1. Întru sfârșit, pentru a opta, psalmul lui David.
2. Mântuiește-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-au împuținat adevărurile [ὠλιγώθησαν αἱ ἀλήθειαι] de la fiii oamenilor!
3. În deșert a vorbit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă [χείλη δόλια ἐν καρδία] și în inimă au vorbit [καὶ ἐν καρδίᾳ ἐλάλησαν].
4. Domnul are să nimicească cu totul [ἐξολεθρεύσαι] toate buzele cele viclene și limba mare vorbitoare/ lăudăroasă [γλῶσσαν μεγαλορήμονα].
5. Cei care au spus: „[Cu] limba noastră ne vom mări[1], buzele noastre din noi sunt, cine ne este nouă Domn?”.
6. „Din necazul săracilor și din suspinul sărmanilor, acum Mă voi ridica”, zice Domnul, „pune-Mă-voi în[tru] mântuire [θήσομαι ἐν σωτηρία], îndrăzni-voi în[tru] el [παρρησιάσομαι ἐν αὐτῷ]”.
7. Spunerile[2] Domnului [sunt] spuneri curate [τὰ λόγια κυρίου λόγια ἁγνά], argint lămurit în foc [ἀργύριον πεπυρωμένον], încercat al pământului [δοκίμιον τῇ γη], curățit de șapte ori [κεκαθαρισμένον ἑπταπλασίως].
8. Tu, Doamne, ne vei păzi pe noi și ne vei feri pe noi de neamul acesta și întru veac!
9. Cei neevlavioși umblă împrejur. După înălțimea Ta ai înmulțit grija [în] fiii oamenilor.
[1] Ne vom lăuda cu gura noastră.
[2] Grăirile Lui.
Lasă un răspuns