Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a, a 68-a, a 69-a, a 70-a, a 71-a, a 72-a, a 73-a, a 74-a.

***

Ostașii se duc să se distreze și îi vei vedea pe ei toți ținând ritmul în dans și nefăcând nimic în mod neglijent, ci, întocmai cum, într-o broderie sau într-o pictură, din așezarea bine orânduită în fiecare parte a compoziției, se vede imediat o extraordinară armonie și ordine, la fel și aici [, în dansul ostașilor]: avem o singură pavăză, un cap, cu toții (în comun).

Și dacă vreun punct oarecare [al dansului] este stricat din neglijență, întregul se strică și se năruie, iar buna orânduială a celor mai mulți este distrusă de neorânduiala unei părți.

Și – ceea ce este înfricoșător chiar și a gândi – iată că tu vii, nu la o distracție, nu la un dans, [ci la Biserică,] și cu toate acestea stai în neorânduială. Oare nu știi că stai în tovărășia Îngerilor? Cu ei cânți, cu ei înalți imne, iar tu stai râzând?

Nu e lucru minunat că trăsnetul nu este aruncat nu numai peste ei (cei care se comportă astfel), dar și peste noi? Căci o astfel de purtare poate fi oricând cercetată de un trăsnet.

Împăratul este de față, își examinează oștirea, iar tu, chiar fiind ochii Lui asupra ta, stai râzând și suporți [nepăsător] să-l vezi pe altul râzând? Până când o să mai mustrăm [o asemenea purtare, iar voi să nu vă îndreptați], până când ne vom plânge [de acest lucru]?

Nu ar trebui unii ca aceștia să fie tratați ca o plagă și [ca niște] necuviințe, ca niște lepădați și ticăloși netrebnici, plini de nenumărate păcate, [și] să fie alungați afară din Biserică?

Când se vor potoli aceștia din a râde [la Sfintele Slujbe], [cei] care râd în ceasul înfricoșătoarei Taine (ἑν ῶρᾳ φρίκης)? Când se vor opri din ușurătatea lor, [cei] care vorbesc [între ei] în clipa binecuvântării? Nu au niciun simț al rușinii înaintea celor care sunt de față? Nu au nicio frică de Dumnezeu?

Nu sunt de ajuns pentru noi gândurile noastre deșarte, nu e de ajuns că, în rugăciunile noastre, rătăcim [cu mintea] încoace și încolo, încât să trebuiască să mai amestecăm și râsul și izbucnirile de veselie zgomotoasă?

Este un spectacol de teatru, ceea ce se întâmplă aici [, în Biserică]? Însă da, mi se pare că teatrele sunt cele care fac aceasta: teatrelor le datorăm faptul că cei mai mulți dintre voi refuză să fie modelați de noi și să fie reînnoiți.

Ceea ce noi construim aici [, la Biserică, în ființa voastră], este dărâmat acolo [, la teatru]. Și nu numai aceasta, dar ascultătorii înșiși nu pot să ajute [la zidirea lor,] umplându-se cu alte murdării. Încât situația este întocmai ca și cum cineva ar vrea să curețe un loc care are deasupra lui un izvor ce revarsă noroi, pe care, oricât de mult l-ai curăța, mai mult curge în el [noroiul].

La fel este și aici. Căci, atunci când îi curățim pe oameni, atunci când vin aici de la teatre, plini de murdărie, se duc acolo iarăși și iau o rezervă și mai mare de murdărie – ca și cum ar trăi numai pentru scopul de a ne produce tulburare –, și apoi se întorc la noi, plini de spurcăciune în purtările lor, în mișcările lor, în cuvintele lor, în indolența/ trândăvia lor.

Atunci, încă odată, începem a-i curăți la loc, ca și cum ar fi trebuit să facem aceasta numai cu scopul ca, lăsându-i să plece curați, să-i vedem apoi, din nou, umplându-se pe ei de murdărie.

De aceea, vă declar în mod solemn vouă, mădularelor sănătoase, că aceasta vă va fi vouă judecată și osândă, și de aici încolo vă dau pe voi în seama [judecății] lui Dumnezeu, dacă cineva [dintre voi], văzând că o persoană se poartă în neorânduială, dacă cineva, văzând pe altul vorbind, mai ales în acea vreme (a Slujbei), nu va vesti împotriva lui [și] nu-l va aduce înapoi (la o purtare mai bună).

A face aceasta este [o faptă] mai bună decât rugăciunea! Lasă rugăciunea ta și mustră-l pe el, pentru ca să poți să îi faci și lui bine [și] să ai și pentru tine câștig, așa încât noi să fi făcut totul ca să ne mântuim și să ajungem în Împărăția cerului, prin harul și bunătatea iubitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care Tatălui și Duhului Sfânt fie slava, stăpânirea, cinstea, acum și pururea și în veacul cel fără de sfârșit. Amin.

***

Omilia XXV

Așadar, cei care au fost risipiți/ împrăștiați din necazul venit asupra lui Stefanos au trecut până la Finichi și Chipros și Antiohia, nimănui grăind cuvântul fără numai iudeilor (11, 19).

Prigoana s-a dovedit a fi un câștig nu mic, fiindcă celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, toate lucrează împreună întru bine (Rom. 8, 28).

Dacă ei ar fi făcut [din] aceasta lucrarea lor aparte, [adică, din a sta să se gândească] cum să întemeieze cel mai bine Biserica, [nici atunci] nu ar fi făcut altceva decât aceasta – au împrăștiat învățătorii[1].

Ia minte în ce colțuri [ale lumii] s-a întins propovăduirea. Au trecut, zice, până la Finichi [Fenicia] și Chipros și Antiohia, nimănui grăind cuvântul fără numai iudeilor. Vezi cu ce scop înțelept al purtării de grijă a lui Dumnezeu, s-a făcut atât de mult în cazul lui Cornilios?

Aceasta slujește atât pentru a-L îndreptăți pe Hristos, cât și pentru a-i acuza pe evrei. Când Stefanos a fost ucis, când Pavlos a fost de două ori în primejdie, atunci neamurile au primit cuvântul, atunci [și] samariteii. Pe care Pavlos o spune, de asemenea: Vouă era nevoie a fi grăit mai întâi cuvântul lui Dumnezeu. Dar fiindcă îl lepădați pe el și nu vă considerați pe voi vrednici vieții veșnice, iată, ne întoarcem spre neamuri (13, 46). Așadar, au mers împrejur, propovăduind și neamurilor.


[1] Dacă ar fi stat să facă un plan riguros, cum anume să răspândească mai repede și mai bine credința, nu ar fi ajuns la altă soluție decât cea pe care a îngăduit-o Dumnezeu: risipirea lor până departe, din cauza prigoanei.

Did you like this? Share it: