Sofonias, cap. 3, cf. LXX
1. O, cetatea cea vestită și răscumpărată, porumbița [ὦ ἡ ἐπιφανὴς καὶ ἀπολελυτρωμένη ἡ πόλις ἡ περιστερα]!
2. Nu a ascultat glasul [Lui]. Nu a primit învățătura [Lui], pe a Domnului. Nu a nădăjduit [întru El] și către Dumnezeul ei nu s-a apropiat.
3. Arhonții/ conducătorii ei [sunt] în ea ca leii răcnind. Judecătorii ei [sunt] ca lupii Arabiei [ὡς λύκοι τῆς Ἀραβίας]. Nu au lăsat resturi până dimineața.
4. Profeții ei purtători de Duh [πνευματοφόροι][1] [sunt] oameni disprețuitori. Preoții ei spurcă cele sfinte și sunt neevlavioși [cu] legea.
5. Dar Domnul [este] drept în mijlocul ei și nu are să facă [vreo] nedreptate. Dimineața, dimineața va da judecata Lui întru lumină [πρωὶ πρωὶ δώσει κρίμα αὐτοῦ εἰς φῶς]. Și nu S-a ascuns și nu a cunoscut nedreptate în [strigare]a cererii [καὶ οὐκ ἀπεκρύβη καὶ οὐκ ἔγνω ἀδικίαν ἐν ἀπαιτήσει]. Și nu [este] nedreptate întru biruință [καὶ οὐκ εἰς νεῖκος ἀδικίαν].
6. Tras-am[2] pe cei mândri în stricăciune [ἐν διαφθορᾷ κατέσπασα ὑπερηφάνους]. Au fost nimicite ungherele lor. Voi pustii căile lor de tot, [ca să] nu [îi mai văd] a călători. S-au sfârșit cetățile lor, ca nimeni [să nu fie văzut] a fi, nici a locui [acolo].
7. Dar [Eu] am zis: „Temeți-vă de Mine și primiți învățătura [Mea]! Și nu aveți să fiți nimiciți cu totul din ochii ei, [cu] toate câte am răzbunat asupra ei [καὶ οὐ μὴ ἐξολεθρευθῆτε ἐξ ὀφθαλμῶν αὐτῆς πάντα ὅσα ἐξεδίκησα ἐπ᾽ αὐτήν]. Pregătește-te [ἑτοιμάζου]! Trezește-te de dimineață [ὄρθρισον]! A fost nimicit tot [ce a rămas după] culesul lor [διέφθαρται πᾶσα ἡ ἐπιφυλλὶς αὐτῶν]”.
8. „Pentru aceasta, îndură-Mă [ὑπόμεινόν με]”, zice Domnul, „întru ziua învierii Mele întru mărturie [εἰς ἡμέραν ἀναστάσεώς μου εἰς μαρτύριον]! Pentru că judecata Mea [este] întru adunările neamurilor [εἰς συναγωγὰς ἐθνῶν]. [Ca] să primesc împărați, [ca] să vărs peste ei toată urgia mâniei Mele [πᾶσαν ὀργὴν θυμοῦ μου]. Pentru că în focul râvnei Mele va fi mistuit tot pământul [διότι ἐν πυρὶ ζήλους μου καταναλωθήσεται πᾶσα ἡ γῆ].
9. Că[ci] atunci voi întoarce limbile popoarelor, întru neam, asupra ei, [pentru] a chema toți numele Domnului [și pentru] a-I sluji Lui sub un [singur] jug [τοῦ δουλεύειν αὐτῷ ὑπὸ ζυγὸν ἕνα].
10. De la marginile râurilor Etiopiei vor aduce ale Mele jertfe.
11. În ziua aceea nu vei avea să te rușinezi de toate obiceiurile tale [prin] care ai fost neevlavioasă spre Mine. Că[ci] atunci voi șterge de la tine [faptele] vrednice de dispreț ale stricăciunii tale [ὅτι τότε περιελῶ ἀπὸ σοῦ τὰ φαυλίσματα τῆς ὕβρεώς σου] și nu ai să mai adaugi să te mărești [μεγαλαυχῆσαι] în muntele cel sfânt al Meu.
12. Și voi lăsa [oameni] rămași în tine [καὶ ὑπολείψομαι ἐν σοὶ]: un popor blând și smerit [λαὸν πραῢν καὶ ταπεινόν]. Și [care] vor fi evlavioși [față] de numele Domnului [καὶ εὐλαβηθήσονται ἀπὸ τοῦ ὀνόματος κυρίου].
13. [Ei vor fi] cei rămași ai lui Israil [οἱ κατάλοιποι τοῦ Ισραηλ]. Și [ei] nu vor face nedreptate și nu vor vorbi [lucruri] deșarte și nu are să se afle în gura lor limbă vicleană. Pentru că ei vor mânca și vor dormi și nu va fi cel care îi înfricoșează pe ei.
14. Bucură-te foarte[3], fiica Sionului! Vestește, fiica Ierusalimului! Veselește-te și te bucură din toată inima ta, fiica Ierusalimului!
15. A șters Domnul nedreptățile tale. Răscumpăratu-te-a pe tine [λελύτρωταί σε] din mâna vrăjmașilor tăi. Împăratul lui Israil [este] Domnul și [El este] în mijlocul tău [βασιλεὺς Ισραηλ κύριος ἐν μέσῳ σου]. [De aceea] nu vei mai vedea rele [οὐκ ὄψῃ κακὰ οὐκέτι].
16. În vremea aceea, Domnul va zice Ierusalimului: „Îndrăznește, Sionule! Nu slăbi mâinile tale!
17. Domnul Dumnezeul tău [este] în tine. Cel puternic[4] te va mântui pe tine. Va aduce peste tine veselie și te va înnoi pe tine în iubirea Lui [ἐπάξει ἐπὶ σὲ εὐφροσύνην καὶ καινιεῖ σε ἐν τῇ ἀγαπήσει αὐτοῦ]. Și [El] Se va veseli în tine în bucurie, ca în ziua praznicului [καὶ εὐφρανθήσεται ἐπὶ σὲ ἐν τέρψει ὡς ἐν ἡμέρᾳ ἑορτῆς].
18. Și [Eu] îi voi aduna împreună pe cei zdrobiți. Vai, cine a luat ocara [de de-]asupra ei?”.
19. „Iată, Eu înfăptuiesc în tine, pentru tine, în vremea aceea”, zice Domnul, „și o voi mântui pe cea apăsată și pe cea lepădată. Îi voi primi și îi voi pune pe ei întru laudă și [aceștia vor fi] vestiți în tot pământul.
20. Și nu vor fi rușinați în vremea aceea, când am să vă fac vouă bine și în vremea când am să vă primesc pe voi. Pentru că vă voi face pe voi vestiți și întru laudă în toate popoarele pământului, în [vremea] întoarcerii Mele, înaintea voastră, din robia voastră”, zice Domnul.
[1] Cuvânt unic în LXX, dar care a devenit foarte uzitat în limbajul ortodox, pentru că exprimă realitatea interioară a Părinților duhovnicești. Părinți care sunt purtători ai harului Duhului Sfânt.
[2] De această dată, Dumnezeu e Cel care vorbește.
[3] De aici începe o profeție hristologică, care ne vorbește despre cum ne-a răscumpărat și ne-a mântuit pe noi Domnul, prin moartea și învierea Sa în Ierusalim.
[4] Hristos Domnul.