Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Duminica a 3-a după Paști [2016]

Sfintele Femei Mironosite

Iubiții mei[1],

cântările din Penticostar, din această săptămână, au vorbit în continuu despre încredințarea Sfântului Tomas, Apostolul, au vorbit despre Hristos cel înviat a 3-a zi din morți și despre marea bucurie pe care El ne-a adus-o, dar au pus, în același timp, Învierea alături de Patimile Lui.

Nu au separat bucuria duhovnicească a Învierii Lui de durerea atroce a Patimilor Lui, suportată până la capăt de umanitatea Lui, sprijinită de dumnezeirea Lui, în cadrul persoanei Sale divino-umane. Pentru că, „prin crucea Ta, Hristoase [διὰ τοῦ Σταυροῦ Σου Χριστέ], Îngerii și oamenii s-au făcut o turmă [μία ποίμνη] și o Biserică [μία Ἐκκλησία]”[2], iar noi „lăudăm, Hristoase, Patima Ta cea mântuitoare [ὑμνοῦμέν Σου Χριστὲ τὸ σωτήριον Πάθος] și slăvim Învierea Ta [καὶ δοξάζομέν Σου τὴν Ἀνάστασιν]”[3].

Căci Crucea Lui ne-a strâns împreună, ne-a făcut o comuniune de credință, ne-a făcut o singură Biserică, iar Învierea Lui ne-a făcut să fim plini de slava Lui, de slava care a transfigurat umanitatea Sa, pentru că numai slava Lui ne ține împreună și ne face să creștem duhovnicește.

Pentru că în zilele și în duminicile Învierii, până la odovania praznicului, noi întru aceasta ne bucurăm: în revărsarea de lumină dumnezeiască, din umanitatea înviată și transfigurată a Domnului, pe care Învierea Lui ne-a adus-o.

De aceea, cuvintele fundamentale ale praznicului pascal sunt bucuria și veselia dumnezeiască. Care sunt consecințele acelui entuziasm sfânt pe care numai Dumnezeu îl poate provoca în noi. Căci de aceea sunt dumnezeiești: pentru că El le dăruie.

Însă, dacă niciodată nu am fost mișcați de Dumnezeu spre bucurie și spre veselie sfântă, dacă niciodată nu am trăit umplerea noastră de bucurie și de veselie dumnezeiască, cum am putea să înțelegem Învierea Lui, care e cutremur interior negrăit de bucurie și de veselie dumnezeiască? Cum am putea să înțelegem stările interioare trăite de Sfintele Femei Mironosițe, pe care le pomenim astăzi?

Căci ele au fost primele martore ale învierii Lui, dar și primele care au trăit aceste dumnezeiești simțăminte. Lucru pe care ni-l spune Sfântul Marcos, Apostolul și Evanghelistul Domnului, în finalul Evangheliei de azi. Căci atunci când Îngerul Domnului le vestește Învierea Lui, Sfintele Femei Mironosițe așa s-au manifestat: „Și, ieșind, au fugit de la mormânt [καὶ ἐξελθοῦσαι ἔφυγον ἀπὸ τοῦ μνημείου]; și ele erau cuprinse de tremur și de extaz [εἶχεν δὲ αὐτὰς τρόμος καὶ ἔκστασις]” [Mc. 16, 8, BYZ].

Pentru că tremurul/ cutremurul interior/ cutremurarea interioară dumnezeiască era o consecință a extazului, a vederii dumnezeiești și a descoperirii pe care le-a făcut-o Îngerul Domnului. Căci slava dumnezeiască și vestea cea mare a învierii Lui au produs un mare entuziasm dumnezeiesc în Sfintele Femei, o mare fericire, o mare împlinire dumnezeiască. Și când ești fericit, alergi de-atâta bucurie, te manifești cu toată ființa ta, pentru că ești liber și împlinit. Iar în această stare interioară dumnezeiască, deși se temeau [ἐφοβοῦντο] [Mc. 16, 8, BYZ] să vorbească celor din afară, ele au vestit Apostolilor Învierea Lui.

Însă Sfântul Marcos ne spune că Apostolii n-au crezut-o pe Sfânta Maria Magdalini [Mc. 16, 13], din care Domnul „scosese șapte demoni [ἐκβεβλήκει ἑπτὰ δαιμόνια]” [Mc. 16, 9], că Domnul Cel înviat a fost văzut de ea [Mc. 16, 9].

Atunci de ce Biserica vorbește în ziua de Paști, la Vecernia cu Evanghelie rostită în multe limbi, despre arătarea Lui către Apostoli și nu insistă pe arătarea Lui către Sfintele Femei Mironosițe, dacă ele au fost primele care L-au văzut pe Domnul Cel înviat? Pentru că Apostolii Lui sunt cei care au întemeiat Biserica. Pe propovăduirea lor, pe munca lor asiduă, pe martiriul lor s-a creat Biserica.

Da, și Sfintele Femei Mironosițe au fost Apostoli ai Lui în toată lumea! Însă cei care au hirotonit Episcopi, Preoți și Diaconi și au întemeiat în mod efectiv Bisericile locale au fost Apostolii Lui. De aceea, încredințarea Apostolilor a fost în prim-planul Domnului!

I-a încredințat pe cei 10 în ziua învierii Sale, după care, după 8 zile, în duminica următoare, l-a încredințat pe Tomas. Și, din acest motiv, prima și a doua duminică după Paști, sunt ale încredințării Apostolilor Lui, după care, azi, în a 3-a duminică după Paști, Biserica vorbește despre încredințarea Sfintelor Femei Mironosițe, deși ea a precedat încredințării Apostolilor.

Însă duminica de azi elogiază nu doar femeia creștină, ci și slujirea plină de râvnă a tuturor credincioșilor.

Pentru că, adesea, am auzit subliniindu-se în această duminică rolul femeii în Biserică. Și el este unul enorm, pentru că toți suntem născuți și crescuți de câte o mamă. Dar cred că, deopotrivă, azi trebuie să subliniem și acest aspect: că Sfintele Femei Mironosițe nu sunt elogiate, în primul rând, pentru că au fost femei, ci pentru că dis-de-dimineață, cu noaptea în cap, s-au dus la mormântul Lui. Adică nu este elogiată femeia pentru că e femeie, ci pentru că femeia s-a arătat plină de râvnă pentru slujire.

Și toți câți ne trezim cu noaptea în cap pentru ca să slujim Domnului și, totodată, ne culcăm târziu tocmai pentru că Îi slujim Lui, suntem elogiați aici prin râvna Sfintelor Femei Mironosițe.

Căci azi elogiem/ cinstim tocmai această râvnă sfântă, această iubire pentru Dumnezeu, care a învins frica și s-a dus la mormânt, în timp ce Sfinții Apostoli nu și-au putut-o înfrânge.

Pentru că, numai dacă ne înfrângem frica, prejudecățile, lejeritatea, îndoielile putem să Îi slujim lui Dumnezeu și în vremuri bune, dar și în vremuri periculoase pentru credință.

Și dacă contemplăm istoria Bisericii, vedem că toată măreția propovăduirii Sfinților a constat în învingerea fricii de a fi persecutat și de a fi omorât. Îndrăzneau întru Domnul, se lăsau în voia Lui, și creștinii deveneau Mucenici. Pentru că Dumnezeu împlinea neputințele lor, îi întărea, îi făcea să nu simtă chinurile, îi vindeca în mod minunat, îi lumina ce să spună și ce să facă, și prin asta îi ajuta în râvna și în slujirea lor ascetică, martiriul făcând parte din asceza lor dureroasă, pătimitoare.

Iar noi trebuie să avem această conștiință vie: că asceza e o suferință care ne înviază.

Și că toate durerile, șicanele, împotrivirile, umilirile noastre pentru propria noastră viață ortodoxă, fac parte din asceza noastră. Adică din răspunsul nostru viu la iubirea lui Dumnezeu, Care ne cheamă la El.

Sinaxarul duminicii de azi enumeră doar 7 Mironosițe, spunându-ne că „au mai fost încă și multe altele, care…[Îi] slujeau lui Hristos și Ucenicilor Lui, din avutul lor”[4], cf. Lc. 8, 3. Și prin aceasta ele prevesteau viața cea dintâi a Bisericii, când toate erau de obște.

Iar cele 7, amintite aici, sunt Sfânta Maria Magdalini [Μαρία ἡ Μαγδαληνη], Sfânta Salomi [Σαλώμη][5], Sfânta Ioanna [Ἰωάννα][6], Sfintele Maria [Μαρία][7] și Marta [Μάρθα][8], surorile Sfântului Lazaros, cel înviat a 4-a zi din morți, Sfânta Maria lui Clopas [Μαρία ἡ τοῦ Κλωπᾶ[9]] și Sfânta Susanna [Σουσάννα][10]|[11].

Sfânta Maria Magdalini, cea întocmai cu Apostolii, este pomenită pe 22 iulie[12]. Sfânta Salomi e pomenită pe 3 august[13]. Pe Sfânta Ioanna, soția lui Huzas [Χουζᾶς][14], o pomenim pe 27 iunie[15]. Sfintele Maria și Marta sunt pomenite pe 4 iunie[16]. Pe Sfânta Maria lui Clopas o pomenim pe 23 mai[17], iar pe Sfânta Sosanna o pomenim azi, în această duminică, împreună cu celelalte 6 cunoscute cu numele.

Însă fiecare dintre ele este un exemplu luminos de dăruire și de slujire a Domnului. Căci ele ne învață nu numai să ne propovăduim credința, dar și să ne cheltuim banii, energia și viața, zilnic, pentru Dumnezeu. Adică să ne jertfim toate pentru Dumnezeu, în fiecare zi, ca să Îi slujim Lui și oamenilor.

Iar jertfirea de sine, adică asceza continuă, este plină de slava învierii Lui. Pentru că dăm sudoare, dăm efort, dăm timpul nostru, dăm banii noștri pentru lucrarea lui Dumnezeu și primim de la El mult har și multă bucurie și multă veselie dumnezeiască.

Căci El ne plătește orice efort al nostru în timp real, imediat, dar și veșnic. Pentru că slava Lui, cu care ne împodobește, este veșnică și ne înveșnicește pe noi.

Și nu trebuie să ne fie teamă să vorbim despre veșnicie, despre înveșnicirea noastră, despre înduhovnicirea noastră! Pentru că viața Bisericii și mântuirea noastră asta înseamnă: sfințirea noastră, înduhovnicirea noastră, înveșnicirea noastră. Căci slava Lui cea veșnică ne face veșnici și plini de bucurie dumnezeiască.

Însă înveșnicirea noastră nu exclude moartea noastră. Pentru că moartea, pentru noi, nu mai e o pogorâre în Iad, ci o urcare în Împărăția Lui, dacă suntem plini de slava Lui.

Moartea, împreună cu Dumnezeu, nu mai e o tristețe veșnică, ci a devenit o bucurie veșnică odată cu Învierea Lui.

De aceea, cum vă spuneam și altădată, nu mai scrieți pe coroane sau pe doliul mortului „regrete eterne”! Pentru că veșnicia creștinilor e plină de nemurire și nu de Iad.

Noi nu regretăm în veșnicie, ci ne bucurăm întru slava Dumnezeului nostru treimic!

Iar aceste zile de praznic asta ne învață: că viața creștinului e plină de bucurie sfântă, că noi trăim duhovnicește și nu trupește, și că ridicarea noastră din păcat se face duhovnicește, prin iertare sacramentală și prin împărtășirea cu Domnul.

De aceea, iubiții mei, să trăim continuu ca niște înviați din morți!

Pentru că, la fiecare Spovedanie, noi suntem înviați din morți prin mărturisire și iertarea Lui, și ne unim cu El în Dumnezeiasca Euharistie, pentru ca viața Lui să fie viața noastră.

Să iubim această înviere dumnezeiască aflată la îndemâna noastră!

Să iubim Spovedania și Euharistia! Căci ele sunt spălarea și vindecarea noastră de patimi. Ele sunt îndumnezeirea noastră continuă.

Să mărturisim tuturor cât bine primim când ne spovedim păcatele și ce mare bucurie e împărtășirea cu El!

Căci mulți păcătoși notorii, dacă ar ști ce se petrece în Taina Spovedaniei, ce mare eliberare și curăție și bucurie primesc, ar alerga către Biserică pentru ca să le trăiască. Pentru că au nevoie de ele ca de aer. Dar pentru că nimeni nu îi încredințează de acest lucru, tocmai de aceea Spovedania e „o glumă” pentru mulți, adesea spunându-se, sub formă de bancuri, că e „un moment pentru sex”. Pentru că oamenii desfrânați cred că femeile vin la Biserică să se spovedească pentru ca „să se culce” cu preotul care le spovedește.

Însă noi venim, bărbați și femei, tineri și adulți ca să ne spovedim, pentru ca să ne eliberăm de greutățile păcatelor. Venim cu evlavie și cu frică de Dumnezeu ca să ne spovedim, pentru că știm că Dumnezeu e de față și ascultă mărturisirea noastră și că El ne iartă prin preotul duhovnic. Căci Duhovnicul nostru e acolo pentru ca să ne îndrume și să ne călăuzească în toate. Însă Dumnezeu e de față pentru ca să ierte cu marea Sa milostivire, pe măsura deschiderii și a sincerității noastre față de El.

Însă El, Dumnezeul tuturor, e și în lingurița împărtășirii! El hrănindu-ne pe toți, fără ca să Se sfârșească, dăruindu-ne tuturor viață și bucurie veșnice, cum numai El știe să ne dăruiască.

Căci, potrivindu-Se nouă, El ni se dă ca mâncare și băutură dumnezeiască. Pentru că ceea ce primim nu este doar pâine și vin, ci Trupul și Sângele Lui, ale Lui Hristos Cel răstignit și înviat, pline de slavă și de putere dumnezeiască.

Și El e Cel care ne curățește și ne sfințește, Cel care ne umple de pacea Lui și de delicatețe dumnezeiască, pentru că ne învață pe fiecare zi să fim ca El și ne face să fim ca El pe fiecare zi.

De aceea, creștinii, în această prăznuire sfântă, ar trebui să se spovedească și să se împărtășească de multe ori. Și acum și în tot anul bisericesc. Pentru că fără El nu putem face nimic.

Orice construim fără El se dărâmă. Aspirațiile noastre egoiste nu ne împlinesc. Fugim după bani, ne facem o situație prosperă, dar nici acestea nu ne bucură. Pentru că bucuria reală nu stă nici în sănătatea pe care o avem, nici în prietenii pe care îi avem, nici în familia pe care o avem, nici în poziția socială pe care o avem, ci, în primul rând, stă în relația cu Dumnezeu.

Fără această relație sfântă, nimic nu ne împlinește. Căci doar Dumnezeu e împlinirea fiecărui om în parte.

Lucrurile, oamenii, ideile, sentimentele nu pot să ne împlinească, pentru că sufletul nostru, cu adevărat, dorește împlinirea în slava lui Dumnezeu. Până nu ajungem la această binecuvântată luminare din partea Lui, confundăm plăcerea cu bucuria reală, confundăm averea cu averea reală, confundăm viața cu viața reală, cea duhovnicească.

Însă numai El, Dumnezeul iubirii noastre, ne poate dărui adevărata bucurie, avere, viață. Și asta în relație vie, veșnică cu El, și niciodată separat de El.

De aceea nu putem fi vii, frumoși, sănătoși, bucuroși fără iertarea Lui și fără viața Lui. Fără coborârea Lui în noi. Și coborârea Lui în noi e Paștiul nostru. E praznicul nostru eliberator, cel în care El, nu altul, ne ridică de la moarte la viață și de pe pământ la cer.

Hristos a înviat!

Vă doresc multă bucurie și împlinire tuturor și să slujiți, de dimineață și până în noapte Domnului, cu bucurie și cu veselie dumnezeiască! Amin.


[1] Scrisă în dimineața zilei de 13 mai 2016, zi de vineri, cu soare, temperatura fiind deja de 20 de grade.

[2] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 80/ ed. grecească, cf. http://glt.goarch.org/texts/Pen/p12.html. [3] Ibidem. [4] Idem, p. 101.

[5] Pomenite la Mc. 16, 1. [6] Pomenită la Lc. 24, 10. [7] Pomenită la In. 12, 3. [8] Pomenită la In. 12, 2.

[9] Pomenită la In. 19, 25. Forma de nominativ pe care am transliterat-o e aceasta: Κλωπᾶς.

[10] Pomenită la Lc. 8, 3.

[11] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 101.

[12] A se vedea: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/184/sxsaintinfo.aspx.

[13] Idem: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/284/sxsaintinfo.aspx.

[14] Pomenit la Lc. 8, 3.

[15] A se vedea: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3993/sxsaintinfo.aspx.

[16] Idem: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3558/sxsaintinfo.aspx.

[17] Idem: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3339/sxsaintinfo.aspx.

Did you like this? Share it:

Previous

I Timoteos, cap. 1, cf. BYZ

Next

Sfântul Antim Ivireanul, Predică la tăierea împrejur a Domnului

2 Comments

  1. Camelia

    Hristos a inviat!

    Sfanta Maria Magdalena a sosit in oras intr-o zi de toamna rece, dar la inchinare, nu mica mi-a fost bucuria sa constat ca Sfintele sale Moaste sunt calde, atat de pline de viata…

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén