Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a, a 68-a, a 69-a, a 70-a, a 71-a, a 72-a, a 73-a, a 74-a, a 75-a, a 76-a, a 77-a.

***

Când [lucrul propovăduirii] a devenit greu, Apostolii l-au preluat. De ce, mai înainte de aceasta, ei nu l-au văzut pe Barnabas?[1] Pentru că aveau destule de făcut (ἠσχόληντο) în Ierusalim.

Iarăși, ei s-au îndreptat pe ei înșiși în fața iudeilor, [arătând] că neamurile primeau (προσελάμβανε) cuvântul, chiar și fără să se bucure de o mare atenție [din partea Apostolilor Domnului].

Urmează să fie o interogare, de aceea, ceea ce s-a întâmplat cu Cornilios a anticipat-o. Apoi, cu adevărat zic ei: pentru ca noi cu adevărat întru neamuri, și ei întru tăiere împrejur (Gal. 2, 9).

Luați aminte: de aici înainte, tocmai strâmtorarea foametei aduce solidaritatea din partea neamurilor, adică din milostenii. Căci ei[2] au primit darurile trimise pentru ei.

Așadar, cei care au fost risipiți/ împrăștiați [din necazul venit asupra lui Stefanos au trecut până la Finichi și Chipros și Antiohia] etc. (11, 19): și nu ca noi, care ne pierdem vremea în jeliri și în plângeri, în necazurile noastre, ci ei cu mai multă îndrăzneală au folosit timpul, ajungând la o oarecare depărtare de cei care îi împiedicau pe ei [să propovăduiască] și fiind între oameni cărora nu le era frică de evrei, fapt care, de asemenea, a fost de ajutor.

Și au venit în Chipros, unde aveau marea între ei și mai multă eliberare de frică. Astfel încât nu au luat în considerare frica oamenilor, însă au dat întâietate respectului față de lege: nimănui grăind cuvântul fără numai iudeilor. Dar erau unii dintre ei bărbați chipriani/ ciprioți și chirinei/ cirinei care, intrând întru Antiohia – dintre toți, acestora le-a păsat cel mai puțin de evrei[3], grăiau către elliniști, binevestind pe Domnul Iisus (11, 19-20).

I-au numit elliniști probabil pentru că nu știau [să vorbească în] evreiește/ ebraică.

Dar Barnabas, zice, venind și văzând harul lui Dumnezeu – nu sârguința oamenilor – s-a bucurat și îndemna pe toți [întru stăruința] nevoinței inimii să rămână [credincioși] Domnului (11, 23). Și prin aceasta[4], a convertit încă și mai mulți. Și s-a adăugat mulțime multă Domnului (11, 24).

De ce ei nu i-au scris lui Pavlos [ca să vină], ci l-au trimis pe Barnabas? Încă nu cunoșteau tăria acestui om. Dar s-a rânduit, în mod providențial ca Barnabas să vină. Întrucât acolo era mulțime [de oameni care crezuseră] și [nu era] nimeni care să-i oprească, credința putea să crească mult, mai ales pentru că nu trebuiau să facă față aducerii la judecată[5].

Pavlos propovăduiește, de asemenea, și nu mai este nevoit să fugă. Și este bine rânduit [de Dumnezeu] ca nu ei să vorbească despre foametea [care urma să se întâmple], ci Profeții.

Nici bărbații din Antiohia nu au luat în nume de rău faptul că ei nu i-au trimis pe Apostoli, ci au fost mulțumiți de învățătorii lor: atât de râvnitori erau ei pentru [ca să audă] cuvântul [Evangheliei].

N-au așteptat ca să vină foametea, ci, mai înainte de aceasta, au trimis [ajutoare] după puterea fiecăruia (11, 29). Și luați aminte că, printre Apostoli, altora[6] li se încredințează această grijă, dar aici, lui Pavlos și Barnabas. Căci aceasta era nu mică purtare de grijă/ iconomie (οἰκονομία) a lui Dumnezeu. În afară de aceasta, ei[7] erau la început[ul întoarcerii la credință] și nu se cuvenea să fie jigniți.

Și Ucenicii, după puterea fiecăruia, au hotărât [ca] fiecare dintre ei, întru slujire, să trimită [ajutor] (11, 29). Dar acum, nimeni nu mai face aceasta, deși e o foamete mai mare decât atunci[8]. Căci situațiile nu sunt asemănătoare, pentru ca (toți) să poarte necazul la fel[9], astfel încât, pe când unii să aibe din belșug, cei săraci să flămânzească.

Iar felul în care se exprimă [Sfântul Lucas] arată că dăruitorii erau, de asemenea, săraci, căci zice: după puterea fiecăruia.

O îndoită foamete, chiar dacă belșugul este îndoit: o foamete mare, o înfometare nu de a asculta cuvântul Domnului, ci de a fi hrăniți prin milostenii. Apoi, atât săracii din Iudea s-au bucurat de binefacere, cât și cei din Antiohia care au dat bani. Da, aceștia [din urmă] chiar mai mult decât aceia.

Dar acum, și noi și săracii flămânzim: ei, pentru că duc lipsă de cele necesare supraviețuirii, iar noi, trăind în îmbelșugare, pentru că ducem lipsă de mila lui Dumnezeu. Dar aceasta este o hrană decât care nimic nu poate fi mai necesar. Aceasta nu este o mâncare în urma căreia cineva să sufere necazurile sațietății/ ale giftuirii. Nu [este] o mâncare din care cea mai mare parte sfârșește aruncată.

[Nu există] nimic mai fericit, nimic mai sănătos decât sufletul hrănit cu această mâncare: se află mai presus de orice boală, de orice molimă, de orice indigestie și indispoziție.

Nimeni nu are trebui să o ocolească, ci la fel cum, dacă trupul cuiva ar fi făcut din diamant, și nici fier sau altceva nu ar avea putere să-l rănească, tot așa, când sufletul este puternic întărit prin milostenii, nimic nu ar trebui să poată să-l doboare.


[1] În sensul: de ce nu l-au ajutat mai devreme.

[2] Cei din Iudea și Ierusalim.

[3] Nu s-au îngrijorat de eventuale represalii din partea evreilor.

[4] Prin venirea lui.

[5] Nu mai trebuiau să se teamă de temniță și de procese, de instanțe care să-i condamne, așa cum se întâmplase în Ierusalim și în părțile în care aveau jurisdicție evreii.

[6] Diaconilor.

[7] Cei din Antiohia.

[8] Și acum, mulți frați suferă de sărăcie și de foame, dar între creștini nu mai este iubirea și grija care au fost la început.

[9] Situația socială și financiară a creștinilor nu era aceeași, în cazul tuturor, astfel încât nu se cuvenea ca toți să dea în mod egal, ci fiecare după cum avea posibilitatea.

Did you like this? Share it: