Sfântul Antim Ivireanul, Predică la Adormirea Maicii Domnului
Sfântul Sfințit Mucenic
Antim Ivireanul
Didahiile
Text diortosit și note
de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Teologie pentru azi
București
2016
***
Cuvânt de învățătură la Adormirea Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria
[Și Maica Domnului a spus]: „Că [El] caută spre smerenia roabei Sale [Ὅτι ἐπέβλεψεν ἐπὶ τὴν ταπείνωσιν τῆς δούλης αὐτοῦ]. Căci, iată, de acum mă vor ferici pe mine toate neamurile [Ἰδοὺ γάρ, ἀπὸ τοῦ νῦν μακαριοῦσίν με πᾶσαι αἱ γενεαί]!” [Lc. 1, 48, BYZ].
[Iar] preaînțeleptul Solomon zicea: „Pomenirea Drepților [este] cu elogii/ cu laude [μνήμη δικαίων μετ᾽ ἐγκωμίων] și binecuvântarea Domnului [coboară] pe capul Dreptului [εὐλογία κυρίου ἐπὶ κεφαλὴν δικαίου]” [Pild. lui Salom. 10, 7, 6, LXX].
De aceea, toții Sfinții, fără nicio presupunere, sunt Drepți înaintea lui Dumnezeu și sunt binecuvântați [de către El]. Iar [cea] mai dreaptă și mai binecuvântată în cer și pe pământ nu este alta decât Fecioara Maria. Pentru că [ea] s-a învrednicit de a născut, ca o Sfântă [mai mare] decât toți Sfinții, pe Sfântul și adevăratul Drept, pe Iisus Cel binecuvântat. [Iar] astăzi, [în] Sfânta Biserică, noi prăznuim în mod luminat preasfânta [ei] adormire.
Și chiar dacă eu nu sunt vrednic să spun nimic în cinstea și lauda ei, din cauza întunecării minții mele, [pe care a adus-o] mulțimea păcatelor [mele], totuși, după puterea mea, le vom spune pe cele pe care Hristos, Lumina cea adevărată, prin rugăciunile ei, ni le va lumina. [De aceea] vă invit să ascultați cu dragoste!
„Că [El] caută spre smerenia…” și toate celelalte[1] [ale versetului citat].
[Și], fără nicio presupunere, [noi] știm, pe baza unei gândiri drepte, cum că Dumnezeu este preaputernic/ atotputernic. Pentru că [El] are putere pe măsura voinței [Sale], [și, de aceea], poate să facă [toate] câte vrea. După cum spune Prorocul David: „Toate câte a vrut, Domnul a făcut [πάντα ὅσα ἠθέλησεν ὁ κύριος ἐποίησεν]” [Ps. 134, 6, LXX].
De aceea, dacă ar fi vrut, [El] ar fi putut, și nefăcându-Se om, să-l mântuiască pe om din mâinile diavolului [și] într-un alt fel, însă [El] n-a vrut [acest lucru]. Și dacă [mă] veți întreba pentru ce [a ales să Se întrupeze, vă răspund] că a vrut să arate, prin taina întrupării Sale, 4 însușiri[2] firești [ale dumnezeirii Sale]: bunătatea, înțelepciunea, puterea și dreptatea.
Și, mai înainte de toate, [El ne-]a arătat bunătatea [Lui]. Pentru că nu a venit să îl mântuiască pe om de bunătățile sale, ci pentru că [omul] era robul păcatului [Rom. 6, 6], așa după cum ne spune Fericitul Pavel. Și, [de aceea], nu pentru altceva [ne-a mântuit], ci numai din bunătatea Sa. Și după cum, la început, dintru a Sa bunătate l-a zidit pe om, tot la fel și acum l-a mântuit [pe el].
În al doilea rând, [El] ne-a arătat înțelepciunea [Sa]. Căci, ca singurul Înțelept, [Dumnezeu] a aflat modalitatea prin care [poate] să îl mântuiască pe om. Și [asta] în ce fel? Prin împreunarea dumnezeirii [cu umanitatea], făcându-Se El Însuși Dumnezeu și om. [Pentru] ca [astfel], [fiind] om, să se lupte pentru om cu vicleanul diavol, și, ca un Dumnezeu, să îl biruiască [pe diavol] și să îl mântuiască pe om, precum vom spune mai departe.
În al 3-lea rând, [El] ne-a arătat puterea [Lui prin întruparea Sa]. Căci, ca un Dumnezeu [atot]puternic, a putut să facă un lucru mare și înfricoșător ca acesta. Că[ci Sfântul] Ioann[is] Damaschin[os ne spune]: „Ce este mai mare decât a Se face Dumnezeu om, Ziditorul să se facă zidire, Făcătorul trup? Dumnezeul Cel fără de trup se facem om cu trup, Cel nevăzut Se face văzut, Stăpânul Se face rob și Dumnezeul Cel [Prea]înalt Se smerește. Și, împreunând [în Sine] aceste două extreme, fiecare fire e păzită neschimbată, rămânând ceea ce e nezidit, nezidit și ceea ce este zidit, zidit. [Căci] Cel nevăzut, rămâne nevăzut. Și, în puține cuvinte, dumnezeirea a rămas dumnezeire, iar umanitatea, umanitate. [Căci] nici firea dumnezeirii [nu] se preface în firea umanității, nici umanitatea nu se preface în firea dumnezeirii. Și care lucru e mai puternic și mai minunat [decât acesta]: ca fiecare din ele să își păstreze însușirile firești și după împreunare?”.
În al 4-lea rând, [Domnul ne-]a arătat dreptatea [Lui]. În ce fel? Pentru că n-a vrut să Se lupte cu vicleanul diavol [având] dumnezeirea [Lui] la vedere, ci S-a îmbrăcat cu trup. [Căci altfel] diavolul ar fi putut să se îndreptățească în fața lui Dumnezeu și să spună: „Eu mă lupt cu omul și nu cu Dumnezeu! Și nu este drept ca Tu, Dumnezeu fiind, să te lupți cu mine. [Nu e drept ca] Tu, Ziditorul și Făcătorul [tuturor], să te lupți cu mine, [care sunt] o zidire și o făptură [a Ta]. Ci lasă-mă pe mine, ca pe o zidire, să mă lupt cu o altă zidire, care este omul!”.
Din acest motiv, Dumnezeu, Care Se poate îndrepta în fața tuturor și Care biruiește la judecata Lui [Ps. 50, 6], după cum zice David, ce face? Pentru ca să nu mai aibă diavolul cuvânt de îndreptățire și să spună că Dumnezeu îi face nedreptate, pentru aceea S-a îmbrăcat Dumnezeu cu trup și S-a făcut om adevărat. Pentru ca [astfel] să se lupte ca un om și să biruiască ca un Dumnezeu pe vrăjmașii firii omenești. Căci dacă diavolul a biruit firea [umană], tot aceasta să îl biruie pe diavol. [Ca astfel], biruitul să se facă biruitor și biruitorul să fie biruit. Și, prin cel pe care l-a biruit, și el, [diavolul], să fie biruit. Căci [diavolul] l-a înșelat pe om, făgăduindu-i că [prin păcat] se va face dumnezeu. [Acum] a fost înșelat și el, [diavolul], pentru că a văzut umanitatea Lui, dar a căzut în mâinile dumnezeirii [Sale], care era ascunsă în umanitatea [Sa, asumată din Preacurata Fecioară Maria]. De aceea, pentru ca să se păzească dreptatea, Dumnezeu Se face om, luând trup din preacuratele sângiuri ale Preasfintei Fecioare.
Iar [dacă] cuget la adâncimea minunii, rămân fără grai și mă minunez. Căci nu aflu cuvinte potrivite acestui lucru [prea mare și înfricoșător], pentru ca să laud acest minunat dar [al lui Dumnezeu față de noi, oamenii].
[Căci], cum [pot eu] să slăvesc izvorul iubirii [Sale] de oameni? Cum voi propovădui [eu] mulți- mea îndurărilor [Sale]? Cum voi îndrăzni [să vorbesc despre] necuprinsul[3] Fecioarei și să cercetez[4] adâncimea tainei celei [mai] presus de fire [a nașterii sale]? Și cum să povestesc despre tine, Fecioară, care nu numai că L-ai născut cu trup pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, a Cărui naștere este mai presus de fire, ci și aceea că ești Maică, dar, în același timp, și Fecioară?
Căci fecioria e firească, atâta timp cât ea e păzită. Însă mama nu poate fi fecioară. Căci femeia care a născut prunc, nu mai poate fi numită fecioară.
Dar la tine, [Maica lui Dumnezeu], așa dorind Cel care S-a născut din tine, [Care] a schimbat rânduiala firii, ca [Cel ce este] Făcătorul firii, [tu] ai rămas și după naștere Fecioară.
O, lucru preaslăvit și depășire a firii! O, pântec sfânt și vas dumnezeiesc! Întru tine, cu adevărat, s-a spart înscrisul/ zapisul păcatului. În[tru] tine Dumnezeu S-a făcut om, fără a-Și schimba dumnezeirea [Lui].
De aceea, cu ce limbă voi putea să slăvesc fecioria ta și nașterea ta cea mai presus de fire? Căci, prin tine, ne-am învrednicit să câștigăm bunătățile cele mari [ale lui Dumnezeu].
Cu ce flori de laudă voi putea împleti cununa fecioriei tale, ca una ce ești încununată cu toate florile bunătăților, de [către] Tatăl Cel ceresc? Pentru că ai încununat neamul nostru cu slavă și cu cinste [δόξῃ καὶ τιμῇ] [Ps. 8, 6, LXX], ce fel de daruri vrednice [de tine îți vom putea] aduce? Că[ci] toate câte sunt în lume, nu sunt vrednice [să fie puse] înaintea ta.
Căci dacă te voi numi cer, [tu] ești mai înaltă [decât cerul], [pentru] că L-ai născut pe Făcătorul cerului. Însă ești vrednică [de faptul] de a te numi chipul lui Dumnezeu. Iar dacă te voi numi Doamnă [a] Îngerilor, acest lucru e adevărat, dar nu e îndeajuns pentru a lăuda măririle tale.
De aceea [îți zic ție:] bucură-te! Că[ci] tu singură ai prorocit că te vor ferici toate neamurile. Și, [cu] adevărat, te fericesc! Căci, prin smerenia ta cea fără de margini, ne-ai arătat [pe noi] Ziditorului tău, [și] te-ai făcut pricină a smereniei Lui, a Celui ce din fire e mai presus de smerenie și a primit de a lăsat sânul Tatălui, [de care nu S-a despărțit], și a venit de S-a sălășluit în preacuratul și sfântul tău pântec.
O, fericită și sfântă smerenie a Fecioarei, câtă putere ai! Că ai făcut de S-a smerit până la moarte, Cel de a Cărui groază fuge cerul [Apoc. 20, 11] și se smeresc toate [în fața Lui]. Și l-ai înălțat pe omul cel din fire smerit și l-ai făcut de a câștigat locașurile și fericirile cele cerești.
[Și] fericit este, cu adevărat, și preafericit, cine a putut câștiga această binecuvântată smerenie. Pentru că e cinstit și de oameni și de Dumnezeu.
Iar de vreme ce tu, Fericită Fecioară, după cum ai spus, [pentru] că a căutat Domnul spre smerenia ta și [de aceea] te-a înălțat de pe pământ la cer, pentru ca să împărățești împreună cu El, caută spre noi, ticăloșii robii tăi, cu umilință, și mângâie-L pe Judecătorul cel înfricoșător, pe Fiul tău, cu rugăciunile tale cele călduroase, [pentru ca] să ne mân- tuiască de necazurile[5] și de nevoile care ne-au împresurat. Și, după cum, cu dumnezeiasca [Lui] putere, într-o clipă a adunat din toată lumea pe Apostoli[i Lui], ca să petreacă, cu laude și cu cântări, preacinstitul și sfântul tău trup spre îngropare, așa să adune și mintea noastră cea împrăștiată, [pierdută] întru deșertăciunile cele lumești, și să o lumineze, pentru ca de-a pururea să Îl slăvim și să Îl lăudăm pe El!
Iar ție, ca celei cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, îți cântăm cu cucernicie[6] cântarea cea îngerească: Bucură-te ceea ce ești cu bun dar dăruită, Domnul [este] cu tine! [Amin].
[1] În original: i proci. [2] Idem: alsăuri. [3] Idem: noianul. [4] Idem: să ispitesc. [5] Idem: scârbele. [6] Idem: cu cucerie.