Parimiele lui Salomon, cap. 1, cf. LXX
1. Parimiele lui Salomon [παροιμίαι Σαλωμῶντος], fiul lui David, care a împărățit în Israil.
2. [Ca omul] să cunoască înțelepciunea și învățătura și să înțeleagă cuvintele înțelegerii [λόγους φρονήσεως]
3. și să primească întorsăturile cuvintelor și să înțeleagă adevărata dreptate și judecata a o îndrepta,
4. ca să dea celor nerăi deșteptăciune [πανουργίαν], iar copilului tânăr [să-i dea] și simțire [αἴσθησίν] și cugetare [ἔννοιαν].
5. Căci auzind acestea, cel înțelept mai înțelept va fi [σοφὸς σοφώτερος ἔσται], iar cel cugetător chivernisire/ administrare va dobândi [ὁ δὲ νοήμων κυβέρνησιν κτήσεται]
6. și va înțelege parabola [παραβολὴν] și cuvântul întunecos [σκοτεινὸν λόγον] și exprimările înțelepților și enigmele [αἰνίγματα]/ ghicitorile/ proverbele.
7. [Căci] începutul înțelepciunii [este] frica lui Dumnezeu [ἀρχὴ σοφίας φόβος Θεοῦ], iar înțelegerea [este] bună tuturor celor care o fac pe ea. Și evlavia întru Dumnezeu [este] începutul simțirii și înțelepciunea, iar învățătura celor neevlavioși o vor disprețui.
8. Ascultă, fiule, învățătura tatălui tău și să nu lepezi așezămintele [θεσμοὺς] maicii tale!
9. Căci cunună de haruri [στέφανον χαρίτων] vei primi pe creștetul tău și colier de aur împrejurul gâtului tău.
10. Fiule, să nu vă [te] rătăcească oamenii neevlavioși, nici să-i voiești! [Iar] dacă au să te invite pe tine, zicând:
11. „Vino cu noi! Să împărțim [același] sânge și să ascundem întru pământ, cu nedreptate, pe omul cel drept!
12. Și să-l înghițim pe el de viu, ca Iadul, și să ridicăm de pe pământ pomenirea lui.
13. Să apucăm câștigarea lui cea de mult preț și să umplem casele noastre de prăzi.
14. Și partea ta pune-o în[tru] noi și toți să dobândim pungă obștească și [ca] un mic sac [μαρσίππιον[1] ἓν] să [ne] fie nouă!”,
15. să nu mergi pe cale cu ei. Și abate piciorul tău din cărările lor!
16. Căci picioarele lor întru răutate aleargă și repezi [sunt] să verse sânge.
17. Căci nu cu nedreptate se întind capcane păsărilor.
18. Căci aceștia, care sunt părtași la ucidere, își adună lor rele, și rea [este] pieirea oamenilor celor fărădelege [ἀνδρῶν παρανόμων].
19. Aceste căi sunt ale tuturor celor care săvârșesc cele fărădelege, căci [sunt] îndepărtați [prin] neevlavia sufletului lor.
20. Înțelepciunea, în[tru] ieșirile [ei], se laudă și duce îndrăzneala în ulițe.
21. Și [de] pe marginile zidurilor propovăduiește și la porțile conducătorilor slujește și la porțile cetății îndrăznind, zice:
22. „Oare câtă vreme cei nerăi au să țină dreptatea [și] nu se vor rușina? Iar cei nebuni, ai rușinii fiind, poftitori, neevlavioși făcându-se, au urât judecata limpede/ înțelegerea/ simțirea/ experiența [ἐμίσησαν αἴσθησιν]
23. și vinovați s-au făcut mustrărilor. Iată, vă voi aduce vouă de față cuvântul suflării mele [ἐμῆς πνοῆς ῥῆσιν] și vă voi învăța pe voi cuvântul meu!
24. Fiindcă vă chemam și nu m-ați ascultat, și întindeam cuvinte [spre voi] și nu luați aminte,
25. ci goale făceați sfaturile mele și [la] ale mele mustrări [nu] v-ați supus.
26. De aceea și eu la pieirea voastră voi râde și mă voi veseli când are să vă vină vouă moarte.
27. Și când are să vă vină vouă, deodată, zarvă și pieire asemenea viforului [care] are să vină și când are să vă vină vouă necaz și împresurare sau când are să vă vină vouă moarte.
28. Căci va fi când aveți să mă chemați și eu nu vă voi asculta pe voi, căuta-mă-vor cei răi și nu mă vor afla.
29. Căci au urât înțelepciunea și frica Domnului nu au ales-o.
30. Nici [nu] voiau [la] ale mele sfaturi a lua aminte și își băteau joc de ale mele mustrări.
31. De aceea vor mânca roadele căii lor și de neevlavia lor se vor umple.
32. Căci, pentru că făceau nedreptăți pruncilor, vor fi uciși, și cercetarea[2] [pe] cei neevlavioși îi va nimici.
33. Dar cel care mă ascultă pe mine, se va sălășlui în nădejde și se va liniști, fără frică dinspre tot răul [ἀφόβως ἀπὸ παντὸς κακοῦ]”.
[1] Acesta fiind substantivul care a dat, în română, pe marsupiu.
[2] Cercetarea judecății lui Dumnezeu. Dumnezeu, când va cerceta viața lor.