În 2006 blogul a fost șansa scriitorului și a editorului de carte, care nu dorea ca textele lui să-i fie măcelărite înainte de a fi publicate. A fost șansa celui care dorea să scrie, să publice, să fie online, și să întreacă în audiență tiparul clasic. Însă prea puțini scriitori s-au bucurat de această imensă oportunitate. Au privit de sus blogul și au stagnat. Au bătut pasul pe loc. N-au făcut nimic cu ei și nici cu imensa posibilitate de a fi sub ochii tuturor.

De ce? Pentru că au vrut bani. Bani imediați. Bani pentru fiecare text tipărit. Iar în al doilea rând: au crezut că blogul e numai pentru puști, pentru complexați, pentru pierde vară. Și au pierdut.

În 2016 vlogul e șansa celor care vor să demonstreze că pot vorbi în public, că au ceva de spus, că au o viață complexă, că sunt actori, că pot fi, oricând, în locul celor de la televizor.

Blogul a pus masa de scris a scriitorului online, a dus cărțile de la editură în online, l-a universalizat pe scriitorul dintr-o anumită localitate și țară. L-a făcut să fie al tuturor.

Vlogul face același lucru: îți transformă camera ta sau un loc din curte sau un loc din oraș, în care tu te filmezi…într-un studio TV. Și demonstrează faptul că oricine poate fi prezentator TV, că oricine poate fi predicator, că oricine poate fi profesor, că oricine poate fi comediant, că oricine poate comunica orice…dacă știe să comunice și dacă vrea să comunice.

Și vlogul a fost acaparat de persoane foarte tinere, datorită You Tube-ului, și mulți cred că el e pentru…cei cu coșuri pe față și care n-au ce face. Nimic mai fals! Camera de luat vederi filmează orice. Numai tu să ai ce spune. Numai tu să ai cu ce schimba…conștiințele, obiceiurile, viețile oamenilor.

Între blog și vlog a fost podcastul audio. Nici de el nu s-au bucurat prea mulți…însă, totuși, datorită lui, au apărut audiobookurile. Care se vând la fel de scump precum cărțile în foaie sau ca ebookurile.

Ce vreau să spun? Cei care nu merg în pasul noilor tehnologii rămân în urmă în mod definitiv. Cine nu vrea să publice online, să facă audio și video online, nu vrea să fie cunoscut. Și dacă nu vrea să fie cunoscut înseamnă că nu are ce să dăruie.

În ultimul timp eu m-am canalizat pe editarea de carte și pe scrisul online și mai puțin pe conținutul audio-video. Însă eu știu puterea de diseminare a acestor instrumente online. Nu le ignor și nici nu le subestimez! Și cred că așa trebuie să facem toți: să le luăm la modul serios, pentru că ele creează noii comunicatori.

Did you like this? Share it: