Predică la Duminica Cincizecimii [2016]

Cincizecimea

Iubiții mei[1],

am ales această Sfântă Frescă pentru predica de azi, pentru că ea prezintă, în mod subliniat, faptul că slava lui Dumnezeu a coborât în fiecare Sfânt Apostol în parte. Că slava lui Dumnezeu a coborât din ființa Preasfintei Treimi în Sfinții Apostoli, coborâre reprezentată de acele linii de lumină care pornesc din planul de sus, din Dumnezeul treimic, și care au coborât în Apostolii Săi, care „erau [cu] toții împreună, în același loc [ἦσαν ἅπαντες ὁμοθυμαδὸν ἐπὶ τὸ αὐτό] [F. Ap. 2, 1, BYZ].

Și tot din același verset aflăm că era „ziua Cincizecimii” [τὴν ἡμέραν τῆς Πεντηκοστῆς], adică sărbătoarea iudaică, care se prăznuia la 50 de zile după Paști. Tocmai de aceea, în acea zi, „erau în Ierusalim, locuind [cu] iudeii, bărbați evlavioși din tot neamul cel de sub cer” [F. Ap. 2, 5]. Adică parți și mezi și elamiți și mesopotamieni și iudei și cappadocieni, bărbați din Pontos și din Asia, din Frigia și Pamfilia, egipteni și libieni, romani, cretani și arabi, alături de prozeliți iudei, adică de noi convertiți la iudaism [F. Ap. 2, 9-11].

Toți aceștia, din multe neamuri, au fost martorii indirecți ai Cincizecimii Bisericii. Pentru că ei i-au auzit pe Sfinții Apostoli vorbind în limbile lor despre mărețiile lui Dumnezeu [τὰ μεγαλεῖα τοῦ θεοῦ] [F. Ap. 2, 11, BYZ].

Ei au fost martorii consecințelor coborârii harului Duhului Sfânt în Sfinții Apostoli. Pentru că i-au văzut pe ei vorbind în multe limbi, datorită harismei dumnezeiești pe care Apostolii au primit-o de la Dumnezeu în acea zi unică.

Pentru ce prăznuiau iudeii Cincizecimea? Pentru ca să își aducă aminte „de suferințele lor din pustiu, cum și de multele necazuri prin care au trecut, până să ajungă în pământul făgăduinței”[2]. Adică era o zi de pomenire dureroasă pentru iudei, pentru că își aduceau aminte de suferințele lor.

Însă în acea zi dureroasă pentru iudei, „s-a făcut, deodată, din cer, vuiet [ἐγένετο ἄφνω ἐκ τοῦ οὐρανοῦ ἦχος], ca purtând suflare puternică [ὥσπερ φερομένης πνοῆς βιαίας], și a umplut toată casa unde [Sfinții Apostoli] erau șezând [καὶ ἐπλήρωσεν ὅλον τὸν οἶκον οὗ ἦσαν καθήμενοι]” [F. Ap. 2, 2]. Dar vuietul nu a fost pentru Apostoli, ci pentru cei prezenți în Ierusalim. Căci „făcându-se glasul acela, s-a adunat împreună mulțimea și s-a tulburat [γενομένης τῆς φωνῆς ταύτης, συνῆλθεν τὸ πλῆθος καὶ συνεχύθη]” [F. Ap. 2, 6, BYZ].

Iar atunci, când Duhul Sfânt s-a coborât, „li s-au arătat lor [ὤφθησαν αὐτοῖς], [Apostolilor], împărțite [διαμεριζόμεναι], limbi ca de foc [γλῶσσαι ὡσεὶ πυρός], și [care] au șezut în fiecare dintre ei [ἐκάθισέν τε ἐφ᾽ ἕνα ἕκαστον αὐτῶν]” [F. Ap. 2, 3, BYZ].

Și vedem, la extremitatea dinspre Sfinții Apostoli, în Icoană, că liniile de slavă, deodată, devin roșii, sunt de foc, pentru a reprezenta limbile ca de foc, despre care ni se vorbește în Lucas 2, 3. Însă focul este harul dumnezeiesc, prezentat aici ca o linie de lumină înnegurată, pentru a exprima transcendența dumnezeiască a harului. Adică faptul că harul e necreat, că el izvorăște din ființa Treimii și nu e creat.

Tocmai de aceea lumina e înnegurată, e înnegrită, după cum și Treimea, reprezentată iconografic ca un soare parțial, e o lumină plină de albastru deschis, de albastru ultramarin și de negru, din care țâșnesc raze alb-întunecate.

De ce? Pentru că nu știm despre Dumnezeul nostru treimic decât ceea ce El ne-a revelat. Iar ceea ce El ne-a revelat prin Sfinții Lui se numește teologie, adică ce trebuie să știm și să mărturisim despre El.

De aceea, când a venit vorba despre cunoașterea lui Dumnezeu, marii Sfinți Teologi ai Bisericii au sfătuit ca să nu cercetăm cu îndrăzneală cele ale lui Dumnezeu, ci să credem cele revelate de El cu evlavie. Adică să nu căutăm, cu obstinație și lipsiți de evlavie, ca să înțelegem lucrurile pe care El nu ni le-a explicat. Pentru că nu facem decât să cădem în înșelare și în afirmații ridicole.

De aici însă, în mod răutăcios, unii au ajuns la sintagma „crede și nu cerceta”, ca și când credința noastră ar fi lipsită de cunoaștere, de aprofundare a teologiei, de cunoaștere a textelor sfinte ale Bisericii, a Tradiției Bisericii. Însă lucrurile stau tocmai invers: în predicile și în cărțile lor științifice, teologii ortodocși responsabili de mântuirea oamenilor aprofundează credința Bisericii, o mărturisesc în cunoștință de cauză, în urma cercetării lor științifice și duhovnicești, și nu fac afirmații neacoperite. Pentru că ei rămân în limitele evlavioase ale revelației dumnezeiești și ale Tradiției celei sfinte a Bisericii.

…Harul dumnezeiesc s-a dat fiecărui Apostol în parte la Cincizecime, însă toți erau împreună. Pentru că Duhul Sfânt îl personalizează pe fiecare Sfânt în parte, dar îl ține, în același timp, în unitatea Bisericii. Pentru că Duhul Sfânt Se coboară în cei care sunt împreună, în aceeași credință și dragoste sfântă.

Și când toți au primit harul lui Dumnezeu, ne spune Sfântul Lucas, „s-au umplut toți de Duhul Sfânt [ἐπλήσθησαν ἅπαντες πνεύματος ἁγίου], și au început a grăi [în] alte limbi [καὶ ἤρξαντο λαλεῖν ἑτέραις γλώσσαις], precum le dădea lor Duhul a vorbi [καθὼς τὸ πνεῦμα ἐδίδου αὐτοῖς ἀποφθέγγεσθαι]” [F. Ap. 2, 4, BYZ]. Pentru că cei umpluți de Duhul, de slava Duhului, încep să fie învățați și conduși de Duhul Sfânt. De aceea ei vorbesc ceea ce Duhul îi îndeamnă să vorbească și vorbesc dimpreună cu Duhul Sfânt și cu Tatăl și cu Fiul, pentru că slava dumnezeiască coborâtă în Apostoli e a întregii Preasfinte Treimi.

Cum a fost experiența dumnezeiască a coborârii harului Duhului Sfânt în Sfinții Apostoli? O experiență personală copleșitoare, harismatică, sfințitoare, îndumnezeitoare, care i-a umplut de râvnă dumnezeiască și de multă înțelepciune. Pentru că ei au fost umpluți de harul Duhului, de teologie dumnezeiască și de harisma vorbirii în limbi diferite, pentru ca să fie Apostolii întregii lumi. Iar cei care i-au auzit vorbind în ziua Cincizecimii erau reprezentații neamurilor pe care Sfinții Apostoli și urmașii lor le-au convertit la dreapta credință.

Pentru că acum, în ziua Cincizecimii, în ziua întemeierii Bisericii lui Hristos, înțelegem în mod deplin de ce Biserica e una, e sfântă, e catolică și apostolică.

E una, pentru că cei ca la 120 [ὡς ἑκατὸν εἴκοσι] de Ucenici ai Lui [F. Ap. 1, 15], adunați în jurul Apostolilor, trăiau împreună și cu toții au primit pe Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii.

De aceea, cea una, e sfântă, pentru că sfințenia ei, a Bisericii celei una, coboară din cer. Sfințenia coboară de la Dumnezeu, pentru că harul Lui e acela care ne întărește întru tot lucrul bun, iar mântuirea noastră e sinergică, e realizată împreună cu Dumnezeu și nu în indiferență față de El.

Așadar, dacă Biserica e una și e sfântă, ea este, în  același timp și catolică, pentru că e pentru întreaga lume. Întreaga lume trebuie să intre în Biserică, pentru că Biserica e pentru toate neamurile pământului. Biserica nu e o sectă, nu e doar a unora, ci e a tuturor neamurilor, dacă fiecare dintre noi intrăm în ea prin Botez și trăim dumnezeiește.

Însă Apostolii Lui și urmașii lor, care stau în legătură neîntreruptă cu El, au întemeiat Biserica în toată lumea. De aceea Biserica noastră e apostolică, pentru că Apostolii au întemeiat Biserica pe temelia revelației lui Hristos, Căruia ei I-au fost martori direcți.

De aceea, Sfântul Apostol Petros, în ziua Cincizecimii, după ce le-a spus că venirea Duhului, petrecută azi, a fost profețită de Domnul Sfântului Profet Ioil [F. Ap. 2, 16-21], le vorbește despre Hristos, despre temelia Bisericii [F. Ap. 2, 22-36]. Și mărturia despre Hristos o îmbină cu profețiile Sfântului Profet David despre El [F. Ap. 2, 25-28; 34-35], spunându-le că în ceea ce-L privește pe Hristos, Cel răstignit de ei [F. Ap. 2, 22], „nu a fost lăsat sufletul Lui întru Iad [οὐ κατελείφθη ἡ ψυχὴ αὐτοῦ εἰς ᾍδου], nici trupul Lui [nu] a văzut stricăciunea [οὐδὲ ἡ σὰρξ αὐτοῦ εἶδεν διαφθοράν]” [F. Ap. 2, 31, BYZ]. Pentru că „pe Acest Iisus, Dumnezeu L-a înviat, Căruia noi toți Îi suntem martori. Așadar, înălțându-Se de-a dreapta lui Dumnezeu, și făgăduința Duhului Sfânt luând de la Tatăl, L-a turnat pe Acesta [ἐξέχεεν τοῦτο] [peste noi], [pe Duhul Sfânt], pe care acum voi Îl vedeți și auziți” [F. Ap. 2, 32-33], prin propovăduirea noastră.

Pentru că coborârea Duhului în ei a fost o evidență pentru toți, Duhul Sfânt întărindu-l pe Sfântul Petros să propovăduiască și să le spună că Dumnezeu Tatăl, pe Hristos, pe Fiul Său, L-a făcut Domn și Hristos [F. Ap. 2, 36]. Și cei care l-au auzit pe Sfântul Petros vorbind duhovnicește, întru Duhul Sfânt, „au fost străpunși [la] inimă [κατενύγησαν τῇ καρδίᾳ]” [F. Ap. 2, 37] și au cerut să li se spună ce să facă cu viața lor [Ibidem].

Iar Sfântul Petros, pentru ei și pentru noi și pentru întreaga lume, le-a spus: „Pocăiți-vă [μετανοήσατε] și să se boteze fiecare [dintre] voi în numele lui Iisus Hristos întru iertarea păcatelor [καὶ βαπτισθήτω ἕκαστος ὑμῶν ἐπὶ τῷ ὀνόματι Ἰησοῦ χριστοῦ εἰς ἄφεσιν ἁμαρτιῶν], și veți primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă vă este [dată] făgăduința, și fiilor voștri, și tuturor celor de departe, pe oricâți are să-i cheme Domnul Dumnezeul nostru” [F. Ap. 2, 38-39].

Așadar, pocăința și Botezul sunt cele care îi aduc pe cei adulți, din alte credințe și religii, în Biserica lui Hristos, în Biserica Ortodoxă. Și cei care intră în Biserică în acest fel, prin pocăință și credință și Botez, vor primi darul Duhului Sfânt, adică slava Lui în ei înșiși, cea pe care au primit-o și Apostolii la Cincizecime, făcându-se prin aceasta și ei martori ai milostivirii lui Dumnezeu.

Pentru că și noi, cei de față, suntem martori ai lui Dumnezeu, ca unii care mărturisim câte minuni a făcut și face Dumnezeu cu noi. Căci El ne poartă de grijă și ne întărește și ne vindecă și ne miluiește, pentru că ne-a răscumpărat pe noi cu mână tare și cu braț înalt din robia diavolului, prin toată lucrarea Sa mântuitoare pentru noi.

Iubiții mei, în Penticostarul grecesc, această duminică este numită „Duminica Sfintei Cincizecimi [ΚΥΡΙΑΚΗ ΤΗΣ ΑΓΙΑΣ ΠΕΝΤΗΚΟΣΤΗΣ]”[3]. Și în ultima cântare a Vecerniei ni se spune că la Cincizecime „limbile au fost înțelepțite pentru slava cunoașterii lui Dumnezeu [γλῶσσαι ἐσοφίσθησαν διὰ τὴν δόξαν τῆς θεογνωσίας]”[4]. Iar în prima cântare a Utreniei, ni se spune că Duhul Sfânt i-a luminat pe Ucenici și le-a revelat tainele cele cerești[5].

Așadar, nu putem nici noi să Îl slăvim pe Dumnezeu, dacă nu Îl simțim pe Duhul Sfânt, prin harul Său, în noi, Care să ne lumineze spre tot lucrul bun. Căci El este Cel care ne înțelepțește spre viața sfântă, pentru că ne umple de sfințenia Lui, care e sfințenia întregii Treimi.

Însă sfințenia se trăiește împreună, în Biserică, dimpreună cu toți cei plini de harul Duhului Sfânt.

Și în aceste zile, un Mitropolit al Bisericii, învățat de Duhul Sfânt, referindu-se la Sfântul și Marele Sinod din Creta, care azi a început, pe 19 iunie 2016[6], ne-a atras atenția că e o înșelare drăcească faptul de a dori să ne punem pe noi înșine deasupra Bisericii[7], prin modul în care gândim și reacționăm față de viața internă a Bisericii.

Pentru că deasupra Bisericii e numai Treimea Cea preadumnezeiască, Dumnezeul nostru, Care este și fundamentul de neclintit și veșnic al Bisericii, pe când noi, cu toții, ierarhie și credincioși, dimpreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui, suntem în Biserica Lui. Iar toate lucrurile bune în Biserică se fac împreună, în comuniune și în mod sinodal, conduși fiind cu toții de Dumnezeu.

De aceea trebuie să așteptăm cu evlavie și cu înțelepciune hotărârile Sinodului Bisericii noastre din Creta, rugându-L pe Dumnezeu să fie luminătorul nostru, al tuturor!

Pentru că Cel care i-a luminat pe Sfinții Părinți cei din vechime, Același îi luminează și pe cei de azi și pe noi toți, ca să trăim bine înaintea Lui, în toată evlavia și frumusețea duhovnicească.

Iar cei care sunt luminați de Dumnezeu nu au nici frici puerile și nici interese meschine, ci cu toții doresc ca voia lui Dumnezeu să se facă în toată Biserica Lui.

Însă Sinodul Bisericii este, ca și mântuirea noastră, un act sinergic. Adică de împreună-lucrare a oamenilor cu Dumnezeu. Așa după cum îi vedem pe Sfinții Apostoli, l-a primul Sinod al Bisericii, din Ierusalim, când au avut conștiința că ei dogmatizează împreună cu Duhul Sfânt. Fapt pentru care au spus: „părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă [ἔδοξεν τῷ ἁγίῳ πνεύματι καὶ ἡμῖν]” [F. Ap. 15, 28]. Pentru că atât ei, cât și harul Duhului Sfânt din ei, au consimțit la cele stabilite.

Dar pentru a stabili, întru Duhul Sfânt, dogme pentru Biserică, trebuie să Îl simți pe El în tine. Și, la fel, pentru a explica dogmele Bisericii și pentru a le propovădui în Biserică, trebuie să simți același Duh al lui Dumnezeu în tine, lucrând prin harul Său.

Căci fără să avem viață duhovnicească în noi nu putem înțelege nicidecum, în mod evlavios și profund, dogmele Bisericii și nici nu ne se simțim parte integrantă, organică, adică mădulare vii ale Bisericii. Căci viața duhovnicească, care e drumul personal al sfințeniei, e cea care ne luminează în noi înșine teologia Bisericii, ne-o face explicită și, mai ales, ne-o face dulce și iubită inimii noastre, încât nu mai putem fi îmbătați de magia păcatului și a minciunii. Pentru că știm că adevărul lui Dumnezeu e viața noastră, că el e bucuria noastră veșnică, iar noi nu dorim altceva decât viața veșnică cu Dumnezeu.

De aceea, iubiții mei, în praznicul cel mare al Bisericii, vă urez tuturor la mulți ani și mult spor în toate, pentru că azi e ziua Bisericii și a fiecăruia dintre noi! Din cauza Cincizecimii noi suntem creștini, adică ucenici ai lui Hristos, în care sălășluiește Hristos, Domnul nostru, Cel care ne-a umplut  pe noi cu Duhul Său Cel Sfânt, dimpreună locuind în noi și Tatăl Său Cel Preabun. Căci întreaga Treime, prin slava Ei, locuiește în noi, făcându-ne una cu Ea și îndemnându-ne pe toți să stăm în unitatea Bisericii și să dorim ca în Biserică să intre întreaga lume.

Pentru că Biserica e îmbrățișarea întregii lumi, iar creștinii sunt cei care îmbrățișează lumea în slava Treimii.

Fiți încrezători în Dumnezeul nostru, lăsați-vă conduși de El înspre tot lucrul bun și vă veți bucura veșnic! Amin.


[1] Scrisă în ziua de 16 iunie 2016, zi de joi, cu mult soare, 27 de grade. Sfânta Frescă am preluat-o de aici: http://www.apaceavie.ro/wp-content/uploads/2013/06/Rusaliile1.jpg.

[2] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 322.

[3] A se vedea: http://glt.goarch.org/texts/Pen/p49.html.

[4] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 317/ Penticostar, ed. gr. online, cf. http://glt.goarch.org/texts/Pen/p49.html.

[5] Ibidem/ Ibidem.

[6] A se vedea: https://www.holycouncil.org/home și https://www.facebook.com/holycouncil/?fref=nf.

[7] Idem: http://www.johnsanidopoulos.com/2016/06/a-reply-to-those-who-speak-ill-of-holy.html.

Lucas, 1, 23-56, cf. BYZ

23. Și a fost, când s-au împlinit zilele slujirii lui, [că] s-a dus întru casa lui.

24. Iar după acele zile a zămislit Elisavet [Ἐλισάβετ], femeia lui, și s-a ascuns pe sine 5 luni, zicând

25. că: „Așa mi-a făcut mie Domnul în zilele [în] care a privit [ἐπεῖδεν] [ca] să înlăture ocara mea dintre oameni”.

26. Iar în a 6-a lună a fost trimis Îngerul Gavriil [Γαβριὴλ], de Dumnezeu, întru cetatea Galileii, al cărei nume [este] Nazaret [Ναζαρέτ],

27. către o Fecioară logodită [cu] un bărbat, al cărui nume [era] Iosif [Ἰωσήφ], din casa lui David; iar numele Fecioarei [era] Maria [Μαρία].

28. Și intrând Îngerul la ea, a zis: „Bucură-te, cea plină de har [Χαῖρε, κεχαριτωμένη]! Domnul [este] cu tine [ὁ κύριος μετὰ σοῦ]. Binecuvântată [ești] tu în[tre] femei [εὐλογημένη σὺ ἐν γυναιξίν]”.

29. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui, și cugeta [întru sine]: „Ce fel de salutare [ὁ ἀσπασμὸς] este aceasta?”.

30. Și Îngerul i-a zis ei: „Nu te teme, Mariam [Μαριάμ]! Căci ai aflat har la Dumnezeu.

31. Și, iată, vei lua în pântece și vei naște Fiu și vei chema numele Lui Iisus [Ἰησοῦς]!

32. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt Se va chema; și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, al tatălui Său,

33. și va împărăți peste casa lui Iacov întru veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit [καὶ τῆς βασιλείας αὐτοῦ οὐκ ἔσται τέλος]”.

34. Și Mariam a zis către Înger: „Cum va fi aceasta, când bărbat nu cunosc [ἐπεὶ ἄνδρα οὐ γινώσκω]?”.

35. Și răspunzând, Îngerul i-a zis ei: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri pe tine; de aceea, și Sfântul care Se naște [din tine] va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.

36. Și iată, Elisavet, rudenia ta, și ea a zămislit fiu în bătrânețea ei! Și [luna] aceasta îi este ei a 6-a lună [de când a zămislit], a celei care se numește stearpă.

37. Că la Dumnezeu nu va fi cu neputință tot cuvântul”.

38. Și a zis Mariam: „Iată, roaba Domnului [Ἰδού, ἡ δούλη κυρίου]! Fie mie după cuvântul tău [γένοιτό μοι κατὰ τὸ ῥῆμά σου]”. Și Îngerul a plecat de la ea.

39. Și în zilele acelea, ridicându-se Mariam, a mers întru ținutul muntos degrabă, întru cetatea Iudei,

40. și a intrat întru casa lui Zaharias și a salutat-o [ἠσπάσατο] pe Elisavet.

41. Și a fost, când a auzit Elisavet salutarea [τὸν ἀσπασμὸν] Mariei, [că] a săltat pruncul în pântecele ei; și s-a umplut Elisavet de Duhul Sfânt,

42. și a strigat [cu] glas mare și a zis: „Binecuvântată [ești] tu în[tre] femei și binecuvântat [este] rodul pântecelui tău[!]

43. Și de unde mie aceasta, ca să vină Maica Domnului [ἡ μήτηρ τοῦ κυρίου] meu la mine?

44. Că iată, cum a fost glasul salutării tale întru urechile mele, pruncul[1] a săltat de bucurie în pântecele meu!

45. Și fericită [este] cea care a crezut, că va fi împlinirea celor spuse ei de la Domnul [ὅτι ἔσται τελείωσις τοῖς λελαλημένοις αὐτῇ παρὰ κυρίου]”.

46. Și Mariam a zis: „Mărește sufletul meu pe Domnul,

47. și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

48. Că a privit [ἐπέβλεψεν] spre smerenia roabei Sale. Căci, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile [ἀπὸ τοῦ νῦν μακαριοῦσίν με πᾶσαι αἱ γενεαί]!

49. Că mi-a făcut mie măriri [μεγαλεῖα] Cel puternic și sfânt [este] numele Lui.

50. Și mila Lui [este] întru neamurile neamurilor a celor care se tem de El.

51. [El] a făcut putere în[tru] brațul Lui; i-a risipit pe cei mândri [în] cugetul inimii lor [διανοίᾳ καρδίας αὐτῶν].

52. A coborât pe stăpânitori de pe tronuri [καθεῖλεν δυνάστας ἀπὸ θρόνων] și i-a înălțat pe cei smeriți.

53. Pe cei care sunt flămânzi i-a umplut de bunătăți și pe cei care sunt bogați i-a scos afară deșerți.

54. L-a ajutat pe Israil, slujitorul Lui, [ca] să pomenească mila [μνησθῆναι ἐλέους],

55. precum a spus către părinții noștri, lui Avraam și seminției lui până [în] veac”.

56. Și a rămas Mariam cu ea ca [la] 3 luni și s-a întors [apoi] întru casa ei.


[1] Sfântul Ioannis Botezătorul.