Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 24 la Faptele Apostolilor [71]

Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a, a 68-a, a 69-a, a 70-a.

***

Încă grăind Petros etc. (Recapitulare.) Nu spune că Petros a fost uimit, ci cei ai tăierii-împrejur, fiindcă el știa ceea ce se pregătea [de către Dumnezeu].

Și totuși, ei [, cei tăiați împrejur,] ar fi trebuit să se minuneze de aceasta, cum ei înșiși [, cei ce fuseseră păgâni până atunci,] au crezut. Când au auzit că ei au crezut, nu au fost uluiți, ci când Dumnezeu le-a dat lor [păgânilor] pe Duhul. Apoi a răspuns Petros (10, 46-47) și a zis etc. Și de aceea este că zice: Dumnezeu mi-a arătat a nu spune despre nimeni [că este] om netrebnic sau necurat (10, 28). El știa aceasta de la început și și-a gândit cuvântarea mai înainte.

Neamurile? De ce neamurile de aici înainte? Nu mai erau neamuri [păgâne], venind Adevărul. Nu e nimic minunat, zice el [cu alte cuvinte], dacă înaintea actului Botezului au primit pe Duhul[1]: [pentru că] și în cazul nostru s-a întâmplat același lucru. Petros arată că ei nu au fost botezați ca fiecare dintre ceilalți, ci într-un mod cu mult mai bun.

Acesta este motivul de ce lucrul are loc în acest fel, încât ei [evreii] să nu aibă nimic de spus[2], ci chiar în acest fel să-i socotească pe ei [cei convertiți dintre păgâni] egali cu ei înșiși.

Atunci l-au rugat pe el, se spune, să rămână câteva zile (10, 48). Dar au auzit Apostolii și frații etc. Și se certau cu el [unii] dintre cei ai tăierii-împrejur (11, 1-2). Vedeți că ei nu erau înclinați cu bunăvoință față de el[3]? Zicând că: Ai intrat către bărbați având netăiere-împrejur și ai mâncat cu ei (11, 3). Vedeți ce râvnă aveau pentru lege?

Nu autoritatea lui Petros i-a smerit, nu semnele care avuseseră loc, nu biruința avută, [sau] ce lucru [minunat] era că neamurile au primit cuvântul (11, 1): ci ei se certau [cu Sfântul Apostol] din cauza acelor lucruri mărunte [, de ce a intrat și a mâncat cu ei, când legea interzice aceasta].

Căci [chiar și] dacă niciunul dintre aceste (semne) nu ar fi avut loc, nu ar fi fost biruința [credinței] (însăși) de ajuns? Dar Petros nu astfel își construiește apărarea sa, căci el era înțelept, sau mai degrabă nu era înțelepciunea sa, ci Duhul care a grăit cuvintele.

Și prin substanța apărării sale, el arată că nu era el autorul în niciun singur punct, ci în fiecare punct [al apărării] Dumnezeu [era autorul] și asupra Lui aruncă totul.

El [Dumnezeu] m-a făcut să cad în extaz, zice el, căci eu eram în Ioppi (11, 5) etc. Vasul: El l-a arătat; eu m-am împotrivit [și,] iarăși, El a grăit și nici chiar atunci eu nu am ascultat. Duhul mi-a poruncit mie să merg și, deși m-am dus, nu am alergat. Am zis că Dumnezeu m-a trimis pe mine și, după aceste lucruri, nici atunci nu am botezat, ci din nou Dumnezeu a făcut toate. Dumnezeu i-a botezat, nu eu [, zice Sfântul Petros].

Și el nu spune: Nu era firesc, atunci, să se adauge apa? Ci, insinuând că nimic nu lipsea, [zice:] cine eram eu, în stare/ puternic să-L opresc pe Dumnezeu? (11, 17).

Ce apologie este aici! Căci el nu zice: Acum, știind aceste lucruri, tăceți! Dar ce? Se opune atacului lor și pledează pentru punerea lor sub acuzare: Cine eram eu ca să-L împiedic pe Dumnezeu?

Nu era cu putință ca eu să împiedic: o pledoarie convingătoare, cu adevărat, și astfel [condusă] încât să îi facă să se rușineze. De aceea, temându-se, în sfârșit, au tăcut, și slăveau pe Dumnezeu (11, 18).

În același fel ar trebui și noi să-L slăvim pe Dumnezeu pentru lucrurile bune care se întâmplă aproapelui nostru/ celor din jurul nostru, dar nu în felul în care sunt jigniți restul noilor-botezați, atunci când văd pe alții primind Botezul, chiar dacă toate [sunt rânduite de Dumnezeu, ca și ei] să fie mântuiți.

În ce vă privește pe voi, dacă vreți [să știți], ați primit un dar mai mare (decât ei) [, cei care au primit Botezul pe patul de moarte]; nu mă refer în ceea ce privește Botezul, căci darul este același pentru el ca și pentru tine, ci în ceea ce privește faptul că tu ai primit o vreme [anume] stabilită pentru a câștiga premiul/ cununa.

Celălalt[4] s-a împodobit cu veșmântul [Sfântului Botez] și nu i s-a îngăduit să se arate pe sine imediat în slujire, în timp ce ție Dumnezeu ți-a dat pe deplin posibilitatea de a-ți folosi armele pentru scopul cel bun și prin aceasta să faci dovada lor[5].

Celălalt merge pe această cale, având numai răsplata credinței sale, [pe când] tu rămâi în competiție, fiind în stare să câștigi o răsplată mare pentru lucrările tale și, totodată, să te arăți pe tine cu mult mai slăvit decât el, așa [după cum] soarele este față de cea mai mică stea, așa cum generalul, ba, mai bine, împăratul însuși [este mai slăvit] față de soldatul cel mai de jos.

Atunci învinovățește-te pe tine însuți sau mai degrabă nu învinovăți, ci îndreptează! Căci nu este de ajuns să te învinovățești, [ci] stă în puterea ta să te lupți din nou. Ai fost aruncat [la pământ]? Ai fost grav rănit? Ridică-te, revino-ți! Ești încă în competiție/ în luptă. Întrecerea (θέατρον) încă nu s-a sfârșit.

Nu vezi cât de mulți, dintre cei aruncați la pământ în bătălie, s-au întors după aceea la luptă? Numai nu veni de bună voie [să te botezi, doar] după căderea ta [în boală grea].

Îl consideri un om fericit pentru că [s-a botezat și] pleacă din această viață? [E adevărat, însă] cu mult mai mult consideră-te pe tine fericit. A fost el eliberat de păcatele sale? Însă tu, [cu atât mai mult,] dacă vrei, nu numai că îți vei spăla păcatele tale, dar vei avea și câștiguri (de fapte bune), care, în cazul lui, nu sunt cu putință.

Stă în puterea noastră să ne însănătoșim. Mari sunt virtuțile medicinale (φάρμακα) ale pocăinței: nimeni să nu deznădăjduiască de el însuși!

Acel om cu adevărat se cuvine să fie deznădăjduit, care deznădăjduiește de el însuși, [căci] acel om nu mai are mântuire, nici vreo speranță.

Ceea ce este cumplit nu este a fi căzut în adâncul relelor, [ci] este zacerea acolo atunci când ai căzut. Nu este să fi ajuns într-o asemenea condiție, [ci] e să treci cu vederea ceea ce este păcătos.

Lucrul însuși care ar trebui să te facă pe tine râvnitor, spune, acesta este care te face nepăsător? După ce ai primit atâtea răni, te-ai întors înapoi?

Nu există rană de nevindecat a sufletului. Pentru trup, sunt multe de acest fel, dar niciuna pentru suflet.

Și totuși pentru acelea [, rănile grave trupești], nu încetăm în îndrăzneala [cu care încercăm] de a le vindeca pe ele, în timp ce pentru acestea suntem apatici/ indolenți.


[1] În Viețile Sfinților întâlnim foarte multe cazuri de Sfinți Mucenici, în primele veacuri, care nu fuseseră botezați înainte de a fi martirizați pentru Hristos și care ori au primit Botezul în mod minunat (a căzut ploaie numai peste ei sau au fost aruncați în vreun butoi cu apă, în batjocură, și ei s-au rugat și li s-a socotit lor aceasta Botez etc.), ori nu au fost deloc botezați și s-au rugat ca sângele lor vărsat să le fie considerat ca Sfânt Botez al lor. Iar Biserica noastră consideră că s-au botezat în sângele lor.

[2] Nimic de obiectat.

[3] Față de Sfântul Petros.

[4] Se referă la cel care se botează înainte de a muri. Urmează iarăși o pledoarie a Sfântului Ioan, pentru a îndepărta frica de a se boteza a celor care crezuseră în Hristos, dar nu se încumetau încă să facă acest pas, de teamă să nu păcătuiască mai greu după Botez.

[5] Că ai armele dreptății și că știi să le folosești.

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *