Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la pomenirea Sfinților Apostoli Petros și Pavlos [29 iunie 2016]

Iubiții mei[1],

în Enciclica Sfântului și Marelui Sinod din Creta, recent încheiat cu bine, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, se spune că noi „teologhisim «pescărește» [θεολογοῦντες «ἁλιευτικῶς»]”, adică „apostolic [ἀποστολικῶς]”[2] în Biserică. Și asta cu referire la faptul că Domnul i-a făcut pe pescari Apostolii Săi. Iar prin teologhisirea ei apostolică, Biserica „dă mărturie evanghelică [δίδει τήν εὐαγγελικήν μαρτυρίαν] și împarte în lume darurile lui Dumnezeu [καί διανέμει ἐν τῇ οἰκουμένῃ τά δῶρα τοῦ Θεοῦ]”[3]. Pentru că vorbește teologic conform Evangheliei Apostolilor Lui și dăruie lumii darurile lui Dumnezeu prin întreaga viață sacramentală a Bisericii.

Iar azi, în praznicul Sfinților Apostoli Petros și Pavlos, înțelegem mai mult decât oricând că nu putem vorbi evanghelic despre Domnul, dacă nu știm ce au propovăduit acești doi mari Apostoli ai Domnului. Pentru că ei au vorbit din mărturie directă, adică din vederea oculară a Fiului lui Dumnezeu întrupat, dar și din vederea Lui extatică, în vedenie. Ei l-au văzut cu ochii trupești, dar și cu cei duhovnicești, ai sufletului lor. Însă Petros L-a văzut pe Domnul și trupește și extatic, ca unul care a fost Apostolul Lui de la început, pe când Pavlos, ca unul convertit de Însuși Domnul, L-a cunoscut pe El numai prin vedenie. Dar amândoi au dat mărturii evanghelice și apostolice despre Hristos și despre teologia Bisericii.

Ce teologie evanghelică și apostolică ne propovăduiesc cei doi Apostoli? După cum spuneam zilele trecute[4], Sfântul Apostol Petros ia cuvântul în ziua Cincizecimii, plin fiind de harul Duhului Sfânt, și vorbește despre Iisus Nazoreosul [F. Ap. 2, 22] ca despre Cel răstignit de iudei [F. Ap. 2, 23], dar „pe Care Dumnezeu L-a înviat [ὃν ὁ θεὸς ἀνέστησεν,], dezlegând chinurile morții  [λύσας τὰς ὠδῖνας τοῦ θανάτου]” [F. Ap. 2, 24, BYZ]. După care le spune că Sfântul David, Profetul, a văzut mai înainte învierea lui Hristos și a vorbit despre ea [F. Ap. 2, 31], mărturisind faptul că „nu a fost lăsat sufletul Lui întru Iad, nici trupul Lui [nu] a văzut stricăciunea [οὐ κατελείφθη ἡ ψυχὴ αὐτοῦ εἰς ᾍδου, οὐδὲ ἡ σὰρξ αὐτοῦ εἶδεν διαφθοράν]” [Ibidem].

Însă sufletul Domnului a coborât în Iad, după moartea Sa ca om, atunci când El „a pătimit o dată pentru păcatele [noastre] [ἅπαξ περὶ ἁμαρτιῶν ἔπαθεν]” [I Petr. 3, 18]. Căci, pe Cruce, „omorât [fiind cu] trupul [θανατωθεὶς μὲν σαρκί], dar făcându-Se viu [cu] duhul” [Ibidem], cu sufletul Lui, „întru care și duhurilor celor [aflate] în temniță [ἐν ᾧ καὶ τοῖς ἐν φυλακῇ πνεύμασιν], mergând, a propovăduit [πορευθεὶς ἐκήρυξεν]” [I Petr. 3, 19, BYZ]. Căci sufletul Lui, unit cu dumnezeirea Sa, după cum va spune Sfântul Ioannis Damaschinos, a coborât în Iad și a propovăduit și celor din Iad, care erau acolo ca într-o temniță. Și înviind El a treia zi din morți, cu umanitatea Sa transfigurată, S-a arătat Apostolilor Lui, și a fost văzut și de Petros în ziua învierii Sale din morți [In. 20, 19]. Apoi, fiind martor direct, L-a văzut pe El înălțându-Se la cer [F. Ap. 1, 9]. Despre Care apoi va spune: „Care [acum] este în dreapta lui Dumnezeu [ὅς ἐστιν ἐν δεξιᾷ τοῦ θεοῦ]…[și] se supun Lui Îngerii și Stăpâniile și Puterile [ὑποταγέντων αὐτῷ ἀγγέλων καὶ ἐξουσιῶν καὶ δυνάμεων]” [I Petr. 3, 22], adică toate cele 9 Ierarhii îngerești și întreaga făptură. Pentru că acum El este ca Dumnezeu întrupat pe tronul Dumnezeirii și toată creația I se închină Lui.

Sfântul Petros a subliniat faptul că Domnul nu a făcut niciun păcat [I Petr. 2, 22], că moartea Lui a fost nedreaptă, dar „Care păcatele noastre El le-a purtat în trupul Lui [ὃς τὰς ἁμαρτίας ἡμῶν αὐτὸς ἀνήνεγκεν ἐν τῷ σώματι αὐτοῦ], pe lemn, ca, murind păcatelor, să viețuim dreptății [ἐπὶ τὸ ξύλον, ἵνα, ταῖς ἁμαρτίαις ἀπογενόμενοι, τῇ δικαιοσύνῃ ζήσωμεν]” [I Petr. 2, 24]. Pentru că moartea Lui a fost o omorâre a tuturor păcatelor în noi, atâta timp cât El ne dă putere, din umanitatea Lui transfigurată, care a biruit în mod desăvârșit tot păcatul, pentru ca să învingem în noi tot păcatul și toată patima.

Pe Cruce El a învins, și nu a fost învins! El a învins moartea, El a învins păcatul, El i-a învins pe demoni și ne-a răscumpărat pe noi din robia Satanei. Tocmai de aceea, „potrivnicul [ὁ ἀντίδικος]” nostru, „diavolul [διάβολος], răcnind ca un leu [ὡς λέων ὠρυόμενος], umblă căutând pe cine să înghită [περιπατεῖ ζητῶν τίνα καταπίῃ]” [I Petr. 5, 8]. Pentru că el ne vrea înapoi, el ne vrea ai lui, pentru ca să se mândrească cu noi.

Însă și ereticii și păgânii vor același lucru: vor să fim ca ei, pentru ca să se laude cu noi.

Dar Sfântul Petros ne îndeamnă să rămânem creștini și să creștem în har și în cunoașterea Domnului nostru și a Mântuitorului Iisus Hristos [II Petr. 3, 18]. Iar a crește în har înseamnă a crește în sfințenie, în viața duhovnicească, în împlinirea poruncilor Sale, pe când a crește în cunoașterea lui Hristos înseamnă a crește în relația cu El și în cunoașterea Lui teologică și a teologiei Lui.

Pentru că noi Îl cunoaștem pe Hristos tot mai mult pe cât împlinim poruncile Lui și ne lipim de El întru toate. Și atunci experiem puterea Domnului nostru Iisus Hristos și venirea Lui la noi [II Petr. 1, 16], ca unii care ne facem văzători ai măreției [μεγαλειότητος] lui Dumnezeu [Ibidem], adică ai slavei Sale.

Când L-a cunoscut Sfântul Pavlos pe Domnul? În drum despre Damascos/ Damasc, pe când el persecuta Biserica [F. Ap. 9, 1-2]. Căci atunci, „deodată, l-a strălucit împrejur pe el o lumină din  cer [ἐξαίφνης περιήστραψεν αὐτὸν φῶς ἀπὸ τοῦ οὐρανοῦ]” [F. Ap. 9, 3, BYZ]. Iar lumina era slava cea veșnică a lui Hristos și El i S-a arătat în lumina Lui.

Căci Domnul i-a vorbit din slava Sa și i-a spus că El este Iisus, pe care el Îl prigonește [F. Ap. 9, 5]. Și de atunci, el, Savlos [Σαῦλος], a devenit Pavlos [Παῦλος], Apostolul Domnului, pentru că a crezut în El, și, prin Sfântul Ananias, el și-a recăpătat vederea și s-a umplut de Duhul Sfânt [F. Ap. 9, 17].

E interesant faptul că Savlos e numit Pavlos pentru prima oară în F. Ap. 13, 9, cf. BYZ. Iar pe atunci Sfântul Pavlos era în orașul Pafos [Πάφος] [F. Ap. 13, 6] din insula Chipros [Κύπρος]/Cipru [F. Ap. 13, 4]. Și acolo, în Pafos, în fața antipatului/ a proconsulului Serghios Pavlos [τῷ ἀνθυπάτῳ Σεργίῳ Παύλῳ] [F. Ap. 13, 7], el l-a orbit, cu puterea lui Dumnezeu, pe vrăjitorul Elimas [F. Ap. 13, 8-11]. Iar în Antiohia Pisidiei el a predicat în sinagogă [F. Ap. 13, 14] și a spus că Dumnezeu i-a adus lui Israil, dintre urmașii lui David, un Mântuitor [F. Ap. 13, 22-23]. Însă pe acest Mântuitor, „cei care locuiesc în Ierusalim și căpeteniile lor [οἱ κατοικοῦντες ἐν Ἱερουσαλὴμ καὶ οἱ ἄρχοντες αὐτῶν]” [F. Ap. 13, 27], i-au cerut lui Pilatos ca să Îl omoare [F. Ap. 13, 28]. Și L-au omorât, El a fost îngropat, „dar Dumnezeu L-a înviat pe El din morți” [F. Ap. 13, 29-30]. Și El, Cel înviat, S-a arătat în mai multe zile Apostolilor Lui, și Apostolii Lui sunt acum „martorii Lui [μάρτυρες αὐτοῦ]” [F. Ap. 13, 31, BYZ] în toată lumea.

Pentru că Sfântul Pavlos predica pe același Iisus Hristos, răstignit și înviat și înălțat de-a dreapta Tatălui.

Însă Pavlos, Învățătorul neamurilor, nu numai predica Evanghelia, ci, în același timp, slujea și  Tainele Bisericii și le explica rolul lor mântuitor în viața noastră. Și spunea că Botezul este trăirea tainică a morții Lui [Rom. 6, 3], pentru ca să trăim „în noutatea vieții” [Rom. 6, 4]. În continua înnoire duhovnicească. Iar despre Dumnezeiasca Euharistie, Sfântul Pavlos spunea că este „Potirul binecuvântării [τὸ ποτήριον τῆς εὐλογίας]” [I Cor. 10, 16], întru care ne împărtășim cu Trupul și cu Sângele lui Hristos [Ibidem]. La care, Sfântul Simeon Noul Teolog, Părintele nostru, accentua, că ne împărtășim cu Trupul și cu Sângele Domnului, dar și cu dumnezeirea Lui, pentru că ne umplem de slava Lui.

Iar Sfântul Pavlos cel Mare, frumusețea Bisericii, hirotonea Episcopi, după cum l-a hirotonit și pe Sfântul Timoteos [II Tim. 1, 6], pentru ca aceștia, la rândul lor, să hirotonească Preoți și Diaconi în Bisericile lor.

Căci viața Bisericii este ierarhică și, în același timp, sinodală. Și când spun ierarhică, mă refer la faptul că Biserica, dintru început, în mod ființial, are ierarhie bisericească. Că Ierarhii, Preoții și Diaconii sunt slujitorii Bisericii, cei hirotoniți de Domnul, și ei sunt cei care se îngrijesc de mântuirea poporului lui Dumnezeu. Iar când spun că Biserica e sinodală, spun că Ierarhii Bisericii, împreună cu Dumnezeu, în Sinoade speciale, mărturisesc învățătura de credință a Bisericii, așa după cum s-a petrecut, cu puține zile în urmă, în Creta.

Pentru că Sinodul din Creta, alături de Sinoadele ortodoxe de-a lungul veacurilor, au mărturisit credința cea una a Bisericii, „dată odată Sfinților [τῇ ἅπαξ παραδοθείσῃ τοῖς ἁγίοις]” [Iudas 1, 3]. Iar noi trebuie să aprofundăm această teologie sinodală, alături de celelalte mărturii ale Tradiției Bisericii, pentru a înțelege care e misiunea noastră, a tuturor, în clipa de față.

Căci noi, ca și Apostolii pomeniți azi, suntem chemați la propovăduirea credinței și la dialog și la conviețuire pașnică cu toți oamenii, deși nu suntem din lume [In. 15, 19], iar lumea iubește pe ai săi [Ibidem]. Însă, în ciuda faptul că creștinii, azi, ca și în trecut, sunt persecutați, noi trebuie să ne arătăm oameni maturi duhovnicește, care, fiind adeveriți în iubire, să creștem în El cu toții, în Hristos, Care este capul Bisericii [Efes. 4, 15].

De ce Sfântul Pavlos a apelat la paradigma omului, vorbind despre Biserică ca trup și despre Hristos ca și cap al Bisericii [Efes. 5, 23]? Pentru a ne arăta că unirea noastră cu Hristos e duhovnicească, e intimă, e totală, așa precum e legătura dintre cap și trup.

Noi nu putem fi creștini, dacă ne separăm de Hristos și de Biserica Lui! Iar sângele care curge în noi și aerul pe care îl respirăm în Biserică e slava lui Dumnezeu, cea care umple întreaga Biserică. Căci slava Lui coboară prin toate Tainele și Slujbele Bisericii în cei credincioși, iar noi trăim în Biserică împreună cu Dumnezeu, Cel care ne curățește, ne luminează și ne sfințește pe noi.

Însă, adesea, potrivit proverbului: „mulți nu văd pădurea din cauza copacilor”, din cauza anumitor copaci…mulți cred că Biserica e doar cea de pe pământ sau decât ierarhia Bisericii. Mulți confundă Biserica doar cu Ierarhii și Preoții Bisericii, când Biserica are pământ, dar are și cer. După cum spune o cântare de la Duminica tuturor Sfinților: „Arătându-vă Sfinților, ca luminători de multe lumini, ați înveselit cerul Bisericii [cu] multe feluri de daruri și cu diverse frumuseți [ἀναφανέντες Ἅγιοι, ὡς φωστῆρες πολύφωτοι, τὸν τῆς Ἐκκλησίας, οὐρανὸν φαιδρύνετε, ποικίλοις χαρίσμασι, καὶ διαφόροις κάλλεσιν]”[5] duhovnicești, personale.

Căci pământul Bisericii suntem noi, credincioșii de acum, din întreaga Biserică. Dar cerul Bisericii e format din Dumnezeu, din toți Îngerii Lui cei sfinți și din Sfinții Lui din toate veacurile și din toate timpurile.

De aceea, trupul Bisericii e și în cer și pe pământ, atâta timp cât Sfinții sunt în cer, iar noi, cei care ne sfințim viața, suntem pe pământ. Dar Biserica are mădulare și în Iad, nu numai pe pământ și în cer, atâta timp cât mulți dintre confrații noștri sunt în Iad, datorită păcătoșeniei vieții lor. Iar noi trebuie să ne rugăm și pentru cei din Iad, ca și pentru noi, pentru ca toți să moștenim, prin marea milă a lui Dumnezeu, Împărăția Lui.

Căci știm, din Tradiția Bisericii, că Dumnezeu S-a milostivit de mulți oameni care erau în Iad, pentru rugăciunile Sfinților Săi. Iar noi, când facem parastas de obște, ne rugăm pentru mântuirea întregii Biserici și a întregii lumi, pentru că toți suntem în mâna Lui și toți avem nevoie de iertarea Lui.

Așadar, iubiții mei, noi toți din Biserică  suntem Biserica…dar, în același timp, Biserica își care capul în cer, pe Dumnezeul treimic, iar Biserica e și în cer, prin mulții Sfinți ai Împărăției lui Dumnezeu! Iar noi ne rugăm ca pe pământ să fie ca în cer, pentru că vrem transfigurarea întregii lumi, prin venirea Domnului, pentru ca toți să locuim într-o lume nouă, transfigurată.

De aceea, dacă vrem să trăim ca în cer, atunci să ne sfințim viața în mod continuu! Așa după cum ne învață Sfântul Pavlos: uitând cele din urma noastră, cele pe care le-am făcut, și întinzându-ne la cele dinainte [Filip. 3, 13, BYZ]. Pentru că, dacă ne lăudăm cu trecutul nostru de oameni credincioși, iar prezentul e jalnic, acest lucru nu ne este de niciun folos. Ci noi trebuie să trăim în prezent și acum, în clipa de față, să fim cu Dumnezeul nostru treimic. Pentru că El este „Dumnezeul păcii” [Filip. 4, 9] și Mântuitorul sufletelor noastre, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și în vecii vecilor.

La mulți ani tuturor acelora care își serbează azi ziua patronimică și Dumnezeu să ne întărească pe toți ca să ne bucurăm întotdeauna de ajutorul Sfinților Lui Apostoli! Amin.


[1] Scrisă în ziua de 27 iunie 2016, zi de luni, începutul Postului Sfinților Apostoli Petros și Pavlos, 30 de grade la ora 12.00.

[2] Cf. https://www.holycouncil.org/official-documents/-/asset_publisher/VA0WE2pZ4Y0I/content/encyclical-holy-council?_101_INSTANCE_VA0WE2pZ4Y0I_languageId=el_GR.

[3] Ibidem.

[4] Aici, în predica de la Cincizecime: http://www.teologiepentruazi.ro/2016/06/16/predica-la-duminica-cincizecimii-2016/.

[5] Penticostar, ed. gr. online, cf. http://glt.goarch.org/texts/Pen/p56.html.

Did you like this? Share it:

Previous

Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta [iunie 2016]

Next

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 25 la Faptele Apostolilor [79]

3 Comments

  1. Andrei George

    Mi se pare că e o taină aici în legătură cu Sfântul Pavel,ca el să trăiască în timpul Mântuitorului și să nu-L cunoască și să nu fie în ceata Apostolilor, dar să fie chemat apoi de Hristos prin vedenie și să devină Apostol. E ca și cum Domnul ar fi dorit să ne certifice pentru noi toți, pentru toate veacurile, ceea ce i-a spus Apostolului Toma: fericit ești că ai văzut și ai crezut dar fericiți sunt și cei care n-au văzut și totuși vor crede.
    Binecuvântați Preacucernice Părinte!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Andrei,

      Savlos [Σαῦλος], viitorul Sfânt Pavlos, apare pentru prima oară în F. Ap. 7, 58 ca participant la martirizarea Sfântului Arhidiacon Stefanos. După care în F. Ap. 8, 1 ni se spune că Savlos a binevoit cu uciderea lui Stefanos. Că el a consimțit uciderii sale. După care, în același cap. 8, la 8, 3, ni se spune că Savlos pustia/ devasta [ἐλυμαίνετο] Biserica. Și de ce o devasta la puțin timp după înălțarea Domnului la cer? Pentru că el Îl cunoștea pe Domnul, dar ca adversar al Său, ca potrivnic.

      Însă e adevărat ce spuneți: Domnul a îngăduit rebeliunea lui Savlos împotriva Bisericii Sale, pentru ca el să înțeleagă în mod pragmatic adevărul despre El și Biserica Sa. Și aceasta e taina voii lui Dumnezeu în ceea ce-l privește pe viitorul Pavlos. Căci prin el s-a arătat că credința înseamnă, deopotrivă, încredere în mărturia Bisericii, dar și vedere extatică a lui Dumnezeu. Pentru că pe Pavlos l-a convins și Dumnezeu, în mod extatic, dar și mărturia Bisericii despre El.

      Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă întărească, domnule Andrei, și să vă bucure în toate zilele vieții dumneavoastră! Numai bine!

  2. Andrei George

    Sărut mâna, Părinte, mulțumesc foarte mult pentru răspuns!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén