Iubiții mei[1],

Izvorul tămăduirii, izvorât prin lucrarea Maicii Domnului în sec. al 5-lea după Hristos, se află  azi în Mănăstirea Izvorul tămăduirii din Istanbul, locul fiind cunoscut ca Balucli [Μπαλουκλί]/ Peștele sau Panaghia Balucliotissa [ή Παναγία η Μπαλουκλιώτισσα]/ Preasfânta [Născătoare de Dumnezeu] a peștelui[2].

Mănăstirea se află sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice[3], și în apa izvorului înoată niște pești roșii[4]:

Izvorul tamaduirii 1

Izvorul tamaduirii 2

Iar numărul peștilor[5] din apa sfântă este unul simbolic. Pentru că sunt 7 pești[6]. Arătând prin aceasta că izvorul acesta e cu apă sfântă, cu apă plină de slava lui Dumnezeu.

Însă, întru pomenirea acestui izvor binecuvântat și a minunilor făcute prin intermediul lui de către Maica lui Dumnezeu, s-a creat un praznic bisericesc, un moment mariologic special în Săptămâna Luminată, care depășește simpla pomenire istorică.

Pentru că noi, astăzi, nu doar am pomenit de existența izvorului din Istanbul, fostul Constantinopol, și de minunile petrecute acolo, dar am sfințit și apa, și am făcut din ea un izvor de binecuvântare și de sfințire pentru noi.

Adică am universalizat acest izvor al Maicii Domnului, punându-l la îndemâna tuturor credincioșilor. Căci Aghiasma Mică sfințită azi este aceea pe care noi o facem în casele dumneavoastră, atunci când vă sfințim casele.

Și această universalizare a izvorului Maicii Domnului ne vorbește în mod pregnant despre esența Bisericii. Despre ce e Biserica în ființa ei.

Pentru că Biserica, pentru noi toți, este Izvorul tămăduirii.

Toate Tainele și Slujbele Bisericii sunt pline de slava Preasfintei Treimi și slava lui Dumnezeu cea veșnică e aceea care ne tămăduiește.

Pentru că tămăduirea reală a omului e cea deplină: deopotrivă trupească și sufletească. Nu e de ajuns să ne vindecăm de durerile de spate, de orbire, de insuficiența renală sau de cancer, ci e nevoie să ne vindecăm și de patimi. Pentru că mântuirea sau tămăduirea reală a omului e vindecarea lui integrală.

Fapt pentru care, cei credincioși aleargă la Biserică, mai degrabă, pentru a se vindeca de patimi, decât pentru a se vindeca de o boală anume. Căci ei știu că boala se poate duce, se poate răbda cu harul lui Dumnezeu, dar păcatele și patimile sunt bolile care ne duc în Iad. Și de aceea, ei caută să se vindece mai întâi de bolile Iadului, mai degrabă decât de bolile trupului.

Și Biserica ne vindecă pe toți!

Pentru că Biserica este comuniunea lui Dumnezeu cu cei care Îl iubesc pe El. Biserica este comunitatea de oameni sfințită de Dumnezeu, în care Dumnezeu Se pogoară prin slava Lui, pentru ca să o învețe, să o curățească, să o sfințească și să o conducă la tot adevărul și la toată curăția.

Și Dumnezeu coboară slava Lui în noi prin Tainele, Ierurgiile, Slujbele Bisericii, care sunt rugăciuni îndelungi. Tocmai de aceea a fost nevoie de o slujbă de sfințire, pentru a se preschimba apa de izvor în apă sfântă, nestricată, și nu de o simplă binecuvântare.

Căci o simplă binecuvântare primesc credincioșii care se pleacă sub mâna Episcopului sau a Preotului ca să îi binecuvinteze. Dar Tainele și Ierurgiile și Laudele Bisericii sunt Slujbe în toată regula, cu un tipic anume, cu o anume rânduială, extinse temporal, cu un anumit text bine precizat.

Și în cadrul lor primim ceea ce Dumnezeu dorește să ne dăruie. Căci El dorește ca în Botez să îl renască pe om la viața duhovnicească, ca în Liturghie să ne unească cu Sine prin cuvânt și prin împărtășirea euharistică, în Hirotonie ne umple de harul Său ca să Îi slujim Lui ca Diaconi, Preoți sau Episcopi, pe când în Maslu ne vindecă de bolile noastre sufletești și trupești.

La Vecernie, noi ne minunăm de creația lui Dumnezeu și de prezența Lui în creația Sa și îi mulțumim Lui pentru ziua care a trecut. Pentru că, la Utrenie, ne-am rugat Lui, Soarelui dreptății, ca ziua care începe să o trăim în pace și în fapte bune.

Dacă ne rugăm pentru cei adormiți și îi înmormântăm, noi cerem iertarea lor și așezarea lor cu Sfinții lui Dumnezeu, iar dacă sfințim casele sau mașinile sau Icoanele, le stropim cu apă sfințită, pentru ca harul lui Dumnezeu să le facă locuri binecuvântate ale Lui.

Pentru că Biserica dorește ca tot locul și tot omul să devină o biserică. Și tot locul și tot omul devin o biserică, prin harul lui Dumnezeu. Căci în măsura în care sfințim casele, Bisericile, cimitirele, pământurile, livezile, pădurile, apele și ne sfințim și pe noi, atunci și creația și oamenii sunt plini de slava lui Dumnezeu.

Căci, în Viețile Sfinților, întâlnim adesea cazuri, mai ales când lumea păgână era în floare, de locuri în care locuiau demoni și făceau rău oamenilor.

Și vă dau un exemplu elocvent! Sfânta Mare Muceniță Irini [Εἰρήνη][7], care a murit martiric și a fost înviată de Îngerul Domnului, pentru ca să-i convertească pe păgâni la dreapta credință, e pomenită pe 5 mai. Și, după ce a fost botezată pe ascuns – ea fiind fiica împăratului – a venit spre palatele împărătești și l-a văzut pe diavol, care nu dorea să o lase să intre în cetate, pentru că în acea cetate nu era niciun creștin[8].

Însă Sfânta i-a spus diavolului: „În numele lui Iisus Hristos îți poruncesc ție, ca să-mi spui cine ești tu!”. Iar diavolul, fiind legat de puterea lui Dumnezeu, a mărturisit: „Eu sunt demonul care petrec în idolul Apolon, [fiind] învățătorul desfrânării și al preadesfrânării, ajutătorul vrăjitorilor, povățuitorul tâlharilor, prieten al desfrânaților, făcător[ul] de glume al bețivilor, cel ce mă bucur de vărsările de sânge [de crime n.n.]; sunt povățuitor a toată nedreptatea și minciuna și tată a toată răutatea”[9].

După care Sfânta l-a alungat din cetate pe demon[10].

Lucru pe care l-au făcut și alți Sfinți Părinți, trimițându-i pe demoni în Iad sau în locuri pustii, unde nu locuiesc oameni.

Și de ce au făcut acest lucru? Din iubire de oameni. Pentru că oamenii păcătoși nu sesizează prea bine influențele demonilor și prezența lor. Însă oamenii Sfinți îi simt și îi văd pe demoni. De aceea, ei îi alungă de la ei și de la alții sau din alții, pentru ca oamenii să trăiască evlavios în fața lui Dumnezeu.

Și, din propria-mi experiență, știu cum arată oamenii demonizați, dar și locurile pline de demoni. Și, în același timp, știu câtă nevoie au oamenii de pace și de liniște din partea demonilor. Dar, în același timp, știu și faptul că lupta cu demonii nu e de o clipă, ci e de toată viața.

De aceea, Sfântul Pavlos, Apostolul, ne povățuiește „să ne îmbrăcăm [cu] armele luminii [ἐνδυσώμεθα τὅπλα τοῦ φωτός]” [Rom. 13, 12], adică cu toate faptele bune ale ascezei ortodoxe, în lupta noastră cu demonii. Pentru că lupta noastră cu demonii e, în același timp, lupta noastră cu tot păcatul și cu toată patima. Și în lupta noastră avem nevoie, în mod continuu, de slava lui Dumnezeu.

De aceea, problema sfințirii caselor și a noastră nu e o problemă periferică a vieții ortodoxe, ci una fundamentală. Casele se sfințesc prin slujba preotului, care ne sfințește casele. Însă noi trebuie să ne curățim și să ne sfințim prin continuă rugăciune, continuă priveghere, postire, venire la Biserică, citiri duhovnicești, lucrare a ceea ce e bine și stăruință în bine.

Pentru că noi, în comparație cu casele noastre, care nu au libertatea de a alege, pendulăm continuu între bine și rău, și avem nevoie mereu de sfințire. Pentru că avem nevoie să rămânem în poruncile lui Dumnezeu, în iubirea Lui, în ascultarea Lui. Însă nu putem locui și nu ne putem simți bine în locuri nesfințite de Dumnezeu. De aceea, și sfințirea caselor și sfințirea noastră sunt necesare.

Iar casele nu se sfințesc numai în martie, așa cum cred unii. Ci, în orice perioadă a anului se poate sfinți o casă, în care locuiesc creștini ortodocși, o Icoană, o Cruce pusă la mormânt, o Troiță, o Biserică. Pentru că fiecare zi e o zi a sfințirii și a curățirii noastre.

Așadar, iubiții mei, Aghiasma de azi să o puneți alături de cea de la Botezul Domnului! Și să beți din ea cu evlavie. Pentru că vă veți umple de slava lui Dumnezeu. Și cu ea să stropiți patul, să stropiți lucrurile cu care vă îmbrăcați, obiectele pe care le folosiți în casă.

Dar, mai ales, să trăiți cu sfințenie înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Căci astfel Îl vom bucura pe Dumnezeu, dar și pe Îngeri și pe Sfinții Lui, mai ales pe Maica lui Dumnezeu, cea preacurată și preasfântă, arătând că sfințenia e căutarea noastră zilnică.

Hristos a înviat!

Multă pace și înțelegere în familie! Numai bine în tot ceea ce faceți! Amin.


[1] Scrisă în dimineața zilei de 5 mai 2016, în Joia Luminată, 14 grade, cer înnorat.

[2] Cf. http://elldiktyo.blogspot.ro/2014/04/141821.html.

[3] Ibidem.

[4] Imaginea e preluată de aici: http://3.bp.blogspot.com/-WRdSXdH7NHw/Uzr0XnCUIjI/AAAAAAAAHDg/-jJO_sTF3v0/s1600/%25CF%2580%25CE%25B1%25CE%25BD%25CE%25B1%25CE%25B3%25CE%25B9%25CE%25B1+%25CE%25BC%25CF%2580%25CE%25B1%25CE%25BB%25CE%25BF%25CF%2585%25CE%25BA%25CE%25BB%25CE%25B9%25CF%2589%25CF%2584%25CE%25B9%25CF%2583%25CF%2583%25CE%25B1.jpg.

[5] A doua imagine e de aici: https://fdathanasiou.files.wordpress.com/2013/05/5.jpg.

[6] Cf. https://fdathanasiou.wordpress.com/2013/05/09/aφιέρωμα-στην-εορτή-της-ζωοδόχου-πηγής/:  „μέσα στην δεξαμενή της Ζωοδόχου Πηγής υπάρχουν επτά ψάρια”.

[7] A se vedea: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3002/sxsaintinfo.aspx.

[8] Viețile Sfinților pe luna mai, ed. BOR 1996, p. 116. [9] Ibidem. [10] Ibidem.

Did you like this? Share it: