Oamenii importanți dintr-un Stat, cei care conduc instituții, oamenii cu potență financiară își au fotograful lor. Care îi fotografiază numai din față, le retușează, la o adică, fotografiile, îi pun în lumină.

Pentru că atunci când vine vorba de fotografii, oamenii importanți vor ca ele „să strălucească”. Și ca ei, în fotografii, „să strălucească”.

Iar fotograful oficial, cel care trebuie să surprindă esențialul sau care e pus să producă ceva de calitate, trăiește cu frica asta continuu: „dacă nu o să-i placă…”.

Însă modul cum se proiectează imaginea de sine în mintea omului important e una și ce vrea publicul e alta. Pentru că omul important vrea să arate că nu are riduri, că nu are neștiințe, că nu are momente penibile, ci că el e numai zâmbet, numai frumusețe, numai „desăvârșire”, pe când publicul vrea să îl vadă din toate pozițiile, în naturalețea lui.

Vrea să vadă câtă naturalețe și câtă umanitate emană în jur.

De aceea, trucarea fotografiilor sau selecționarea lor foarte atentă sunt două mari greșeli fatale, pe care omul important îl obligă pe fotograful oficial să le facă. Dacă l-ar lăsa în pace, ca să producă fotografii interesante și incitante, fotograful și-ar pune în evidență latura lui de artist. Însă, când îi gâtuie imaginația, când îi oprește, din fașă, creativitatea, fotograful oficial nu produce decât imagini avorton, care nu avantajează pe nimeni.

Did you like this? Share it: