Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 24 la Faptele Apostolilor [74]
Traduceri patristice
*
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
***
†
Sfântul Ioan Gură de Aur
(n. 347/349-407, † 14 septembrie,
prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)
Comentariul la Faptele Apostolilor
*
Traducere și comentarii de
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a, a 68-a, a 69-a, a 70-a, a 71-a, a 72-a, a 73-a.
***
Cât de mulți credeți că pot fi în orașul nostru care e probabil să se mântuiască (τοὺς σωζομένους)? Nu este plăcut ceea ce am să spun, dar totuși am s-o spun. Între toate aceste miriade/ milioane [de oameni], nu sunt de găsit [nici măcar] o sută în stare să fie mântuiți. Ba, chiar în ce-i privește pe aceștia, pun la îndoială [această posibilitate, ca ei să se mântuiască].
Căci gândiți-vă câtă răutate/ ticăloșie este în cel tânăr, câtă nepăsare/ lene în cel bătrân! Nimeni nu consideră de datoria sa să se îngrijească [duhovnicește] de fiul său, niciunul nu e mișcat întru nimic pentru a fi văzut în bătrânul său, pentru a fi doritor să îl imite pe unul ca acesta.
Modelele/ exemplele [părintești] sunt [ele înseși] desfigurate/ corupte și de aceea nici tinerii nu ajung vrednici de admirat în purtare.
Nu-mi spuneți mie: Suntem o mulțime importantă! Aceasta este vorbirea unor oameni fără judecată sau simțire (ψυχρῶν).
În ceea ce-i privește pe oameni, într-adevăr, aceasta poate fi spusă ca având un anumit sens, dar în ceea ce-L privește pe Dumnezeu, (a spune aceasta în relație cu El), ca și când [El] ar avea nevoie de noi, nu poate fi îngăduit niciodată. Dimpotrivă, lăsați-mă să vă spun, chiar și în cazul anterior, aceasta este o vorbire fără sens (ψυχρόν).
Ascultați! Un om care are un mare număr de slugi/ slujitori, dacă ei sunt o mulțime rea, ce viață nenorocită va avea din această cauză! Pentru cel care nu are niciunul[1], greul, se pare, constă în aceasta, că nu este așteptat [ca să fie slujit]. Dar când cineva are slujitori răi, răul este că el se ruinează pe sine cu totul, iar paguba este cu atât mai mare, cu cât ei sunt mai mulți.
Căci este cu mult mai rău, decât a fi propriul tău slujitor, a trebui să te lupți cu alții și să duci un război (continuu).
Spun aceste lucruri pentru ca nimeni să nu admire Biserica din cauza mulțimilor ei [de oameni], ci pentru că ar trebui să încercăm să facem mulțimea să se dovedească vrednică [de numele creștinesc]. Pentru ca fiecare să fie râvnitor pentru partea lui de datorie – nu numai față de prietenii săi sau pentru cei din neamul său, după cum vă spun întotdeauna, nu față de vecinii săi, ci pentru ca să îi atragă și pe străini.
Spre exemplu, se face rugăciunea [la Sfânta Liturghie]; [și] ei stau acolo, (în genunchi), toți tinerii [fiind] în mod prostește nepăsători (ψυχροὶ), (da), și de asemenea bătrânii. Necuviințe urâte [pot fi numiți], mai degrabă, decât oameni tineri: chicotind [sau] râzând pur și simplu, vorbind [între ei] – căci i-am auzit făcând chiar și aceasta – și batjocorindu-se unul pe altul în timp ce stau așezați în genunchi.
Iar tu stai acolo, [cel ce ești] tânăr sau bătrân: mustră-i, dacă-i vezi (comportându-se astfel)[2]! Dacă vreunul nu vrea să se oprească, ceartă-l cu mai multă asprime! Cheamă-l pe Diacon, amenință-l[3], fă ceea ce este în puterea ta să faci! Și dacă îndrăznește să-ți facă ceva, neîndoielnic îi vei avea pe toți în ajutorul tău. Căci cine sunt cei atât de lipsiți de judecată, care, văzându-te că dojenești pentru o asemenea purtare, nu ar dojeni și ei, luându-ți apărarea[4]?
Pleacă [de la Sfânta Slujbă] primindu-ți răsplata din rugăciune!
În casa unui stăpân, îi apreciem pe cei care sunt slujitorii săi cei mai râvnitori, care nu suportă să vadă nimic din lucrurile casei sale în neorânduială. Răspunde-mi: dacă ai vedea farfuria de argint zăcând aruncată afară, deși nu e treaba ta, nu ai ridica-o și ai aduce-o în casă? Dacă vezi o haină azvârlită aiurea, deși nu tu ar trebui să ai grijă de ea, chiar dacă ai fi în dușmănie cu cel a cărui datorie este [să o pună la loc], totuși, din bunăvoință față de stăpân[ul casei], nu ai așeza-o unde trebuie?
La fel și aici [, în Biserică]. Acestea sunt lucruri ale Casei [lui Dumnezeu]. Dacă le vezi zăcând în neorânduială, așază-le cum trebuie! Cheamă-mă pe mine, nu lepăd osteneala [de a te ajuta spre a îndrepta lucrurile]! Vestește-mi, fă-mi-l mie cunoscut pe păcătos! Eu nu pot să îi văd pe toți, iartă-mă (pentru aceasta).
Vedeți câtă răutate se răspândește în întreaga lume! Nu am spus eu cu dreptate că suntem în atâta neorânduială, ca o mare tulburată? Nu vorbesc [atât] de acei (tineri), care se comportă astfel, [ci] (mă plâng) că o asemenea nepăsare somnolentă îi stăpânește pe cei care intră aici, [în Biserică,] încât nici măcar nu îndreptează această purtare [rea a celor tineri și fără minte][5].
De asemenea, îi văd [și] pe alții stând și vorbind în timpul rugăciunii. Iar cei mai mulți (fac aceasta) nu numai în vremea rugăciunii, ci și atunci când Preotul dă binecuvântarea. O, ce lucru îngrozitor! Când va fi acolo mântuire? Când va fi cu putință pentru noi să-l îmblânzim pe Dumnezeu?[6]
[1] Niciun slujitor.
[2] Ce spune aici Sfântul Ioan seamănă foarte mult cu ce se întâmplă și în zilele noastre în Biserici. Și iată că Sfântul Ioan încurajează mustrarea, chiar și în Biserică și chiar în timpul Sfintelor Slujbe, atunci când aceasta se face cu scopul de a îndrepta apucături rele. Pentru că mustrarea păcatului care se face, cu știință (cel mai adesea) sau cu neștiință în Biserică, nu înseamnă tulburarea liniștii în timpul Slujbelor. Liniște care, și așa, nu e una duhovnicească, ci mai mult aparentă. Pentru că, dacă cei care vor liniște, ar iubi cu adevărat liniștea, s-ar bucura de mustrarea unui frate care greșește, spre îndreptarea lui.
[3] Pe cel care se comportă urât.
[4] Astăzi, de fapt, lumea – chiar și credincioșii în Biserică – se bucură de nedreptate și nu de adevăr. Adică nu are mai nimeni dorința de a mustra pe cel care greșește, ci, dimpotrivă, ori se uită toți ca la Capatos (la emisiune mă refer), cu bucurie că văd ceartă, ori chiar iau partea celui care greșește, pentru că se simt înfrățiți cu cel mustrat, prin aceleași gânduri și păcate.
[5] Iarăși trebuie să spunem, cu părere de rău, că lucrurile au degenerat atât de mult în zilele noastre, încât, uneori, nu numai tinerii sunt necuviincioși în Biserică, dar și bătrânii stau la taclale în timpul Slujbelor. Și, în general, puțină lume care vine la Biserică e atentă la ceea ce se cântă și se citește sau la ce predică Preotul sau Ierarhul. Iar dacă slujba sau predica „ține prea mult”, oamenii încep să foșnească, să tușească, să strănute, să se miște a nerăbdare, copiii mici (pe care n-ar trebui să-i țină cu ei, dacă văd că nu pot să stea liniștiți) încep să țipe etc.
Sfântul Acachios, Episcopul Melitinei (17 aprilie), a certat rândunele, pentru că făceau prea multă gălăgie, ciripind, în vreme ce el predica. Și ele au tăcut imediat. Sfântul Arsenios cel Mare (8 mai) a mustrat niște frați pentru că stăteau în apropierea unor trestii care sunau, aplecate de vânt. Și le-a spus că cel ce iubește rugăciunea în tăcere și pacea inimii nu poate suferi să-l tulbure nici glasul de pasăre. Iar la noi, cu cât slujba sau predica sunt mai frumoase și mai lungi, cu atât vacarmul e mai mare.
[6] Dacă în timpul Sfintelor Slujbe suntem nepăsători la rugăciune, când altădată vom găsi timp pentru a-L ruga și a-L face blând pe Dumnezeu față de păcatele noastre?