Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta

I. Căsătoria ortodoxă

Instituția familiei este amenințată astăzi de fenomenul secularizării precum și de relativismul moral. Biserica Ortodoxă învață despre sacralitatea căsătoriei ca fiind învățătura sa fundamentală și indiscutabilă. Unirea liberă dintre un bărbat și o femeie este o condiție indispensabilă. În Biserica Ortodoxă, căsătoria este considerată cea mai veche instituție de drept divin, pentru că a fost instituită în același timp cu crearea primilor oameni, Adam și Eva (cf. Facerea 2, 23).

Această unire era legată de la început nu numai de comuniunea spirituală a cuplului (bărbat și femeie), ci și de capacitatea de a asigura continuitatea vieții neamului omenesc. De aceea, căsătoria dintre un bărbat și o femeie, binecuvântată în Rai, a devenit o Sfântă Taină menționată în Noul Testament, atunci când Hristos a săvârșit „primul Său semn”, schimbând apa în vin la nunta din Cana Galileii, descoperind astfel slava Sa (cf. Ioan 2, 11). Taina unirii indisolubile dintre un bărbat și o femeie este chipul unirii dintre Hristos și Biserică (cf. Efeseni 5, 32).

Această tipologie hristocentrică a Tainei Cununiei explică faptul că episcopul sau preotul binecuvântează această legătură sfântă printr-o rugăciune specială. De aceea, Sfântul Ignatie Teoforul subliniază în Epistola sa către Policarp al Smirnei că cei care se apropie de comuniunea cununiei trebuie să o facă „cu aprobarea episcopului, ca să fie căsătoria lor după Domnul și nu după poftă. Toate să se facă spre cinstea lui Dumnezeu” (V. 2).

Astfel, caracterul sfânt al legăturii instituite de Dumnezeu și conținutul spiritual înalt al vieții în interiorul căsniciei explică afirmația: „Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat” (Evrei 13, 4). De aceea, Biserica Ortodoxă condamnă orice încălcare a curăției ei (cf. Efeseni 5, 2-5; 1 Tesaloniceni 4, 4; Evrei 13, 4).

Unirea dintre un bărbat și o femeie în Hristos constituie o mică Biserică sau o icoană a Bisericii. Unirea dintre un bărbat și o femeie prin binecuvântarea lui Dumnezeu îi ridică la un nivel mai înalt, deoarece comuniunea este superioară existenței individuale, pentru că ea îi include în ordinea Împărăției Preasfintei Treimi.

O condiție prealabilă a cununiei este credința în Iisus Hristos, credință pe care soțul și soția (bărbatul și femeia) trebuie să o împărtășească împreună. Fundamentul unității cununiei este unitatea în Hristos, pentru ca, prin binecuvântarea iubirii conjugale de către Duhul Sfânt, cuplul să poată reflecta dragostea dintre Hristos și Biserica Sa, ca taină a Împărăției lui Dumnezeu, a vieții veșnice a omenirii în dragostea lui Dumnezeu.

Protejarea sfințeniei cununiei a fost totdeauna de o importanță capitală pentru protejarea familiei, care reflectă comuniunea soților, atât în Biserică cât și în întreaga societate. Astfel, comuniunea persoanelor prin Taina Cununiei nu este o simplă relație convențională firească, ci o forță spirituală esențială și creatoare pentru instituția sfântă a familiei. Numai aceasta asigură protecția și educația copiilor, atât în misiunea spirituală a Bisericii, cât și în funcționarea societății.

Aplicând rigoarea necesară și sensibilitatea pastorală potrivită și urmând modelul de blândețe al Apostolului neamurilor, Sfântul Pavel (cf. Romani 7, 2-3; 1 Corinteni 7, 12-15; 39), Biserica a tratat dintotdeauna atât condițiile prealabile pozitive (diferențe de gen, vârstă legală etc.), cât și impedimentele (înrudire de sânge sau prin alianță, înrudire spirituală, existența unei căsătorii, diferență de religie etc.) pentru încheierea căsătoriei.

Sensibilitatea pastorală este necesară nu numai pentru că tradiția biblică determină relația dintre legătura firească a căsătoriei și taina Bisericii, ci și pentru că practica bisericească nu exclude adoptarea unor anumite principii de drept natural greco-roman cu privire la căsătorie, care evidențiază legătura căsătoriei dintre un bărbat și o femeie ca o „comuniune de drept divin și uman” (Modestin) și care sunt compatibile cu natura sacră a Tainei Cununiei atribuită de Biserică.

În condițiile contemporane, atât de dificile pentru Taina Cununiei și instituția sfântă a familiei, episcopii și păstorii (preoții) trebuie să dezvolte lucrarea coordonată în domeniul pastoral pentru a proteja credincioșii lor într-o manieră părintească și să îi acompanieze pentru a le întări nădejdea slăbită din cauza diferitelor dificultăți, consolidând instituția familiei pe temelii solide, care să nu poată fi distruse nici de ploaie, nici de râuri, nici de vânt, de vreme ce aceste temelii sunt de stâncă, iar stânca este Hristos (cf. Matei 7, 25).

În societatea de astăzi se ridică problema căsătoriei, care este baza familiei iar familia justifică pe deplin căsătoria. Presiunea care se exercită în lumea contemporană prin recunoaşterea a noi forme de coabitare constituie o adevărată amenințare pentru creștinii ortodocși. Criza căsătoriei și a familiei, sub multe aspecte, îngrijorează profund Biserica Ortodoxă, nu numai din cauza consecințelor negative asupra structurii sociale, ci și din cauza amenințării asupra relațiilor particulare din sânul familiei tradiționale.

Victimele principale ale acestor tendințe sunt cuplul și, în principal, copiii, care, din păcate, prea adesea, suportă martiriul încă din fragedă copilărie, fără să fie vinovaţi.

Căsătoria civilă dintre un bărbat și o femeie înregistrată legal nu are un caracter sacramental, ci ea constituie un act de coabitare asigurat de stat, diferit de căsătoria binecuvântată de Dumnezeu și Biserica Sa. Membrii Bisericii care contractează o căsătorie civilă trebuie tratați cu responsabilitatea pastorală necesară, pentru ca ei să înțeleagă valoarea Tainei Cununiei și binecuvântările care decurg din ea.

Biserica nu acceptă ca membrii ei să încheie contracte de coabitare (cu persoane n. tr.) de același gen, precum și nici o altă formă de coabitare diferită de căsătorie. Biserica trebuie să depună toate eforturile sale pastorale astfel încât membrii ei care se angajează în astfel de forme de coabitare să poată înțelege adevăratul sens al pocăinței și al iubirii binecuvântate de Biserică.

Consecințele grave ale acestei crize se exprimă prin creşterea îngrijorătoare a numărului divorţurilor, al avorturilor şi al altor probleme interne ale vieţii de familie. Aceste consecințe constituie o mare provocare pentru misiunea Bisericii în lumea contemporană. De aceea, păstorii Bisericii trebuie să depună toate eforturile posibile pentru a înfrunta aceste probleme. Biserica Ortodoxă cheamă cu dragoste pe fiii ei și pe toți oamenii de bunăvoinţă să apere fidelitatea față de sacralitatea familiei.

II. Impedimente la căsătorie şi aplicarea iconomiei

În legătură cu impedimentele la căsătorie din cauza înrudirii de sânge, înrudirii prin alianță sau prin adopție, precum și a înrudirii spirituale, sunt valabile toate prescripțiile sfintelor canoane (canoanele 53 și 54 ale Sinodului Ecumenic Quinisext) și cele ale practicii bisericești care derivă din ele. Practica aplicată în prezent de Bisericile Ortodoxe Autocefale locale este definită şi descrisă de Statutul fiecăreia și prin deciziile lor sinodale referitoare la acest subiect.

Conform tradiției canonice ortodoxe, care condamnă categoric bigamia precum și a patra căsătorie, o căsătorie care nu este dizolvată irevocabil sau anulată, precum și a treia căsătorie preexistentă constituie impedimente absolute pentru încheierea unei căsătorii;

Potrivit sfintelor canoane (canonul 16 al Sinodului 4 Ecumenic și canonul 44 al Sinodului Quinisext), conform acriviei, oficierea căsătoriei după depunerea voturilor monahale este strict interzisă;

Preoția prin sine nu constituie un impediment, însă, conform tradiţiei canonice existente (canonul 3 al Sinodului Quinisext), este interzisă încheierea căsătoriei după hirotonie;

Cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și ne-ortodocși sau ne-creștini, s-a hotărât:

i. Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși este interzisă conform acriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext).

ii. Posibilitatea aplicării iconomiei bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie trebuie să fie reglementată de Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale, conform principiilor stabilite de sfintele canoane bisericești, în spiritul unui discernământ pastoral, astfel încât să servească mântuirii omului.

iii. Căsătoria dintre ortodocși și ne-creștini este absolut interzisă, potrivit acriviei canonice.

La aplicarea tradiției bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie, practica bisericească trebuie să țină cont, în egală măsură, de prescripțiile legislației civile cu privire la acest subiect, fără să depășească limitele iconomiei bisericești.

*** acrivie – rigoare, stricteţe.

iconomie – pogorământ, îngăduinţă.

Preluat de pe Basilica.

Mărturisirea la pastor

Pastorul Ioan Brie, pastor penticostal, a răspuns tinerilor pe înțelesul lor în data de 4 iunie 2016. Și, la un moment dat, i-a spus cuiva să își mărturisească păcatul…la un pastor.

Însă care e rolul mărturisirii păcatelor la un pastor…dacă penticostalismul nu consideră Mărturisirea o Taină a Bisericii? Care e diferența dintre consilierea pastorului și consilierea psihologului, dacă penticostalii nu recunosc Mărturisirea ca Taină a Bisericii și pastorul nu are puterea de a dezlega păcatele?

Întrebările sunt legitime, atâta timp cât ei atacă și bagatelizează, în mod virulent, Tainele Bisericii Ortodoxe.

Psalmul 106, cf. LXX

1. Alliluia! Mărturisiți-vă Domnului că [este] bun, că întru veac [este] mila Lui!

2. Să spună cei care au fost răscumpărați de Domnul, pe care i-a răscumpărat din mâna vrăjmașului!

3. [Că] din țări i-a adunat pe ei, de la răsărituri și [de la] apusuri, [de la] miazănoapte și [de la] mare.

4. Înșelatu-s-au în pustie [ἐπλανήθησαν ἐν τῇ ἐρήμῳ], în pământ fără de apă [și] calea cetății locașului [lor] nu au aflat.

5. Flămânzind și însetând [au fost], [și] sufletul lor în ei se sfârșea.

6. Dar au strigat către Domnul în necazul lor și din nevoile lor i-a izbăvit pe ei

7. și i-a povățuit pe ei întru cale dreaptă, ca să meargă întru cetatea locașului [lor].

8. Să se mărturisească Domnului milele Lui [τὰ ἐλέη αὐτοῦ] și minunile Lui fiilor oamenilor!

9. Că [El] a săturat suflet deșert și suflet flămând a umplut de bunătăți.

10. [Iar ei erau] șezând în întuneric și [în] umbra morții, legați în sărăcie și [în] fier.

11. Că au amărât cuvintele lui Dumnezeu și sfatul Celui Preaînalt l-au întărâtat.

12. Și [El] a smerit în[tru] osteneli inimile lor; au slăbit și nu era cel care să-i ajute.

13. Dar au strigat către Domnul în necazul lor și din nevoile lor i-a mântuit pe ei.

14. Și i-a scos pe ei din întuneric și [din] umbra morții și legăturile lor le-a rupt.

15. Să se mărturisească Domnului milele Lui și minunile Lui fiilor oamenilor!

16. Că [El] a zdrobit porți de aramă și zăvoare de fier a sfărâmat

17. [și] i-a ajutat pe ei [să iasă] din calea fărădelegii lor, căci pentru fărădelegile lor i-a smerit.

18. Toată mâncarea a urât-o sufletul lor și s-au apropiat până la porțile morții.

19. Dar au strigat către Domnul în necazul lor și din nevoile lor i-a mântuit pe ei.

20. Trimis-a Cuvântul Lui[1] și i-a vindecat pe ei și i-a izbăvit pe ei din stricăciunile lor [ἐκ τῶν διαφθορῶν αὐτῶν][2].

21. Să se mărturisească Domnului milele Lui și minunile Lui fiilor oamenilor!

22. Și să-I jertfească [Lui] jertfă de laudă și să vestească lucrurile Lui în bucurie!

23. Cei care se coboară, întru mare, în corăbii, cei care își fac lucrarea [lor] în ape multe,

24. aceia au văzut lucrurile Domnului și minunile Lui în[tru] adânc.

25. Zis-a și a stat suflarea de vânt [πνεῦμα καταιγίδος] și s-a[u] înălțat valurile ei.

26. Se suie până la ceruri și se coboară până la abisuri, [iar] sufletul lor în rele se topea.

27. Tulburatu-s-au, clătinatu-s-au ca cel care este beat și toată înțelepciunea lor a[u] dat-o pe gât [καὶ πᾶσα ἡ σοφία αὐτῶν κατεπόθη].

28. Dar au strigat către Domnul în necazul lor și din nevoile lor i-a scos pe ei.

29. Și [El] a poruncit suflării de vânt și a stat întru adiere [καὶ ἔστη εἰς αὔραν] și au tăcut valurile ei [καὶ ἐσίγησαν τὰ κύματα αὐτῆς].

30. Și s-au veselit că s-au liniștit [ἡσύχασαν] și [Domnul] i-a povățuit pe ei la limanul voii lor [καὶ ὡδήγησεν αὐτοὺς ἐπὶ λιμένα θελήματος αὐτῶν].

31. Să se mărturisească Domnului milele Lui și minunile Lui fiilor oamenilor!

32. Să-L înalțe pe El în adunarea poporului și în scaunul bătrânilor să-L laude pe El!

33. [Căci El] a pus râuri întru pustie și ieșirile apelor întru sete

34. [și] pământul roditor întru sărătură, de răutatea celor care locuiesc în el.

35. A pus pustia întru lacuri de ape și pământul fără de apă întru ieșirile apelor.

36. Și a[u] locuit acolo flămânzind și au stat [întru] cetatea locașului [lor].

37. Și au semănat ogoare și au sădit vii și au făcut rod de seceriș.

38. Și [El] i-a binecuvântat pe ei și s-au înmulțit foarte și [numărul] dobitoacele lor nu l-a micșorat.

39. Dar [iarăși] au fost împuținați și au fost loviți de necazul relelor și al durerii.

40. Vărsat-a [Domnul] dispreț asupra conducătorilor și i-a înșelat pe ei în [loc] neumblat și [unde] nu [este] cale [καὶ ἐπλάνησεν αὐτοὺς ἐν ἀβάτῳ καὶ οὐχ ὁδῷ].

41. Dar [El] a ajutat săracului [și l-a scos] din sărăcie și [i-a] pus ca pe oile neamurilor [καὶ ἔθετο ὡς πρόβατα πατριάς] [Lui].

42. Vedea-vor Drepții și se vor veseli și toată fărădelegea își va astupa gura ei [καὶ πᾶσα ἀνομία ἐμφράξει τὸ στόμα αὐτῆς].

43. Cine [este] înțelept va păzi acestea și va înțelege milele Domnului [καὶ συνήσουσιν τὰ ἐλέη τοῦ κυρίου].


[1] Pe Fiul Său întrupat.

[2] Pentru că păcatul cauzează stricăciuni ontologice omului.