Iubiții mei[1],

în Penticostarul grecesc, praznicul de azi poartă titlul: A doua zi după Cincizecime, al Sfântului Duh [ΔΕΥΤΕΡΑ ΜΕΤΑ ΤΗΝ ΠΕΝΤΗΚΟΣΤΗΝ ΤΟΥ ΑΓΙΟΥ ΠΝΕΥΜΑΤΟΣ][2], iar în Penticostarul românesc el este numit: În lunea Rusaliilor, adică a Sfântului Duh[3], urmat de precizarea: „prăznuim pe Însuși Preasfântul [și] de viață Făcătorul și întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o ființă și de o slavă cu Tatăl și cu Fiul”[4].

Și, după cum observați, Duhul Sfânt este numit Unul din Treime, și nu „a treia persoană a Treimii”, după cum i-am auzit spunând, din păcate, pe mulți teologi ortodocși, în mod subordinațianist.

Pentru că Tatăl nu e „prima”, Fiul nu e „a doua” și Sfântul Duh nu e „a treia” persoană a Treimii, ci toate cele trei persoane ale Treimii sunt veșnice și fără de început și egale, chiar dacă Tatăl Îl naște pe Fiul și Îl purcede pe Duhul. Tocmai de aceea, a numi pe Fiul „a doua persoană” a Treimii și pe Sfântul Duh „a treia persoană” a Treimii înseamnă a spune faptul că a fost un timp când nu a existat decât Tatăl și că, mai apoi, a apărut Fiul, și, în cele din urmă a apărut Sfântul Duh. Și prin asta subordonăm, în mod eretic, pe Fiul și pe Duhul Tatălui, când persoanele Treimii sunt egale, veșnice și fără de început, deși Fiul și Duhul Își au începutul/ izvorul/ originea în Tatăl.

…Dar mai observăm și un alt lucru, un lucru capital: că praznicul din această zi de luni nu e închinat Preasfintei Treimi, ci doar Sfântului Duh, unei singure persoane a Treimii.

Însă în calendarul nostru românesc, praznicul de azi e închinat Sfintei Treimi, Dumnezeului nostru treimic. Și avem și lungul și frumosul și plinul de teologie Acatist al Sfintei Treimi[5] pentru ziua de azi, cât și Biserici cu hramul Sfânta Treime.

Spre exemplu, Biserica Sfânta Treime din Siret e din sec. al 14-lea[6] și „este considerată a fi una dintre cele mai vechi Biserici de piatră din Moldova”[7]. Biserica Sfânta Treime din Pitești e din sec. al 17-lea[8], pe când Biserica Sfânta Treime din Făgăraș e din sec. al 18-lea[9]. Și toate acestea își prăznuiesc hramul în ziua de azi.

Însă, dacă noi avem Biserică de sec. 14 cu hramul Sfânta Treime, înseamnă că, pe pământ românesc, de cel puțin 7 secole, dacă nu de mai mult timp, această zi de luni, de după Cincizecime, nu a mai fost prăznuită ca zi închinată Sfântului Duh – pentru că Cincizecimea e ziua Duhului Sfânt – ci ca zi închinată Dumnezeului treimic. Căci dacă Duhul e Cel care a coborât în Apostoli, prin harul Său, la Cincizecime și El e Unul din Treime, atunci azi prăznuim întreaga Treime, pentru că întreaga Treime a contribuit la trimiterea Duhului Sfânt în lume, atâta timp cât Duhul Sfânt purcede din Tatăl și Fiul L-a trimis pe El în lume.

Dar, cu toată această trecere de la cinstirea Duhului Sfânt la cinstirea întregii Treimi în această zi, slujba de azi din Penticostarul românesc e aceeași cu cea din Penticostarul grecesc. Și Îl pomenește pe Duhul Sfânt, pe Unul Dumnezeu [din] Treime [τὸν ἕνα τῆς Τριάδος Θεόν], Care este deocinstire, deoființă și deoslavă cu Tatăl și cu Fiul [τὸ ὁμότιμον, καὶ ὁμοούσιον, καὶ ὁμόδοξον τῷ Πατρὶ καὶ τῷ Υἱῷ][10].

Așadar, în Calendarul Bisericii Ortodoxe a Greciei, astăzi, pe 20 iunie 2016, avem un praznic închinat Duhului Sfânt[11]. În Calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse, ziua de azi se numește „Ziua Sfântului Duh [День Святого Духа]”[12]. Biserica Ortodoxă Americană, de asemenea, cinstește astăzi pe Sfântul Duh[13]. De ce însă noi, românii ortodocși, am ales să cinstim azi întreaga Sfântă Treime? Căci, după cum am văzut, nu e o alegere recentă, ci de secole.

Eu cred că teologii noștri români din vechime au ales să cinstească astăzi pe întreaga Treime și nu doar pe Sfântul Duh, pentru că au vrut să sublinieze faptul că Cincizecimea nu a însemnat doar o coborâre a Duhului Sfânt în lume, ci o coborâre, prin slava Ei, a întregii Treimi în cei credincioși. Pentru că harul dumnezeiesc coboară  mereu de la Tatăl prin Fiul întru Duhul Sfânt și Treimea e fundamentul Bisericii. Adică toate Tainele și Slujbele Bisericii și întreaga viață liturgico-ascetico-mistică a Bisericii e centrată triadologic și e plină de slava Treimii.

Iar dacă vorbim despre fundamentul treimic al Bisericii, atunci nu mai absolutizăm nici hristocentrismul și nici pnevmatocentrismul, adică nu Îl mai vedem doar pe Hristos sau pe Duhul Sfânt ca fundamente ale Bisericii, ci pe întreaga Treime. Și dacă vedem Treimea ca fundament al Bisericii, atunci vedem comuniunea de credință și de iubire ca cea care ne ține la un loc pe noi, pe toți ortodocșii.

Ba, mai mult, îndrăznesc să spun că alegerea pe care au făcut-0 teologii români pentru această zi, e la fel de importantă ca alegerea pe care Sfântul Andrei Rubliov [Aндрей Рублёв][14] a făcut-o când a pictat dumnezeiasca și celebra Icoană a Sfintei Treimi[15]. Sfântul Andrei a pictat Icoana Treimii în sec. al 15-lea, formând-o prin decuparea, din Icoana originală, a Sfinților Avraam și Sarra, și prin concentrarea asupra celor 3 Îngeri[16]. Pentru că Icoana tradițională, primă, reprezenta vedenia descrisă în Fac. 18, 1-15.

Gestul Sfântului Andrei, Iconarul, este o inovație potrivit Tradiției. Ba chiar un afront la adresa Tradiției, dacă considerăm că Tradiția este fixă și nu dinamică.

Însă el nu a nesocotit Icoana primă, care exprima vedenia avută de Sfântul Patriarh Avraam, ci a scos din ea o altă Icoană, mult mai importantă: Icoana Treimii. Icoană care ne arată comuniunea veșnică, plină de iubire desăvârșită a persoanelor dumnezeiești egale și veșnice, care ne cheamă și pe noi, în Biserică, la aceeași iubire sfântă, dumnezeiască[17].

Treimea

Cu ochiul lui dumnezeiesc, Sfântul Andrei Rubliov a văzut Icoana Treimii ascunsă într-o altă Icoană…și ne-a revelat-0 tuturor. Iar gestul lui a fost unul teologic și care a îmbogățit Tradiția Bisericii.

Tot la fel, teologii români din vechime nu s-au arătat disprețuitori față de Sfântul Duh, ci ei au extins praznicul închinat Sfântului Duh la întreaga Treime, pentru că Duhul e Unul din Treime și El nu e niciodată fără Tatăl și fără Fiul. Iar alegerea lor e una teologică, e una profundă, e una evlavioasă, care a îmbogățit Tradiția Bisericii. Pentru că ei L-au cinstit pe Duhul Sfânt în relație cu Tatăl și cu Fiul și nu în mod singularizant. Pentru că nici Hristos, în lucrarea Sa mântuitoare pentru noi, nu a fost singur, ci mereu cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Însă, dacă avem o Biserică românească de secol 14 cu hramul Sfânta Treime, iar Icoana Treimii a Sfântului Andrei Rubliov e din secolul al 15-lea (se consideră că a fost pictată în 1411 sau între 1425-1427)[18], înseamnă că teologii români au subliniat Treimea înaintea Sfântului Andrei Rubliov, pentru că au avut nevoie de un asemenea accent teologic.

Iar noi, astăzi, avem nevoie din plin de accentuarea prezenței Dumnezeului treimic în viața Bisericii și a lumii, atâta timp cât ideologia postmodernității vede lumea și pe om ca neavând relație cu Dumnezeu. Totodată ea neagă raționalitatea lumii și a omului, făcând din patimi alegeri „normale” ale oamenilor și învățând că „întâmplarea” poate naște ordine.

Însă lumea și omul sunt creația lui Dumnezeu și nu rodul întâmplării, al hazardului! Și toate stau în mâna Lui cea atotputernică, pentru că toate sunt create de către El, Dumnezeu fiind mai presus de toate cele create, prin ființa Lui, dar în toate cele create de El, prin slava Lui, prin care susține toate cele create de El.

Căci „Dumnezeu este ținta (telos[ul, scopul]) spre care tind toate [cele create de El], El Însuși netinzâd spre nimic. [Pentru că] creația este total dependentă față de Dumnezeu, în timp ce Dumnezeu este absolut independent și transcendent față de creație”[19].

De aceea, a vorbi despre Dumnezeul treimic înseamnă a vorbi despre izvorul vieții noastre, despre calea noastră în sfințenie și despre împlinirea în El. Căci fără El nu putem face nimic pe pământ și nici în veșnicie. Pentru că scopul pentru care am fost creați de către El e acela de a trăi împreună cu El pentru veșnicie.

Așa stând lucrurile, înseamnă că teologia e ocupația primordială a omului. Și cine cunoaște teologie, acela o cunoaște de la Dumnezeu. Și cine Îl cunoaște pe Dumnezeu, cunoaște viața adevărată și sfântă, care îl împlinește în mod deplin pe om.

Tocmai de aceea, după cum ați văzut deja[20], Părinții sinodali au venit în Creta pentru a stabili, împreună cu Dumnezeu, lucruri pentru întreaga Biserică.

A fi împreună cu ei în rugăciune și în dorința lucrului bun, desăvârșit, înseamnă a ne manifesta eclesial. Pentru că întreaga Biserică e împreună la Sinod, atâta timp cât se hotărăsc lucruri pentru întreaga Biserică.

Să iubim Biserica lui Dumnezeu, iubiții mei, și să devenim comunionali ca și ea! Adică să avem cu toții mintea și inima deschise spre dialog, spre colaborare, spre întrajutorare, spre împreună-lucrare. Căci dacă Îi slujim lui Dumnezeu, atunci le slujim și oamenilor. Și dacă le slujim oamenilor, atunci îi vrem pe oameni să fie sfinți și frumoși ca Dumnezeu.

Pentru că a sluji oamenilor înseamnă a-i ajuta să se înduhovnicească, a-i ajuta să meargă pe picioarele lor și să aibă o relație reală, profundă și veșnică cu Dumnezeu.

Pentru că rolul Duhovnicului e acela de a-l ajuta pe cel credincios să fie el însuși, să se exprime natural și să aibă o relație reală cu Dumnezeu. Duhovnicul nu e psihiatrul, nu e bona, nu e justițiarul credincioșilor, ci Părintele lor, care îi conduce spre Dumnezeul lor. Spre faptul de a avea o relație cu Dumnezeu și de a crește în ea. Adică Duhovnicul trebuie să admire relația noastră cu Dumnezeu și să o ajute, atunci când e nevoie. Când noi păcătuim, când noi riscăm să ieșim din relația cu El.

Dar el nu poate să înlocuie relația noastră cu Dumnezeu, pentru că atunci nu ne mai duce spre El ci spre sine.

Însă noi trebuie să mergem spre Dumnezeu, spre Dumnezeul nostru treimic! Căruia astăzi ne rugăm să ne întărească în tot lucrul bun și în toată milostivirea, pentru că inima milostivă este o conștiință iubitoare.

Să ne bucurăm în praznicul Cincizecimii cu bucurie sfântă! Căldura de afară să nu fie mai mare decât râvna sufletului nostru, ci să arătăm că suntem oamenii rugăciunii și ai faptelor bune!

Și astfel, să Îl lăudăm întotdeauna pe Dumnezeul nostru, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu, Cel care ne umple pe noi de toată bucuria și pacea și înțelegerea cea duhovnicească! Amin.


[1] Scrisă în după-amiaza zilei de 17 iunie 2016, zi de vineri, caniculară. Sunt 30 de grade.

[2] A se vedea: http://glt.goarch.org/texts/Pen/p50.html.

[3] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 343.

[4] Ibidem.

[5] A se vedea: http://www.doxologia.ro/acatiste/acatistul-sfintei-treimi.

[6] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Sfânta_Treime_din_Siret.

[7] Ibidem.

[8] A se vedea: http://www.sfantatreimepit.ro/index1.html.

[9] Idem: http://ziarullumina.ro/biserica-sfanta-treime-din-fagaras-83517.html.

[10] Penticostar, ed. gr. online, cf. http://glt.goarch.org/texts/Pen/p50.html.

[11] A se vedea: http://www.christopherklitou.com/2016_june_greek.htm.

[12] Idem: http://days.pravoslavie.ru/Days/20160607.html.

[13] Idem: http://oca.org/saints/lives/2016/06/20/46-postfeast-of-pentecost-day-of-the-holy-spirit.

[14] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Rubliov.

[15] Idem: https://ru.wikipedia.org/wiki/Троица_(икона_Рублёва).

[16] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Rubliov.

[17] Am preluat Sfânta Icoană de aici: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0b/Angelsatmamre-trinity-rublev-1410.jpg.

[18] Idem: https://ru.wikipedia.org/wiki/Троица_(икона_Рублёва).

[19] Preot Conf. [Dr.] Nicolae Moșoiu, Hermeneutica Ortodoxă ca dezvoltare teologică în Tradiție, Ed. Astra Museum, Sibiu, 2013, p. 126-127.

[20] A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/2016/06/17/sfantul-si-marele-sinod-din-creta-iunie-2016/.

Did you like this? Share it: