă prin Harul lui Dumnezeu și prin lupta duhovnicească a omului.

Inspirată continuu prin așteptare și prin această pregustare a Împărăției lui Dumnezeu, Biserica nu rămâne indiferentă față de problemele omului din toate timpurile, ci, dimpotrivă, ea participă la temerile și la problemele lui existențiale, căci preia, ca Domnul său, durerea și rănile sale provocate de răul care lucrează în lume și, precum bunul samarinean, leagă rănile sale, turnând pe ele untdelemn și vin (Luca 10,34) „prin cuvânt de răbdare și mângâiere” (Romani 15,4; Evrei 13,22) și prin iubire vie. Cuvântul său pentru lume nu are scopul principal de a denunța, de a judeca sau de a condamna lumea (Ioan 3,17;12,47), ci de a-i oferi drept călăuză Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, nădejdea și încredințarea că răul, în orice formă ar fi, nu are ultimul cuvânt în istorie și că nu trebuie să-l lase să-i dicteze cursul.

Bazându-se pe aceste principii și cu ansamblul experienței și al învățăturii tradiției sale patristice, liturgice și ascetice, Biserica Ortodoxă participă la grijile și la temerile care preocupă pe omul epocii noastre, dorind să contribuie la rezolvarea lor, ca astfel să ofere lumii pacea lui Dumnezeu „care covârșește orice minte” (Filipeni 4,7), reconcilierea și dragostea.

A.Valoarea persoanei umane

1. Valoarea persoanei umane, care decurge din creația omului după chipul lui Dumnezeu și din misiunea sa în planul lui Dumnezeu pentru om și pentru lume, a constituit o sursă de inspirație pentru Părinții Bisericii Ortodoxe, care s-au aplecat asupra tainei iconomiei divine. Sfântul Grigorie Teologul subliniază în acest context că Creatorul „a plasat pe om pe pământ, ca pe o a doua lume, microcosm în macrocosm, ca un alt înger, o ființă dublă, creată pentru a-L adora, un supraveghetor al creației vizibile, un inițiat al lumii inteligibile, o ființă stăpânind peste ființele pământului(…) o ființă vie în această lume aspirând la o alta, încununarea tainei, apropiindu-se de Dumnezeu prin îndumnezeire (theosis)” (Grigorie Teologul, Cuvântarea 45,7. PG 36, 632AB). Scopul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu este îndumnezeirea omului. Hristos, înnoindu-l în El Însuși pe vechiul Adam (cf. Efeseni 2,15), „a îndumnezeit, astfel, omul întreg, ceea ce constituia începutul împliniri nădejdii noastre” (Eusebiu, Demonstratio Evangelica, 4, 14. PG 22, 289A).

Căci așa cum în vechiul Adam a fost cuprins întreg neamul omenesc, tot așa, în Adam Cel Nou a fost recapitulat întreg neamul omenesc („Fiul Cel Unic al lui Dumnezeu s-a făcut om … pentru a recapitula și a restaura în starea originară neamul omenesc care era căzut”, Chiril al Ierusalimului, Comentariul la Ioan IX, PG 74, 273D-275A). Această învățătură a creștinismului privitoare la sacralitatea omului este sursa inepuizabilă a oricărui efort creștin pentru apărarea valorii și a demnității persoanei umane.

2. Pe această bază, este indispensabilă cooperarea intercreștină în toate domeniile, pentru a apăra valoarea omului și, bineînțeles, în aceeași măsură, binele care este pacea, în așa fel încât eforturile pacifiste ale creștinilor, fără excepție, să dobândească mai multă greutate și forță.

3. Recunoașterea comună a valorii înalte a persoanei umane poate servi drept premiză a unei colaborări mai largi în acest domeniu. Bisericile Ortodoxe sunt chemate să contribuie la dialogul interreligios și la cooperare și, pe această cale, la înlăturarea tuturor manifestărilor de fanatism pentru întărirea prieteniei dintre popoare, la triumful libertății şi al păcii în întreaga lume, pentru binele fiecărei persoane, indiferent de rasă şi de religie. Se înțelege de la sine că această cooperare exclude orice formă de sincretism, ca și orice tentativă din partea unei religii de a se impune asupra altora.

4. Suntem încredințați că, împreună lucrători cu Dumnezeu (1 Corinteni 3,9), noi putem progresa în această slujire împreună cu toți oamenii de bine, care se consacră căutării păcii lui Dumnezeu, pentru binele comunității umane, la nivel local, național și internațional. Această slujire este o poruncă a lui Dumnezeu (Matei 5,9).

B. Libertate și responsabilitate

1. Darul dumnezeiesc al libertății este unul din cele mai mari daruri făcute omului, înțeles atât în calitate de purtător al chipului unui Dumnezeu personal, cât și în calitate de membru al unei comunități de persoane în unitatea neamului omenesc, prin harul, viața şi comuniunea Persoanelor Divine în Sfânta Treime. „Dumnezeu a creat pe om la început liber și autonom, cu o singură restricție în legea poruncilor” (Grigorie Teologul, Cuvântarea XIV, 25, PG 35, 892A). Libertatea îl face pe om capabil să progreseze nesfârșit spre perfecțiunea spirituală, dar implică, în același timp, pericolul neascultării, adică abandonarea ascultării de Dumnezeu și, în consecință, al căderii, de unde vin și consecințele tragice ale existenţei răului în lume.

2. Consecințele acestui rău sunt imperfecțiunile și neajunsurile, care predomină în lumea contemporană: secularizarea, violența, degradarea vieţii morale, fenomene negative precum flagelul drogurilor și alte forme de dependenţă ce pot fi observate în cazul unor tineri, rasismul, cursa înarmării, războaiele și catastrofele sociale cauzate de ele, discriminarea unor grupuri sociale, comunități religioase şi popoare întregi, inegalități sociale, limitarea drepturilor omului în domeniul libertății de conștiință și, în mod special, al libertății religioase, dezinformarea și manipularea opiniei publice, înapoierea economică, distribuirea disproporționată sau absenţa completă a elementelor esenţiale pentru viață, foametea care afectează milioane de oameni, deportările forţate de populaţii şi traficul de fiinţe umane, folosirea necontrolată a biotehnologiei genetice şi a biomedicinii la începutul, pe timpul și la sfârșitul vieții umane – toate acestea întrețin angoasa nesfârșită în care se zbate omenirea zilelor noastre.

3. În fața acestei situații, care a dus la degradarea noţiunii de persoană umană, datoria Bisericii Ortodoxe consistă astăzi în a pune în valoare, prin predică, prin teologie, prin cultul său și prin activitatea sa pastorală adevărul libertății în Hristos. „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui. Iar conştiinţa, zic, nu a ta însuţi, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă?” (1 Corinteni 10,23-24;29). Libertatea fără responsabilitate și fără dragoste duce în final la pierderea libertății.

C. Despre pace și dreptate

1. Biserica Ortodoxă recunoaște și subliniază în mod diacronic locul central al păcii și al dreptății în viața oamenilor. Însăși revelația în Hristos este caracterizată ca „Evanghelie a păcii” (Efeseni 6,15), căci Hristos „instaurând pacea prin sângele crucii Sale” (Coloseni 1, 20), „venind, a binevestit pace, vouă celor de departe şi pace celor de aproape” (Efeseni 2, 17). El a devenit „pacea noastră” (Efeseni 2,14). Această pace, „care covârșește orice minte” (Filipeni 4,7), este, după cum Hristos Însuși a zis Apostolilor Săi înainte de Pătimirea Sa, mai mare și mai importantă decât pacea pe care o promite lumea: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14,27).

Căci pacea lui Hristos este rodul deplin al tuturor celor recapitulate în El: al demnităţii şi măreţiei persoanei umane ca chip al lui Dumnezeu; al manifestării unității organice a neamului omenesc și a lumii în Hristos; a universalităţii în trupul lui Hristos a idealurilor de pace, de libertate și de dreptate socială; şi, în cele din urmă, al rodirii iubirii creștine între oameni şi popoare. Adevărata pace este rodul triumfului pe pământ al tuturor idealurilor creștine. Este pacea care vine de Sus, pe care Biserica Ortodoxă o solicită totdeauna în cererile din rugăciunile sale zilnice, cerând-o de la Dumnezeu, Care pe toate le împlinește și Care ascultă rugăciunile celor care vin la El cu credință.

2. Cele prezentate arată în mod clar de ce Biserica, în calitate de „Trup al lui Hristos” (1 Corinteni 12,27), se roagă totdeauna pentru pacea lumii întregi, care, după Clement al Alexandriei, este sinonimă cu dreptatea (Stromata 4, 25. PG 8, 1369B-72A). Sfântul Vasile cel Mare adaugă: „nu mă pot convinge că sunt vrednic de a mă numi slujitor al lui Iisus Hristos, dacă nu sunt în stare să iubesc pe alții și să trăiesc în pace cu toată lumea – cel puțin atât cât depinde de mine” (Epistola 203, 1. PG 32, 737B).

Acest lucru este, după același Sfânt Părinte, atât de natural pentru un creștin, încât se poate spune „că nu este nimic altceva mai specific creștin, decât de a lucra pentru pace” (Epistola 114. PG 32, 528B). Pacea lui Hristos este forța tainică ce își are sursa în reconcilierea omului cu Tatăl lui Cel Ceresc, datorită purtării de grijă a lui Iisus, care lucrează toate în toți, care creează o pace inefabilă destinată de la începutul timpului și ne împacă pe noi cu El Însuși și prin El Însuși cu Tatăl (Dionisie Areopagitul, Despre numele divine, 11, 5. PG 3, 953AB).

3. Trebuie să subliniem, în același timp, că darurile spirituale ale păcii și ale dreptății depind și de sinergia umană. Sfântul Duh acordă daruri duhovnicești, atunci când omul caută prin pocăință pacea și dreptatea lui Dumnezeu. Aceste daruri, al păcii și al dreptății, se realizează acolo unde creștinii fac eforturi în direcţia credinței, a dragostei și a speranţei în Iisus Hristos, Domnul nostru (1 Tesaloniceni 1,3).

4. Păcatul este o boală spirituală ale cărei simptome vizibile sunt conflictele, discordiile, crimele și războaiele cu consecințele lor tragice. Biserica încearcă să vindece nu numai simptomele vizibile ale acestei boli, ci și boala însăși, care este păcatul.

5. În același timp, Biserica Ortodoxă crede că este de datoria ei să încurajeze tot ceea ce este în mod real în slujba păcii (cf. Romani 14,19) și care deschide calea spre dreptate, fraternitate, adevărata libertate și dragoste reciprocă între toți fiii Unicului Părinte Ceresc, ca și între toate popoarele, care constituie familia umană. Ea împreună pătimește cu toți oamenii, care, în diferite părți ale lumii, sunt lipsiți de binele păcii și al dreptății.

D. Pacea și împiedicarea războiului

1. Biserica lui Hristos condamnă războiul în general, căci ea îl consideră drept consecință a răului și a păcatului în lume: „De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?” (Iacob 4,1). Fiecare război constituie o amenințare distructivă pentru creație și pentru viață.

Mai ales în cazul războaielor duse cu arme de distrugere în masă, consecințele ar fi îngrozitoare, nu numai pentru că ele cauzează moartea unui număr incalculabil de ființe umane, ci, mai mult, pentru că viața supraviețuitorilor ar deveni insuportabilă. Acestea ar cauza boli incurabile, mutații genetice și alte efecte negative, care ar afecta grav generațiile viitoare.

Nu numai armamentul nuclear este foarte periculos, ci și armamentul chimic și biologic, precum și toate formele de armament, ce trezesc o iluzie de supremație și de dominare a lumii înconjurătoare. Acest tip de armament întreține un climat de frică și de lipsă de încredere și devine cauza unei noi curse a înarmărilor.

2. Biserica lui Hristos, considerând principial războiul ca o consecință a răului și a păcatului în lume, încurajează orice inițiativă și orice efort de evitare și prevenire a războiului, prin dialog și orice alt fel de mijloace potrivite. În cazul în care războiul devine inevitabil, Biserica va continua să se roage și să poarte grijă pastorală de fiii săi care sunt implicați în conflicte militare pentru apărarea vieții și a libertății lor, depunând toate eforturile pentru restabilirea păcii cât mai repede posibil.

3. Biserica Ortodoxă condamnă în mod ferm toate formele de conflicte și de războaie, motivate de fanatism, bazat pe principii religioase. Tendința permanentă de creștere a represiunilor și persecuțiilor împotriva creștinilor și a altor comunități datorită credinței lor, în Orientul Mijlociu și în alte părți, ca și dezrădăcinarea creștinismului din leagănul său istoric suscită o preocupare profundă.

Astfel, sunt amenințate relațiile interreligioase și interetnice existente și, în același timp, mulți creștini sunt forțați să-și părăsească țările lor. Ortodocșii din lumea întreagă suferă împreună cu frații lor creștini și cu toți ceilalți persecutați în această regiune și fac apel la găsirea unei soluții echitabile și permanente a problemelor din regiune.

Biserica Ortodoxă condamnă, de asemenea, și războaiele provocate de naționalism, precum și pe cele care provoacă epurări etnice, schimbări ale granițelor statale și ocuparea de teritorii.

E. Biserica Ortodoxă în fața discriminărilor

1. Domnul, Regele dreptății (cf. Evrei 7,2-3), dezaprobă violența și nedreptatea (cf. Psalm 10,5), condamnă comportamentul inuman față de aproapele (cf. Marcu 25,41-46; Iacob 2,15-16). În Împărăția Sa – a cărei imagine şi prezență în lume este Biserica – nu este niciun loc pentru ura între popoare şi nici pentru dușmănia și intoleranța de vreun fel (cf. Isaia 11,6; Romani 12,10).

2. Poziția Bisericii Ortodoxe față de acest subiect este foarte clară: Biserica Ortodoxă crede că Dumnezeu „a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului” (Faptele Apostolilor 17,26) și că în Hristos „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi” (Galateni 3,28). La întrebarea „cine este aproapele meu?”, Hristos a răspuns prin parabola samariteanului milostiv (Luca 10,25-37).

Astfel, El ne-a învățat să înlăturăm orice barieră de dușmănie și de prejudecată. Biserica Ortodoxă mărturisește că fiecare ființă umană – independent de culoare, religie, rasă, gen, naționalitate sau de limbă – este creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi este un membru egal al comunităţii umane. Potrivit credinței sale, Biserica refuză discriminarea sub formele enumerate mai sus, care presupun o deosebire în demnitate între persoane.

3. Biserica, respectând principiile drepturilor omului și tratamentului egal al oamenilor, urmărește să aplice aceste principii în lumina învățăturii sale despre Sfintele Taine, despre familie, despre locul bărbatului și al femeii în Biserică și despre valorile tradiției bisericești în general. Biserica își rezervă dreptul de a da mărturie și dă mărturie despre învățătura sa în spațiul public.

F. Misiunea Bisericii Ortodoxe ca mărturie de dragoste în slujire

1. Îndeplinind misiunea ei de mântuire în lume, Biserica Ortodoxă poartă grijă în mod activ de toți cei care au nevoie de ajutor, de flămânzi, de cei în nevoi, de bolnavi, de persoane cu dezabilități, de persoane în vârstă, de cei oprimați, de captivi, de prizonieri, de cei fără adăpost, de orfani, de victime ale catastrofelor și conflictelor armate, ale traficului de ființe umane și ale oricărei forme de sclavagism al epocii contemporane. Eforturile Bisericii Ortodoxe pentru depășirea sărăciei extreme și a nedreptății sociale sunt o expresie a credinței sale și o slujire adusă Domnului Însuși, Care se identifică, astfel, cu toți oamenii, mai cu seamă cu cei în nevoi: „întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25,40). Biserica poate coopera cu toate instituțiile sociale în întreaga diversitate a slujirii sale sociale.

2. Antagonismele și ostilitățile care stăpânesc în lume conduc la nedreptate și inegalitate în ceea ce privește participarea oamenilor și a națiunilor la bunurile creației divine. Ele privează milioane de oameni de bunurile de primă necesitate și duc la sărăcirea personalității umane. Ele provoacă migraţii masive de populații, dau naștere la conflicte etnice, religioase și sociale, care amenință coeziunea internă a societăților umane.

3. Biserica nu poate să rămână indiferentă la procesele economice care influențează de o manieră negativă întreaga omenire. Biserica insistă asupra necesității de a fonda economia pe principii morale și, de asemenea, de a servi activ, prin aceasta, omul, urmând învățătura Apostolului Pavel „căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua” (Faptele Apostolilor 20,35). Sfântul Vasile cel Mare scrie că „scopul pe care trebuie să-l urmărească fiecare în lucrarea sa este, deci, de a veni în ajutorul celor nevoiași și nu de a se îngriji de nevoile proprii” (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile cele mari, 42. PG 31, 1025 A).

4. Decalajul dintre bogați și săraci se adâncește în mod dramatic din cauza crizei economice, care, de obicei, este rezultatul unei speculații necontrolate din partea anumitor reprezentanți ai unor cercuri financiare, a acumulării de bogăție în mâinile unui număr mic de persoane și a unei activități economice falsificate, care, fiind lipsită de dreptate și de sensibilitate umană, nu servește în final necesităților adevărate ale omenirii. O economie viabilă este o economie care combină eficiența cu dreptatea și cu solidaritatea socială.

5. În aceste condiții tragice, se poate înțelege imensa responsabilitate a Bisericii în lupta împotriva foametei și a tuturor formelor de sărăcie, de care este plină lumea. Acest fenomen al epocii noastre, când țările trăiesc într-un sistem de economie globalizată, scoate în evidență criza gravă de identitate a lumii moderne.

Foametea nu pune în pericol doar darul dumnezeiesc al vieții pentru popoare întregi, ci afectează, de asemenea, demnitatea înaltă a persoanei umane și, în același timp, aduce ofensă lui Dumnezeu Însuși. Din această cauză, dacă grija de propria noastră hrană este un subiect material, grija de hrana aproapelui nostru este un subiect de ordin spiritual (Iacob 2,14-18). Este, deci, o datorie a tuturor Bisericilor Ortodoxe să se arate solidare și să organizeze ajutorarea de o manieră eficientă față de frații în nevoi.

6. Sfânta Biserică a lui Hristos, care uneşte în trupul său sobornicesc multe popoare, promovează principiul solidarității umane și o cooperare mai intensă a popoarelor și a statelor pentru rezolvarea pe cale pașnică a conflictelor.

7. Biserica este preocupată, în acelaşi timp, de impunerea asupra omenirii a unui mod de viață din ce în ce mai consumist, lipsit de orice suport al valorilor morale creștine. În acest sens, acest consumism, combinat cu globalizarea secularizată, tinde să ducă popoarele la pierderea rădăcinilor lor spirituale, a memoriei lor istorice și la uitarea tradițiilor.

8. Mijloacele mass-media cad adesea sub controlul ideologiei globalismului liberal și devin promotoare ale unei ideologii consumiste și ale imoralității. Cazurile de tratare fără respect, chiar blasfematorii, a valorilor religioase provoacă discordii și revolte în sânul societății, suscitând o anumită neliniște. Biserica previne pe credincioșii ei de pericolul manipulării conștiințelor prin mijloacele mass-media, de folosire a lor nu pentru apropierea între oameni și popoare, ci pentru manipularea lor.

9. În transmiterea învățăturii sale și în împlinirea misiunii sale mântuitoare pentru omenire, Biserica este din ce în ce mai confruntată cu manifestări ale ideologiei seculariste. Biserica lui Hristos este invitată să exprime și să pună în evidență în lume mărturia sa profetică față de lume, bazându-se pe experiența credinței și amintind astfel adevărata sa misiune pentru popor, „proclamând” Împărăția lui Dumnezeu și cultivând conștiința unității turmei sale. Perspective largi se deschid astfel în fața ei, căci, ca element esențial al învățăturii sale eclesiologice, ea descoperă lumii fragmentate comuniunea și unitatea euharistică.

10. Voința unei creșteri constante a prosperității și a unui consum neînfrânat antrenează în mod inevitabil o utilizare disproporționată a resurselor naturale și o epuizare a lor. Lumea, creată de Dumnezeu pentru a fi cultivată și păstrată pentru om (cf. Facerea 2,15), este supusă consecințelor păcatului omenesc: „Căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nădejde […] se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Romani 8,20-22). Criza ecologică actuală este legată de schimbările climatice și de încălzirea pământului și face imperativă obligația Bisericii de a contribui, prin mijloacele spirituale de care dispune, la protejarea creației lui Dumnezeu împotriva efectelor lăcomiei umane.

Lăcomia de a satisface nevoile materiale duce la sărăcirea spirituală a omului și la distrugerea mediului înconjurător. Nu trebuie uitat că bogăția naturală a pământului nu este proprietatea omului, ci a Creatorului: „Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea” (Psalm 23,1). Astfel, Biserica Ortodoxă subliniază necesitatea protejării creației lui Dumnezeu, cultivând sensul responsabilității față de mediul înconjurător, care este un dar al lui Dumnezeu, evidențiind valoarea virtuților cumpătării și autocontrolului. Trebuie să ne amintim că nu doar generațiile actuale ci și cele care vor veni au dreptul la bogăţiile naturale pe care ni le-a dăruit Creatorul.

11. Pentru Biserica Ortodoxă, capacitatea de cercetare științifică a lumii constituie un dar al lui Dumnezeu făcut omului. Însă, în același timp, Biserica Ortodoxă subliniază pericolele pe care le implică anumite realizări științifice. Biserica Ortodoxă consideră că omul de știință este liber nu numai să facă cercetări, ci şi să stopeze cercetarea atunci când principiile creștine și umane sunt încălcate. „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (1 Corinteni 6,12). Sfântul Grigorie Teologul: „Binele nu mai este bine, dacă mijloacele sunt rele” (Cuvântarea teologică 1, 4 PG 36, 16C). Acest punct de vedere al Bisericii se dovedește a fi din mai multe raţiuni indispensabil pentru a delimita în mod corect libertatea și pentru a pune în valoare roadelor științei, pentru care se prevăd realizări în aproape toate domeniile, în special cel al biologiei, unde, sunt de preconizat atât succese, cât şi pericole. În acelaşi timp, subliniem caracterul sacru de necontestat al vieţii umane, de la conceperea sa până la moartea sa naturală.

12. Pe parcursul ultimilor ani se remarcă dezvoltarea fulgerătoare a ştiinţelor biologice, precum şi, legate de acestea, a biotehnologiilor cu multe realizări, dintre care un mare număr sunt considerate benefice pentru om, deși altele provoacă dileme de natură morală sau sunt considerate că ar trebui respinse.

Biserica Ortodoxă afirmă că omul nu este un simplu ansamblu de celule, de țesuturi și de organe și că el nu este determinat numai de factori biologici. Omul este creat după chipul lui Dumnezeu (Facerea 1,27) și va trebui să fie tratat cu respectul care i se datorează. Recunoașterea acestui principiu fundamental duce la concluzia că, atât în timpul cercetărilor științifice, cât și al aplicării în practică a noilor descoperiri și invenții, trebuie apărat dreptul absolut al fiecărui om de a fi tratat cu respect și onoare în orice stadiu al vieții sale, ca fiind voința lui Dumnezeu, așa cum aceasta a fost descoperită în creație.

Cercetarea trebuie să țină cont de principiile morale și spirituale ale vieții și de valorile și tradiţiile creștine. În același timp, trebuie arătat respectul imperios pentru întreaga creație a lui Dumnezeu, atât în timpul folosirii sale de către om, cât și în timpul cercetării, urmând porunca pe care i-a dat-o Dumnezeu (cf. Facerea 2,15).

13. În aceste vremuri de secularizare, se observă în mod special necesitatea de a sublinia importanța sănătății vieții în perspectiva crizei spirituale, ce caracterizează civilizația modernă. Confuzia între libertate și viața libertină duce la creșterea criminalității, a distrugerii și a profanării locaşurilor de cult și la dispariția respectului față de libertatea aproapelui său și față de sacralitatea vieții. Tradiția ortodoxă, fiind formată prin experiența practică a adevărurilor creștine, este purtătoare de spiritualitate și de morală ascetică, ce trebuie evidențiate și promovate în mod special în zilele noastre.

14. Grija pastorală specială a Bisericii pentru tineret şi copii continuă în mod constant, având drept scop educarea lor în Hristos. Prelungirea responsabilității pastorale a Bisericii față de instituția dumnezeiască a familiei este de la sine înțeleasă, căci ea s-a bazat întotdeauna și în mod necesar pe sfințenia Tainei Cununiei creștine, ca unirea dintre un bărbat și o femeie, care reprezintă unirea dintre Hristos și Biserica Sa (Efeseni 5,32). Aceasta devine actuală, în special, în contextul tentativelor de legalizare, în anumite țări, și de justificare teologică în anumite comunități creștine, a formelor de coabitare opuse tradiției și învățăturii creștine.

15. În perioada contemporană, ca de altfel în toate timpurile, glasul profetic și pastoral al Bisericii se adresează inimii omului și îl îndeamnă, împreună cu Apostolul Pavel, să adopte și să trăiască toate „câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit” (Filipeni 4,8), dragostea jertfitoare a Domnului Său Răstignit, singura cale spre o lume a păcii, a dreptății, a libertății și a dragostei între oameni și popoare.

Chambésy, 26 ianuarie 2016

Semnează:

SS Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, Președinte

PF Teodor al II-lea, Patriarhul Alexandriei

În numele PF Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei, Mitropolitul Isaac

PF Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului

PF Kiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii

PF Irineu, Patriarhul Serbiei

PF Daniel, Patriarhul României

PF Neofit, Patriarhul Bulgariei

PF Ilia al II-lea, Patriarhul Georgiei

PF Hrisostom, Arhiepiscopul Noii Justiniane și al întregului Cipru

În numele PF Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade, Mitropolitul Gherman de Elis

În numele PF Sava, Mitropolitul Varșoviei și al întregii Polonii, Episcopul Gheorghe de Siemiatycze

PF Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei și al întregii Albanii

PF Rastislav, Arhiepiscop de Presov și Mitropolit al Ţinuturilor Cehiei și al Slovaciei.

Traducere din limba franceză: Pr. Prof. Dr. Viorel Ioniţă.

*

Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine

1.  Biserica Ortodoxă, fiind Biserica una, sfântă, catolică şi apostolică, crede cu tărie, în conştiinţa ei eclesială profundă, că ocupă un loc central pentru promovarea unităţii creştinilor în lumea de astăzi.

2. Biserica Ortodoxă îşi fundamentează unitatea pe întemeierea sa de către Domnul nostru Iisus Hristos şi pe comuniunea în Sfânta Treime şi în Sfintele Taine. Această unitate se exprimă prin succesiunea apostolică şi prin tradiţia patristică şi este trăită până astăzi în sânul ei. Biserica Ortodoxă are misiunea şi datoria să transmită şi să propovăduiască întregul adevăr cuprins în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, ceea ce conferă Bisericii caracterul ei universal.

3.Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe, precum şi misiunea ei universală în ceea ce priveşte unitatea Bisericii, au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat în mod deosebit legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă şi comuniunea sacramentală.

4. Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor„, a cultivat dintotdeauna dialogul cu cei care s-au separat, cu cei mai de departe sau mai de aproape, a condus chiar cercetarea contemporană a căilor şi a mijloacelor de restaurare a unităţii celor care cred în Hristos şi a participat la Mişcarea Ecumenică încă de la apariţia acesteia, contribuind la formarea şi la dezvoltarea ei ulterioară.

De altfel, datorită spiritului ecumenic şi filantropic care o caracterizează şi după porunca divină „care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2,4),

Biserica Ortodoxă s-a străduit întotdeauna pentru refacerea unităţii creştine. Astfel, participarea ortodoxă la Mişcarea Ecumenică nu este deloc împotriva naturii şi istoriei Bisericii Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinţei şi a tradiţiei apostolice în condiţii istorice noi.

5. Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe, ca şi participarea sa la Mişcarea pentru refacerea unităţii creştinilor se sprijină pe însăşi conştiinţa Ortodoxiei şi pe spiritul ei ecumenic, cu scopul de a căuta, pe baza credinţei şi a tradiţiei Bisericii vechi a celor şapte Sinoade Ecumenice, unitatea pierdută a creştinilor.

6. Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate fi distrusă. Biserica Ortodoxă recunoaşte existenţa istorică a altor biserici şi confesiuni creştine, fără ca să fie în comuniune cu ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a învăţăturii lor generale despre taine, har, preoţie şi succesiune apostolică.

Astfel, ea are o abordare favorabilă, atât din motive teologice cât şi pastorale, în a lua parte la orice dialog teologic cu diferite biserici şi confesiuni creştine şi, de o manieră mai generală, să participe la Mişcarea Ecumenică contemporană, cu convingerea că pe calea dialogului ea aduce o mărturie dinamică a plenitudinii adevărului în Hristos şi a comorilor sale spirituale tuturor celor care se află în afara ei, cu scopul de a netezi calea spre unitate.

7. În spiritul celor de mai sus, toate Sfintele Biserici Ortodoxe locale participă astăzi activ la dialogurile teologice oficiale şi, majoritatea dintre ele, în diferite organisme intercreştine bilaterale şi multilaterale şi iau parte la diferite organisme naţionale, regionale şi internaţionale, în ciuda crizei profunde prin care trece Mişcarea Ecumenică. Această activitate intercreştină multidimensională izvorăşte din sentimentul responsabilităţii şi din convingerea că coexistenţa, înţelegerea reciprocă, cooperarea şi eforturile comune spre o unitate creştină sunt esenţiale „pentru a nu pune piedică Evangheliei lui Hristos” (1 Corinteni 9,12).

8. Este evident că, purtând dialoguri cu ceilalţi creştini, Biserica Ortodoxă nu ignoră dificultăţile unei asemenea acţiuni; mai mult, ea cunoaşte obstacolele ce se ridică în calea unei înţelegeri comune a tradiţiei Bisericii primare nedespărţite şi nădăjduieşte că Sfântul Duh, care constituie întreagă instituţia Bisericii (stihira vecerniei Rusaliilor), va plini pe cele cu lipsă (rugăciune la hirotonie). În acest sens, pe parcursul acestor dialoguri teologice, ca şi în cadrul participării sale la Mişcarea Ecumenică, Biserica Ortodoxă nu se sprijină numai pe puterile omeneşti ale celor care poartă dialogurile, ci în egală măsură pe protecţia Sfântului Duh şi pe harul Domnului,care S-a rugat ca „toţi să fie una” (Ioan 17, 21).

9. Dialogurile teologice bilaterale actuale, anunţate de către Conferinţele panortodoxe, sunt expresia hotărârii unanime a tuturor Preasfintelor Biserici Ortodoxe locale, care au îndatorirea de a participa activ şi continuu la desfăşurarea lor, pentru ca astfel să nu se creeze obstacole mărturiei unanime a Ortodoxiei, spre slava lui Dumnezeu Celui în Treime.

În cazul în care o Biserică locală decide să nu-şi desemneze reprezentaţi la un dialog sau la o întrunire anume, iar dacă această decizie nu este luată la nivel panortodox, atunci dialogul continuă.

Absenţa unei Biserici locale trebuie, în orice caz, înainte de începerea dialogului sau a întrunirii în cauză, să facă obiectul unei discuţii în cadrul unei comisii ortodoxe; aceasta pentru a se exprima solidaritatea şi unitatea Bisericii Ortodoxe.

10. Problemele care apar pe parcursul discuţiilor teologice din Comisiile teologice mixte nu constituie întotdeauna justificări suficiente în ele însele pentru revocarea unilaterală de către vreo Biserică Ortodoxă locală a reprezentanţilor ei sau pentru întreruperea definitivă a participării ei la dialog.

Retragerea din dialog a vreunei Biserici trebuie să fie evitată, de regulă, depunând eforturile necesare la nivel interortodox pentru restabilirea reprezentativităţii complete a Comisiei teologice ortodoxe angajată în dialogul respectiv. Dacă una sau mai multe Biserici Ortodoxe refuză să participe la întrunirile Comisiei mixte teologice a unui dialog anume din motive eclesiologice, canonice, pastorale sau morale, aceasta sau acele Biserici trebuie să comunice în scris refuzul lor Patriarhiei Ecumenice şi tuturor Bisericilor Ortodoxe, potrivit ordinii panortodoxe stabilite.

În timpul consultaţiei panortodoxe ulterioare, Patriarhul Ecumenic va încerca să obţină consensul tuturor celorlalte Biserici pentru a se putea întreprinde tot ceea ce este necesar, inclusiv o nouă evaluare a procesului unui dialog teologic, în cazul în care se va considera, prin unanimitate, ca fiind indispensabilă.

11. Metodologia urmată în timpul desfăşurării dialogurilor teologice are drept scop rezolvarea diferenţelor teologice care au fost moştenite din trecut sau a eventualelor divergenţe apărute mai recent şi căutarea elementelor comune ale credinţei creştine.

Ea presupune şi informarea corespunzătoare a întregii Biserici (pleromei) despre evoluţia diferitelor dialoguri. În cazul imposibilităţii depăşirii vreunei diferenţe teologice precise, dialogul teologic poate continua după ce a fost înregistrat dezacordul constatat în privinţa acelei probleme punctuale şi comunicându-se despre acest dezacord tuturor Bisericilor Ortodoxe locale în vederea luării măsurilor care se impun.

12.Este evident că în timpul desfăşurării dialogurilor teologice, scopul comun al tuturor este acelaşi: restabilirea finală a unităţii în credinţa cea adevărată şi în dragoste. Însă deosebirile teologice şi eclesiologice existente permit desigur o oarecare ierarhizare în ceea ce priveşte obstacolele care stau în calea realizării scopului stabilit la nivel panortodox.

Specificul problemelor fiecărui dialog bilateral presupune diferenţierea metodologiei de urmat în fiecare caz; dar nu şi o diferenţiere în ceea ce priveşte scopul, deoarece scopul este acelaşi pentru toate dialogurile.

13. Cu toate acestea, în caz de necesitate, se impune un efort de coordonare a sarcinii diferitelor Comisii teologice interortodoxe, cu atât mai mult cu cât indisolubila unitate ontologică existentă în sânul Bisericii Ortodoxe trebuie să se descopere şi să se manifeste şi în cadrul acestor dialoguri.

14. Finalizarea oricărui dialog teologic anunţat oficial corespunde încheierii sarcinilor Comisiei teologice mixte desemnată în acest sens; iar atunci, Preşedintele Comisiei Interortodoxe înaintează un raport Patriarhului Ecumenic, care, în acord cu întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale, proclamă încheierea dialogului. Nici un dialog nu este considerat încheiat înainte de a fi proclamat ca atare printr-o astfel de hotărâre panortodoxă.

15. Hotărârea luată la nivel panortodox de restabilire a comuniunii eclesiale, în cazul în care un dialog se încheie cu succes, trebuie să se bazeze pe unanimitatea tuturor Bisericilor Ortodoxe locale.

16. Unul din principalele organisme ale Mişcării Ecumenice contemporane este Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Unele dintre Bisericile Ortodoxe au fost membre fondatoare ale acestui consiliu şi, mai apoi, toate Bisericile Ortodoxe locale au devenit membre.

În calitatea sa de organism intercreştin structurat, CMB, în ciuda faptului că nu reuneşte în cadrul său toate bisericile şi confesiunile creştine, precum şi alte organisme intercreştine regionale, cum sunt Conferinţa Bisericilor Europene (KEK) sau Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Orientul Mijlociu, îndeplinesc o misiune fundamentală pentru promovarea unităţii lumii creştine. Biserica Ortodoxă a Georgiei şi cea a Bulgariei s-au retras din CMB, prima în 1997, iar a doua în 1998, căci aveau o părere diferită despre activitatea CMB şi, drept urmare, ele nu participă la activităţile intercreştine desfăşurate de CMB şi de alte organisme intercreştine.

17. Bisericile ortodoxe locale, membre ale CMB, participă pe deplin şi în mod egal la organismul CMB şi contribuie, prin toate mijloacele care le stau la dispoziţie, la mărturisirea adevărului şi la promovarea unităţii creştinilor. Biserica Ortodoxă a primit favorabil decizia CMB de a răspunde la solicitarea sa privind constituirea unei Comisii speciale pentru participarea ortodoxă la CMB, conform mandatului Conferinţei interortodoxe de la Tesalonic (1998).

Criteriile fixate de Comisia specială, care au fost propuse de ortodocşi şi au fost acceptate de către CMB, au dus la constituirea unui Comitet permanent de colaborare şi de consens, au fost ratificate şi încorporate în Statutul şi în Regulamentul interior ale CMB.

18. Biserica Ortodoxă, fidelă eclesiologiei sale, identităţii structurii sale lăuntrice şi învăţăturii Bisericii primare, participând la activitatea CMB, nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în nici un caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi produsul exclusiv al acordurilor teologice, ci şi al unităţii credinţei Bisericii Ortodoxe, aşa cum a fost trăită şi păstrată în mod tainic în Biserică.

19. Bisericile Ortodoxe membre ale CMB consideră drept o condiţie sine qua non a participării la CMB respectarea articolului fundamental al Constituţiei CMB, potrivit căruia numai bisericile şi confesiunile care recunosc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturii, şi cred în Sfânta Treime, Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceo-constantinopolitan, pot să fie membre.

Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.) au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950), intitulată „Biserica, Bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor'” sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la acel consiliu. Este de la sine înţeles, prin urmare, că CMB nu este şi în nici un caz nu trebuie să devină o „super-biserică”.

Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici – lucru ce-l pot face numai bisericile însele din proprie iniţiativă – ci să realizeze un contact viu între biserici, să stimuleze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea creştină” (Declaraţia de la Toronto, §2).

20. Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu alte biserici şi confesiuni creştine sunt întotdeauna determinate pe baza criteriilor canonice ale tradiţiei bisericeşti deja constituite (canonul 7 al Sinodului II Ecumenic şi canonul 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext).

21. Biserica Ortodoxă doreşte să susţină lucrarea Comisiei pentru Credinţă şi Constituţie şi urmăreşte cu viu interes contribuţia teologică a acesteia adusă până în prezent. Ea evaluează pozitiv textele teologice editate de aceasta, precum şi contribuţia valoroasă a teologilor ortodocşi, ceea ce reprezintă o etapă importantă în Mişcarea Ecumenică pentru apropierea dintre biserici. În acelaşi timp, Biserica Ortodoxă are rezerve în ceea ce priveşte unele puncte fundamentale legate de credinţă şi constituţie din aceste documente.

22. Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată decât numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă.

23. Biserica Ortodoxă are o conştiinţă comună a necesităţii dialogului teologic intercreştin, care trebuie să fie totdeauna însoţit de mărturie în lume şi de acţiuni care să exprime „bucuria negrăită a Evangheliei” (1 Petru 1,8), excluzând orice act de prozelitism sau altă acţiune de antagonism confesional provocator.

În acest spirit, Biserica Ortodoxă consideră că este foarte important ca toţi creştinii cu intenţii bune, inspiraţi de principiile fundamentale comune ale credinţei noastre, să încerce să dea un răspuns unanim şi solidar, bazat pe modelul ideal par excellence al omului nou în Hristos, faţă de problemele spinoase pe care ni le pune lumea de astăzi.

24. Biserica Ortodoxă este conştientă de faptul că mişcarea pentru restaurarea unităţii creştinilor ia forme noi, pentru a răspunde noilor situaţii şi pentru a face faţă noilor provocări ale lumii actuale. Este imperios ca Biserica Ortodoxă să continue să aducă mărturia ei în lumea creştină divizată, pe baza tradiţiei apostolice şi a credinţei sale.

Ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun astfel ca ziua în care Domnul să împlinească speranţa Bisericilor Ortodoxe: „o turmă şi un păstor” (Ioan 10,16) să fie mai aproape.

Chambésy, 15 octombrie 2015

Semnează:

IPS Mitropolit Ioan de Pergam, preşedinte

IPS Mitropolit Serghie de Buna-Speranţă

IPS Mitropolit Damaschin

IPS Mitropolit Eusichios de Capitolias

IPS Mitropolit Hilarion de Volokolamsk

IPS Mitropolit Amfilohie de Muntenegru

IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei

IPS Mitropolit Ioan de Varna

IPS Mitropolit Gherasim de Zukdidi şi Tsaissi

IPS Mitropolit Gheorghe de Paphos

IPS Mitropolit Hrisostom de Persisterion

PS Episcop Gheorghe de Siemiatitse

IPS Mitropolit Ioan de Koritsa

IPS Mitropolit George de Michalovce.

IPS Mitropolit Ieremia al Elveţiei, Secretarul pentru pregătirea Sfântului şi Marele Sinod.

Did you like this? Share it: