Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Toleranță sau ipocrizie?

L-am auzit, acum câtva timp, pe pastorul Vladimir Pustan, protestând, indignat, față de afirmația Sfântului Antim Ivireanul, aceea că ereticii nu se vor mântui. Adică cei care nu sunt creștin-ortodocși, care au căzut de la dreapta credință sau și-au făcut „biserici” după voia lor.

Nu mai știu acum care ar fi predica respectivă a pastorului Pustan… Dar trebuie spus că dânsul citește literatură, și nu doar Cireșarii lui Constantin Chiriță. Românească și străină, patristic-ortodoxă și neoprotestantă, mai veche sau mai nouă. Bineînțeles, Pascal sau Dostoievski nu-i plac, nici Sfântul Antim, pe Sfinții Părinți nu-i pomenește, dar găsește „pilde exemplare” la Bill Cutărescu sau la mai știu eu care autor protestant sau neoprotestant.

2.000 de ani de istorie eclesiastică, plină de Sfinți uluitori nu-l impresionează deloc…sau dacă da, o ține pentru el. Oamenii nu trebuie să afle decât despre promotorii neoprotestantismului…

Dar să ne întoarcem la indignarea domnului pastor. După declarații, acesta pare, de multe ori că e frate cu toți, și cu ortodoxul, și cu catolicul, și cu greco-catolicul…și lasă să se înțeleagă că ar fi „deschis în concepții” și că n-ar contesta nimănui șansa la mântuire, de orice confesiune creștină ar fi.

Însă, tot după declarații…cine îl ascultă poate să îl surprindă aruncând, „inopinat”, câte un cuvânt împotriva…păgânilor care se închină la lemne.

Și e ușor de înțeles că e vorba de ortodocșii care se închină la Sfintele Icoane.

Numai că, după Biblia pe care o citește domnul pastor și pe care pretinde că o respectă întru totul, păgânii care se închină la lemne…nu se mântuiesc.

Bineînțeles, dumnealui poate să ne considere cum vrea. Are libertatea să o facă. Dar să mai lase ipocrizia acasă și să nu se mai dea de tolerant și împăciuitor. Pentru că nu este!

De fapt, pentru toți pastorii, „creștini pocăiți” și „copii ai lui Dumnezeu” sunt numai cei care fac parte din cultul lor (al fiecăruia în parte), care „s-au botezat” la ei. Chiar dacă unii afișează o aparentă toleranță, în realitate nu admit că există „mântuiți” decât în cultul lor.

Așadar, tupeul cu care vin și ne reproșează că noi am fi „exclusiviști”, iar ei „open minded” e o pură ipocrizie.

Un alt exemplu de ipocrizie: cred că tot pe Pustan l-am auzit, dar și pe alții, zicând că, în zilele din urmă, oamenii se vor închina la „icoana” lui Antihrist. Și a tot repetat cuvântul acesta, insistând asupra lui, în context cu Antihristul, tocmai ca să inducă ideea că icoana e ceva rău, nefast.

De fapt, ăsta e un tertip vechi. Când eram eu prin liceu, i-am auzit prima dată pe adventiști spunând că ceea ce noi am tradus, în Scriptură, prin idol, în greacă e desemnat prin icoană. Era unul din argumentele prin care se sileau să ne convingă să nu ne mai închinăm la Sfintele Icoane.

Și se refereau la termenul: εἰκών/ icon, care în greacă înseamnă chip, imagine, asemănare. De la care noi avem, în românește, cuvântul icoană.

Pentru că se spune la Deut. 4, 16: „μὴ ἀνομήσητε καὶ ποιήσητε ὑμῖν ἑαυτοῖς γλυπτὸν ὁμοίωμα πᾶσαν εκνα ὁμοίωμα” (LXX). Care se traduce: „să nu păcătuiți și să vă faceți vouă [obiect] cioplit, asemănare [cu] tot chipul”. Unde εκνα desemnează orice imagine a oricărei ființe din lume.

Iar Dumnezeu îi interzice omului să-și facă o sculptură după asemănarea vreunei făpturi din univers și să i se închine ei ca lui Dumnezeu (cf. Deut. 4, 16-19).

Însă pasajul citat nu echivalează pe idol cu icoană! În primul rând, e vorba de obiect cioplit (sau modelat) care desemnează cu totul altceva decât Icoana noastră ortodoxă. În al doilea rând, termenul εκνα  de aici se referă la chipul/ imaginea lucrurilor care nu trebuie reprodusă prin sculpturi idolești. Se referă deci la prototipuri, nu la reproduceri!

Există, însă, în Sfânta Scriptură, utilizări ale termenului εἰκών cu sensul de chip idolesc. Spre exemplu, la Os. 13, 2, evreii fac chipuri din argint „după asemănarea idolilor, lucrări ale teslarilor/cioplitorilor/ κατ᾽ εκνα εἰδώλων ἔργα τεκτόνων” (LXX).

La Iez. 7, 20, idolii sunt numiți „chipurile urâciunilor/ εἰκόνας τῶν βδελυγμάτων” (LXX).

Sau la Dan 3, 1 ni se spune că împăratul Nabuhodonosar și-a făcut „chip de aur/ εκνα χρυσῆν” (LXX). Etc.

Dar neoprotestanții nu citează niciodată și textul din Sfânta Scriptură în care Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul/ icoana Noastră […] Și a făcut Dumnezeu pe om. După chipul/ icoana lui Dumnezeu l-a făcut pe el/ ποιήσωμεν ἄνθρωπον κατ᾽ εκνα ἡμετέραν […] καὶ ἐποίησεν ὁ θεὸς τὸν ἄνθρωπον κατ᾽ εκνα θεο ἐποίησεν αὐτόν” (Fac. 1, 26-27, LXX).

Și Scriptura repetă: „a făcut Dumnezeu pe Adam. După chipul/ icoana lui Dumnezeu l-a făcut pe el (ἐποίησεν ὁ θεὸς τὸν Αδαμ κατ᾽ εκνα θεοῦ ἐποίησεν αὐτόν” (Fac. 5, 1, LXX).

Și: „în chipul/ icoana lui Dumnezeu l-am făcut pe om/ ἐν εἰκόνι θεοῦ ἐποίησα τὸν ἄνθρωπον” (Fac. 9, 6 LXX).

Și: „căci Dumnezeu l-a creat pe om spre nestricăciune și chip/ icoană a Sinelui [a Sa Însuși], a veșniciei, l-a făcut pe el/ ὅτι ὁ θεὸς ἔκτισεν τὸν ἄνθρωπον ἐπ᾽ ἀφθαρσίᾳ καὶ εκνα τῆς ἰδίας ἀϊδιότητος ἐποίησεν αὐτόν” (Înț. lui Sal. 2, 23, LXX).

Iar la Înț. lui Sal. 7, 26 se spune despre înțelepciune (care poate fi înțeleasă și ca Înțelepciunea Hristos): „căci este reflectare/strălucire a Luminii veșnice și oglindă nepătată a lucrării lui Dumnezeu și icoană a bunătății Lui/ ἀπαύγασμα γάρ ἐστιν φωτὸς ἀϊδίου καὶ ἔσοπτρον ἀκηλίδωτον τῆς τοῦ θεοῦ ἐνεργείας καὶ εἰκὼν τῆς ἀγαθότητος αὐτοῦ” (LXX).

Și: „După Sine i-a îmbrăcat pe ei [pe oameni] cu putere și după chipul/ icoana Lui i-a făcut pe ei/ καθ᾽ ἑαυτὸν ἐνέδυσεν αὐτοὺς ἰσχὺν καὶ κατ᾽ εἰκόνα αὐτοῦ ἐποίησεν αὐτούς” (Înț. lui Iis. Sir. 17, 3, LXX).

N-o să auzi vreodată vreun neoprotestant care să-ți spună că Dumnezeu l-a făcut pe om după icoana Lui!

În schimb, au să-ți repete de mii de ori că idolii sunt icoane…Cam tot la fel cum repetă astăzi, unii, că la Sinodul din Creta, petrecut recent, ne-am unit cu ereticii

Însă cum de s-au gândit Pustan și alți colegi de-ai săi să echivaleze icoana cu chipul lui Antihrist, din Apocalipsis? Din aceea că în Apoc. 13, 14 se vorbește despre porunca de a face „un chip fiarei/ εκνα τῷ θηρίῳ” (BYZ), iar în Biblia lor, Cornilescu a tradus prin: a face…„o icoană fiarei”. Și la fel peste tot în Apocalipsis, unde se face referire la chipul/ idolul fiarei, el a tradus numai prin termenul icoană.

Iarăși o ipocrizie maximă, întrucât Cornilescu nu a tradus pe εκν prin icoană în majoritatea contextelor din Vechiul Testament. Nici măcar când a fost vorba despre chipuri idolești și cu atât mai puțin când omul a fost numit chip al lui Dumnezeu.

Și asta tocmai pentru că, dacă ar fi pus peste tot icoane în loc de chipuri sau de idoli, ar fi trebuit să spună și că omul este după icoana lui Dumnezeu. Și nu dădea bine, nu-i așa? De aceea, spunând când chipuri, când idoli, când icoane, a făcut implicit echivalența între ele.

Pentru icoane, a ales numai câteva contexte, parșivește: la Iez. 7, 20 i-a plăcut să spună „icoanele urâciunilor”. Sau la II Împ. 11, 18, unde e vorba de dărâmarea templului lui Baal, de asemenea a spus că au fost sfărâmate „icoanele” din templu, deși în templul lui Baal nu era nimic care să semene cu o Sfântă Icoană!

La fel, în Noul Testament (cu excepția cărții Apocalipsis), acolo unde apare cuvântul εἰκών, Cornilescu nu îl traduce prin icoană. E aproape de prisos să mai precizăm că, spre exemplu, la II Cor. 4, 4, unde Hristos este numit „chipul/ icoana lui Dumnezeu/ εἰκὼν τοῦ θεοῦ” (BYZ), Cornilescu nu alege termenul icoană!

Cornilescu a rezervat, însă, această opțiune traductorială, subiectivă și necinstită, pentru Apocalipsis, pentru ca să se înțeleagă de aici că cei ce se închină la Sfintele Icoane vor avea parte cu cei care s-au închinat lui Antihrist și la idolul lui cioplit!

A nu se înțelege, din cele spuse mai sus, că Cornilescu și-ar fi tradus Biblia din greacă, pentru că a tradus, de fapt, din franceză…

Însă manipularea lui grosolană e dusă mai departe de pastorii/ predicatorii zilelor noastre.

Ei pronunță predicátori, nu predicatóri. Eu le-aș zice mai degrabă predatori sau prădători, dar nu predicatori

„În glumă”, bineînțeles, tot așa cum ne fac ei „păgâni” pe noi…

Did you like this? Share it:

Previous

Securitism „duhovnicesc”

Next

Cântări, cap. 4, cf. LXX

2 Comments

  1. Dobrota Claudiu

    Va rog sa detaliati daca este posibil ce ati vrut sa spuneti in pasajul urmator:”În al doilea rând, termenul εκνα  de aici se referă la chipul/ imaginea lucrurilor care nu trebuie reprodusă prin sculpturi idolești. Se referă deci la prototipuri, nu la reproduceri!”

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Claudiu,

      nu e nimic de detaliat! Cuvântul icon se referă aici la oameni sau la făpturi, adică la prototipuri, și nu la idoli, adică la reproduceri.

      Despre cum a falsificat Cornilescu, din punct de vedere ideologic, traducerea lui icon în Scriptură, nu aveți nimic de zis?

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén