Autonomia și modul ei de proclamare

Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe a analizat subiectul „Autonomiei şi modul ei de proclamare”. Astfel, a fost discutat documentul corespunzător transmis de cea de-a V-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală (Chambésy, 10-17 octombrie 2015), pe care l-a aprobat cu unele mici amendamente, după cum urmează.

Aspectele examinate de către Sinod, privind acest document, se referă la:

a. noţiunea, conţinutul şi diferitele forme ale instituţiei Autonomiei;
b. condiţiile prealabile pe care trebuie să le îndeplinească o Biserică locală, pentru a solicita autonomia sa din partea Bisericii Autocefale, de care aparţine;
c. competenţa exclusivă a Bisericii Autocefale de a începe şi încheia procedura de acordare a autonomiei unei părţi din jurisdicția sa canonică; Bisericile Autonome nu se întemeiază în spaţiul geografic al diasporei ortodoxe;
d. consecinţele acestui act eclezial asupra relaţiilor Bisericii proclamate autonomă atât cu Biserica Autocefală, de care aparţine, cât şi cu alte Biserici Ortodoxe Autocefale;

1. Instituţia Autonomiei exprimă, din punct de vedere canonic, statutul de independenţă relativă sau parţială al unei părţi ecleziale specifice în raport cu jurisdicția canonică a Bisericii Autocefale de care aparţine canonic.
a) Pe parcursul aplicării acestei instituţii în practica eclezială s-au format diferite grade de dependenţă referitoare la relaţiile Bisericii Autonome cu Biserica Autocefală de care depinde.
b) Alegerea Întâistătătorului Bisericii Autonome este aprobată sau efectuată de către organismul eclesiastic competent al Bisericii Autocefale, al cărei Întâistătător este pomenit de către Întâistătătorul Bisericii Autonome şi de care acesta (din urmă n.tr.) depinde în mod canonic.
c) În funcţionarea instituţiei Autonomiei există diferite moduri de aplicare a ei în practica eclezială, care sunt determinate de gradul de dependenţă al Bisericii Autonome faţă de Biserica Autocefală.
d) În unele forme de autonomie, gradul de dependenţă al Bisericii Autonome se exprimă, de asemenea, prin participarea Întâistătătorului ei la Sinodul Bisericii Autocefale.

2. Competenţa canonică pentru iniţierea şi încheierea procedurii de acordare a autonomiei unei părţi din jurisdicția sa canonică aparţine Bisericii Autocefale de care depinde canonic Biserica proclamată autonomă. Astfel:
a) Biserica locală care solicită autonomia, dacă îndeplinește condiţiile bisericeşti, canonice şi pastorale necesare, depune cererea sa în acest sens la Biserica Autocefală de care depinde, explicând motivele importante care au impus înaintarea cererii sale;
b) La primirea cererii, Biserica Autocefală evaluează în sinod condiţiile prealabile şi motivele prezentării acelei cereri şi decide să acorde sau nu autonomia. În cazul unei decizii pozitive, ea eliberează Tomosul respectiv, care stabileşte limitele geografice şi relaţiile Bisericii Autonome cu Biserica Autocefală de care depinde, conform criteriilor stabilite de tradiţia bisericească.
c) Întâistătătorul Bisericii Autocefale comunică Patriarhiei Ecumenice şi celorlalte Biserici Ortodoxe Autocefale proclamarea Bisericii Autonome.
d) În relaţiile ei interortodoxe, intercreştine şi interreligioase, Biserica Autonomă se exprimă prin intermediul Bisericii Autocefale de la care a primit autonomia.
e) Fiecare Biserică Autocefală poate să acorde statutul de autonomie numai în limitele circumscripției sale teritoriale canonice. În spaţiul Diasporei Ortodoxe, nu se înfiinţează Biserici Autonome decât după un consens panortodox asigurat de către Patriarhia Ecumenică potrivit practicii panortodoxe în vigoare.
f) În cazul acordării statutului de autonomie în aceeaşi zonă geografică bisericească de către două Biserici Autocefale, ceea ce ar duce la contestarea autonomiei din partea fiecăreia, părţile implicate se adresează împreună sau separat Patriarhiei Ecumenice, astfel ca aceasta să identifice soluţia canonică în legătură cu acea chestiune, potrivit practicii panortodoxe în vigoare.

3. Consecinţele pentru Biserica Autonomă şi relaţia sa cu Biserica Autocefală, care rezultă din proclamarea autonomiei, sunt următoarele:
a) Întâistătătorul Bisericii Autonome pomeneşte doar numele Întâistătătorului Bisericii Autocefale.
b) Numele Întâistătătorului Bisericii Autonome nu este înscris în diptice.
c) Biserica Autonomă primeşte Sfântul Mir de la Biserica Autocefală.
d) Episcopii Bisericii autonome sunt aleşi, instalaţi şi judecaţi de organismul bisericesc competent propriu. În caz de incapacitate evidentă a Bisericii Autonome în acest sens, aceasta este asistată de către Biserica Autocefală de care depinde.

Preluat de pe Basilica.

Psalmul 108, cf. LXX

1. Întru sfârșit, psalmul lui David. Dumnezeu[le], lauda mea să nu o treci sub tăcere[!]

2. Că gura păcătosului și gura înșelătorului asupra mea s-a[u] deschis, grăit-au împotriva mea [cu] limbă înșelătoare

3. și [cu] cuvintele urilor [καὶ λόγοις μίσους] [lor] m-au înconjurat și s-au luptat [cu] mine în zadar.

4. În loc să mă iubească, mă cleveteau, iar eu mă rugam.

5. Și au pus asupra mea rele în loc de bune și ură în loc de iubirea mea.

6. [De aceea și Tu] pune peste el pe cel păcătos și diavolul [διάβολος][1] să stea din cele de-a dreapta lui [ἐκ δεξιῶν αὐτοῦ]!

7. Când el va fi judecat, să iasă osândit și rugăciunea lui să se [pre]facă întru păcat!

8. Să fie zilele lui puține și slujba lui să o ia altul!

9. Să ajungă fiii lui orfani și femeia lui văduvă!

10. Clătinându-se să se ridice fiii lui și să ceară! Să fie scoși din locurile caselor lor!

11. Să caute cămătarul [δανειστὴς][2] toate câte sunt ale lui! Să jefuiască străinii ostenelile lui!

12. Să nu-i fie lui [să aibă] sprijinitor, nici să fie [cineva] milostiv orfanilor lui!

13. Să fie fiii lui întru pieire [și] în[tru] un neam să se șteargă numele lui!

14. Să se pomenească fărădelegea părinților lui înaintea Domnului și păcatul maicii lui să nu se șteargă!

15. Să fie înaintea Domnului totdeauna și să piară cu totul de pe pământ pomenirea lor!

16. Pentru că nu și-a adus aminte să facă milă și l-a vânat pe omul sărman [καὶ κατεδίωξεν ἄνθρωπον πένητα] și pe sărac și pe cel străpuns [cu] inima [καὶ κατανενυγμένον τῇ καρδίᾳ][3], [pentru ca] să-i omoare.

17. Și a iubit blestemul și [el] va veni [asupra] lui și nu a voit binecuvântarea și [ea] se va îndepărta de el.

18. Și s-a îmbrăcat [cu] blestemul ca [și cu] un veșmânt și [el] a intrat ca apa întru cele mai adânci ale lui și ca uleiul în oasele lui.

19. Să-i fie lui [blestemul] ca un veșmânt [cu] care se îmbracă și ca brâul [cu] care totdeauna se încinge!

20. [Căci] acesta [este] lucrul de la Domnul al celor care mă clevetesc pe mine și al celor care vorbesc rele împotriva sufletului meu.

21. Și Tu, Doamne, Doamne, fă cu mine milă, pentru numele Tău, că bună [este] mila Ta!

22. Izbăvește-mă, că sărac și sărman sunt eu și inima mea s-a tulburat înăuntrul meu!

23. Ca umbra, când se înclină ea, m-am îndepărtat [și] mă scutur ca lăcustele.

24. Genunchii mei au slăbit de post și trupul meu se schimbă din cauza [lipsei] uleiului [καὶ ἡ σάρξ μου ἠλλοιώθη δι᾽ ἔλαιον].

25. Și eu m-am făcut ocară lor, [căci] m-au văzut [și] au clătinat capetele lor.

26. Ajută-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Mântuiește-mă după mila Ta!

27. Și să cunoască [ei] că [este] mâna Ta aceasta și Tu, Doamne, ai făcut aceasta!

28. Ei vor blestema și Tu vei binecuvânta. Cei care se ridică împotriva mea să se rușineze! Iar robul Tău se va veseli.

29. Să se îmbrace cu rușinea cei care mă clevetesc pe mine și să se înveșmânteze ca și [cu] o mantie dublă [διπλοΐδα] [cu] rușinea lor!

30. Mărturisi-mă-voi Domnului foarte cu gura mea și în mijlocul multora Îl voi lăuda pe El.

31. Că a stat [în] cele de-a dreapta săracului, [ca] să [mă] mântuiască de cei care vânează sufletul meu.


[1] Singură apariție a cuvântului în cartea Psalmilor.

[2] Singura apariție a cuvântului în LXX.

[3] Străpuns cu inima e o sintagmă unică în LXX.