Psalmul 138, cf. LXX
1. Întru sfârșit, psalmul lui David. Doamne, încercatu-m-ai și m-ai cunoscut.
2. Tu ai cunoscut șederea mea și scularea mea, Tu ai înțeles gândurile mele de departe.
3. Cărarea mea și funia mea Tu [le-]ai cercetat și toate căile mele mai înainte le-ai văzut [προεῖδες],
4. că nu este cuvânt pe limba mea.
5. Iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate, [pe] cele din urmă, [cât] și [pe] cele vechi! Tu m-ai zidit pe mine și ai pus peste mine mâna Ta.
6. Minunatu-s-a cunoașterea Ta din mine [ἐθαυμαστώθη ἡ γνῶσίς σου ἐξ ἐμοῦ], întăritu-s-a [ἐκραταιώθη], nu am să pot către ea [οὐ μὴ δύνωμαι πρὸς αὐτήν].
7. Unde am să mă duc de la Duhul Tău și de la fața Ta unde am să fug?
8. Dacă am să mă sui întru cer, Tu ești acolo [σὺ εἶ ἐκεῖ], [iar] dacă am să cobor întru Iad, [Tu] ești de față [πάρει].
9. Dacă am să iau aripile mele de dimineață și am să locuiesc întru marginile mării,
10. [știu] căci și acolo mâna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta.
11. Și am zis: „Oare întunericul mă va trata cu dispreț [καταπατήσει με][1] și noaptea [se va face] lumină în[tru] desfătarea mea [καὶ νὺξ φωτισμὸς ἐν τῇ τρυφῇ μου]?”.
12. Că întuneric nu se va întuneca de la Tine [ὅτι σκότος οὐ σκοτισθήσεται ἀπὸ σοῦ] și noaptea ca ziua se va lumina [καὶ νὺξ ὡς ἡμέρα φωτισθήσεται]. [Căci așa] cum [este] întunericul ei, așa [este] și lumina ei.
13. Că Tu ai dobândit rinichii mei, Doamne [ὅτι σὺ ἐκτήσω τοὺς νεφρούς μου κύριε], ajutatu-m-ai din pântecele maicii mele [ἀντελάβου μου ἐκ γαστρὸς μητρός μου].
14. Mărturisi-mă-voi Ție, că[ci] cu înfricoșare Te-ai minunat [φοβερῶς ἐθαυμαστώθην]. Minunate [sunt] lucrurile Tale și sufletul meu le cunoaște foarte.
15. Nu a fost ascuns osul meu de Tine [οὐκ ἐκρύβη τὸ ὀστοῦν μου ἀπὸ σοῦ], pe care l-ai făcut în ascuns [ὃ ἐποίησας ἐν κρυφῇ], și ființa mea în cele mai adânci ale pământului [καὶ ἡ ὑπόστασίς μου ἐν τοῖς κατωτάτοις τῆς γῆς].
16. [Pe] cele nelucrate ale mele le-au văzut ochii Tăi și, în cartea Ta, toți vor fi scriși [καὶ ἐπὶ τὸ βιβλίον σου πάντες γραφήσονται]. Ziua se vor zidi și nimeni [nu va fi] în[tre] ei [ἡμέρας πλασθήσονται καὶ οὐθεὶς ἐν αὐτοῖς].
17. Dar mie au fost cinstiți foarte prietenii Tăi, Dumnezeu[le], [și] s-au întărit foarte începuturile lor.
18. Îi voi număra pe ei și mai mult decât nisipiul se vor înmulți. M-am sculat și încă sunt cu Tine.
19. [O,] de ai să ucizi pe păcătoși, Dumnezeu[le][!] Oamenii sângiurilor, abateți-vă de la mine!
20. Că [Tu] vei spune întru gând [ὅτι ἐρεῖς εἰς διαλογισμόν], [iar ei] vor lua întru deșertăciune cetățile Tale.
21. Nu [pe] cei care Te urăsc pe Tine, Doamne, i-am urât și asupra vrăjmașilor Tăi mă topeam?
22. [Cu] desăvârșită ură îi uram pe ei [și] întru vrăjmași mi s-au făcut mie.
23. Încearcă-mă, Dumnezeu[le], și cunoaște inima mea! Încearcă-mă și cunoaște căile mele!
24. Și vezi dacă [este] calea fărădelegii în mine și mă povățuiește în calea cea veșnică!
[1] La forma figurată. Pentru că sensul literal este: mă va călca în picioare.