Sfântul Sfințit Mucenic
Antim Ivireanul

Didahiile

Text diortosit și note
de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Teologie pentru azi
București
2016

***

Cuvânt de învățătură la Duminica florilor

„Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului. Osanna întru cei de sus” [Mt. 21, 9].

[Căci] astăzi ne povestește Matei, Evanghelistul, istoria zilei acestui sfânt praznic, întru care Domnul nostru Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, spunându-ne: „A venit Iisus din Bitania în Muntele Măslinilor și a trimis doi din[re] Ucenicii Lui, zicându-le lor: <Mergeți în satul care este înaintea voastră și, numaidecât, veți găsi o asină legată, cu mânzul ei; dezlegând-o, aduceți-o! Și de vă va zice vouă cineva ceva, veți zice că acestea îi trebuie Domnului și numaidecât le va trimite pe ele>. Și acestea toate ca să se împlinească ce s-a zis prin Prorocul ce zice: <Spuneți fiicei Sionului, iată Împăratul tău îți vine ție, blând și șezând pe asină și pe mânz, pe fiul celei de sub jug>” [Mt. 21, 1-5].

Iar noi, acum, vom lăsa la o parte celelalte cuvinte ale Evanghelistului și ne vom referi numai la cuvintele Prorocului, care spune: „Iată, Împăratul tău vine ție, blând [Ἰδού, ὁ βασιλεύς σου ἔρχεταί σοι, πραῢς]!” [Mt. 21, 5, BYZ]. Căci nu numai acest Proroc, ci întreaga ceată prorocească, cu un [singur] glas, mărturisește pe Domnul ca pe un Împărat și, din acest motiv, Îi spun Mesia, adică Împărat și uns [al Lui], miruit [de către El].

Iar cineva poate să zică: Dar Hristos, câtă vreme a fost pe pământ, ce lucru cu slavă împărătească a făcut? Ce laudă[1] a avut? Unde I-au fost curțile? Unde I-a fost scaunul? Unde I-au fost mulțimile și slugile Sale împărătești? Unde I-au fost stema și podoabele și celelalte lucruri care se cuvin împăraților? [Și răspunsul e acesta]: Adevărat, nu a avut niciunele din acestea! Căci Împărăția lui Hristos este nevăzută și neînțeleasă [de noi], este veșnică și fără mutare, este nebiruită și fără de moarte, este cerească și duhovnicească, pentru că nu e pământească și trupească. [Căci este] precum [El] Însuși i-a spus lui Pilat: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” [In. 18, 36].

De aceea, acest Dascăl și Împărat ceresc toată lucrarea Evangheliei a numit-o Împărăția cerurilor. Pentru că cele care sunt scrise în Sfânta Evanghelie sunt cerești și dumnezeiești. Și ele ne îndreptează pe noi pe calea cea dreaptă, care merge la Împărăția cerului și cu Duh ceresc ne întăresc, învățându-ne să petrecem [aici] viață cerească, pentru ca să câștigăm și lăcașurile ei și să ne facem, în mod desăvârșit, dumnezeiești și cerești. Și de vreme ce astfel [stau lucrurile], Domnul Hristos cu cuviință a numit Evanghelia Sa cu numele de Împărăția cerului, pentru că tot ceea ce este în ea, este lucru ceresc și dumnezeiesc.

De aceea, pe Împăratul Acesta, astăzi, ni-L arată cu degetul Zaharia Prorocul, zicând: „Iată, Împăratul tău vine ție, blând!”. Dar pe acest Împărat văzându-L fariseii, din cauza invidiei, cârteau împotriva Lui. Pe când pruncii cei mici, fiind porniți de Duhul Sfânt, Îl măreau cu glasuri de veselie, zicând: „Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului. Osanna întru cei de sus”. Și aceste cuvinte [ultime] se înțeleg astfel: „De aceea, mân- tuiește-ne pe noi, Cel ce ai venit din înălțime!”.

[Căci] multe și alese lucruri trebuie să săvârșească împărații cei buni și vrednici. Iar, mai degrabă, au datoria să păzească poporul de armele și de stricăciunile vrăjmașilor, pe care lucru și datorie Domnul Hristos foarte din destul le-a săvârșit. Căci noi, [cu toții], suntem înconjurați de 5 vrăjmași nebiruiți, care stau împotriva noastră și ne aduc mare și nevindecată stricăciune. [Iar El], cu atotputernicia dumnezeirii [Sale], i-a biruit pe aceștia și i-a omorât. Și care sunt vrăjmașii noștri? Păcatul, moartea, Iadul, diavolul și trupul.

[Iar] păcatul, prin vărsarea preascumpului Său sânge l-a stins [din noi] și nu poate nimic să ne vatăme, dacă nu ne stăpânește vreo răutate/ patimă. [Iar] moartea, care s-a născut din păcat, precum zice Fericitul Pavel: „Printr-un om a intrat păcatul întru lume, și, prin păcat, moartea [δι᾽ ἑνὸς ἀνθρώπου ἡ ἁμαρτία εἰς τὸν κόσμον εἰσῆλθεν, καὶ διὰ τῆς ἁμαρτίας ὁ θάνατος]” [Rom. 5, 12, BYZ], ca pe un vrăjmaș nemilostiv, [ce se războiește] mereu cu noi, a omorât-o prin moartea Lui. [Iar] Iadul, care este plata desăvârșită a păcatului, prin pogorârea Lui în Iad, l-a deșertat și l-a sfărâmat. [Iar] pe diavolul, ca pe un începător al tuturor păcatelor și ca pe muncitorul sufletelor noastre, l-a legat și l-a aruncat[2] întru prăpăstiile cele mai adânci ale Iadului. [Iar] trupul nostru, prin patimile Sale, prin răstignirea Sa pe Cruce, l-a liniștit și l-a curățit de patimi.

Și despre faptul că Domnul Hristos ne-a mântuit de acești 5 vrăjmași nemilostivi, după cum am spus, ne putem încredința din mărturiile Sfintei Scripturi. Căci mai întâi, pentru păcat, Mihea Prorocul zice: „El Se va întoarce și ne va milui pe noi [αὐτὸς ἐπιστρέψει καὶ οἰκτιρήσει ἡμᾶς], va afunda nedreptățile noastre și va arunca întru adâncurile mării toate păcatele noastre [καταδύσει τὰς ἀδικίας ἡμῶν καὶ ἀπορριφήσονται εἰς τὰ βάθη τῆς θαλάσσης πάσας τὰς ἁμαρτίας ἡμῶν]” [Mih. 7, 19, LXX].

[Iar] despre moarte ne zice Apostolul Pavel, în cap. al 15-lea din I Cor, că la învierea cea de obște, moartea, vrăjmașa noastră, va fi biruită și nu va mai fi [I Cor. 15, 55].

[Iar] despre Iad tot același Apostol ne arată în mod luminat, spunându-ne că prin nimic nu se vor păgubi cei care sunt în Hristos Iisus, pentru că ei nu umblă după trup, ci după duh [Rom. 8, 4].

[Iar] despre diavol, ne spune Însuși Domnul în In. 12: „Acum este judecata lumii acesteia; acum, stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară [Νῦν κρίσις ἐστὶν τοῦ κόσμου τούτου· νῦν ὁ ἄρχων τοῦ κόσμου τούτου ἐκβληθήσεται ἔξω]” [In. 12, 31, BYZ].

[Iar] despre patima trupului [aflăm din aceea], [că] puterea Crucii ne păzește în mod minunat, prin care omul nostru cel vechi a fost răstignit. După cum se spune în Rom. 6, 6: că a fost nevoie să se nimicească trupul păcatului [τὸ σῶμα τῆς ἁμαρτίας], adică tăria și puterea păcatului, ca de acum să nu mai slujim păcatului.

Că[ci], prin moartea Lui, s-a dat bunătate tuturor credincioșilor. Căci, prin Duhul Lui, întărindu-se omul cel din lăuntru, a fost răstignit omul cel din afară și vechi, dimpreună cu greșelile și poftele lui, și s-a îmbrăcat în omul cel nou, care este întru sfințenia și dreptatea adevărului.

Iar dacă veți dori să cunoașteți și firea și obiceiurile acestui Împărat, Evanghelistul, tâlcuind cuvintele Prorocului, a scris că El îți vine ție blând.

[Însă] oamenii doresc ca împăratul să aibă [chipul] înălțat întru trufie și să poruncească cu putere și cu groază mare. Așa precum spune Solomon: „Mila și adevărul sunt paza împăratului și cu dreptatea se întărește scaunul lui”. Și aceasta este lauda cea mare a Împăratului nostru.

Și bine a spus despre El Zaharia, spunând că vine blând. Blând, și nu groaznic și înfricoșător! Că[ci] El nu a venit să ridice oști sau să strângă dări de la popoare [diverse] sau [pentru ca] să-i îngreuneze [pe oameni] cu lucruri mari și grele, nici pentru ca [să strângă] bunătăți pământești, [ci pentru ca] să dăruiască [oamenilor] podoabe cerești. Căci El a venit blând, adică a venit spre ocări, spre necazuri, spre batjocuri, spre scuipări și ca să rabde bătăi. Pentru că, așa după cum spune Isaia[s], trupul Său l-a dat celor care Îl băteau și obrazul Său l-a dat scuipărilor [Is. 53, 5]. Și atât de mare a fost blândețea acestui Împărat și atât de multe bunătăți ne-a adus nouă prin ea, încât atunci când Apostolul vrea să ceară ceva de la oameni, el îi roagă pe ei cu blândețile lui Hristos [II Cor. 10, 1], zicând: Vă jur pe voi, fraților, cu blândețile lui Hristos!

Și de vreme ce toți urmează împăratului și ascultă de el, cum să nu ne îndreptăm și noi viața noastră spre blândețile Acestui Împărat? Însă noi ținem în piepturile noastre mânia fiarelor celor sălbatice și pofta răzbunării, limba aspidei, gura șerpilor, cu care toată ziua clevetim [pe alții], îi batjocorim, îi înjurăm și ne dorim unul altuia răul și paguba.

După aceea, Evanghelistul amintește de faptul că Ucenicii au săvârșit porunca Domnului și că I-au adus asina, dimpreună cu mânzul ei. Însă n-au lipsit nici cei care să spună: Ce faceți, dezlegați mânzul? Care cuvinte nu s-au spus în deșert de către Evanghelistul Marco[s]. Ci, prin ele, a vrut să sublinieze faptul că vor exista întotdeauna cei care vor sta împotriva Apostolilor. [Vor sta împotriva lor] cu cuvinte grele, [cât] și împotriva celor care le vor urma lor și tuturor celor care vor dori să petreacă cu Hristos, în dreptatea [Lui], și se vor nevoi să întoarcă și să învețe poporul bunătățile [lui Dumnezeu]. Căci așa este scris: că împotriva binelui [se va lucra cu] rău și împotriva vieții [se va lucra cu] moarte. Și așa va fi și aici: împotriva Dreptului [se va lupta] cel păcătos.

După aceea, Domnul a șezut pe asină și așa a intrat în Ierusalim. Și toată cetatea, pornindu-se cu dragoste, se bucura de o astfel de intrare fericită ca aceasta, și cu ramuri de finic și de măslin L-au întâmpinat. Căci prin acelea ei au propovăduit nu numai biruința, ci și mila Lui. Și cei ce erau cuprinși de dumnezeiasca dragoste, aceia așterneau veșmintele lor pe cale, care fel și cinste și întâmpinare nu mai aflăm că i s-a făcut cuiva [în istorie], vreunui împărat biruitor. Însă cinstea aceasta duhovnicească I-au făcut-o lui Hristos, Care, pe omul cel vechi l-a lepădat [Colos. 3, 9]. Iar obiceiurile cele vechi, pentru slava lui Hristos, se nevoiesc să le lepede [creștinii]. Oricând, dar mai ales în vremea pocăinței. Atunci trebuie să răstignim păcatul întru Hristos, pentru ca să înviem împreună cu El și întru înnoirea vieții să umblăm [Gal. 5, 24; Rom. 6, 4].

De aceea, să dorim [și noi] să facem această cinste și întâmpinare Domnului, [adică] creștinească! [Pentru aceasta] să lepădăm mai întâi mânia, să scuipăm [din noi] pizma, să stingem pofta răzbunării [din noi], să gonim de la noi gura cea vicleană și buzele cele hulitoare! Să le lepădăm de la noi! Și dacă am luat ceva cuiva, în mod nedrept, să-l dăm înapoi celui de la care l-am luat! Și dacă avem un prieten, care e netrebnic și ne îndeamnă spre lucruri rele, să ne lipsim și de el! Căci toate acestea sunt legături ale diavolului. Și de nu vom face acestea acum, când avem atâtea pilde înaintea ochilor noștri și când ne îndeamnă atât [de mult] învățătura bisericească, adică moartea, Crucea, piroanele, sulița, bătăile, scuipările, ocările, legăturile și sângele cel vărsat de Hristos, când ne vom întoarce spre pocăință? Dacă ne prinde focul [Iadului], când ne vom mai întoarce?

Iar dacă vom vrea să prăznuim cu dragoste Patima și Învierea Domnului și dacă dorim să-L primim cu vrednicie pe Domnul, Cel care vine spre mântuirea noastră, trebuie să lepădăm veșmintele omului celui vechi. Adică să zdrobim și să sfărâmăm [în noi] obiceiurile și poftele noastre [rele] și vechi și astfel să facem întâmpinare [bine] primită și cinstită [Domnului]. Și împreună cu pruncii cei mici, care sunt fără de răutate, să strigăm din inimă umilită, cu bucurie sufletească și cu cucernicie: „Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului. Osanna întru cei de sus”. [Amin].


[1] În text: pohfală.

[2] Idem: îmbeznat.

Did you like this? Share it: