Zi: 24 aprilie 2016
Baruh, cap. 3, cf. LXX
1. Doamne Atotțiitorule, Dumnezeul lui Israil, sufletul [aflat] în strâmtorări [ψυχὴ ἐν στενοῖς] și duhul întristărilor [πνεῦμα ἀκηδιῶν] a[u] strigat către Tine!
2. Ascultă, Doamne, și miluiește, că am păcătuit înaintea Ta!
3. Că Tu stai [în] veac și noi pierim [în] veac.
4. Doamne Atotțiitorule, Dumnezeul lui Israil, ascultă acum rugăciunea celor care au murit ai lui Israil [ἄκουσον δὴ τῆς προσευχῆς τῶν τεθνηκότων Ισραηλ] și a fiilor celor care păcătuiesc înaintea Ta [καὶ υἱῶν τῶν ἁμαρτανόντων ἐναντίον σου], care nu au ascultat glasul Domnului Dumnezeului lor și ne-am lipit nouă cele rele!
5. Să nu-Ți aduci aminte de nedreptățile părinților noștri, ci amintește-Ți de mâna Ta și de numele Tău în vremea aceasta,
6. că Tu [ești] Domnul Dumnezeul nostru și Te vom lăuda pe Tine, Doamne!
7. Că pentru aceasta ai dat frica Ta în inimile noastre: [pentru] a chema numele Tău. Iar [noi] Te vom lăuda pe Tine în [zilele] pribegiei noastre [ἐν τῇ ἀποικίᾳ ἡμῶν], că am întors de la inima noastră toată nedreptatea părinților noștri, care au păcătuit înaintea Ta.
8. Iată, noi, astăzi, [suntem încă] în [zilele] pribegiei noastre! Căci ne-ai risipit pe noi acolo, întru ocară și întru blestem și întru pedeapsă, după toate nedreptățile părinților noștri, care s-au îndepărtat de la Domnul Dumnezeul nostru.
9. Auzi, Israile, poruncile vieții și ascultați [cu toții ca] să cunoașteți înțelepciunea!
10. Ce este, Israile? De ce te-ai învechit în pământul vrăjmașilor, în pământul străin?
11. Te-ai spurcat [cu] cele ale morților. Te-ai socotit cu cei [care] sunt în Iad.
12. Ai părăsit izvorul înțelepciunii [ἐγκατέλιπες τὴν πηγὴν τῆς σοφίας].
13. [În] calea lui Dumnezeu dacă ai fi mers, locuiai [acum] în pace veșnică.
14. Învață unde este înțelepciunea, unde este tăria, unde este înțelegerea [aceea încât] să cunoști deodată, unde este viețuirea îndelungată și viața, unde este lumina ochilor [φῶς ὀφθαλμῶν] și pacea!
15. Cine a aflat locul ei și cine a intrat întru vistieriile ei?
16. Unde sunt arhonții neamurilor și cei care stăpânesc fiarele cele de pe pământ?
17. [Unde sunt] cei care își bat joc de păsările cerului și învisteresc argintul [καὶ τὸ ἀργύριον θησαυρίζοντες] și aurul, la care au nădăjduit oamenii, și nu este sfârșit al averii lor?
18. [Unde sunt] cei care lucrează argintul și se îngrijesc [de el] și [acum] nu [mai] este căutare a lucrurilor lor?
19. Au fost nimiciți și întru Iad au coborât [ἠφανίσθησαν καὶ εἰς ᾅδου κατέβησαν] și alții s-au ridicat în locul lor.
20. Cei mai tineri au văzut lumina și au locuit pe pământ, dar calea științei [ὁδὸν ἐπιστήμης] nu au cunoscut-o,
21. nici [nu] au înțeles cărările ei, nici [nu] au luat partea ei. Fiii lor au fost departe de calea lor,
22. [iar aceasta][1] nici n-a fost auzită în Hanaan [Χανααν], nici n-a fost văzută în Teman [Θαιμαν].
23. Nici fiii Agarei [Αγαρ], cei care caută înțelegerea [cea de] pe pământ, [nici] negustorii Merranului [οἱ ἔμποροι τῆς Μερραν] și ai Temanului, [nici] povestitorii de mituri [οἱ μυθολόγοι] și [nici] cei care caută înțelegerea [οἱ ἐκζητηταὶ τῆς συνέσεως], nu au cunoscut calea înțelepciunii [ὁδὸν τῆς σοφίας] și nici [nu] și-au adus aminte de cărările ei.
24. O, Israile, cât [este] de mare casa lui Dumnezeu și [cât] de prelung [este] locul dobândirii Lui!
25. Mare [este] și nu are sfârșit, [este] înalt și nemăsurat.
26. Acolo au fost născuți uriașii cei vestiți [οἱ γίγαντες οἱ ὀνομαστοὶ], fiind dintru început foarte mari [și] știind războiul [οἱ ἀπ᾽ ἀρχῆς γενόμενοι εὐμεγέθεις ἐπιστάμενοι πόλεμον].
27. [Dar] nu pe aceștia i-a ales Dumnezeu, nici calea științei [nu] le-a dat lor.
28. Și [ei] au pierit pentru că [s-au arătat] neavând înțelepciune. Au pierit pentru nesfătuirea lor.
29. Cine s-a urcat întru cer și a luat-o pe ea[2] și a coborât-o pe ea din nori?
30. Cine a trecut dincolo de mare și a aflat-o pe ea și o va aduce pe ea [ca] aur ales [χρυσίου ἐκλεκτοῦ]?
31. Nu este [între oameni] cel care știe calea ei, nici cel care să gândească cărarea ei.
32. Dar Cel care știe toate [ὁ εἰδὼς τὰ πάντα] o cunoaște pe ea[3] [și] a aflat-o pe ea [în] înțelegerea Lui. [O cunoaște] Cel care a zidit pământul întru veacul timpului [ὁ κατασκευάσας τὴν γῆν εἰς τὸν αἰῶνα χρόνον][4] [și] l-a umplut pe el de dobitoace [cu] patru picioare.
33. [O cunoaște] Cel care trimite lumina [ὁ ἀποστέλλων τὸ φῶς] și [ea] merge. [Căci El] a chemat-o pe ea și [ea] a ascultat Lui [în] tremur [ἐκάλεσεν αὐτό καὶ ὑπήκουσεν αὐτῷ τρόμῳ].
34. Iar stelele au luminat în păzirile lor și s-au veselit [οἱ δὲ ἀστέρες ἔλαμψαν ἐν ταῖς φυλακαῖς αὐτῶν καὶ εὐφράνθησαν].
35. [El][5] le-a chemat pe ele și [stelele] au zis: „De față [suntem] [πάρεσμεν][!]”. [Și stelele] au luminat cu veselie Celui care le-a făcut pe ele [ἔλαμψαν μετ᾽ εὐφροσύνης τῷ ποιήσαντι αὐτούς].
36. Acesta [este] Dumnezeul nostru [și] nu va fi socotit altul cu El [οὐ λογισθήσεται ἕτερος πρὸς αὐτόν][6].
37. [Dar El] a aflat toată calea științei [πᾶσαν ὁδὸν ἐπιστήμης] și a dat-o pe ea lui Iacov, slujitorului Lui, și lui Israil, celui iubit de El.
38. După aceasta, pe pământ S-a arătat [μετὰ τοῦτο ἐπὶ τῆς γῆς ὤφθη] și cu [firea] oamenilor s-a unit [καὶ ἐν τοῖς ἀνθρώποις συνανεστράφη][7].
[1] Calea științei.
[2] Înțelepciunea dumnezeiască.
[3] Pe Înțelepciunea dumnezeiască, adică pe Fiul Său.
[4] Pentru că pământul și timpul au început deodată, ambele fiind creații ale lui Dumnezeu.
[5] Dumnezeu.
[6] Nu va mai fi socotit altul egalul Lui.
[7] Profeție hristologică.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 24 la Faptele Apostolilor [70]
Traduceri patristice
*
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
***
†
Sfântul Ioan Gură de Aur
(n. 347/349-407, † 14 septembrie,
prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)
Comentariul la Faptele Apostolilor
*
Traducere și comentarii de
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a, a 68-a, a 69-a.
***
Dar au auzit Apostolii și frații cei ce sunt prin Iudea că și neamurile au primit cuvântul lui Dumnezeu.
Și când s-a urcat Petros întru Ierosolim, se certau cu el[1] [unii] dintre cei ai tăierii-împrejur, zicând că:
Ai intrat către bărbați având netăiere-împrejur și ai mâncat cu ei (11, 1-3).
După asemenea lucruri mărețe, [unii] dintre cei ai tăierii-împrejur se certau [cu el]: nu Apostolii, Doamne ferește! Înseamnă că nu puțin s-au simțit jigniți. Și vedeți ceea ce susțin. Nu zic: De ce ai propovăduit? Ci: De ce ai mâncat cu ei?
Dar Petros, observând această imputare [făcută] cu răceală – căci, cu adevărat, cu răceală este [făcută] – ia această poziție (ἵσταται), având acest mare argument: Dacă ei l-au avut pe Duhul Însuși dat lor, cum ar putea cineva să refuze să le dea Botezul?
Dar cum se face că, în cazul samaritenilor nu s-a petrecut aceasta, ci, dimpotrivă, nici înaintea Botezului lor și nici după acesta, nu a existat acolo nicio controversă, iar acolo ei nu au considerat acest lucru greșit, ba, imediat ce au auzit despre el, i-au trimis pe Apostoli tocmai pentru acest scop [, de a-i boteza] (cf. 8, 14)?
Este adevărat, dar nici în cazul de față nu este acesta lucrul de care ei se plâng; căci ei știau că a fost harul dumnezeiesc [care a lucrat], [ci] ceea ce spun ei este: De ce tu ai mâncat cu ei?
În afară de asta, diferența nu este atât de mare pentru samariteni precum este pentru neamuri[2]. Mai mult decât atât, [lucrurile] sunt astfel orânduite (ca făcând parte din planul dumnezeiesc), încât el [Sfântul Petros] este acuzat astfel [, pentru că a stat la masă cu ei], cu scopul ca ei să fie învățați: căci Petros, fără un motiv dat, nu ar fi povestit această vedenie.
Însă luați aminte la libertatea lui față de orice mândrie și slavă deșartă. Căci se spune:
Dar Petros, începând, arăta lor [toate] pe rând, zicând:
Eu eram în cetatea Ioppi, rugându-mă – nu spune de ce, nici în ce împrejurare –, și am văzut vedere în extaz[3], pogorându-se un vas anume, ca o pânză de in mare în patru colțuri, coborându-se din cer, și a venit până în apropierea mea, întru care mă uitam privind țintă și am văzut cele cu patru picioare ale pământului și fiarele și reptilele și păsările cerului.
Și am auzit [sunet] al glasului, zicând mie: Ridicându-te, Petre, taie și mănâncă! (11, 4-7).
E ca și cum ar fi spus: Aceasta însăși era de ajuns pentru a mă convinge pe mine, văzând eu pânza de in, dar, mai mult, s-a auzit și glas.
Dar am zis: Nicidecum, Doamne! Căci niciodată ceva prost sau necurat n-a intrat în gura mea (11, 8).
Înțelegeți? Eu mi-am făcut partea mea, zice el, am spus că n-am mâncat niciodată ceva prost sau necurat, cu referire la ceea ce au zis ei: Ai intrat și ai mâncat cu ei.
Dar acest lucru el nu îl spune lui Cornilios, căci nu era nevoie să i-l pomenească lui.
Și mi-a răspuns mie glasul din a doua [oară grăire] din cer: Cele [pe care] Dumnezeu le-a curățit, tu nu le fă proaste.
Și aceasta s-a întâmplat de trei ori, și iarăși au fost ridicate toate întru cer (11, 9-10).
Lucrurile esențiale erau cele (care au urmat în Chesaria). Dar prin acestea el pregătește calea către ele.
Luați aminte cum se îndreptează pe sine (prin argumente) și se ferește să-și folosească autoritatea sa de învățător. Căci, cu cât mai blând se arată pe sine, cu atât mai ascultători îi face pe ei. Niciodată, zice el, ceva prost sau necurat n-a intrat în gura mea.
Și iată, îndată, trei bărbați au venit în casa în care mă aflam, trimiși din Chesaria către mine.
Și mi-a zis mie Duhul să vin împreună cu ei, de nimic îndoindu-mă (11, 11-12).
Luați aminte [la faptul] că instituirea legilor aparține Duhului!
Și au venit împreună cu mine și acești șase frați – înștiințarea [lor despre cele petrecute] poate fi [primită] cu mai multă smerenie, când îi indică pe frați ca martori! – și am intrat [împreună] întru casa oamenilor.
Și mi-a povestit mie cum l-a văzut pe Înger stând în casa lui și spunându-i lui:
Trimite oameni întru Ioppi și cheamă-l pe Simon, cel numit Petros, care va grăi cuvinte către tine, în care vei fi mântuit tu și toată casa ta (11, 12-14).
Și nu amintește cuvintele spuse de Înger lui Cornilios: Rugăciunile tale și milosteniile tale s-au înălțat întru pomenire înaintea lui Dumnezeu (10, 4), ca să nu-i dezguste pe ei[4]. Dar ce spune?
[Aceasta spune:] care va grăi cuvinte către tine, în care [cuvinte] vei fi mântuit tu și toată casa ta. Acestea s-au spus cu un rost [anume]. De asemenea, nu spune nimic despre destoinicia (ἐπιεικές) omului [, a lui Cornilios].
Duhul, ar fi putut să spună el, trimițându-mă pe mine, Dumnezeu poruncind, pe de o parte chemându-mă prin Înger, pe de alta îndemnându-mă și îndepărtându-mi îndoielile despre aceste lucruri, ce era să fac?
[Dar] el nu spune nimic de felul acesta, însă, totuși, scoate în evidență ceea ce s-a întâmplat la sfârșit, fapt care, în sine, era un argument incontestabil:
Și începând eu a grăi, a căzut Duhul Sfânt peste ei, la fel ca și peste noi la început (11, 15).
Atunci de ce nu s-a întâmplat numai acest lucru[5]? Din îmbelșugare/ preaplinătate (ἐκ περιουσίας), aceasta este lucrată de Dumnezeu, pentru ca să se arate că nici începutul nu a fost de la Apostoli.
Căci dacă [Sfântul Petros] ar fi stabilit [acestea] din propria sa inițiativă, fără ca nimic din aceste lucruri să se fi întâmplat, ei ar fi fost jigniți foarte tare. Astfel încât, de la început, el le pregătește mințile pentru a-i da dreptate, spunându-le: a venit Duhul Sfânt peste ei, la fel ca și peste noi la început.
Și nemulțumindu-se numai cu aceasta, le amintește și de cuvintele Domnului:
Și mi-am adus aminte cuvântul Domnului, pe care îl grăia: Ioannis cu adevărat a botezat [în] apă, dar voi veți fi botezați în Duhul Sfânt (11, 16).
[Prin aceasta] vrea să arate că nu s-a petrecut vreun lucru nou, ci întocmai ceea ce Domnul a prevestit/ a prezis.
Dar nu era nevoie să boteze? Însă Botezul era deja desăvârșit. Iar el nu zice: Le-am poruncit să se boteze. Dar ce spune el?
Atunci, dacă Dumnezeu a dat lor un dar aidoma, ca și nouă, crezând [ei] în Domnul Iisus Hristos, dar cine eram eu, în stare/ puternic să-L opresc pe Dumnezeu? (11, 17).
Arată că el însuși nu a făcut nimic, căci lucrul însuși pe care l-am primit noi, zice el, pe acela l-au primit și acei oameni. Și pentru ca să le oprească gurile încă și mai bine, de aceea zice: un dar aidoma.
Înțelegeți cum nu le îngăduie lor să aibă mai puțin: atunci când au crezut, zice el, același dar Dumnezeu le-a dat și lor, după cum ne-a dat și nouă, care am crezut în Domnul, și El Însuși îi curățește pe ei. Și nu zice: vouă, ci: nouă.
De ce vă simțiți lezați/ nedreptățiți, când noi îi numim pe ei părtași (cu noi)?
Dar auzind acestea au tăcut, și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Așadar, cu adevărat și neamurilor le-a dat Dumnezeu pocăința întru viață (11, 18).
Vedeți că totul a venit din cuvântul/ propovăduirea lui Petros, prin modul său minunat măiestrit de a lega faptele [între ele][6]?
L-au slăvit pe Dumnezeu pentru că El le-a dat și lor (καὶ αὐτοῖς) pocăința: s-au umilit prin aceste cuvinte.
[Începând] de aici înainte, a fost deschisă ușa credinței pentru neamuri. Dar, dacă vreți, haideți să ne uităm iarăși peste ceea ce s-a spus.
[1] Cu sensul: se certau cu el, îl judecau, îl acuzau pentru ceea ce făcuse.
[2] Se referă la diferența între evrei și samariteni, care era mai mică, atât etnic, cât și religios, decât cea dintre evrei și neamurile păgâne.
[3] F. Ap, 11, 5: ἐν ἐκστάσει ὅραμα, cf. BYZ.
[4] Ca să nu-i facă să fie nemulțumiți pentru faptul că Dumnezeu a tratat un păgân cu o atât de mare cinste, în vreme ce ei n-au avut parte de o vedenie atât de minunată, în care Îngerul Domnului să le vorbească despre răsplătire pentru faptele bune. Însemna, deci, că acel păgân făcuse mai multe fapte bune decât ei, care erau binecredincioși, încât să merite lauda lui Dumnezeu, prin gura Sfântului Înger. Și asta i-ar fi putut dezgusta, așa încât Sfântul Petros nu le-a mai spus-o.
Cu alte cuvinte, Sfântul Petros a menajat susceptibilitățile oamenilor. Așa cum lui Cornilios nu i-a spus despre propria sa împotrivire, în vedenie, la fel nici creștinilor de neam evreu nu le-a spus despre virtuțile lui Cornilios, care le întreceau pe ale lor.
[5] De ce a mai fost nevoie de vedenia cu pânza de in?
[6] Modul Sfântului Petros de a înțelege duhovnicește legătura între fapte, între întâmplări.