Sfântul Sfințit Mucenic
Antim Ivireanul

Didahiile

Text diortosit și note
de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Teologie pentru azi
București
2016

***

Învățătură pe 8 noiembrie, în ziua Soborului Sfinților Îngeri

„Vedeți să nu disprețuiți pe unul [dintre] aceștia mici [Ὁρᾶτε μὴ καταφρονήσητε ἑνὸς τῶν μικρῶν τούτων]!” [Mt. 18. 10, BYZ].

[Căci] nu se cuvine cinstea și lauda numai oamenilor celor mari și bogați, [fiind]că sunt vrednici de acest dar și cei mici și smeriți. Chiar dacă cei mari strălucesc cu hainele cele de mult preț, iar cei mai mici nu au cu ce să-și acopere trupul [lor], [chiar dacă] cei mari se odihnesc pe așternuturi moi și frumoase, pe când cei mici se culcă pe pământul gol și pe paie, [chiar dacă] unii sunt însoțiți de mulțime de slugi, iar ceilalți sunt lipsiți și fără de ajutor și de prieteni, [chiar dacă] unii sunt răsfățați și în bogății, pe când ceilalți sunt în primejdii și în întristări.

Căci, în ciuda tuturor acestor mari deosebiri [dintre ei], nu se cuvine celor mici mai puțină cinste și dragoste decât li se cuvine celor mari și bogați, nici nu e drept ca celor mari să li se închine lumea, iar pe cei mici să îi batjocorească. [Pentru că nu e drept] ca de unii să se rușineze, iar pe alții să-i înfrunte. Însă, cei mari, cu de-a sila și cu putere, răsplătesc cu jigniri [celor mici], pe când cei mici au Îngeri păzitori în cer, care îi pedepsesc pe cei care îi amărăsc.

De aceea și Domnul nostru Iisus Hristos le poruncește tuturor în Evanghelia de azi, să se păzească și să nu socotească pe unii ca aceștia demni de batjocură. [Căci nu sunt unii] fericiți, iar alții necurățiile lumii. [Și asta atunci când spune]: „Vedeți să nu disprețuiți pe unul [dintre] aceștia mici!” [Mt. 18. 10, BYZ].

Și motivul e acesta: pentru că ei atât de mult sunt iubiți de Dumnezeu, încât au cu ei Îngeri, care pururea văd fața lui Dumnezeu, în ceruri [Ibidem].

Iar acest cuvânt evanghelic îl luăm ca pretext în ziua de azi, pentru ca să arătăm, înaintea dragostei voastre, măririle celor mici, despre care vorbește Evanghelia. Pentru ca să înțeleagă, cei care îi necăjesc, cât păcătuiesc de greu și ce răspuns vor da [Dreptului Judecător].

[De aceea], lăsând pe alți [oameni], înțelepți și învățați, să prăznuiască precum se cuvine soborul fericiților Îngeri, pe care îl prăznuiește azi Biserica lui Dumnezeu, eu mă voi nevoi [acum] să-l înveselesc cu această predică, pe care vreau să o rostesc, după cum mă va lumina mila lui Dumnezeu, pe vreunul dintre păcătoși ca să vină la pocăință. Pentru că mare bucurie se face în ceruri pentru un păcătos care se pocăiește [Lc. 15, 10].

[Așadar,] ascultați cu dragoste, dacă doriți să vă folosiți [duhovnicește]!

Căci două feluri de oameni mici se află în lume și pe aceste două feluri de oameni, oamenii obișnuiesc să îi îndurereze: cei dintâi sunt săracii, iar, în al doilea rând, preoții.

Despre cei săraci, Înțelepciunea lui [Iisus] Sirah, în cap. al 13-lea, [spune]: „săracul urâciune [este] bogatului [βδλυγμα πλουσίῳ πτωχός]” [Iis. Sir. 13, 20, LXX]. Iar Dumnezeiescul Iacov, fratele Domnului, în Epistola sa, în cap. al 2-lea, [spune]: „Iar voi ați necinstit pe cel sărac” [Iac. 2, 6].

Iar pentru preoți mărturisește obiceiul cel de obște și, mai cu seamă, al locului acestuia, în care preoții sunt cei mai necinstiți și necăjiți.

Dar aceștia, pe care lumea îi socotește mici și proști, nu sunt mici, ci sunt vrednici și măriți. Căci pot spune, prin gura Apostolului, cum că de ei nu e vrednică lumea [Evr. 11, 38].

Cei săraci sunt atât de mari cât este Însuși Hristos de mare. De vreme ce, pe aceștia, nu-i numește slugi, nici prieteni, ci îi numește frați în Evanghelie: „întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei mai mici, Mie Mi-ați făcut [ἐφ᾽ ὅσον ἐποιήσατε ἑνὶ τούτων τῶν ἀδελφῶν μου τῶν ἐλαχίστων, ἐμοὶ ἐποιήσατε]” [Mt. 25, 40, BYZ].

Și preoții, iarăși, atât sunt fără de asemănare, încât, după Dumnezeu, nu se află nimeni, nici în cer și nici pe pământ, care să poată să fie asemenea lor. Căci [preoții] sunt cu Dumnezeu, [sunt] mai mici decât El, dar sunt mai mari decât oamenii. Nu sunt, desigur, Îngeri, dar, pentru darul [Preoției pe care îl au, ei] sunt mai mari decât Îngerii.

De aceea zice și Dumnezeiescul Efrem Sirul, la cuvântul cel dintâi despre Preoție: „Preaslăvită minune este preotul și putere nespusă: de cer se atinge, cu Îngerii petrece și cu Dumnezeu are mare împreunare”.

Și pentru ca să cunoașteți cu lucrul și cu fapta măririle acestor mici, adică ale preoților, pe care îi batjocorește lumea, luați seama, vă rog, cu minte întreagă și vedeți puterea cea mare pe care o au în cer și pe pământ, pe lângă oameni și pe lângă Dumnezeu!

Când Domnul nostru Iisus Hristos a iertat păcatele slăbănogului aceluia, care a fost adus înaintea Lui, pentru ca să-l tămăduiască, știți ce au spus cărturarii și fariseii, care erau acolo de față? [Au spus:] „Cine poate a ierta păcatele, fără numai unul, Dumnezeu [Τίς δύναται ἀφιέναι ἁμαρτίας εἰ μὴ εἷς, ὁ θεός]?” [Mc. 2, 7]. [Căci], cu adevărat, [numai] unul poate să ierte păcatele oamenilor, [și Acela] este Dumnezeu. [Pentru că] are putere dumnezeiască în Sine. Însă acest lucru, preoții îl fac în toate zilele cu cei păcătoși. Iar dacă au puterea de a ierta păcatele [oamenilor], precum cu toții o credem, putem să spunem că acești mici nu sunt altceva decât niște dumnezei în lume?

Ascultați însă și alta, mai mare [decât aceasta]! De ați vedea, aici, de față, pe de o parte, mulțime de arapi negri, care să fie răniți de vrăjmaș cu răni de moarte și ar fi legați cu lanțuri tari, și, pe de altă parte, un om puternic le-ar zice: Să fiți liberi! Să se tămăduiască rănile voastre! Să fugă din trupurile voastre acea negreală ce vă întunecă!, și zicând acestea, ați vedea cum cade, de la mâinile și de la picioarele lor, acele legături grele, și ar rămâne vindecați de răni și s-ar preface în albiciune negreala lor cea întunecată, vă întreb atunci, oare ce ați zice despre acel om?  Cum v-ar părea puterea lui? Eu sunt încredințat că ați spune și ați mărturisi că este un om pogorât din cer sau că este un alt Dumnezeu și om.

Însă acum, socotiți că acel om nu este decât unul dintre cei mici, pe care lumea nu îi bagă în seamă. [Pentru că] arapii cei negri sunt păcătoșii, pe care păcatele i-au întunecat mai mult decât pe draci. Și ei sunt răniți, pentru că se rănesc de fiecare dată când păcătuiesc. Și de fiecare dată se întipăresc în sufletul lor răni de moarte. [Și ei] sunt legați cu lanțuri grele, pentru că păcatul îi face robi ai diavolului. Însă aici, [în această situație dramatică], apare cel mic, preotul cel nebăgat în seamă, și cu un singur cuvânt al lui, cu un: Iertate să-ți fie păcatele tale!, face pentru sufletele celor păcătoși lucruri mai slăvite decât cele pe care vi le-am spus. [Pentru că] îi dezleagă de lanțurile păcatelor, le vindecă rănile, îi curățește de tina păcatului, îi mântuiește din mâinile diavolului, îi împrietenește cu Dumnezeu, îi face să petreacă cu Îngerii [din cer].

Acum însă, cum vi se pare acesta mic? Socotiți că are pe pământ pe altul mai tare decât el? Sau, mai bine zis, nu are cineva, pe pământ sau în cer, în afară de Dumnezeu, o asemenea putere. Și voi dovedi acest lucru!

[Pentru a înțelege aceasta], luați seama la ce se spune în Evanghelie, despre omul acela care cobora de la Ierusalim la Ierihon și care a căzut între tâlhari! Dacă ar fi fost ca noi, creștin și drept în credință, și ar fi fost pe punctul de a muri din cauza rănilor, cred că ar fi cerut ajutorul, s-ar fi întristat și ar fi plâns nu atât pentru viața lui, ci pentru sufletul său, pentru că nu ar fi dorit să se piardă în păcate multe.

Însă, să vină acum împărații cei mari și puternici ai pământului, și să vedem dacă au putere să mântuiască sufletul acestui om nefericit, din nevoia morții veșnice! Dar ce spun eu numai despre împărați și [despre] cei puternici [ai pământului]! Să vină Îngerii din Rai, Heruvimii cei cu ochi mulți, Serafimii cei cu câte 6 aripi, Scaunele, Domniile și toate Cetele Îngerești, și să vedem dacă au atâta putere! Să vină și cetele Sfinților, și ale Mucenicilor, să vină și Apostolii, să se grăbească Cuvioșii, Drepții, Prorocii, Patriarhii, să se pogoare, împreună cu ei, însăși Preacurata Stăpână, Maica lui Dumnezeu, Împărăteasa Îngerilor și a oamenilor! Ce vi se pare? Socotiți că va putea toată această ceată cerească și toți Sfinții să dezlege din legătura păcatelor, care îl trag în Iad, pe acest suflet ce zace mai mult mort?

Iar dacă spuneți că poate, [unul ca] acela nu crede drept. [Nu crede după] așezămintele sfintei noastre credințe, nici nu este din turma lui Hristos, de vreme ce nu ține ce spune Hristos în Evanghelie pentru preot. [Pentru că] Îngerii pot să mijlocească, Sfinții pot să se roage, Drepții pot să ceară, Maica lui Dumnezeu poate să mijlocească pentru ca acel păcătos să ia dezlegare de păcatele lui, însă, să-l dezlege de păcate, cu puterea lor, nu poate niciunul dintre Sfinți.

Și motivul e acesta: pentru că puterea de a lega și de a dezlega [de păcate] nu o au Fericiții în ceruri, ci preoții, oamenii de pe pământ. Iar ceea ce, în cer, nu pot să facă cetele Sfinților, [acel lucru] se săvârșește pe pământ de unul dintre aceștia mici.

Și, de aceea, să vedem aici cum vine preotul și îl vede pe cel aproape mort, care cere ajutor și mântuire sufletească! Lasă să vedem lacrimile, să vedem suspinurile, să vedem voința [de îndreptare a omu- lui]! Să îl vedem pe preot cum binecuvintează cu mâna, cu aceea pe care, cei mari, nu primesc să o sărute cu evlavie! Lasă să vedem cum spune: Te eliberez de păcatele tale!

Și atunci veți vedea [lucruri] străine, înfricoșătoare și preaslăvite. Pentru că îndată se mântuiește sufletul acela din nevoia veșnicei munci, se dezleagă de legăturile păcatelor, dracii fug de la el, se bucură fericiții Îngeri și cei [care au trăit] în dumnezeiască dreptate, se ține goală sabia răsplătirii și se pune iarăși în teacă și toate se îmblânzesc.

Așadar, nu e lucru învederat faptul că nimeni, nici măcar în cer, în afară de Dumnezeu, nu are atâta putere și atâta stăpânire, cât au pe pământ acești mici, acești preoți [ai Domnului]?

Dar să vedem și un alt lucru minunat al acestor mici [ai Lui]! Toată zidirea a rămas uimită când Iisus al lui Navi a poruncit soarelui ca să stea pe cer, nemișcat, până va birui pe vrăjmașii lui [Iisus 19, 13, LXX]. Însă cât de minunat ar fi, dacă acest Iisus ar zice soarelui, nu să stea nemișcat pe cer, ci să se pogoare din cer pe pământ?

Cu adevărat, ar fi un lucru înfricoșător! Însă nimic nu este asemenea cu ceea ce face preotul în toate zilele, la Sfântul Jertfelnic. Căci el nu poruncește soarelui acesta văzut, ci, după porunca Lui, și folosind cuvintele Lui și rugăciunea față de El, [preotul cheamă] pe Soarele cel de taină al dreptății. [Căci el cere] ca pâinea și vinul [euharistice] să se facă Jertfă vie, pentru iertarea păcatelor noastre.

Și el nu cere aceasta odată sau de două ori, ci în întreg anul [liturgic], în toate zilele, când el dorește și în ce loc binevoiește.

Așadar, nu este aceasta o putere, de care se minunează [până] și Îngerii? [Căci] despre Melhisedec, cel asemenea Fiului lui Dumnezeu, Marele Pavel, în Epistola către Evrei, în cap. al 7-lea, spune că aducea pâine și vin drept jertfă lui Dumnezeu. Și aceasta ca închipuire/ prefigurare a Sfintelor Taine.

Iar noi cum vom numi, cu nevrednicie, pe preoții noștri, care în toate zilele aduc, nu închipuirile, ci adevărul, nu umbrele, ci Trupul și Sângele Mântuitorului nostru, ale lui Dumnezeu [întrupat]? Și cu cât mai mare este Fiul lui Dumnezeu decât Melhisedec?

De aceea, mintea nu găsește gânduri și nici cuvinte, pentru ca să vorbească despre măririle celor mici ai lui Dumnezeu.

Și cu toate acestea, ce cinste le face lumea? Mai degrabă, ce dureri trăiesc ei de la oameni, adică de la creștini și de la fiii lor duhovnicești? Căci Duhul Sfânt, în cap. al 7-lea de la Iisus Sirah poruncește: „Cu tot sufletul tău teme-te de Domnul și de preoții Lui minunează-te [ἐν ὅλῃ ψυχῇ σου εὐλαβοῦ τὸν κύριον καὶ τοὺς ἱερεῖς αὐτοῦ θαύμαζε]!” [Iis. Sir. 7, 29, LXX]. Și iarăși spune: „Teme-te de Domnul și slăvește pe preot [φοβοῦ τὸν κύριον καὶ δόξασον ἱερέα]!” [Iis. Sirah. 7, 31, LXX]. Însă e cineva care face asta? Este cineva care are cucernicie față de preoți, pentru ca să-i cinstească și să-i slăvească?

[Căci] în legea veche atât de mare era considerată necinstea adusă preoților, încât Însuși Dumnezeu a dat poruncă [în acest sens]. În Deuteronom, în cap. al 17-lea. [Unde se spune,] că dacă va îndrăzni cineva, cu semeție, să îl necinstească pe preot și să nu asculte porunca lui, omul acela să fie dat morții [Deut. 17, 12, LXX].

Acum însă, de câtă osândă credeți că sunt vrednici cei care îndrăznesc, cu semeție, să îi necinstească pe preoții Sfintei noastre Biserici, dacă ei îi covârșesc în dar, în vrednicie și în putere pe preoții legii vechi?

[Căci] despre Marele Antonie, se spune în viața [lui, scrisă de] Dumnezeiescul Atanasie [cel Mare], că era atât de mare și de vestit întru bunătăți, încât se cutremurau și dracii de el, iar fiarele pustiului i se supuneau. Însă, când întâmpina vreun preot, el își pleca genunchii înaintea lui și nu se scula de la pământ, până nu-i săruta mai întâi mâna, pentru ca să ia de la el binecuvântare. Însă noi, care nu suntem nici Antonie, nici oameni Sfinți, ci oameni netrebnici și păcătoși, nu numai că nu primim să sărutăm mâna preotului, ci pornim asupra preoților cu atâta semeție a gurii celei slobode, încât îi dojenim, îi înfruntăm și îi necinstim. Însă asta face parte din credința dumnezeiască sau e vreo faptă creștinească?

[Și] mi se pare că îi aud pe mulți, spunând că preoții de azi nu sunt ca cei de demult. Căci spun că aceia erau cu fapte bune, iar aceștia sunt plini de răutăți. Că aceia erau cucernici, iar aceștia sunt leneși. Că aceia erau pustnici, iar aceștia sunt bețivi. Că aceia erau fără de răutate, iar aceștia sunt vicleni. Că aceia erau toți duhovnicești, și aceștia toți sunt trupești, fapt pentru care sunt și necinstiți de oameni. [Căci ei ar dori] ca să nu avem nicidecum preoție și să fim ca dobitoacele cele necuvântătoare.

Însă eu spun că acesta e un bun motiv și așa trebuie să fie. Dar mai întâi de toate, vă spun ce spune Scriptura: „Cine te-a pus pe tine conducător și judecător peste noi [τίς σε κατέστησεν ἄρχοντα καὶ δικαστὴν ἐφ᾽ ἡμῶν]?” [Ieș 2, 14, LXX]. Și iarăși, împreună cu mine, spune Sfântul Pavel: „Tu cine ești, cel ce judeci pe slugă străină [Σὺ τίς εἶ ὁ κρίνων ἀλλότριον οἰκέτην]?” [Rom. 14, 4, BYZ].

Și în al 2-lea capitol [al Epistolei] către romani, [el] zice: „Și socotește aceasta, o omule, cel care judeci pe cei care fac [unele ca] acestea [λογίζῃ δὲ τοῦτο, ὦ ἄνθρωπε ὁ κρίνων τοὺς τὰ τοιαῦτα πράσσοντας], [dar] făcând și [tu] acestea [καὶ ποιῶν αὐτά], că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu [ὅτι σὺ ἐκφεύξῃ τὸ κρίμα τοῦ θεοῦ]?” [Rom. 2, 3, BYZ].

[Însă] cine a dat această libertate[1] mirenilor, pentru ca să îl înfrunte pe preot?

Eu zic că, mai bine, ar trebui să ia seama la petrecerea lor și să nu fie vicleni în faptele lor.

Căci nu era Împărat, un Împărat creștin, Marele Constantin? [Cu toate acestea], când i-au spus despre un preot, cum că petrece viață rea și preacurvește, el nu a vrut să cunoască viața și faptele lui, ci, ca un iubitor de Hristos, precum era, a zis: Dacă l-aș vedea cu ochii mei pe preot cum săvârșește păcatul, l-aș acoperi cu mantia[2] mea.

Iar la Sinodul întâi de la Nicea, aducând unii o scrisoare împotriva unor preoți și episcopi, acest Fericit nu a vrut nici măcar să o citească, ci îndată a rupt-o și a băgat-o în foc. Și atunci el a spus aceste cuvinte vrednice de pomenire: Să nu dea Dumnezeu [ca] să judec eu vreodată pe preoții lui Dumnezeu!

Așadar, cum să faci, ce n-am făcut un Împărat atât de mare și de sfânt? Cum să îndrăznească să facă asta un om de rând, un om păcătos, un nenorocit și un nevrednic?

Un al doilea răspuns: Aceste greșeli, pe care zic unii că le au preoții, le au din copilărie sau au început să le facă după ce au devenit preoți?

Dacă le au din copilărie, atunci vina nu este a lor, ci a mirenilor, pentru că [ei] nu au vrut să-i crească în frică de Dumnezeu, cu învățături folositoare și cu pilda lor bună. [Iar] dacă le-au făcut mai pe urmă, tot de la mireni le-au învățat, căci de la ei au învățat răutatea. Pentru că ei nu s-au născut preoți, ci mireni.

Atunci, de ce nu vă vorbiți de rău pe voi înșivă? De ce nu vă înfruntați [cugetul], pentru că ați dat pricină de sminteală? De ce îi necinstiți pe preoți, pentru că s-au făcut ucenici răi, dacă ei au avut parte de dascăli răi? Însă eu, [să zicem], mă voi uni cu gândul vostru și spun și eu că așa sunt preoții. Dar ascultați [mai întâi] o pildă!

Evdoxia, împărăteasa lui Arcadie, a aflat că poporul din Gaza nu trăiește creștinește. Pentru că mulți se închinau la idoli. Și i-a vorbit împăratului și l-a îndemnat să îi facă să se supună creștinătății, pentru ca ei să nu mai necinstească împărăția și numele lui Hristos și al credinței [noastre]. Iar împăratul Arcadie i-a răspuns: Știu acest lucru de mult. Știu că acel popor se pleacă de mult spre închinarea la idoli. Însă ce voi face? Se cuvine să mă fac că nu știu, pentru ca să îi las să trăiască după cum vor. Căci astfel, împărăția are mare câștig din dările lor.

Și din acestă răspuns, iau și eu motiv ca să astup gurile mirenilor. Care cu atâta îndrăzneală caută să vadă, cu tot dinadinsul, faptele lor, ale preoților.

Ce ziceți voi, râvnitorilor, cum că preoții sunt răi și păcătuiesc? Da, spun și eu că păcătuiesc! Numai că cei pe care voi îi socotiți păcătoși, aceștia sunt cei care vă dau binecuvântări.

Aceștia sunt cei care vă sfințesc. Aceștia sunt cei care vă nasc a doua oară, în baia Sfântului Botez. Aceștia vă pecetluiesc cu darul Duhului [Sfânt]. Aceștia rup zapisul păcatelor voastre. Aceștia vă împrietenesc cu Dumnezeu. Aceștia vă fac părtași de Trupul și Sângele Domnului. Aceștia sunt cei care vă folosesc [pe voi] cu rugăciunile lor, [și] în bolile voastre, și în nevoile voastre, în viața [de aici], la moarte, dar și după moarte, [prin iertările și rugăciunile lor].

Și nu căutați la atâta câștig și bunătăți ce vi le fac, la darurile lor, la facerile [lor] de bine pe care vi le împart [vouă], ci voi vă uitați cu invidie și cu mânie la greșelile pe care le fac, fiind ei oameni ce poartă trup, [ca și voi], și viețuiesc în lume.

Dar pe cineva vatămă preotul dacă greșește și face ceva neplăcut? Iar dacă nu vatămă pe nimeni, ci, mai degrabă, aduce folos poporului lui Dumnezeu și Bisericii, pentru ce vă neliniștiți pentru un rău, care nu vă aduce pagubă, ci îl necinstiți pe cel care vă aduce atâta folos?

Și ce vreau să spun? Că răutatea cea multă a lumii orbește ochii fiecăruia. Și omul nu se mai uită la păcatul cel mare pe care îl face [atunci când judecă], când îi necinstește pe cei mici.

Căci spune Marele Gură de Aur, în a 17-a predică la Evanghelia după Matei: „Cei care țin locul lui Hristos sunt preoții și cel care necinstește pe preotul lui Hristos, pe Hristos necinstește”. [De aceea], cel care îl înjură pe preot, pe Însuși Domnul nostru Îl înjură și Îl necinstește. Că Hristos l-a lăsat pe preot în locul Lui, ca iconom în Biserica Sa. Și de vreme ce un boier nu poate suferi faptul ca să îi necinstească cineva ispravnicul/ administratorul, pe care îl lasă în casa lui, va suferi oare Hristos acest lucru?

Și până la [Judecata] cea de apoi, ce socotiți că vor lua unii ca aceștia, și acum și în cealaltă [viață]? N-ați citit vreodată în Sfânta Scriptură, ce s-a întâmplat cu Noe, când a băut și s-a îmbătat? S-a dezbrăcat de tot, în casa lui, și dormea [Fac. 9, 21]. Și a văzut Ham goliciunea lui, și, în loc să îl acopere pe tatăl său, a ieșit afară și l-a grăit de rău către frații lui [Fac. 9, 22]. Dar aceia, ca niște înțelepți și oameni cucernici, au mers și au acoperit goliciunea tatălui lor, fără a-și întoarce fețele lor, ca să o vadă [Fac. 9, 23]. Și după aceasta ce a urmat? Căci Scriptura ne spune că s-a trezit Noe din vin și a cunoscut câte i-a făcut fiul lui cel mai tânăr și a zis: Blestemat să fie Ham, fiul meu, [și] slugă va fi fraților lui, de vreme ce mi-a făcut aceasta Ham și m-a vorbit de rău în lume! Să fie blestemat și el și copiii lui și averile lui! Stăpânire să nu ia în viața lui, ci să se facă slugă supusă fraților lui! [F. Ap. 9, 24-27][3]. Atâta a zis bătrânul Noe. Și până azi și în veci, pururea [va fi] blestemat neamul lui Ham.

Însă, copiii mei iubiți, socotiți ce se va petrece cu cei care îl amărăsc pe vreunul din aceștia mici!

De aceea, iubitorii de Dumnezeu creștini să se păzească de vorbirea de rău a preoților, pentru ca să câștige binecuvântarea lui Sim și a lui Iafet! Pe care ne rugăm să v-o dăruiască milostivul Dumnezeu și în această lume și în cea viitoare. Amin!


[1] În text: volnicie.

[2] Idem: cabanița.

[3] Avem aici o parafrazare personalizată a textului și nu textul scriptural în mod acrivic.

Did you like this? Share it: