Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Zi: 11 mai 2016

Risen [2016]: rescrierea istoriei printr-un personaj fictiv

Filmul pe care vreau să îl discut îl găsiți aici, cu traducere în limba română, făcută după sonor.

Iar personajul fictiv, introdus în descrierea evanghelică, este tribunul roman Clavius Aquila Valerius, care „participă” la răstignirea Domnului ca om necredincios, aflat în serviciul funcțiunii, care, mai apoi, trebuie să dovedească că trupul Domnului a fost furat de către Ucenicii Lui, pentru ca, în cele din urmă, să fie „convertit” de „împreuna petrecere” cu Domnul și cu Ucenicii Lui, după învierea Sa din morți.

Demersul cinematografic însă e unul tipic postmodern, pentru că e o deconstrucție a istoriei. El înlocuie naratorul. Și, odată cu el, și sensul narațiunii. Evenimentele sunt prezentate din perspectiva unui păgân și nu din perspectiva Sfinților Evangheliști și a Bisericii.

Fapt pentru care, tribunul Clavius și guvernatorul Pilatus apar în film ca oameni „serioși, cerebrali, profunzi”, pe când Sfinții Apostoli sunt niște „exaltați”, niște „nătângi”,  „o adunătură” de oameni „creduli”, care râd și se bucură „protestant”, adică prostește, nefiind deloc „credibili” în afirmațiile lor.

Însăși Iisus-ul filmului nu ne impune respect. Pentru că e, mai degrabă, „un om de gașcă”, decât Domnul Cel înviat a treia zi din morți.

Însă întreaga interpretare actoricească a lui Joseph Fiennes mi s-a părut una care impune respect. El, personajul fictiv, e cel mai credibil din film. Și, prin asta, este un personaj hiper-realist. Pe când Iisus-ul filmului, interpretat de Cliff Curtis, e un personaj șters, care atrage atenția numai când face minuni.

Clavius cercetează mormântul, dezgroapă morții în căutarea trupului Domnului, dar e dezarmat interior…când Îl vede înviat, la a doua Sa arătare către Sfântul Tomas. El începe să îi apere pe Sfinții Apostoli, devenind „unul de-al lor”, și prin această „asociere” cu Apostolii, el destructurează Evanghelia.

Însă întâlnirea dintre Domnul și Tomas e ca între doi flăcăi de gașcă, fără pic de transcendență. În locul evlaviei și al raportării duhovnicești la persoana transfigurată a Domnului, Iisus-ul filmului e un om cu rănile vindecate, dar nu cu trupul înduhovnicit.

Lipsește autenticitatea credinței, lipsește adevăratul entuziasm duhovnicesc al Învierii Domnului, Sfânta Maria Magdalini e prezentată ca „o visătoare”, Maica Domnului e iarăși o persoană ștearsă în film, care apare doar la Răstignire, plângând în hohote…dar, apare, în schimb, forța romană, forța armelor, setea de sânge a romanilor, imperialismul lor, precum și un iudaism pregnant, cu o ierarhie dornică de răzbunare pe oricine le strica confortul și relațiile „amiabile” cu romanii.

Numele Domnului e cel ebraic și nu cel creștin. Tot ebraic e și numele Dumnezeului lui Israil. Asta în mod ostentativ. Pentru că „problema creștină” e pusă între paranteze, în discuție fiind tensiunea continuă dintre romanii cuceritori și iudeii arțăgoși și răzbunători, care nu vor să se supună.

Iar dacă Hristos apare și dispare din mijlocul Ucenicilor Lui fără efecte cinematografice, Înălțarea Lui la cer pare „înălțarea unei rachete”. Pentru că produce mult suflu.

Miza filmului: să privească altfel, din afară, evenimentele post-pascale. Să le prezinte cu un ochi „obiectiv”. Însă această „pretenție de obiectivitate” e o falsificare, o rescriere nepermisă a Evangheliei. Pentru că nu putem introduce persoane fictive într-o istorie, ca „să ne relateze” de la fața locului, ci, orice astfel de demers, e fantezist și manipulator.

I Timoteos, cap. 3, cf. BYZ

1. Credincios [este] cuvântul: „dacă cineva dorește episcopie [ἐπισκοπῆς], bun lucru dorește”.

2. Așadar, trebuie [ca] episcopul a fi fără de mustrare [τὸν ἐπίσκοπον ἀνεπίληπτον εἶναι][1], bărbatul unei [singure] femei [μιᾶς γυναικὸς ἄνδρα][2], treaz [νηφάλεον], cugetător [σώφρονα], cinstit [κόσμιον], iubitor de străini [φιλόξενον], în stare să-i învețe [διδακτικόν] [pe alții];

3. nebețiv [μὴ πάροινον], nebătăuș [μὴ πλήκτην], nelacom [μὴ αἰσχροκερδῆ], ci blând [ἐπιεικῆ], pașnic [ἄμαχον], neiubitor de argint [ἀφιλάργυρον];

4. conducând bine casa sa [τοῦ ἰδίου οἴκου καλῶς προϊστάμενον], având fii în ascultare [τέκνα ἔχοντα ἐν ὑποταγη] cu toată cinstea [μετὰ πάσης σεμνότητος].

5. Iar dacă, cineva, nu știe să-și conducă propria casă, cum va avea grijă de Biserica lui Dumnezeu?

6. [Episcopul să] nu [fie] neofit [μὴ νεφυτον][3], ca nu [cumva] îngânfându-se să cadă întru judecata diavolului [ἵνα μὴ τυφωθεὶς εἰς κρίμα ἐμπέσῃ τοῦ διαβόλου][4].

7. Dar trebuie a avea el și mărturie bună de la cei din afară [δεῖ δὲ αὐτὸν καὶ μαρτυραν καλν ἔχειν ἀπὸ τῶν ἔξωθεν][5], ca să nu cadă întru ocară și [în] cursa diavolului.

8. Diaconii [διακόνους], de asemenea, [trebuie să fie oameni] cinstiți [σεμνούς], nu nesinceri [μὴ διλόγους], nu dedați la vin mult [μὴ οἴνῳ πολλῷ προσέχοντας], nelacomi [μὴ αἰσχροκερδεῖς],

9. având taina credinței în curăția conștiinței [ἔχοντας τὸ μυστήριον τῆς πίστεως ἐν καθαρᾷ συνειδήσει].

10. Dar și aceștia să fie încercați mai întâi, apoi să fie diaconiți [διακονείτωσαν], care [se găsesc că] sunt fără prihană!

11. Femeile [lor], de asemenea, [să fie femei] cinstite [σεμνάς], neclevetitoare [μὴ διαβόλους], treze [νηφαλέους], credincioase în[tru] toate [πιστὰς ἐν πᾶσιν].

12. Diaconii să fie bărbații unei [singure] femei [διάκονοι ἔστωσαν μιᾶς γυναικὸς ἄνδρες], conducând bine pe fiii [lor] și casele lor [τέκνων καλῶς προϊστάμενοι καὶ τῶν ἰδίων οἴκων]!

13. Căci cei care bine slujesc, rang bun lor își dobândesc și multă îndrăzneală în credința cea în Hristos Iisus.

14. Acestea îți scriu ție, nădăjduind să vin către tine [cât mai] repede;

15. iar dacă am să întârzii, [îți scriu acestea] ca să știi cum trebuie a trăi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica lui Dumnezeu Cel viu [ἥτις ἐστὶν ἐκκλησία θεοῦ ζῶντος], stâlpul și temelia adevărului [στύλος καὶ ἑδραίωμα τῆς ἀληθείας].

16. Și, prin mărturisire comună [καὶ ὁμολογουμένως][6], mare esta taina bunei credințe [μέγα ἐστὶν τὸ τῆς εὐσεβείας μυστήριον]: Dumnezeu S-a arătat în trup [θεὸς ἐφανερώθη ἐν σαρκί], S-a îndreptat în Duhul [ἐδικαιώθη ἐν πνεύματι], S-a arătat Îngerilor [ὤφθη ἀγγέλοις], a fost propovăduit în [limbile] neamurilor [ἐκηρύχθη ἐν ἔθνεσιν], a fost crezut în lume [ἐπιστεύθη ἐν κόσμῳ], S-a înălțat în[tru] slavă [ἀνελήφθη ἐν δόξῃ].


[1] Un om pe care nu ai pentru ce să-l mustri.

[2] Fapt pentru care, la începutul Bisericii, Episcopii erau căsătoriți. Cel care a interzis Episcopilor să își mai păstreze soțiile a fost Sfântul Justinian cel Mare, în anul 531, printr-o lege imperială, cf. Arhidiac. Prof. Dr. Ioan N Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, 1992, p. 111.

Canonul 12 Trullan interzice și el conviețuirea cu soțiile a Episcopilor, cf. Idem, p. 110.

Însă Părintele Floca afirmă faptul că „începând de pe vremea lui Justinian [cel Mare] și până în veacul XIII-XVI, au existat și episcopi călugări și episcopi din clerul de mir, despărțiți de soțiile lor, dar și episcopi căsătoriți. În fine, în mod oficial, abia la 1625 Mărturisirea de credință a lui Mitrofan Critopulos, constată în capitolul XI, că episcopul se alege numai din clerul călugăresc, sau alegându-se dintre necălugări, aceștia urmează să depună voturile monahale”, cf. Idem, p. 111.

[3] Să nu fie convertit de curând la dreapta credință.

[4] Să nu cadă în aceeași pedeapsă, pe care, prin judecata Domnului, a primit-o diavolul.

[5] Din afara Bisericii. Adică de la păgâni și eretici.

[6] Prin mărturisirea comună a întregii Biserici.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort