Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 5 august, 2016

Blogul și vlogul

În 2006 blogul a fost șansa scriitorului și a editorului de carte, care nu dorea ca textele lui să-i fie măcelărite înainte de a fi publicate. A fost șansa celui care dorea să scrie, să publice, să fie online, și să întreacă în audiență tiparul clasic. Însă prea puțini scriitori s-au bucurat de această imensă oportunitate. Au privit de sus blogul și au stagnat. Au bătut pasul pe loc. N-au făcut nimic cu ei și nici cu imensa posibilitate de a fi sub ochii tuturor.

De ce? Pentru că au vrut bani. Bani imediați. Bani pentru fiecare text tipărit. Iar în al doilea rând: au crezut că blogul e numai pentru puști, pentru complexați, pentru pierde vară. Și au pierdut.

În 2016 vlogul e șansa celor care vor să demonstreze că pot vorbi în public, că au ceva de spus, că au o viață complexă, că sunt actori, că pot fi, oricând, în locul celor de la televizor.

Blogul a pus masa de scris a scriitorului online, a dus cărțile de la editură în online, l-a universalizat pe scriitorul dintr-o anumită localitate și țară. L-a făcut să fie al tuturor.

Vlogul face același lucru: îți transformă camera ta sau un loc din curte sau un loc din oraș, în care tu te filmezi…într-un studio TV. Și demonstrează faptul că oricine poate fi prezentator TV, că oricine poate fi predicator, că oricine poate fi profesor, că oricine poate fi comediant, că oricine poate comunica orice…dacă știe să comunice și dacă vrea să comunice.

Și vlogul a fost acaparat de persoane foarte tinere, datorită You Tube-ului, și mulți cred că el e pentru…cei cu coșuri pe față și care n-au ce face. Nimic mai fals! Camera de luat vederi filmează orice. Numai tu să ai ce spune. Numai tu să ai cu ce schimba…conștiințele, obiceiurile, viețile oamenilor.

Între blog și vlog a fost podcastul audio. Nici de el nu s-au bucurat prea mulți…însă, totuși, datorită lui, au apărut audiobookurile. Care se vând la fel de scump precum cărțile în foaie sau ca ebookurile.

Ce vreau să spun? Cei care nu merg în pasul noilor tehnologii rămân în urmă în mod definitiv. Cine nu vrea să publice online, să facă audio și video online, nu vrea să fie cunoscut. Și dacă nu vrea să fie cunoscut înseamnă că nu are ce să dăruie.

În ultimul timp eu m-am canalizat pe editarea de carte și pe scrisul online și mai puțin pe conținutul audio-video. Însă eu știu puterea de diseminare a acestor instrumente online. Nu le ignor și nici nu le subestimez! Și cred că așa trebuie să facem toți: să le luăm la modul serios, pentru că ele creează noii comunicatori.

Revelația dumnezeiască + crede și nu cerceta

În timpul mesei am ascultat, parțial, interviul de aici cu Părintele Profesor Daniel Benga și…mi-am dat seama că eu am două răspunsuri diferite de ale dumnealui. Și nu pentru că vreau să fiu „diferit” de el, ci pentru că așa stau lucrurile.

Primul dintre ele este despre revelația dumnezeiască. Răspunsul său a fost că revelația dumnezeiască s-a încheiat odată cu scrierea Noului Testament (min. 12). Că revelația dumnezeiască s-a terminat odată cu terminarea Scripturii, pentru că Dumnezeu S-a revelat numai celor din Scriptură. Răspunsul său e de manual. Din manuale de Dogmatică, adesea calchiate după cele romano-catolice și protestante.

Pentru că răspunsul ortodox la această problemă e acesta: Dumnezeu S-a revelat, Se revelează și Se va revela pe Sine Sfinților Lui, nu numai aici, în această viață, ci și veșnic. Și El spune fiecăruia dintre ei ceea ce dorește. Iar a spune că revelația S-a terminat odată cu Scriptura înseamnă a-i nega pe toți Sfinții Bisericii. Pentru că toți au avut revelații dumnezeiești în viața lor.

Părintele Benga a vrut însă să spună altceva…dar a spus un neadevăr. El dorea să spună că în persoana și în propovăduirea Domnului, noi avem toată revelația/ cunoașterea mântuitoare de care avem nevoie. Dar nu că revelația dumnezeiască s-a încheiat odată cu Noul Testament. Pentru că El Se revelează continuu.

Fiind întrebat cui îi aparține sintagma „crede și nu cerceta”, Benga a spus că ea este o expresie totalitaristă [min. 22], comunistă.

Însă sintagma e una patristică, dar decontextualizată, pe care comuniștii au folosit-o contrar sensului ei inițial.  Eu am găsit-o la Sfântul Grigorios Teologul și la Sfântul Augustinus de Hippo și la amândoi într-un context triadologic. Și ei spuneau, pe drept cuvânt, că trebuie să credem că Dumnezeu este în trei persoane, că El e Tată și Fiu și Sfânt Duh, dar că nu trebuie să cercetăm modul în care sunt persoanele dumnezeiești, pentru că acesta nu ne-a fost revelat. După cum putem spune, trebuie să credem că Maica lui Dumnezeu este Pururea Fecioară, dar că nu trebuie să cercetăm cum a putut să rămână Fecioară, dacă ea a născut.

Mai pe scurt, există dogme ale credinței noastre care trebuie crezute așa după cum ni le-a revelat Dumnezeu prin Biserica Sa și pe care nu trebuie să le cercetăm în mod curios și infatuat, pentru că nu ajungem la niciun rezultat bun. Însă există și dogme ale credinței noastre care trebuie mereu aprofundate, după cum trebuie să aprofundăm continuu cuvintele și minunile Lui, pentru că în ele constă conținutul credinței noastre. Căci unele din dogmele credinței nu trebuie cercetate, dar altele da. Însă toată învățătura Bisericii trebuie crezută și acceptată.

De aici, prin decontextualizare, comuniștii au ajuns la ideea că credința este o credulitate neștiințifică, pentru că ei priveau totul printr-o lentilă a materialismului științific.

Cântări, cap. 1, cf. LXX

1. Cântarea lui Moisis, [care se află] în [cartea] Ieșirea. Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit. [Și] pe cal și pe călăreț i-a aruncat întru mare.

2. Ajutor și apărător s-a făcut mie întru mântuire. Acesta [este] Dumnezeul meu și-L voi preaslăvi pe El, Dumnezeul tatălui meu și-L voi înălța pe El.

3. Domnul zdrobește războaiele [Κύριος συντρίβων πολέμους]. Domnul [este] numele Lui.

4. Carele de război ale lui Farao [Φαραώ] și puterea lui [le]-a aruncat întru mare, pe călăreții cei aleși [și] pe căpetenii [τριστάτας] i-a scufundat în Marea Roșie.

5. [În] mare i-a acoperit pe ei [și] s-au scufundat întru adânc ca piatra.

6. Dreapta Ta, Doamne, S-a preaslăvit în[tru] tărie, mâna Ta cea dreaptă, Doamne, i-a rupt pe vrăjmași

7. și [întru] mulțimea slavei Tale i-ai zdrobit pe cei potrivnici! Trimis-ai urgia Ta și i-ai mistuit pe ei ca pe o miriște [καὶ κατέφαγεν αὐτοὺς ὡς καλάμην].

8. Și prin Duhul mâniei Tale [καὶ διὰ Πνεύματος τοῦ θυμοῦ Σου] au trecut apele. Întăritu-s-a[u] ca zidul apele, întăritu-s-a[u] valurile în mijlocul mării

9. [și] vrăjmașul a zis: „Urmărindu-i îi voi prinde [și] voi împărți prăzile [lor și] îmi voi îndestula sufletul meu, îi voi ucide [cu] sabia mea [și] voi domni cu mâna mea”.

10. Trimis-ai Duhul Tău [și] i-a acoperit pe ei marea, [căci] au coborât ca plumbul în apă foarte mare.

11. Cine [este] asemenea Ție în[tre] dumnezei, Doamne? Cine [este] asemenea Ție preaslăvit în[tru] Sfinți, minunat în[tru] slave [θαυμαστὸς ἐν δόξαις][1], făcând minuni?

12. Întins-ai dreapta Ta și pământul i-a înghițit pe ei.

13. Călăuzit-ai [cu] dreptatea Ta poporul Tău, pe care l-ai răscumpărat, [și] l-ai mângâiat [cu] tăria Ta întru locuința cea sfântă a Ta [παρεκάλεσας τῇ ἰσχύι Σου εἰς κατάλυμα ἅγιόν Σου].

14. Auzit-au neamurile și s-au urgisit [ὠργίσθησαν], chinuri au luat cei care locuiesc [cu] filistiimii [Φυλιστιιμ].

15. Atunci s-au grăbit ighemonii [ἡγεμόνες]/ conducătorii Edomului și pe arhonții [ἄρχοντες]/ pe conducătorii moabiților i-a cuprins tremurul pe ei [și] s-au topit toți locuitorii Hanaanului.

16. Să cadă peste ei frică și tremur. Măreția brațului Tău să-i împietrească! Până are să treacă poporul Tău, Doamne, până are să treacă poporul Tău, acesta pe care l-ai dobândit.

17. Călăuzindu-i, sădește-i pe ei întru muntele moștenirii Tale, întru locașul Tău pregătit, pe care l-ai lucrat, Doamne! [În] locașul cel sfințit [al Tău], Doamne, pe care l-au pregătit mâinile Tale,

18. Domnul împărățind [întru] veac și [în] veac și încă.

19. Că[ci] a intrat calul lui Farao, împreună cu carele de război și călăreții întru mare și Domnul a adus peste ei apa mării, iar fiii lui Israil au mers peste uscat în mijlocul mării [ἐπορεύθησαν διὰ ξηρᾶς ἐν μέσῳ τῆς θαλάσσης].


[1] Sintagma „θαυμαστὸς ἐν δόξαις [minunat în(tru) slave]” este unică în LXX, ea regăsindu-se numai în Ieș. 15, 11 și se repetă aici, în Cântări 1, 11.

Psalmul 147, cf. LXX

1. Alliluia! [Psalmul] lui Angheas și al lui Zaharias. Laudă, Ierusalime, pe Domnul! Laudă pe Dumnezeul tău, Sionule!

2. Că a întărit zăvoarele porților tale, binecuvântat-a pe fiii tăi în tine.

3. Cel care pune hotarelor tale pace și Cel care te satură [cu] grăsimea grâului,

4. Cel care trimite spusa Lui pământului, până ce repede va alerga cuvântul Lui [ἕως τάχους δραμεῖται ὁ λόγος αὐτοῦ],

5. Cel care dă zăpada ca lâna [și] Cel care presară negura ca cenușa,

6. Cel care aruncă gheața Lui ca bucățelele de pâine. [Iar] în fața frigului Lui, cine îl va îndura?

7. [Domnul] va trimite cuvântul Lui și le va topi pe ele. [El] va sufla vântul Lui și vor curge apele.

8. Cel care vestește cuvântul Său lui Iacov, [iar] dreptățile și judecățile Sale lui Israil.

9. [Căci Domnul] nu a făcut așa fiecărui neam și judecățile Lui nu le-a arătat lor.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén