Sfântul Antim Ivireanul, Cuvânt la Parastasul unei doamne credincioase
Sfântul Sfințit Mucenic
Antim Ivireanul
Didahiile
Text diortosit și note
de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Teologie pentru azi
București
2016
***
Învățătură pentru când se face Parastas
Un lucru mai presus de fire văd în Sfânta Scriptură, la II Împărați [II Samuil], în cap. al 12-lea, și acest lucru mă face foarte mult ca să mă minunez. [Căci] împăratului David i s-a îmbolnăvit copilașul cel dintâi, pe care l-a avut cu Virsavea [Virsavee/ Βηρσαβεε[1]]. Și, pentru că [acela] se afla în nevoia morții, [David] era pururea trist și mâhnit, nici nu mânca și nici nu bea și nu putea nimeni să îl mângâie [în durerea lui] [II Sam. 12, 16-17].
Dar după ce [copilașul] a murit, spune Sfânta Scriptură, îndată [David] s-a spălat și s-a uns cu miresme[2] și s-a îmbrăcat în haine luminoase și, mergând în casa Domnului, a dat mulțumire lui Dumnezeu. Și ieșind afară, s-au ospătat și s-au veselit [II Sam. 12, 20].
Și eu stau și mă mir. Cum a putut să facă asta? Căci pe când [copilașul] era viu și bolnav, [el] plângea și se întrista. Dar după ce [el] a murit, [David] s-a veselit.
[Și] răspunsul ni-l dă însuși David: „Până era bolnav, mi se cuvenea [ca] să mă mâhnesc pentru el, căci aveam nădejde că mi-l va lăsa Dumnezeu. Dar de vreme ce a murit, [eu], înapoi, nu pot să-l mai întorc, ci caut ca și eu să merg după el. Și pentru aceea mă bucur că s-a odihnit în Domnul și s-a mântuit de grijile lumii”[3].
De aceea zic și eu către dumneata (N) și către celelalte iubite rudenii: Să încetați întristarea și să părăsiți lacrimile, de vreme ce această cinstită cocoană/ doamnă, care e pomenită astăzi, s-a odihnit în Domnul! Căci lacrimile și întristările [noastre] nu aduc niciun folos morților, nici nu pot să îi întoarcă din viața cea veșnică, nici să îi scoată din gropi[le lor].
Și pentru aceasta au pus [drept] lege Dumnezeieștii Apostoli, ca să nu îi plângem pe cei morți, ci să îi pomenim la Înfricoșătoarele Taine[4] și să facem milostenii și alte faceri de bine pentru ei. Că[ci] [acest lucru] este plăcut înaintea lui Dumnezeu și li se face mare folos și le aduce multă folosire și mântuire sufletelor [lor]. Precum ne încredințează și Sfântul Dionisie Areopagitul, la cuvântul lui despre moarte. [Atunci când] spune: „Rugăciunile care se fac la Sfintele Jertfelnice sunt de folos nu numai celor vii, ci, mai degrabă, și celor morți”.
Și pentru aceasta Sfânta Biserică se roagă neîncetat bunătății lui Dumnezeu, [pentru ca] să lase toate greșelile celui mort, [făcute] din neputința omenească, și să îl odihnească în locul celor vii, în sânul lui Avraam și al lui Isaac și al lui Iacov, [acolo de] unde lipsește toată durerea, grija și suspinarea. Și pentru ca puterea lui Dumnezeu să nu uite, pentru multa și nespusa Lui bunătate, spurcăciunile pe care le-a făcut cel mort, din cauza neputinței omenești, de vreme ce nimeni nu este curat de spurcăciuni, după cum este scris.
Și de vreme ce și această doamnă, care se pomenește azi cu cuvioasă slujbă bisericească, a viețuit în lume ca un om, [ea] se roagă, prin intermediul meu, tuturor celor care sunteți de față, ca, dacă va fi greșit înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor, să ziceți cu toții, cu un glas și cu o inimă: Dumnezeu să o ierte! Pentru ca să ne învrednicim și noi a lua iertare [de la Dumnezeu], după adormirea[5] noastră. Amin!
[1] Cf. II Sam. 11, 3, LXX.
[2] În text: mirosuri.
[3] Avem aici o repovestire a lucrurilor din partea Sfântului Antim. Pentru că Sfântul David a spus: „Când trăia încă copilașul, posteam și plângeam, [pentru] că ziceam: Cine știe de mă va milui pe mine Domnul și va trăi copilașul? Dar acum [el] a murit. Căci de ce, [pentru] aceasta, eu să postesc? Nu voi putea să-l întorc pe el. Încă eu voi merge către el, dar el nu se va întoarce către mine” [II Sam. 12, 22-23, LXX].
[4] La Dumnezeiasca Liturghie.
[5] În text: petrecaniia.