Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Scrioaștea. Monografia unei iubiri [1]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Scrioaștea. Monografia unei iubiri

***

Scriu despre satul meu natal. Despre locul unde am copilărit până când am mers la Seminar. E locul unde am învățat, am iubit și unde L-am cunoscut pe Dumnezeu.

*

În Marele Dicționar Geografic al Romîniei[1], despre Scrioaștea se vorbește în vol. al 5-lea, p. 361-362: „Scrioaștea  [este] o com.[ună] rur.[ală], în jud. Teleorman, pl.[asa] Tîrgului, situată pe partea dreaptă a rîului Vedea, la 4 kil.[ometri] de Roșiori [de Vede], la 48 kil.[ometri] de T.[urnu]-Măgurele și la 36 kil.[ometri] de Alexandria.

Se învecinește [învecinează] la N.-V. cu cătunul Ciocul, al comunei Cucuieți, la S. cu limita orașului Roșiori, la S.-E. cu comuna Papa, de care o desparte rîul Vedea, V. cu comuna Măldăeni, de care o desparte dealul d’asupra căreia [căruia] se află această comună.

Are o populație de 1.561 suflete; o școală mixtă, frecuentată [frecventată] (1899-[1]900) de 75 [de] copii, construită cu cheltueala [cheltuiala] d-lui General Manu; o Biserică, deservită de 2 preoți, un cîntăreț și un paracliser [paraclisier].

Vatra satului este așezată pe loc șes, între două dealuri: al Scrioștii, care vine la V., dinspre Roșiori și se prelungește până dincolo de com.[una] Bălțați și dealul Papa, la E. din partea stîngă a rîului Vedea, deal care este tot o prelungire venind dinspre com.[una] Beuca și care se întinde mai departe spre comunele Merigoala, Albești, etc. Satul este la 1 kil.[ometru] de la [de] rîul Vedea.

[De]osebit de cursul rîului Vedea, mai sunt cîteva pîrîiașe care udă teritoriul comunei, mai ales primăvara și pe timpuri ploi[o]ase. Teritoriul comunei, dimpreună cu al moșiei d-lui general George Manu, ocupă o suprafață de aproape 2.820 [de] hect.[are]. Din acestea, 2. 332 [de] hect.[are de] pământ sunt ale proprietății; în acestea intră și 150 [de] hect.[are de] pădure și 70 [de] hect.[are] rezervate pentru izlaz [islaz].

Locuitori împroprietăriți după legea rurală sunt în număr de 209, pe o întindere de 415 hect.[are].

Viile locuitorilor ocupă o suprafață de 73 [de] hect.[are].

Vite: 662 vite mari cornute, 140 cai, 19 măgari, 5.095 oi și 432 porci.

Căi de comunicațiune [comunicație] sunt: șoseaua județiană [județeană] Turnul-Măgurele – Strîmbeni, care străbate com.[una] în tot lungul ei, pe o distanță de aproape 2 kil.[ometri]; o ramură de șosea vecinală [vicinală], care merge spre com.[una] Măldăieni și o alta spre com.[una] Papa, până în rîul Vedea.

Comunicațiunea [comunicația] spre comunele Măldăieni și Papa se mai face și pe diferite rusci [rusce][2], [fiind] osebit [separate] de drumurile care sunt șoseluite [șosele].

Pe teritoriul comunei trece linia ferată Costești-[Turnu-]Măgurele, pe o porțiune de 4 kil.[ometri].

Budgetul [Bugetul] comunei e la venituri de 6. 141 lei, 96 bani, și la cheltuieli [e] de 4. 312 lei, 71 bani”.

Într-o secțiune aparte, Scrioaștea e discutată ca „moșie” a generalului George Manu. Textul e următorul: „Scrioaștea, moșie, în jud.[ețul] Teleorman, pl.[asa] Tîrgului, proprietatea d-lui general George Manu. Formează cu moșiile Măldăieni, Papa și trupurile lor, un singur și neîntrerupt domeniu. Întinderea acestei moșii este de 2. 332 [de] hect.[are], din care 150 [de] hect.[are] de pădure. Exploatarea acestei moșii ca și a celorlalte două se face de [către] proprietar; cultura pământului se urmează sistematic, ținîndu-se seamă de progresele științei agricole”[3].

*

În Google Maps[4], satul meu arată astfel:

Scrioastea 1

E ca o frunză lunguiață, paralelă cu Vedea și străbătută de o șosea. De șoseaua 65A. Dar puțin și de 679B.

*

Ecaterina Țânțăreanu, într-o carte din 2010, ne spune că, în vechime, numele Scrioaștea a fost scris și ca Șcheostre, Scheostra, Scheostri sau Scheoastrea[5]. Și că satul a fost atestat documentar la 23 iulie 1512-1513, în hrisovul Domnului Neagoe Basarab, prin care a întărit vechi privilegii Mănăstirii Cutlumuș, martori fiind Cernat și Manea Checica din Scheostre[6].

Informația, ne spune autoarea, e din DRH [Documenta Romaniae Hristorica], B, vol. II, doc. 105, p. 208-215[7].

Am găsit documentul 105 în DRH II[8], unde e redat mai întâi în slavonă și apoi în română, și informația despre Șcheostre și nu despre Scheostre e în p. 213. Iar autoarea nu s-a oprit doar la această greșeală. Ci a făcut o greșeală și mai mare. Pentru că în loc să spună că Dragomir, fiul Neacșei, e din Șcheostre, a spus că Cernat și Manea Checica din Bacalești [Băcălești] sunt din Șcheostre [Scrioaștea]. Pentru că textul din DRH II e acesta:

atestare 1

În slavonă, textul de deasupra e în p. 210:

atestare 2

Iar dacă acesta e primul document care amintește de Scrioaștea, atunci satul meu se află pe harta României datorită pomenirii lui de către Sfântul Neagoe Basarab. Iar primii scrioșteni cunoscuți cu numele sunt Dragomir și mama lui, Neacșa.

Eu am avut o colegă de clasă cu numele de familie Neacșu, Felicia Neacșu, dar nu cunosc niciun om, din prezent, care să se numească Dragomir. Ar fi frumos să se perpetueze acest nume în satul meu, ca amintire a primului nume atestat documentar. Asta cu atât mai mult cu cât Dragomir e un nume slavon vechi, care înseamnă cel foarte drag sau cel foarte scump[9].

Acesta e începutul documentului 105 în DRH II, p. 208:

inceput 105

Tot Ecaterina Țânțăreanu consideră că numele de Scrioaștea e de origine bulgărească[10]. Și în pagina a 84-a a cărții sale, pe care am citat-o, ea ne dă următoarele grafii ale numelui satului meu: Skaun, Scheau, Scheostri, Scheostre, Scheostra, Scheostrei, Scheoastrea, Scrioaștea.

De unde a ajuns la concluzia că numele satului e de origine bulgară? Autoarea nu ne spune acest lucru. Însă dacă transformăm pe Skaun în grafie bulgară am avea Скаун.

Există pe Facebook un tânăr din Estonia, născut în orașul Kehra[11], care se numește Александр Скаун [Alecsandr Scaun][12]. Iar Google Translate îmi spune că în bulgară, Скаун înseamnă tânăr-cercetaș. Pe când Translator online Bulgar Roman[13] îmi spune că Скаун înseamnă banc de mare.

*

Steluța Chefani-Pătrașcu, în cartea sa din 2011[14], ne citează un act de vânzare de pământ, în care apar două nume întregi a doi locuitori din Scrioaștea: „Eu, Rada Isbiceanu, vând d-lui Radu Stan Stoian, ambii agricultori din comuna Scrioaștea, Plasa Târgului, județul Teleorman, o jumătate de hectar pământ rural din 1864, pe care l-am moștenit de la decedatul meu părinte. Prețul vânzării este de 400 lei”[15].

Actul e din 1904, potrivit notei 56, p. 33: „BJTAN, fond Tribunalul Județean Teleorman, ds. 215/1904, f. 12”.  Iar BJTAN înseamnă Biroul Județean Teleorman al Arhivelor Naționale[16].

Îmi este cunoscut numele de familie Stoian, dar nu și Isbiceanu. Există însă în Roșiori de Vede strada Izbiceanu[17].

Chefani-Pătrașcu ne reconfirmă faptul că moșia generalului George Manu era formată din satele Măldăieni, Scrioaștea și Papa[18], având o „întindere de 2.332 de ha[19], din care 150 ha de pădure și 70 ha islaz”[20]. Școala și Primăria i se datorează lui Manu[21].

Și autoarea citează pe Pantele Georgescu, cu Dicționarul geografic, statistic economic și istoric al județului Teleorman, București, Tipografia I.V. Socecu, 1897. Citează p. 227[22]: „grație împrejurării că proprietarul [adică moșierul Manu n.n.] își exploatează singur moșia, locuitorii se bucură de învoieli agricole foarte avantajoase, cum rar se găsesc pe alte moșii din județ. Exploatarea întregului domeniu se face de proprietar, cultura pământului se realizează sistematic, ținându-se seama de progresele științei agricole”[23]. Finalul textului citat însă a fost preluat, fără citare, în Marele Dicționar Geografic al Romîniei, vol. V, p. 362. Fiind finalul textului din rubrica despre moșia lui Manu. Cu care eu am început cartea de față.

Scrioaștea, ne spune aceeași autoare, a scăpat de devastări în timpul Răscoalei din 1907. Dimpreună cu sate ca Drăgănești, Segarcea din Vale sau Segarcea din Deal[24].

Generalul Manu, moșierul de la Scrioaștea, era „om politic conservator”[25]. Și acesta a deținut, înainte de expropriere, „3.506 ha teren arabil în comunele Scrioaștea, Papa și Măldăieni”[26]. „În anul 1919, proprietatea era stăpânită de cinci membri: I.G. Manu, C.G. Manu, colonel Gh. G. Manu, Ana G. Florescu și Zoe G. Manu. Astfel, moștenitorii Manu mai păstrează, după prima expropriere, 748 ha la Scrioaștea, iar în urma celei de-a doua exproprieri, petrecută în 1921, o proprietate de 269 ha”[27].

În 22 septembrie 1920 s-a dat o lege, în care s-a decis ca să se creeze islazuri în fiecare sat sau comună. Steluța Chefani-Pătrașcu ne spune că legea a produs nemulțumiri în rândul sătenilor din localitățile Mavrodin, Nanov, Piatra, Viișoara, Dobrotești, Scrioaștea și Baldovinești[28]. Și că „a fost  necesară intervenția trupelor de ordine pentru a potoli spiritele”[29].

Când a fost expropriat în 1945, generalului Manu i s-au luat 186 de hectare de pământ, alături de o cositoare, un disc rotativ, o secerătoare-legătoare și o secerătoare[30]. Inclusiv conacul de la Scrioaștea[31]. Iar comuniștii au pus numele morii de la Scrioaștea Voința Poporului[32].

Și când conacul lui Manu a fost preluat de către comuniști, Ionescu Vasile, din Scrioaștea, a fost prins că și-a însușit „o verighetă și două covoare”[33] de la moșier. În 1864, în Scrioaștea, după reforma agrară[34], erau 43 de clăcași[35] care aveau câte 4 boi, 124 de clăcași cu 2 boi, 42 de clăcași pălmași [care lucrau cu palmele n.n.], 473 de oameni aveau câte un pogon de pământ, 966 de oameni câte două pogoane [adică un hectar n.n.], 194 de oameni aveau în proprietate câte 3 pogoane[36].

În anul 1907, arendașul[37] de la Scrioaștea era G. Razis[38]. Astăzi o găsim online pe Evangelia Razis, medic oncolog[39], dar și pe fizicianul Panos Razis[40]. Se pare că Razis e un nume grecesc.

Pe baza legii exproprierii moșiilor din 23 martie 1945[41], din Scrioaștea au fost expropriați 4 moșieri: Ion Gheorghe Manu, care avea 213 hectare, Traian Chisim, care avea 110 hectare, Valentina Stăpânoiu, care avea 107 hectare și Gheorghe Chisim, care avea 198 hectare de pământ[42].

*

Cine este însă Ion Gheorghe Manu, moșierul care avea conac la Scrioaștea? Sabina Cantacuzino ne spune că Ion Manu, generalul, a trăit între 1833-1911, iar soția lui a fost Alexandrina Manu, născută C. Cantacuzino, și care a trăit între 1835-1916[43].

În Enciclopedia României, generalul Gheorghe Manu e prezentat ca trăind între 24 iulie 1833 și 16 mai 1911, născându-se și murind la București[44]. Pentru că e vorba de aceeași persoană, el numindu-se Ion Gheorghe Manu.

„Gheorghe Manu era fiul fostului caimacam[45] al Munteniei, Ioan Manu și al Anei, fiica Marelui Ban[46] Alexandru Ghica. La 14 ani este înscris la Școala de cadeți din Postdam[47], iar după absolvire, guvernul român i-a permis să rămână cu gradul de locotenent în armata prusiană pentru a se specializa. A urmat în perioada 1850-1853 Școala militară din Berlin, iar între 1854-1856 Școala specială de artilerie, tot din Berlin”[48].

În 1853, Manu a devenit sublocotenent, în 1858 locotenent, căpitan în 1859, maior în 1860, locotenent-colonel în 1864, general de brigadă în 1877, general de divizie în 1906.

A fost profesor pentru artilerie la Școala militară de ofițeri din București între 1859-1860, apoi comandant al bateriei de artilerie călăreață din primul divizion de artilerie din Țara Românească în 1860.

Între 1860-1864, Manu a fost comandant al divizionului 2 din primul regiment de artilerie din Țara Românească, apoi comandant al primului regiment de artilerie din Țara Românească între 1864-1869, ministru de război între 1859-1870, 1888-1889 și 1904-1907, comandantul Diviziei 4 infanterie în 1877, comandantul artileriei Armatei de operații între 1877-1878, inspector general al artileriei în 1878 și între 1881-1883 și comandantul Diviziei 3 infanterie în 1881[49].

În afara funcțiilor militare, el a avut și funcții politice. Astfel, între 1874-1877, Gheorghe Manu a fost primar general al orașului București, între 1888-1889 și 1892-1895 a fost vicepreședinte și președinte al Adunării Deputaților, între 1889-1901 a fost președinte al Consiliului de miniștri și ministru de interne, în 1891 a fost  ministru al domeniilor publice, comerțului, agriculturii și industriei, între 1889-1900 a fost ministru de finanțe și în anul 1900 a fost ministru de interne[50].

Generalul Manu a crescut de la 4 la 8 regimentele de artilerie românești, a contribuit la înființarea artileriei de munte și a celei teritoriale, a înzestrat armata cu tunuri de calibru 75 mm și de calibru 87 mm, ambele de model 1880[51].

„A fost membru fondator al Societății Geografice din România, fiind vicepreședinte și, ulterior, președinte al comitetului director timp de treizeci și șase de ani. [El] s-a preocupat susținut de realizarea Marelui dicționar geografic al României[52], cu care am început cartea de față.

În 1870 ajunge deputat conservator[53]. „Pe 24 aprilie 1877, [Manu] este înaintat la gradul de general de brigadă și comandă Divizia 4 infanterie în luptele de la Nicopole, apoi comandă artileria Armatei de operații pe fronturile de la Plevna și Vidin”[54].

Însă a fost și „președinte al Adunării Deputaților, între 26 februarie 1892 și 24 octombrie 1895. Din această funcție a contribuit la adoptarea unor legi importante pentru modernizarea României: Legea creditului agricol (16 mai 1892), Legea învățământului primar (18 mai 1892), Legea pentru exploatarea telefonică (11 iunie 1892), Legea pentru descoperirea monumentelor și obiectelor antice (6 decembrie 1892), Legea clerului mirean și a seminariilor (10 iunie 1893), Legea asupra maximului taxelor și contribuțiilor comunale (16 iulie 1893), Legea pentru înființarea Jandarmeriei rurale (1 septembrie 1893), Legea minelor (3 mai 1895)”[55].

Nicolae Iorga a apreciat personalitatea sa politică și rolul lui la reorganizarea armatei. Însă moare la 16 mai 1911, la vârsta de 78 de ani[56]. O fotografie a generalului Manu[57]:

generalul Manu

Alexandrina Manu, soția sa, va muri la 81 de ani.

*

Simina Stan, în 4 iulie 2009, publica în Jurnalul Național articolul Casa generalului Manu din Calea Victoriei[58].

casa din Bucuresti

Calea Victoriei, nr. 192. Situată peste drum de Palatul Vernescu, pe care Manu a cumpărat-o de la Dimitri Ioanidi în 1868, pentru suma de 8.000 de galbeni[59]. Aici organiza petreceri Alexandrina Manu, în 1895 organizând un bal în cinstea regelui Carol și a reginei Elisabeta[60].

Gheorghe și Alexandrina Manu au avut un fiu: pe „Constantin G. Manu (1871-1959), [care a fost] diplomat și ministru plenipotențiar la Londra și Constantinopol”[61]. Inginerul Șerban Alexandru Manu, strănepotul generalului Manu, a redobândit casa de pe Calea Victoriei, el cerând să îi fie restituită și „colecția Manu, [formată din] 40 de portrete mari în ulei, fotografii vechi în culori și fotografii color după tablouri vechi, reprezentând numeroși domnitori și boieri români, membri ai familiilor Manu, Cantacuzino, Ghica, Bibescu, Suțu, Năsturel-Herescu, Văcărescu, Crețulescu și Filipescu”[62]. Totodată cere restituirea a „mai multe piese de mobilier stil Empire, Restauration, Louis XIV, 900 de cărți legate din biblioteca generalului Gheorghe Manu și 750 de cărți din biblioteca fiului său, Constantin G. Manu, dar și două obuze aduse de pe câmpul de bătaie de la Plevna de generalul Manu”[63].

*

Și dacă am aflat cine e generalul Manu, cine este însă moșierul Traian Chisim?  Chisim mai avea o moșie și la Bălțați, de 85 hectare[64], pe lângă cea de la Scrioaștea.

În septembrie 1944[65], „armatele aliate au stat două zile [în Scrioaștea n.n.] și s-au aprovizionat cu ce aveau locuitorii mai bun. Lui Ioan G. Manu i-au luat, fără nicio formă, următoarele bunuri: «3 cai și 3 căpețele de piele, o pereche hățuri complete, un bici, un automobil Ford 8 cilindri și patru cauciucuri, 1 brățări de aur în formă de șarpe, 1 broșă antică, 1 broșă antică cu cercei și 7 briliante, bijuterii aur mici, rufării numerar, aparat fotografiat, 1 ceasornic de masă, 2 aparate de ras cu mai multe lame, baterie radio, 2 lăzi de macaroane, 2 lăzi fidea și o trăsură», iar de la administratorul moșiei [de la  G. Razis n.b.] au ridicat «o haină neagră, 2 cămăși, 1 ceas de masă, 1 stilou și o baterie, totul în valoare de 7.384.000 lei»”[66].

„Au mai fost jefuiți [tot atunci, din Scrioaștea n.n.], [și] Ioan N. Popescu, Ion N. Panaitescu, Vasile St. Pantea, Radu S. Dovleac, Ecaterina V. Chisim şi Traian Chisim, proprietar, de la care au plecat, printre altele, cu: «o trăsură cu arcuri, o șaretă, un cal cu ham, 2 porci, 11 gâște, 2 plăpumi, 5 perechi încălțăminte, 12 perechi de ciorapi, 10 kg de miere, 15 cutii cu zahăr, 10 borcane cu dulceață, 20 de cămăși, 5 purcei, 25 de păsări, 4 perdele mari și cantități însemnate de fasole [și] ovăz»”[67].

Ecaterina Chisim era soția lui Traian Chisim? Posibil. Însă familiile Pantea și Dovleac dăinuie până azi în Scrioaștea.

Există un subofițer din Târgu Jiu numit Florin Constantin Chisim[68].

Cine sunt Valentina Stăpânoiu și Gheorghe Chisim? Gheorghe Chisim o fi fost fiu, frate sau rudă cu Traian Chisim. Există azi un medic stomatolog numit Mircea Stăpânoiu[69]. Dar a existat și legionarul Nicolae Stăpânoiu, care a fost membru în statul major al lui Horia Sima[70].

*

Prof. Ion Moraru ne confirmă faptul că generalul Manu este cel despre care am discutat mai sus:

„Vreau să vă spun dumneavoastră că județul Teleorman a dat un Prim Ministru în persoana Generalului George Manu, care avea moșii la Scrioaștea, la Papa, la Măldăieni și care, în perioada Războiului de Independență, 1877-1878, a fost Comandantul Diviziei 4 pe front și a câștigat merite deosebite ca general. După aceea, a ieșit din viața militară și s-a consacrat vieții politice cu un succes deosebit încât a ajuns lider al Partidului Conservator, al doilea mare partid al României de până la Primul Război Mondial. Între anii 1889-1891, a fost Prim Ministru al României”[71].

Același Ion Moraru ne spune că în noiembrie 1848, Căimăcămia[72] a trimis „detașamente turcești și căzăcești”[73] în Teleorman. „Atât turcii, cât și cazacii s-au întrecut în jafuri, în violuri, în furturi, în incendii, la Piatra, la Vânători, la Lisa, Scrioaștea, Măldăieni, la care se adaugă bătăile crunte aplicate locuitorilor care se răzvrătiseră”[74].

Moraru amintește și de Paul Militaru, inginer electromecanic născut în Scrioaștea. A fost un Doctor Inginer în rețele și sisteme electrice, inginer proiectant, șef de proiect, șeful Secției de Proiectare la Institutul de Studii și Proiectări Energetice din București timp de 25 de ani[75]. El „a condus proiecte de linie electrică și înaltă tensiune realizate în Liban, în Egipt, în Iordania, în Iran, în Malaezia”[76].

Astăzi există un fotograf de online numit Paul Militaru[77].

Ion Moraru amintește apoi de un alt scrioștean: Iulian Georgescu Ciupagea. Care a fost inginer aeronaut și inventator. Mai întâi a predat Matematica la Liceul Anastasescu din Roșiori, după aceea la Liceul Sfântul Haralambie din Turnu Măgurele. Dar a plecat la București și a ajuns Profesor la Politehnică. El a inventat încălzitorul de motoare de avion pe timpul iernii[78].

*

Stan V. Cristea consideră că „unii cercetători…au confundat [satul Mănicești n.n.] cu Scrioaștea Bătrână, de lângă Rușii de Vede, situată…pe râul Vedea”[79]. Pe când satul Mănicești, acum dispărut[80], consideră același autor, „se afla pe Valea Călmățuiului, lângă satul Crângeni”[81] și a mai fost numit și Măncești sau Mărcești[82].

Măniceștiul a fost „atestat documentar la 18 iunie 1594, în hrisovul lui Mihai Viteazul, prin care întărește slugii sale Radu, printre alte proprietăți, și un țigan, [pe] fiul Stoicăi din Mănicești”[83]. Iar în Mănicești s-a născut Radu Grămăticul, al cărui Tetraevanghel, copiat în insula Rodos în 1574, se află azi în The British Museum[84] din Londra[85].


[1] George Ioan Lahovari, C. I. Brătianu, Grigore G. Tocilescu, Marele Dicționar Geografic al Romîniei, vol. V., Ed. Stab.[ilimentul] Grafic J. V. Socecu, București, 1902. Volumul citat are 809 p.

[2] Drumuri peste deal.

[3] George Ioan Lahovari, C. I. Brătianu, Grigore G. Tocilescu, Marele Dicționar Geografic al Romîniei, vol. V., op. cit., p. 362.

[4] Cf. https://www.google.com/maps/place/Scrioa%C8%99tea+147315,+Rom%C3%A2nia/@44.1421258,24.940145,14z/data=!3m1!4b1!4m2!3m1!1s0x40adaf226f4d58cd:0x7a3908c946c273a4?hl=ro.

[5] Ecaterina Țânțăreanu, Habitat medieval în sud-vestul Munteniei în sec. XIV-XVII. Temeiuri istorice și arheologice, Ed. Renaissance, București, 2010, p. 64. Am downloadat cartea de aici: http://www.muzeulteleorman.ro/files/Habitat%20medieval.pdf.

[6] Ibidem. [7] Cf. Idem, p. 64, n. 349.

[8] Documenta Romaniae Hristorica, B. Țara Românească, vol. al II-lea (1501-1525), volum îngrijit de Ștefan Ștefănescu și Olimpia Diaconescu, Ed. Academiei RSR, București, 1972, 600 p.

[9] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Dragomir.

[10] Ecaterina Țânțăreanu, Habitat medieval în sud-vestul Munteniei în sec. XIV-XVII. Temeiuri istorice și arheologice, op. cit., p. 84.

[11] A se vedea:

https://www.facebook.com/places/Ce-poti-face-in-Kehra/113967465280563/.

[12] Idem: https://www.facebook.com/sanjakrk.

[13] Idem: http://www.dictionar.us/translator/bulgar-roman.html.

[14] Steluța Chefani-Pătrașcu, Moșieri teleormăneni (1864-1949). Mărire și decădere, Ed. Renaissance, București, 2011, 390 p.

Downloadată de aici:

http://www.muzeulteleorman.ro/files/S%20PAtrascu_Mosierii%20teleormaneni.pdf.

[15] Idem, p. 33. [16] Idem, p. 10.

[17] A se vedea: http://www.searchromania.net/teleorman/rosiori_de_vede/izbiceanu/.

[18] Steluța Chefani-Pătrașcu, Moșieri teleormăneni (1864-1949). Mărire și decădere, op. cit., p. 43.

[19] Hectare.

[20] Steluța Chefani-Pătrașcu, Moșieri teleormăneni (1864-1949). Mărire și decădere, op. cit., p. 43.

[21] Ibidem. [22] Cf. Idem, p. 43, n. 94. [23] Idem, p. 43. [24] Idem, p. 139. [25] Idem, p. 154.

[26] Ibidem. Cf. BJTAN, fond Consilieratul Agricol, ds. 21/1919-1948, f. 133. Citat în Idem, p. 154, n. 487.

[27] Ibidem. Cf. BJTAN, fond Consilieratul Agricol, ds. 21/1919-1948, f. 111. Citat în Idem, p. 154, n. 488.

[28] Idem, p. 171.

[29] Ibidem. Informație pe care, potrivit Idem, p. 171, n. 553, a preluat-o din Stan V. Cristea (coordonator) et alii, Monografia județului Teleorman,  Ed. Teleormanul liber, Alexandria, 1998, p. 111.

[30] Idem, p. 223. Informație preluată din BJTAN, fond Reforme agrare, ds. 82/1945, f. 288, cf. Idem, p. 223, n. 738.

[31] Idem, p. 238. [32] Idem, p. 234. [33] Idem, p. 251. [34] Idem, p. 279.

[35] Clăcașul era țăranul care era obligat să muncească pe pământul moșierului, cf. DEX 2009.

[36] Steluța Chefani-Pătrașcu, Moșieri teleormăneni (1864-1949). Mărire și decădere, op. cit., p. 280. [37] Idem, p. 288. [38] Idem, p. 294.

[39] A se vedea: http://oncologists.gr/en/research-activity/group-publications/evangelia-razis.html.

[40] Idem: https://www.researchgate.net/profile/Panos_Razis.

[41] Steluța Chefani-Pătrașcu, Moșieri teleormăneni (1864-1949). Mărire și decădere, op. cit., p. 301.

[42] Idem, p. 305.

[43]  Sabina Cantacuzino, Din viața familiei Ion C. Brătianu 1914–1919. Cu un adaos de însemnări 1870-1941, ed. a III-a, revăzută, cu note, indice și ediție îngrijită de Dr. Elisabeta Simion, Ed. Humanitas, București, 2014, n. 284-285, cf.

https://books.google.ro/books?id=O2skBQAAQBAJ&pg=PT335&dq=Gheorghe+%C8%99i+Alexandrina+Manu&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwiipaLWmf_LAhXJBZoKHe4WB7YQ6AEIGzAA#v=onepage&q=Gheorghe%20%C8%99i%20Alexandrina%20Manu&f=false.

[44] Cf. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Gheorghe_Manu.

[45] Locțiitor de Domn, cf. DEX 2009.

[46] Dregător domnesc, cf. DEX 2009.

[47] Un oraș german. A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Potsdam.

[48] Cf. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Gheorghe_Manu.

[49] Ibidem. [50] Ibidem. [51] Ibidem. [52] Ibidem. [53] Ibidem. [54] Ibidem. [55] Ibidem. [56] Ibidem.

[57] A se vedea: http://enciclopediaromaniei.ro/w/images/1/1d/Gheorghe_Manu.jpg.

[58] A se vedea: http://jurnalul.ro/timp-liber/casa/casa-generalului-manu-din-calea-victoriei-513447.html.

Imaginea casei e de aici: http://jurnalul.ro/thumbs/big/2009/07/04/casa-generalului-manu-din-calea-victoriei-18372486.jpg.

[59] Ibidem. [60] Ibidem. [61] Ibidem. [62] Ibidem. [63] Ibidem.

[64] Steluța Chefani-Pătrașcu, Moșieri teleormăneni (1864-1949). Mărire și decădere, op. cit., p. 305.

[65] Ion Bădoi, Bнимание, vine armata sovietică!, în ziarul Opinia Teleormanului, art. din 18 martie 2014, cf. http://www.opiniateleormanului.ro/bнимание-vine-armata-sovietica/.

[66] Ibidem. [67] Ibidem.

[68] A se vedea: http://www.isugorj.ro/INFORMARE SI RELATII PUBLICE/Declaratii_avere_2014.htm.

[69] Idem: http://www.evz.ro/metoda-prin-care-va-puteti-rezolva-problemele-dentare-fara-freza-si-anestezie-1031288.html.

[70] [Lect.] Dr. Pavel Moraru, Din activitatea Serviciului Special de Informații din Basarabia (1941-1944), p. 363, în George Enache, Arthur Tuluș, Cristian-Dragoș Căldăraru,  Eugen Drăgoi, La frontierele civilizațiilor. Basarabia în context geopolitic, economic, cultural și religios, Ed. Partener & Galati University Press, Galați, 2011, 467 p.

[71] Corina Iordan, Oameni, locuri, amintiri…Interviuri cu profesorul Ion Moraru, Ed. Renaissance, București, 2012, p. 34.

Am downloadat-o de aici:

http://www.muzeulteleorman.ro/files/C%20Iordan_%20Oameni%2C%20locuri%2C%20amintiri.pdf.

[72] Guvernul provizoriu, cf. DEX 2009.

[73] Corina Iordan, Oameni, locuri, amintiri…Interviuri cu profesorul Ion Moraru, op. cit., p. 100.

[74] Ibidem. [75] Idem, p. 135. [76] Ibidem.

[77] Blogul lui: http://photopaulm.com/.

[78] Corina Iordan, Oameni, locuri, amintiri…Interviuri cu profesorul Ion Moraru, op. cit., p. 140.

[79] Stan V. Cristea, Fotografii la periscop. Secvențe de istorie literară, Ed. Aius PrintEd, Craiova, 2013, p. 8-9.

[80] Idem, p. 8. [81] Ibidem. [82] Ibidem. [83] Ibidem.

[84] A se vedea: http://www.britishmuseum.org/.

[85] Stan V. Cristea, Fotografii la periscop. Secvențe de istorie literară, op. cit., p. 8.

Did you like this? Share it:

Previous

Predică la Duminica a 5-a din Postul Mare [2016]

Next

Împreună-răspunsuri și corespondențe [3]

2 Comments

  1. Alexandru

    Scriostean fiind, te felicit pentru acest articol monografic si de altfel de bucuria adusa prin sustinerea punctuala cu citari a cronologiei satului nostru. De altfel si eu pastrez aceeasi reconfortanta curiozitate legata de Scrioastea atunci cand ma gandesc la micile detalii pe care, inca, mi le amintesc povestite de bunicul meu Petre Georgescu.

    Includ aici tot ce inseamna istoria neamului din care ma trag, legatura cu boierul Manu (personaj de basm in copilaria mea), numele comunei (bine cunoscuta poveste transmisa din generatie in generatie in familia mea / Mihai Viteazu care isi aduna oastea ==> a se vedea de altfel Gresia unde erau gresieri si ascuteau diverse unelte si au ascutit si sabiile ostirii lui Mihai Viteazul, Maldaeni ==> maldarari, persoane care strangeau cracile copacilor pentru foc si au ingrijit de oaste).

    De altfel mi se pare interesanta si originea numelui de Scrioastea ce provine din slava cu traducerea „Scaun”, respectiv alaturata originii numelui de Rosiori care ar veni tot din slava de la numele asa zisului imparat Rosu (Cerven in slava==> a se vedea wikipedia/rosiori de vede), personaj al secolului 11-12 (omniprezent in basmele populare, dar real si cu un mare impact in viitoarea rascoala a Asanestilor), prin stabilirea negustorilor fostei cetatii Cerven in aria vecii cetati romane Sexagina Prista ( stabilirea unui nou scaun).

    Adevarate sau nu, au fost genul de istorisiri care au alimentat multe din curiozitatile copilariei mele. Anghel Manolache, varul primar al bunicului meu, din neamul lui Lupu (vis a vis de biserica sta familia Lupu) ridicat pe propria munca si inteligentae, ajungand din timp unul din cei care au sustinut si au ridicat copii ai satului. Domnului inginer Rusu care a trecut in nefiinta anii trecuti a fost ginerele sau.

    Activitatea universitara a lui Anghel Manolache a fost neintrerupta, probabil legata de acea gena a dascalului ce se regaseste prin tot neamul meu. In acelasi timp legat de Gheorghe (George) Manu, figura marcanta a sfarsitului de secol XIX, adaug pe acela ce a fost Constantin Manu, fiul sau, om politic marcant cat si pe nepotul sau George Manu, savant, om de o calitate exceptionaa, cu un destin tragic, omorat in temnitele comuniste datorita modului total vertical si nationalist sub care si-a pastrat valorile sub care a fost crescut.

    Iar nu in cele din urma stra-nepotul boierului Manu, inginerul Serban Manu, o personalitate necunoscuta ascunsa in negura vremurilor. Iti las aici o mica prefata scrisa de el la una din cartile aparuta in 2011 :  http://www.marturisitorii.ro/2014/04/12/serban-manu-fiul-lui-george-manu-militia-mi-a-dat-patrimoniul-tatei-o-geanta-de-canepa-cu-3-4-lucruri-de-imbracaminte-si-o-lingura-din-alpaca/.

    Vorbesc despre satul meu cu drag si pretuire pentru ca de fiecare data cand ma intorc simt harul Domnului ce m-a legat de catre acest colt de glie, de familie, de neam. Toate gandurile bune!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén